Arhive categorie: în lume

Universitatea de Artă Dresda, Germania

Publicat pe de
Răspunde

Universitatea de Artă Dresda, Germania (Kunsthalle) este situată în orașul vechi, între Terasa Brühl și Piața Nouă (Neueplatz), un complex de clădiri în care funcționează Academia de Artă, Galeria de Artă, Sala de Arhitectură.

Academia de Artă a fost înființată în 1764 în Palatul Furstenberg apoi mutată în Biblioteca Brühl și în clădirea învecinată, Galeria Brühlsche, avea loc expoziții de artă academică. Galeria și cafenea vecină au fost demolate când Terasa Brühl a fost deschisă publicului (1887).

În locul lor a fost ridicată clădirea Lipsius (Lipsiusbau) (1887-1894), în stil istoricist, destinată Academiei Regale de Artă, în care azi funcționează Galeria de Artă Dresda.

A fost prevăzură cu o cupolă vitrată, mult discutată la acea vreme și numită „storcătorul de lămâi” (Zitronenpresse).

Clădirea a fost ornată cu numeroase statui reprezentând zei mitologici, scriitori celebrii și unele din operele lor, figuri de copii care reprezintă diferitele epoci arhitecturale. Pe fațada principală, de o parte și de cealaltă a portalului au fost postate patru perechi de coloane corintice pentru a susține un fronton triunghiular decorat cu numeroase statui.

Pe lângă clădirea principală Lipsius s-au construit alte clădiri formând un complex cu patru aripi, în diferite stiluri- neo-renascentist, neo-baroc, manierism francez- care închid o curte interioară și în care s-au amenajat studiourile și sălile de clasă ale universității.

În partea estică a fost conectat cu clădirea principală Lipsius lângă care se deschide Piața Georg Treu și latura de nord-est a complexului se află la capătul estic al Terasei Brühl.

Aripile transversale se întind  de la Terasa Brühl până în vecinătatea Frauenkirche din Piața Nouă unde complexul se închide cu latura sudică.

Între aripi și clădirea principală s-a delimitat o curte triunghiulară prin  construirea unui pavilion rotund cu o cupolă mică în care funcționa Sala de Arhitectură.

În bombardamentele din 1945 complexul a fost grav avariat. Ulterior reconstruit, o parte a fost deschisă pentru predare (1952) și lucrările au fost definitivate în 1965.

În perioada RDG Galeria de Artă din clădirea Lipsius nu a fost funcțională. După reunificarea Germaniei clădirea a fost refăcută, complexul renovat și în anul 2005 Galeria de Artă a fost deschisă.

Citește și Dresda, Germania- prin orașul istoric

 

Dresda, Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

Publicat pe de
Răspunde

De la Palatul Regal din Dresda, Germania, m-am îndreptat spre Piața Neumarkt.

Inițial zona în care azi se găsește  Piața Nouă (Neumarkt) s-a aflat în afara zidurilor orașului până când acesta a fost extins (1530). În cimitirul din acea zonă în secolul XI exista Biserica „Maicii Domnului”, catolică, care a devenit sediul protopopului eparhiei Meissen până la Reforma Religioasă când a devenit protestantă- luterană.

Biserica a fost dărâmată. Frederik I, prinț elector al Saxoniei, deși era catolic, pentru populația majoritar protestantă a aprobat ridicarea unei biserici mai mari, ca Biserică Parohială Luterană (1726-1743). În jurul ei s-au construit clădiri în stil baroc și s-a format Piața Nouă (Neumarkt). Unele din clădiri au fost distruse în Războiul de șapte ani, apoi refăcute în stil baroc târziu și stil rococo.

Biserica Maicii Domnului (Frauenkirche), o clădire impunătoare în stil baroc, a fost prevăzută cu o  cupolă înaltă de 96 metri, susținută de 8 suporturi subțiri care au rezistat ghiulelelor armatei prusace (1760).

A fost dotată cu  o orgă ( 1736) dedicată lui Johann Sebastian Bach care a susținut un recital acolo.

În timpul bombardamentelor din 1945 a rezistat două zile și nopți apoi s-a prăbușit. Biserica a căzut sub greutatea a mii de tone de piatră care, după război, la presiunea populației nu au fost îndepărtate. Din 1966 ruina a fost declarată Memorial împotriva războiului unde aveau loc comemorările distrugerii orașului Dresda în cel de Al Doilea Război Mondial iar din 1982 locul unor manifestări pentru pace și proteste pașnice împotriva regimului comunist est-german.

Din 1994 a început reconstrucția bisericii cu fonduri imense adunate prin diverse societăți, fundații, donații din întreaga lume, folosindu-se materiale și planuri originale, fotografii vechi, etc. Până în anul 2000 a fost terminată cupola prevăzută cu șapte clopote.

În anul 2005 a fost dotată cu o orgă nouă și biserica a fost finalizată.

În fața bisericii a fost postată statuia din bronz a lui Martin Luther King,  reformator și teolog (1885), care care a supraviețuit bombardamentelor și a fost restaurată ulterior.

Inițial pe locul clădirii Johanneum de azi a fost construit un hambar, în stil renascentist, atașat de partea laterală a curții grajdurilor, la rândul ei legată de Palatul Regal, curte în care aveau loc turnee de călărie și se desfășurau procese de judecată (1586-1590). La parter erau adăpostite trăsurile și caii, la etaj de afla Camera Armelor. Sub domnia lui August cel Puternic clădirii i s-a adăugat un etaj când frontonul a fost îndepărtat pentru a se construi o scară lungă engleză care să facă legătura cu etajul (1730-1731). Grajdurile au fost păstrate iar  etajul a fost amenajat cu camere de oaspeți și sală de festivități. Între anii 1747-1855 etajul a găzduit Galeria de imagini (Gemäldegalerie) care a suferit daune în timpul răscoalei de la Dresda când clădirea a fost grav avariată (1849). După renovare a fost transformată în Muzeu de Istorie al Saxoniei (1872-1876). Clădirea a fost grav avariată în bombardamentele din 1945, ulterior refăcută (1950-1960) și în ea s-a deschis Muzeul Trasporturilor care funcționează și azi.

În Neumarkt se afla și statuia lui Friedrich August II (1866). Pe un piedestal a fost postată statuia din bronz a regelui care în mâna dreaptă ținea Constituția din 1831 și la picioarele lui patru statui alegorice reprezentând credința (cruce și biblie), înțelepciunea (carte), forța (armură și bâtă în mână) și dreptatea (sabie).

La câteva minute de mers pe jos se afla Altmarkt, cea mai veche piață amenajată o dată cu înființarea orașului, în centrul său, menționată pentru prima dată ca circulus în 1370. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial multe clădiri au fost distruse, ulterior laturile de vest și est au fost reconstruite cu clădiri în stil baroc (1950) apoi după 1990 partea de sud a fost închisă cu două clădiri adaptate stilistic celor existente.

În anii 1960 a fost ridicat Palatul Culturii (Kulturpalast), centru cultural al orașului și districtului Dresda. În fața lui au fost postate două bazine cu fântâni arteziene și subteran a fost amenajată o parcare. Cele cinci uși de intrare, turnate în bronz (1969) reprezentau dezvoltarea Dresdei din sat de pescari în oraș mare. Partea de vest a clădirii a fost decorată cu plăci de beton acoperite cu sticlă colorată care în ansamblu creau o „pictură murală” , Calea steagului roșu” (Der Weg der roten Fahne) și la ultimul etaj o friză „Viața noastră socialistă” (Unser sozialistisches Leben).

Clădirea a fost ocupată de un auditoriu folosit și ca sală de banchete,  un studio, o parte a Bibliotecii orașului, săli de clasă, săli de repetiții și spectacole, birouri și un restaurant. A fost renovată în 2007, 2012 și extinsă cu o nouă sală de concerte pentru Filarmonică (2013-2017).

În Altmarkt, pe colțul de nord-vest, prima clădire  construită a fost demolată (1707), ridicată una nouă în care a funcționat Primăria Veche (Altstädter Rathaus)(1741-1745) până când s-a mutat în clădirea nouă construită pentru ea. În 1906 în Dresda s-a înființat tramvaiul și din 1910 birourile lui s-au mutat în clădire până în 1945 când a fost distrusă. Pe colțul de nord-est al pieței a fost construită Haus Altmarkt (1953-1056) în stil clasicism socialist cu elemente neo-baroce.

Fațada a fost decorată cu coloane corintice. În clădire a funcționat Restaurantul Haus Altmarkt, din 1990 o societate comercială și o discotecă. Renovată în 1994 și refăcută (2013-2015) clădirea a fost transformată în Hotel Altmarkt care funcționează și azi.

Piața veche a fost creată în jurul unei biserici, azi Biserica Sfintei Cruci (Kreuzkirche), sediul Episcopiei evanghelică-luterană din Saxonia.

Inițial în acel loc a existat  Bazilica romanică „Sf. Nicolae” (1168) cu o capelă laterală a crucii menționată documentar în 1319, care împreună au creat Biserica „Sfânta Cruce” (1388).

Reconstruită în stil german (1401- 1447), distrusă într-un incendiu (1491), a fost refăcută în stil gotic.

Un secol mai târziu partea de vest a fost restaurată în stil renascentist (1579-1584).

În timpul Războiului de șapte ani a fost grav deteriorată, partea vestică s-a prăbușit, ulterior a fost reconstruită în stil neoclasic.

Un nou incendiu a deteriorat interiorul (1897) care a fost refăcut stil art nouveau.

Distrusă în bombardamentele din 1945,  până în 1955 a fost refăcută în forma actuală și interiorul a fost restaurat (2000-2004).

M-am îndreptat spre partea de sud-est a pieței Altmarkt.

Clădire SPD Fraction Dresden

Acolo a fost ridicată Primăria Nouă (Neue Rathaus) pe locul unde s-au aflat Casa Prusiană și Palatul Loss care au fost demolate (1905-1910).

Grav avariată (1945), a fost refăcută treptat, simplificat (1948-1965).

Pe turnul de aproximativ 100 metri înălțime,  la 68 metri a fost creată o platformă de vizionare publică unde turnul a fost decorat cu 16 statui de gresie care reprezintă cele 16 virtuți: dragoste, speranță, milă, evlavie, credință, fidelitate, curaj, perseverență, tărie, sacrificiu, înțelepciune, bunătate, dreptate, adevăr, vigilență și prudență.

Între anii 2011-2016 clădirea a fost renovată.

Intrarea principală, poarta de aur, flancată de doi lei de bronz au fost restaurate în forma lor inițială.

În fața Primăriei am văzut prima clădire mai modernă. Probabil de acolo începea o parte din orașul nou.

Cum pe mine mă interesa partea istorică, am ocolit clădirea Primăriei și am continuat să vizitez orașul vechi.

Citește și Dresda, Germania- prin orașul vechi

 

 

Palatul Zwinger, Dresda, Germania

Publicat pe de
Răspunde

Palatul Zwinger din Dresda, Germania (Dresnder Zwinger) se află în apropierea Sempeoper din Piața Teatrului și a fluviului Elba. Inițial, în timpul domniei lui August cel Puternic, a fost construit ca orangerie cu grădină, mai mic decât cel de azi, neocupând partea dinspre Elba (1709). După un secol a fost extins cu Sempergalerie deschisă în 1855, care i-a deteriorat imaginea astfel a început restaurarea sa, oprită de Primul Război Mondial și reluată între anii 1924-1936.

În timpul  bombardamentelor din 1945 a fost distrus în mare parte, după război reconstruit ca un complex de palat cu grădini (1950-1960) și din 1951 curtea interioară a fost deschisă pentru vizitare. În anul 2002 partea veche, istorică, a Dresdei a fost inundată din două părți și Zwinger s-a aflat la mijlocul zonei de inundații. Ulterior clădirile au fost restaurate.

Pentru a vizita Complexul Zwinger,  din nordul Pieței Teatrului  am intrat prin poarta din Sempergalerie, situată pe aceeași axă cu poarta principală, Poarta Coroanei.  Clădirea a fost construită pe locul unui zid al cetății (1831-1854), legată de Pavilionul German și Pavilionul Francez, cu o terasă independentă de acestea. La mijloc a fost creat un portic triplu, sub forma unui arc de triumf, deasupra cu o cupolă plană.

În ea a funcționat Muzeul de Istorie care a ocupat o porțiune până în 2012 când s-a mutat în altă locație. În restul clădirii a fost amenajată Sempergalerie numită și Gemäldegalerie Alter Meister.  Galeria de imagini cu pictură veche deschisă în 1960 etalează picturi germane, italiene, franceze, spaniole, etc.  din secolele XV-XVIII.

Actuala curte interioară este delimitată de șase pavilioane, patru situate pe colțuri, legate între ele prin galerii arcuite. Inițial în curte exista o clădire de lemn pentru reprezentații de teatru (1746-1748). Acestea au fost distruse în timpul Primului Război Mondial  și curtea a devenit zonă de trafic public. Aspectul actual, pătrat, cu patru bazine cu fântâni arteziene,  l-a primit după restaurarea sa (1924-1936).

În partea opusă,  se afla Poarta Coroanei (Kronentor), situată la mijlocul unei galerii lungi legată de cele două pavilioane din colțuri, construite pentru regele August cel Puternic (1714) când se preconiza și ridicarea în partea opusă, paralel cu Elba, a Porții Hercules, care nu a mai fost construită. Terasa de la etajul superior a fost decorată cu numeroase statui reprezentându-l pe Hercule efectuând diverse activități și o alegorie a iernii.

Kronentor a permis inițial accesul din afara cetății după ce se trecea podul peste șanțul de apărare, o pasarelă îngustă din lemn care putea fi demontată rapid în cazul unui atac. În cel de Al doilea Război Mondial galeria și poarta au fost grav avariate, ulterior reconstruite în stil baroc, cu turnul de poartă format din patru arcade între care s-a creat un pasaj, flancate de coloane. În nișe au fost postate spre exterior statuile lui  Vulkan (zeul focului), Bacchus (zeul vinului și fertilității) și în partea dinspre curte Ceres (zeița recoltei și grâului) și Pomona (zeița fructelor).

Deasupra coloanelor au fost postate sceptrul regal și săbiile încrucișate. Turnul a post prevăzut cu o cupolă în formă de ceapă placată cu aur verde saxon care îmbină stilurile arhitecturale baroce din Dresda și Varșovia. Pe ea au fost așezați patru vulturi polonezi care susțin coroana regală. Atât Kronentor cât și Sempergalerie au fost recondiționate între anii 2012-2016.

În partea de sud a curții, între galeria lungă și Pavilionul Carillon, se afla Pavilionul de porțelan (Porzelanpavillon), finalizat în 1715 pentru a găzdui colecția de porțelan fondată de regele August cel Puternic în Palatul Olandez. Colecția a fost mutată în  Johanneum (1876) și pavilionul a fost numit atunci Pavilionul Științelor Naturii care a fost în  deschis publicului 1939. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial pavilionul a fost evacuat, după război Colecția de Porțelan Dresda (Porzellansammlung) a fost readusă la Zwinger (1962). Este compusă din aproximativ 20.000 obiecte din porțelan tradițional chinezesc și japonez achiziționate de Augustus cel Puternic dintre care  „Vazele cu dragoni” preluate de la Regele Frederik William I la schimb cu un regiment de dragoni și colecția de porțelan săsesc, majoritatea Meissen, sculpturi din porțelan, seturi de masă, etc.

Pavilionul Francez (Französischepavillon) se află conectat de Wallpavillon și Sempergalerie. A fost ornat în concordanță cu Baia Nimfelor care a fost creată în spatele său.

Pereții și podelele au fost acoperite cu marmură săsească, sala de la parter a fost numită sala de marmură care din 2014 găzduiește concerte clasice. Numele pavilionului provine de la Muzeul cu colecția de picturi franceze existent în clădire până în 1945. După război în pavilion a funcționat o parte din Muzeul Animalelor Dresda apoi din 2007 expusă colecția de sculpturi antice.

La Baia Nimfelor (Nymphenbad) am intrat prin portalul Pavilionului francez. A fost creată ca o extensie a Sempergalerie, mult mai mare decât cea actuală. Impropriu denumită baie, era de fapt o curte pătrată cu un bazin situat central în care se aflau mici fântâni arteziene.

Pe peretele din față a fost creată o fântână în stil baroc. De pe partea superioară a zidului apa curge ca o cascadă artificială în trepte și este colectată într-un bazin semicircular mare.

În partea de sus a peretelui au fost postate patru statui, în stânga reprezentându-i pe Triton și Nereida, în dreapta pe Neptun și Afrodita, sub acestea, de o parte și de cealaltă a fântânii tritoni care suflă apa.

În partea de jos, de ambele părți ale fântânii se află câte un cap de delfin din care țâșnește apă și în câte o nișă nimfe situate pe socluri decorative, atât lângă fântână cât și pe zidurile laterale.

Pe lateralele fântânii se aflau scări pe care am urcat până pe platforma situată deasupra, mărginită de parapeți ornați cu numeroase statui.

Acolo se afla un bazin cu apă din care provenea apa fântânii în mijlocul căruia era postată o fântână arteziană.

În jurul ei se aflau diverse animale marine care suflau apă.

Pe terasă au fost create alei despărțite de parapeți ornați cu numeroase statui, toate copii, originalele fiind mutate în Albertinum după restaurarea dintre anii 1920-1930.

Între galeria lungă și Wallpavillon se afla Salonul de matematică și fizică (Mathematisch-Physikalischer Salon), construit la etaj cu un salon folosit ca sală de mese și dans (1710-1714) și din 1729  deschis cu o colecție de instrumente și jucării mecanice sub numele de Salonul matematic.  La subsol a fost amenajată o fântână cu apă. Lateral de ea, în două nișe, se aflau statuile de marmură ale lui Apollo și Minerva.

Intrarea se făcea din curtea interioară pe o scară cu două curbe laterale, specifică tuturor pavilioanelor de colț. Deasupra era postată o friză cu un vultur imperial cu două capete, simbol al puterii regelui August.

În Primul Război Mondial tavanul sălii de la parter s-a prăbușit. Sala nu a fost reparată ci prevăzută cu bolți și folosită ca muzeu (1815-1829).  După inundația produsă de fluviul Elba a fost complet renovat, colecția mărită și deschisă publicului în 2013.

Pavilionul zidului (Wallpavillon) a fost construit, în stil baroc, cu un pasaj la parter și o serie de scări la subsol spre zidul orașului  ca ieșire de unde se traversa un pod mic (1728-1732).

Dinspre curtea interioară urcau câteva trepte la cele cinci porți ale pavilionului de unde două scări laterale din interiorul lui flancau o fântână. La etaj exista o sală de bal.

La exterior a fost decorat cu sculpturi ale unor zei din mitologia greacă- Perseu, Andromeda, Paris, Elena, Jupiter, etc.

Central, în partea superioară a fost postată statuia lui Hercule cu bâta. Pavilionul a fost grav avariat în incendiul care a distrus și Semperoper (1849), refăcut, când în locul statuii distruse a fost postată una nouă, Hercule cu globul.

În 1933 pe fațada dinspre curtea interioară a fost postat un ceas cu carillon din porțelan Meissen, cu 24 clopote din porțelan placate cu aur, cărora în timp li s-au adăugat încă 16 și de atunci pavilionul a fost numit și Glockenspielpavillon sau simplu Carillon.

Distrus în bombardamentele din 1945 când, totuși, ceasul a supraviețuit dar multe din clopote nu au supraviețuit, a fost reconstruit și ceasul dotat cu 40 de clopote care cântă de patru ori pe zi (1955). Pavilionul a fost redeschis în anul 1963.

Pavilionul german (Deutschepavillon), situat între Carillon și Sempergalerie, inițial a fost construit ca sală de bal (1719). Înainte de începerea Războiului de șapte ani (1756–1763) o parte a fost cedată pentru construirea unei noi aripi la Taschenbergpalais în care regele Augustus și-a mutat copiii. La mijlocul secolului al XIX-lea a mai cedat o parte pentru construcția Sempergalerie. Actual în el funcționează  atelierele de restaurare ale colecțiilor de artă de stat din Dresda.

În continuare m-am îndreptat spre cele două piețe importante ale orașului istoric.

Dresda, Germania- prin orașul istoric

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat orașul Berlin, capitala Germaniei, în drumul spre casă am trecut prin orașul Dresda unde m-am oprit pentru a vedea centrul istoric, reconstruit după distrugerea lui în cel de Al Doilea Război Mondial.

Îndreptându-mă spre centru istoric, din mersul mașinii am văzut fosta Fabrică de tutun și țigări Yenidze numită Moscheea tutunului (Tabakmoschee) după clădirea construită asemănător unei moschei, cu cupole mari care seamănă cu minaretele și 600 de ferestre în stiluri diferite. În ea a funcționat fabrica fondată de Hugo Zietz, antreprenor evreu care importa tutun din Turcia și Grecia (1907-1909). În clădirea restaurată (1996) azi funcționează diferite birouri.

Am parcat în apropiere de Piața Teatrului, lângă Restaurantul Italian (Italienisches Dorfchen). Acesta a fost construit pentru a reaminti de fostul sat italian care a existat acolo și care a fost demolat în perioada refacerii teatrului și a amenajării pieței (1911-1913).

În Piața Teatrului, aproape de râul Elba, se afla Semperoper, Opera de Stat Saxonă cu Filarmonica și Baletul.

Clădirea teatrului a fost construită prin îmbinarea mai multor stiluri arhitecturale- eclectic, renaștere timpurie, renaștere clasică grecească, baroc (1841). Distrusă într-un incendiu (1869), a fost reconstruită până în 1878 în stil neo-clasic combinat cu stilul neo-renascentist.

Pe portal au fost postate statuile unor artiști renumiți ca Goethe, Schiller, Schakespeare, Moliere, etc. și deasupra portalului o cvadrigă cu statuia lui Dyonisos.

În timpul bombardamentului din cel de Al Doilea Război Mondial (1945) clădirea a fost distrusă, rămânând doar zidurile exterioare. După război a fost reconstruită și deschisă în 1985. În anul 2002 Elba a inundat zona, a deteriorat clădirea care a fost refăcută în același an.

Piața Teatrului (Theaterplatz) a fost realizată o dată cu reconstrucția teatrului când a fost dărâmată o parte din satul italian existent acolo.

În piață a fost postată statuia din bronz  a  Regelui Johann von Sachsen (1887-1889).

În timpul național-socialismului a fost numită Piața Adolf Hitler (Adolf Hitler Platz).

În stânga Operei se afla Zwinger și vis a vis de el Teatrul de Stat Dresda (Dresden Staatsschauspiel). Clădirea teatrului a  fost construită în stil neo-baroc și Art Nouveau (1911-1913).

Parțial distrusă în bombardamentele din 1945, a fost refăcută în trei ani și teatrul a fost primul deschis în Germania după război. Din 1983 în clădire funcționează teatrul și o sală studio.

În apropierea teatrului se afla Hotelul Taschenbergpalais, un palat construit inițial pentru una dintre amantele lui Augustus cel puternic, Ana Constantia von Brockdorff care mai târziu a devenit contesa de Cosel (1705). Când aceasta a părăsit palatul (1713) clădirea a fost renovată, extinsă, numită Palais Turc în fața căruia au fost amenajate două fântâni (1747, 1750). În decursul timpului a fost extins de mai multe ori, în 1934 refăcut major însă a fost distrus aproape total în bombardamentul de la Dresda (1945). Între anii 1992-1995 a fost reconstruit după modelul original și deschis ca hotel.

De la hotel m-am întors spre Semperoper pe lângă Palatul Regal (Dresdner Rezidenzschloss).

Primul castel a fost ridicat în jurul anului 1200, în secolul XV a fost extins, devenind o construcție închisă cu patru aripi și a fost ridicat turnul Hausmman (Hausmmansturm) (1468-1480).

La mijlocul secolului al XVI-lea i s-a adăugat o latură  în stil renascentist dar într-un incendiu mare a fost distrus (1701).  O mare parte din el a fost  reconstruită de Augustus II, în stil baroc, terminată în 1729. În el s-a amenajat Seiful Verde (Grünes Gewölbe) în care a fost adunat tezaurul, o colecție mare de comori.

Sub dinastia Wettin, conducătoarea Saxoniei, palatul a fost reconstruit (1899),  i s-a adăugat sala Mică de Bal apoi a fost modernizat cu electricitate și încălzire prin pardoseală (1914). A rezistat până la bombardamentul din 1945 când a fost distrus parțial. Din fericire comorile din Seiful Verde au fost salvate și mutate în  Cetatea Konigstein situată pe un deal lângă Dresda, în Elveția Saxonă.

În 1946 palatului i s-a montat un acoperiș temporar apoi a început restaurarea lui (1960) care continuă și azi. În 2019 patru apartamente de stat și Sala Mică de Bal au fost deschise.

Lângă Palatul Regal am văzut Catedrala „Sf. Treime”  (Katolische Hofkirche), anterior Biserica Catolică a Curții Regale din Saxonia ridicată la comanda lui Augustus III pentru conducătorii orașului, catolici, deși populația era protestantă și pentru ei exista deja o biserică (1738-1751).

Biserica a fost conectată cu palatul printr-o pasarelă.

În bombardamentele din 1945 a fost grav avariată.

A fost refăcută în 1962 cu fonduri alocate de Guvernul RDG apoi, după reunificarea Germaniei, a fost restaurată.

În criptă, pe lângă mormintele unor membrii ai dinastiei saxone Wettin, a unor prințese și prinți polonezi, se află inima lui Augustus cel Puternic și mormântul lui Augustus III, singurul dintre foștii regi ai Poloniei care nu a fost înmormântat în Cracovia, la Wawel.

După restaurarea Palatului Regal au fost aduse tezaurul și comorile, redeschis Seiful Verde (Grünes Gewölbe), cu partea veche la parter și partea nouă la etaj și a fost amenajat un muzeu  cu cinci secțiuni pe care le voi enumera.

Cabinetul Numismatic (Munzkabinett) etalează aproximativ 300.000 de piese- monede, sigilii, matrițe, etc. din care 30.000 monede și medalii săsești din diferitele perioade istorice ale Saxoniei. Pe lângă colecție există și o bibliotecă publică cu aproximativ 30.000 de volume și un centru de cercetare științifică.

În Cabinetul Gravurilor (Kupferstich-Kabinett) se pot vedea aproximativ 515.000 de stampe, desene, fotografii, gravuri pe lemn, artă grafică, etc. care prezintă munca a peste 20.000 de artiști în decursul a opt secole. Camera armelor (Rüstkammer) etalează în jur de 10.000 de arme, scuturi, echipamente de călărie, haine militare și de ceremonie, cărți, Camera Turcească (Türckische CAMMER) peste 600 de obiecte și artă din Imperiul Otoman și Aripa Renașterii (Renaissanceflügel) obiecte, costume, arme folosite de alegătorii din Saxonia în perioada Renașterii.

Pe o parte a zidului exterior al palatului, cel care leagă Curtea Stall (Stallhof) de Johanneum, am văzut „Procesiunea prinților” (Furstenzug). Pictată pe o lungime de 102 metri, reprezenta istoria dinastiei Wettin. Pictura murală s-a deteriorat în timp și a fost înlocuită cu plăci de porțelan Meissen (1904-1907).

În anul 1835 a fost înființată Curtea Superioară de Apel Regală. Când a intrat în vigoare legea constituțională a curții (1879) aceasta a despărțit partea civilă de cea penală și a fost înființată Curtea Regională Superioară din Dresda (Oberlandesgericht) cu numeroase raioane pentru diferitele localități.

Clădirea Tribunalului Dresda (1901-1906) a fost sediul Parlamentului de stat saxon până în 1934. Fiind distrusă în bombardamentele din 1945 a fost reconstruită de urgență (1946), ulterior renovată (1996-2001) și în clădire a început să funcționeze Biroul de Stat pentru Conservarea Monumentelor.

Din acea zonă m-am îndreptat să vizitez cele două piețe importante ale orașului.

Citește și Dresda. Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

 

Kiszombor, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

Localitatea Kiszombor din Ungaria, atestată documentar din 1247 cu numele de Zumbur, ulterior Sombor, este un sat situat în județul Csongrád, în  sudul Marii Câmpii Ungare, pe malul stâng al  râului Mureș. În perioada invaziilor turcești satul a fost  distrus total (1596). După eliberarea de sub turci a fost refăcut și din 1717 a făcut parte din districtul Cenad (Csanad), regiune militară de frontieră.

După ce am vizitat localitățile Sânnicolau Mare și Cenad din județul Timiș, ultima fiind localitate de graniță cu Ungaria, am trecut punctul de frontieră și după 15 km am ajuns în Kiszombor unde doream să vizitez obiectivele istorice care se aflau acolo.

Am parcat lângă Piața „Sf. Ștefan” (Szent István tér) unde am văzut statuia  „Sf. Ioan Nepomuk”. Prima statuie a sfântului a existat în fața vechii biserici încă din secolul XVII. Deteriorată în decursul timpului a fost demolată (1963) apoi la  cea de-a 750-a aniversare a satului refăcută și postată deasupra fântânii, în piața din fața bisericii (1997).

Primul meu obiectiv era Biserica Romano-Catolică a cărei capelă, Rotunda,  mă interesa în mod special. Biserica rotundă construită în perioada Árpádiană (secolul XII), cu aspect circular, era una dintre cele patru din Europa, celelalte aflându-se în  Gerény și Karcsa, Ungaria și Mânăstirea din Cluj-Napoca, România.

În secolele XIV și XVIII interiorul a fost decorat cu fresce. Din păcate capela era închisă și nu le-am putut vedea.

Biserica rotundă a fost extinsă cu o navă lungă în stil baroc (1776). Când satul a fost preluat de moșierul Oexel, devenit prin schimbarea numelui Rónay, acesta a demolat partea de navă și în locul ei a ridicat actuala Biserică Romano-Catolică, în stil neoromanic (1910).

Rotunda, păstrată, a fost transformată în capela acestei biserici.

În apropiere se aflau alte două obiective istorice. Primul, Conacul Rónay, a fost construit în stil clasic (1835). În 1955 a fost preluat de Áfész și transformat în Restaurantul „Cuib de Barză” (Rónay Kuria) când a fost extins pe peretele nordic pentru bucătărie.

Atât conacul cât și grânarul său au fost renovate în anul 2005 și numele restaurantului a fost schimbat în Conacul Rónay.

În jurul anului 1858 a fost ridicat Castelul Rónay, în stil romantic, prevăzut pe partea de vest cu un turn de tip bastion înalt de trei etaje.

Castelul  a fost înconjurat de un parc care în perioada comunistă a fost distrus.

În cealaltă parte a Pieței „Sf. Ștefan” se afla Grânarul cu portic, o clădire în stil clasic, unică în Ungaria, ridicată în anul 1835.

M-am bucurat că am făcut acei puțini kilometri. Istoria își spunea cuvântul și în acea micuță localitate ungară de graniță.

Hamburg, Germania

Publicat pe de
Răspunde

Părăsind Danemarca, am traversat Marea Baltică cu feribotul și am debarcat pe insula Fehmar din Germania, la Puttgarden, apoi am rulat aproximativ 2 ore și m-am oprit în Hamburg, oraș-port situat la revărsarea râurilor Alster în fluviul Elba.

Îndreptându-mă spre centrul orașului am trecut pe lângă Gara Hamburg (Hamburger Hauptbahnhof), situată în apropierea Portului și a Primăriei, una dintre cele mai frecventate gări din Europa. Clădirea gării a fost construită de forma unei cupole cu două turnuri laterale de 45 metri înălțime (1902). Pistele subterane au urmat traiectoria vechilor fortificații. Clădirea a fost grav avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, reparată (1948) și renovată complet (anii 1970).

Am parcat în zona Primăriei lângă un canal al râului Alster unde se afla Alsterarkaden. După ce fosta clădire a Primăriei a fost distrusă într-un mare incendiu (1842), s-a început construirea actualei clădiri. Pentru a se crea piața din fața ei a fost proiectat canalul care a fost mărginit de clădiri.  Pe malul său vestic clădirile au fost unite cu o arcadă în stil italian (1843), Alsterarkade.

Între ele a fost creat Pasajul Mellin, un mic pasaj comercial pictat în stil art nouveau, picturi care s-au păstrat până azi. Alsterarkade a fost achiziționată în 2017 de o societate comercială austriacă.

Pentru a savura mai mult imaginea clădirii, am lăsat pentru finalul popasului meu în oraș Primăria Hamburg.

M-am îndreptat spre cea mai veche biserică din centrul orașului, aflată pe punctul cel mai înalt al orașului unde s-a aflat cea mai veche așezare, Biserica „Sf. Peter” (Hauptkirche St. Petri), de rit protestant. În acel loc s-a aflat o biserică de lemn menționată prima dat ca biserică de piață în anul 1195.

Până în secolul XIV biserica a fost înlocuită cu una din zid în stil gotic care a fost extinsă (1310-1327), i s-a ridicat turnul de vest, în partea sa nordică s-a adăugat Capela Sf. Martin (1376-1383) apoi în partea de sud Capela Ansgar.

Pe un stâlp din nordul bisericii s-a păstrat până azi pictura „Martin Luther cu lebăda” (1603) care arată relația acestuia cu predecesorul săi Jan Hus.

La începutul secolului XVI turla a fost înlocuită cu una înaltă de 135 m, îmbrăcată în cupru și au fost adăugate două capele.

În secolul XIX, sub ocupația franceză biserica a fost folosită ca grajd de cai (1830), a ars într-un incendiu (1842) apoi a fost refăcută.

În holurile din sud au fost postate sculpturile din marmură ale evangheliștilor (1888).

Biserica a fost dotată cu o orgă centrală, una pentru cor și o orgă mică în Capela Sf. Martin.

Pe ușa din stânga a portalului central, folosit pentru deschiderea ei, am văzut cea mai veche piesă păstrată în biserică (1342), un cap de leu din bronz care a fost copiat și postat pe ușa din dreapta (1849).

Am continuat vizitarea orașului pe una dintre fostele străzi principale ale Hamburgului.

Majoritatea clădirilor vechi intercalate cu unele noi erau ocupate cu birouri de firme.

Am ajuns la Biserica Sf. Jacob cel Mare (Hauptkirche St. Jacobi), biserică evanghelică luterană situată pe locul unde, în afara orașului, inițial a existat o capelă

Capela a fost înlocuită cu o biserică (1255) și după ce s-au construit zidurile de fortificație a fost inclusă în oraș (1260). Un secol mai târziu în locul ei a fost ridicată o biserică în stil gotic care a fost extinsă, i s-a adăugat un turn pe care spre sfârșitul secolului a fost așezată o turlă în stil gotic târziu (1587-1589).

În interior au fost create patru altare medieval care purtau numele de Sf. Treime, Sf. Petri, Sf. Luca și unul cu nume necunoscut, adus acolo din altă biserică.

În 1693 în biserică a fost instalată o orgă cu  4.000 tuburi, cea mai mare orgă din Europa de Nord a acelor timpuri. Din relatările orale se crede că Johann Sebastian Bach a solicitat bisericii postul de prim organist. Refuzat fiind, din motive financiare, a plecat la Leipzig.

Primul paratrăsnet din Germania a fost montat în acea biserică (1769). În secolul XIX biserica a fost extinsă în partea de sud cu un hol de intrare neogotic și interiorul a fost restaurat.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, ulterior reconstruită, cu un turn înalt de 125 metri și terminată în 1963. În acea perioadă a fost adăugată o orgă secundară.

De la biserică am trecut prin Burchardtplatz, piață mărginită de clădiri  în stil expresionist (secolul XIX). Pe o latură a pieței, întinzându-se pe trei străzi, cu trei curți interioare și o parcare subterană, se afla Sprinkenhof, o clădire monumentală construită în 1925 de două companii de construcții fuzionate care a fost ocupată cel mai mare complex de birouri din Hamburg, magazine și spații de locuit. A fost decorată cu decorată cu patru statui mari din gresie din care doar două au supraviețuit bombardamentului din 1943. A intrat în proprietatea orașului Hamburg și a primit numele actual. Din 1950 toate proprietățile închiriate comercial au fost transferate spre administrare firmei Sprinkenhof AG. Clădirea a fost renovată între anii 1999-2002.

Pe altă latură a pieței se afla Chilehaus, construită pe un teren de aproximativ 6.000 metri pătrați la comanda magnatului maritim Henry B. Sloman care s-a îmbogățit făcând comerț în Chile (1922-1924). Clădirea a fost formată din două părți laterale a căror fațade se întâlnesc într-un unghi ascuțit, semănând cu prova unei nave. Într-o porțiune a funcționat un magazin de arme.

Azi clădirea este sediul unor companii imobiliare și a Institutului Cervantes. Am trecut prin gangul clădirii până la bulevard.

Paralel cu apa m-am îndreptat spre Deichtorhallen, o clădire din oțel și sticlă care găzduiește unul dintre cele mai mari Centre de Artă Contemporană și Fotografică din Europa și în care se desfășoară expoziții internaționale. Clădirea a fost construită pe terenul fostei stații de cale ferată Berliner Bahnhof (1911-1914) și a funcționat inițial ca piață. După restaurarea plătită de Fundația Körber în ea s-a deschis centrul de expoziții condus de trei instituții sub brandul Deichtorhallen.

Din anul 2003 arta fotografică a primit un sediu separat, Casa Fotografiei.

În continuare am trecut un pod peste Zollkanal și am intrat în cartierul Speicherstadt unde doream să vizitez un alt spațiu expozițional fondat în anul 2000. Dialoghaus prezintă expoziții permanente create astfel încât să se poată percepe viața persoanelor cu handicap. În funcție de tematica expoziției, Dialog în întuneric, Dialog în tăcere, Dialog cu timpul, Cina în întuneric, vizitatorii sunt îndrumați de persoane oarbe, surde, vârstnice, care îi implică indirect în modul lor de viață.

Speicherstadt, cel mai mare district de depozite din lume, cu o lungime de 1,5 km, este situat în Portul Hamburg în cartierul Hafen. A fost construit ca zonă liberă unde se puteau transfera mărfuri fără vamă (1883-1927). Era format din clădiri cu fundații pe piloni de lemn și numeroase canale mici. Operațiunea Gomora din cel de Al Doilea Război Mondial  a distrus clădirile prin bombardament.

Crossmedia GmbH-  una dintre ultimele agenții media gestionate de proprietari fondată în 1997

După război, până în 1967 districtul a fost reconstruit. Actual locul fostelor clădiri pe piloni este ocupat de Centrul de Comerț Hanseatic iar restul clădirilor sunt folosite ca spații de locuit și  depozite.

În fostul birou vamal Kornhausbrucke unde o perioadă a funcționat Muzeul Reichzoll, distrus în cel de Al Doilea Război Mondial, în anul 1992 a fost deschis Muzeul German al Vămilor (Deutsches Zollmuseum) cu exponate din Muzeul Vamal Hamburg, cele din fostul institut de urmărire penală vamală din Köln și din 2015 colecția fostului muzeu al taxelor din Brühl.

Muzeul deține un spațiu expozițional de aproximativ 800 metri pătrați în care sunt expuse în jur de 1.000 de obiecte și acte despre comerț, piraterie, arme, droguri, obiecte de contrabandă, tipuri de organizare ale vechilor instituții vamale, etc. și o Bibliotecă cu peste 6.000 de cărți despre istoria vamală din antichitate până în epoca modernă.

Lângă muzeu se afla clădirea în care a funcționat Biroul pentru Electricitate și Construcții Portuare (Amt fur Strom und Hafenbau).

A fost preluată de către Autoritatea Portuară (Hafenbehörde), instituție care funcționează și azi în clădire.

M-am întors spre muzeu și am ieșit din Speicherstadt trecând peste Canalul Vămii (Zollkanal) pe cel mai vechi pod din Hamburg,  Kornhausbrücke, care a supraviețuit din 1633.

Pe cealaltă parte a canalului se afla Biserica „Sf. Ecaterina” (Hauptkirche St. Katharinen), evanghelică luterană, considerată și Biserica marinarilor datorită situării sale aproape de port.

Prima menționare a existenței sale în centrul comunității insulelor de pe Elba este din anul 1256. O nouă biserică a fost construită în stil gotic (1450), turnul ei a fost distrus (1648) și refăcut în stil baroc (1657).

În secolul XV a fost dotată cu o orgă al cărei registru a fost mărit în secolul VII. La ea, în fața demnitarilor a cântat Johann Sebastian Bach (1720).

În bombardamentele din 1943 biserica a fost parțial distrusă. Ulterior războiului a fost refăcută, turnul a fost ridicat din oțel cu o înălțime de aproximativ 116 metri.

Orga a fost refăcută (1962) și biserica a fost dotată cu o orgă secundară.

Printre clădirile cu sedii de firme am ajuns la bulevard. L-am traversat spre ruinele unei biserici dedicate ca Memorial „Sf. Nicolae” (Mahnmal St. Nikolai) a victimelor războiului 1933-1945.

Inițial a fost construită o capelă denumită Sf. Nicolae după sfântul din Mira, Turcia, care avea grijă de naufragiați, devenit patronul navigatorilor și călătorilor (1197).

Un secol mai târziu în locul ei a fost ridicată o biserică (1240-1250) căreia i s-a ridicat un turn de 60 metri înălțime (1363) căruia i s-a adăugat o turlă ascuțită până la înălțimea de 135 metri (1513-1515). În decursul timpului a fost extinsă, turnul distrus repetat de fulgere sau furtuni (1589, 1644, 1657), de fiecare dată reconstruit.

În secolul XVII biserica a fost dotată cu un carillon cu 25 de clopote și o orgă cu peste 4.000 de tuburi. Marele incendiu din 1842 a distrus biserica. A fost demolată și reconstruită în stil neogotic (1844-1874), cu turnul înalt de 147,3 metri, cel mai înalt din lume la cea vreme. Regele Wilhelm I a participat prin donație la ridicarea clopotniței cu 28 de clopote care a fost numită „Clopotnița Împăratului”.

În Primul Război Mondial autoritățile au confiscat carillonul pe care l-au topit pentru fabricarea de armament apoi în cel de Al Doilea Război Mondial, în bombardamentele Operațiunii Gomora, biserica a fost distrusă. În 1951 resturile ruinate ale bisericii au fost demolate păstrându-se doar  zidurile rămase întregi și turnul care au supraviețuit până azi.

În criptă a fost creat un spațiu de evenimente și un muzeu în care se etalează istoria bisericii și distrugerea orașului în timpul Operațiunii Gomora (1987).

La primul nivel al turnului de est a fost postat un carillon cu 51 de clopote, în total 13 tone (1993), spre aducere aminte a vechii biserici distruse.

Cum timpul trecea repede, de la memorial m-am îndreptat spre Primărie.

Nu puteam să las nevăzut Podul Trostbrücke care avea o istorie interesantă. Primul pod a fost construit în oraș  în anul 1200. În timp a devenit locul de întâlnire al zilierilor cu angajatorii (1480). În 1686 a fost înlocuit cu un pod de piatră care s-a prăbușit (1731) și în locul lui a fost construit alt pod care în marele incendiu a fost grav avariat (1842), înlocuit cu unul temporar și între 1881-1882 a fost construit podul actual.

La nici 5 minute de mers am ajuns în dreptul unui complex de clădiri administrative din care făcea parte și Primăria orașului. În prima clădire funcționa Camera de Comerț (Handelskammer), fondată în 1665, împreună cu Bursa de Valori.

O clădire mai scundă găzduia Poliția Statală (Polizeiwache Rathaus).

Și, în sfârșit, lăsată de mine la urmă, Primăria (Rathaus), într-o clădire din secolul XIX în care funcționează și Senatul liber și hanseatic și Parlamentul Hamburg. Inițial au existat două Primării, una în orașul vechi episcopal și una în orașul nou al ducelui. Când cele două orașe s-au unit a fost construită o Primărie nouă, comună (1216) care a fost distrusă într-un incendiu (1284). A rămas doar pivnița care a fost folosită ca magazin de vinuri și cramă. A fost construită o nouă Primărie care a supraviețuit până la marele incendiu  din 1842 când a fost distrusă.

Pentru o perioadă de timp Primăria a funcționat într-un fost orfelinat, timp în care s-au demarat lucrările de amenajare ale canalului, pieței și clădirii actualei Primării. Lucrările au durat 43 de ani deoarece majoritatea fondurilor au fost folosite prioritar pentru reconstrucția orașului, apoi s-au derulat revolte politice, orașul a trecut printr-o criză economică, apoi printr-o epidemie de holeră.

Clădirea, în stil neo-renascentist, cu două aripi de granit în care se găsesc peste 600 de camere, prevăzută cu un turn central de cupru înalt de 112 metri, a fost terminată în anul 1892. În vârful turnului a fost postat un vultur imperial aurit, pe turn, între ceas și stema Hamburgului o pasăre Phoenix care comemorează dezastrul din marele incendiu și sub ea un medalion cu vechea Primărie.

La etaj, în nișele ferestrelor dinspre piață  au fost așezate sculpturile în bronz ale 20 de regi și împărați, fiecare cântărind 600 kg și în celelalte nișe busturi ale unor reprezentanți ale profesiilor civile.

Deasupra ferestrelor exterioare de la parter au fost postate stemele diferitelor familii hanseatice. Profesiile libere și stemele fiind mult mai numeroase, în plus pe turnul central, deasupra monarhului fiind reprezentate virtuțile civice- vitejia, evlavia, armonia, prudența, arătau că orașul era hanseatic și nu sub tutela coroanei imperiale.

Cu părere de rău a trebuit să mă întorc la parcare.

Era timpul să părăsesc orașul Hamburg și să mă îndrept spre ținta mea, orașul Berlin.

 

Copenhaga, Danemarca- prin centrul orașului

Publicat pe de
Răspunde

Din Christianshavn, Copenhaga, Danemarca, m-am îndreptat spre centrul orașului. Am trecut Podul Lung (Langebro), pod basculant care leagă două bulevarde. A fost construit în 1954 înlocuind un pod mai vechi, temporar (1930), care nu mai făcea față traficului auto, la rândul lui ridicat în locul unui pod oscilant folosit pentru tramvaie și cale ferată.

De pe pod am remarcat o clădire modernă, din sticlă, în care funcționa Centrul de Arhitectură Danez (Dansk Arkitektur Center) fondat 1985.

La capătul podului am urmat B-dul H.C. Andersen.

Bulevardul era mărginit de clădiri, majoritatea istorice.

Musikkonservatorium

În una dintre ele, Ny Carlsberg Glyptotek Museum, funcționa Muzeul de Artă cu colecții în special de sculptură antică și mai modernă, de exemplu colecția completă a sculpturilor în bronz ale lui Edgar Degas și o colecție Auguste Rodin.

Muzeul etalează și colecții ale unor pictori impresioniști și post-impresioniști francezi și danezi și într-o aripă este amenajat un Auditorium în care se desfășoară concerte clasice, alte evenimente culturale, prelegeri, dezbateri, etc.

Muzeul are la bază colecția personală a colecționarului de artă Carl Jacobsen care a adunat-o într-o „casă muzeu” pe care a extins-o în grădină (1882), perioadă când avea deja 19 galerii. Adunând în continuare opere de artă, în final le-a donat statului danez care au amenajat un muzeu în locul vechilor fortificații abandonate (1897) și l-au inaugurat în 1906. Patrimoniul muzeului crescând, acesta a fost extins (1996) și renovat în 2006.

Lângă muzeu era una dintre intrările în Parcul Tivoli, parc de distracții construit începând cu anul 1843, pe care, dacă îmi rămânea timp urma să-l vizitez la finalul zilei.

 

Pe cealaltă parte a bulevardului se afla clădirea în curs de renovare a Ambasadei Macedoniei (Makedonske Ambassade).

După ce am depășit zona Parcului Tivoli am ajuns în dreptul Castelului Hans Christian Anderson (H.C.Andersen Slottet) pe care, cu majuscule era inscripționat TIVOLI. Clădirea a fost construită pentru Muzeul de Artă Danez (1893) și în 1978 a fost cumpărată de Tivoli, i-a schimbat numele în cel actual și azi funcționează ca  sală de banchete.

Vis a vis de castel era postată statuia lui Hans Christian Andersen (1965).

Am intrat în Piața Primăriei pe lângă Fântâna Dragonului (Dragespringvandet). Prima parte a fântânii, fără grupul central, ridicată în apropierea locației actuale, a fost inaugurată în 1904 când a fost foarte criticată și poreclită „Scuipătoarea” (Spytbakken).

Fântâna, așa cum arată ea azi, cu grupul central, un taur luptându-se cu un dragon și pe marginile fântânii, decorate cu ornamente grecești antice, trei dragoni care stropesc cu apă, a fost inaugurată în 1923 și mutată în locația de azi când bulevardul a fost extins (1954).

Piața Primăriei (Rådhuspladsen) se afla pe locul fostei Piețe a fânului, lângă fosta Poartă de Vest a orașului și fortificațiile de lângă ea. Acestea au fost demolate (1850) și zona amenajată ca spațiu expozițional care a funcționat până în 1888.

Între anii 1894-1905 pe acel loc a fost ridicată Primăria Copenhaga (Københavns Rådhus), o clădire inspirată din arhitectura medievală daneză și norvegiană.

În stânga Primăriei mi-a atras atenția o clădire în stil art nouveau în fața căreia se afla  o coloană înaltă de 20 metri pe care erau plasate sculpturile în bronz a doi jucători de lur,  Lurblaeserne.

Hotelul Palace a fost construit de un consilier al breslei măcelarilor care a început să se ocupe cu afaceri hoteliere (1909) și a purtat numele de Hotel Palads până când a fost vândut (1927) și a primit actualul nume. Mi s-a părut foarte interesant turnul înalt de 65 metri, placat cu cupru și decorat cu mozaicuri simbolizând dimineața, ziua, seara și noaptea.

Am cotit pe lângă turnul Primăriei îndreptându-mă spre B-dul H.C.Andersen, poate reușeam să vizitez măcar puțin din Parcul Tivoli.

Privind o ultimă clădire interesantă, Sediul Central al Pompierilor (Hovedbrandstationen), am regretat că vizita mea în Copenhaga a luat sfârșit.

Citește și Copenhaga, Danemarca- zona Langelinie

 

Copenhaga, Danemarca- de-a lungul Canalului Frederiksholm și prin Christianshavn

Publicat pe de
Răspunde

Pe lângă Muzeul Național din Copenhaga, Danemarca am urmat Canalul Frederiksholm. Unul dintre podurile care îl traversau era Podul de Marmură (Marmobroen) construit  pentru a conecta Christiansborg cu Ny Vestergade (1739-1745).

La unul dintre capete s-au păstrat elementele vechii intrări ale primului Palat Christiansborg ars în incendiul din 1794.

Canalul Frederiksholm (Frederiksholms Kanal) se întinde de-a lungul părții de sud-vest a insulei Slotholmen și împreună cu Canalul Slotholmen separă insula de Zeeland. A fost săpat pentru extinderea zonei până la mare și a proteja Palatul Regal și flota situate atunci acolo (1681). Actual canalul este utilizat pentru ambarcațiuni mici. Între ele este ancorat unul dintre cele două vase vechi păstrate, Light nr. XI, construit în 1878, dezafectat și vândut în 1977 unui artist și designer care l-a mutat în locația actuală.

După crearea lui, de-a lungul canalului a fost construit  depozitul militar (Fæstningens Materialgård). Din cadrul lui, cea mai veche clădire păstrată până azi este Casa depozitarului (1740).

În 1771  s-a alăturat un depozit civil (Civiletatens Materialgård) pentru materialele folosite la construcția palatelor regale. În zonă se aflau și cazarmele Gardei Regale Călare. Una dintre clădirile lor, Casa băiatului grăjdar (foderdrengen), s-a păstrat până azi. Acele clădiri azi sunt reședințe și în una dintre ele funcționează Școala de Sculptură a Academiei de Artă.

parcare la marginea canalului

Canalul se deschidea în  Portul Copenhaga (København havn) de-a lungul căruia am continuat vizitarea orașului. Am trecut pe lângă Muzeul de Război Danez (Krigsmuseet- Tøjhusmuseet), localizat în fostul arsenal IV, Tøjhuset, de la care și-a preluat denumirea.

În fața mea, în spațiul larg de pe malul apei, se înălța o clădire modernă din sticlă, legată de altă clădire prin 3 poduri care traversau șoseaua, în care funcționa Biblioteca Regală  Daneză (Det Kongelige Bibliotek), cea mai mare din Țările Nordice. Prima, Biblioteca Universitară, a fost fondată în 1482, apoi Biblioteca Regală în 1648, de către Regele Frederik III care a fost deschisă publicului în 1793.  Ele au fuzionat în 1989 și cuprinzând un volum enorm de manuscrise și lucrări în 1999 a fost ridicată o nouă clădire, adiacentă celei vechi, numită Diamantul Negru datorită exteriorului din marmură și sticlă neagră, în care pe lângă bibliotecă funcționează și o sală de concerte. Din 2008 cu biblioteca a fuzionat și Arhiva Folclorică Daneză.

Pe podul Knippelsbro am trecut apa pe Insula Amager, în Christianshavn, un fost oraș ridicat de Regele Christian IV pentru negustorii independenți (1617) cărora li s-a ridicat și o biserică temporară (1639) înlocuită cu cea actuală, ridicată în stil baroc  olandez (1862-1695), Biserica Mântuitorului Nostru (Vor Frelsers Kirke).

Turnul cu 3 etaje, prevăzut cu o spiră în formă de elice, înalt de 90 metri, a fost ridicat sub Regele Frederik V (1749-1752). La baza lui au fost postate  4 statui reprezentând  evangheliști și în interiorul clopotului un catrilon care cântă la fiecare oră în intervalul 8-24. Turnul poate fi urcat până în vârful elicei pe 400 de trepte dintre care 150 se află la exterior. O legendă spune că arhitectul care a proiectat turnul, dându-și seama că a întors spirala în sens invers acelor de ceasornic, s-a sinucis sărind din vârful turnului.

M-am îndreptat apoi spre o altă biserică situată în apropierea malului apei. Lângă ea, într-o clădire, pentru mine ciudată ca design, funcționa o firmă de asigurări, Aon Denmark A/S.

Biserica Christian (Christians Kirke), cunoscută popular ca Biserica Loteriei, a fost construită pentru comunitatea germană tot mai numeroasă (1754-1759) și a purtat numele de Biserica Germană a lui Frederik (Frederiks Tyske Kirke).

Deasupra turnului de 70 metri înălțime a fost adăugată o turlă (1769) și în criptă au fost amenajate 48  capele de înmormântare. Biserica  fost folosită de germani până în 1886 când congregația lor s-a desființat.

Prin gangul unei clădiri moderne, în care funcționau Servicii ale Administrației, am ieșit pe malul apei.

În apropierea podului pe care trecusem și a Bibliotecii am văzut clădirea Institutului de Limbă și Literatură Daneză (Det Danske Sprog-og Litteraturselskab).

În clădirile din zonă își aveau sediile mai multe firme și instituții, un exemplu, pe o latură a canalului Christianshavn se afla clădirea în care funcționa Sindicatul Finanțelor (Finansforbundet).

Am traversat canalul pe Podul Circular (Cirkelbroen), pod pietonal deschis în 2015, foarte interesant, fiind format din 5 punți rotunde cu catarge de diferite înălțimi, susținute de 118 cabluri metalice, care dădea impresia unui iaht cu vele.

Îndreptându-mă spre următorul pod mare pe care doream să-l traversez spre centrul orașului am trecut pe lângă o clădire mai veche, fostă Fabrică de Zahăr (De Danske Sukkerfabrikker) din cadrul Copenhagen Economics, companie pentru producerea zahărului înființată încă din 1872.

Citește și Copenhaga, Danemarca- prin centrul orașului

Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

Publicat pe de
Răspunde

De la Teatrul Dramatic din Copenhaga, Danemarca, m-am întors la Canalul Nytorv,  l-am trecut și m-am îndreptat spre Palatul Christiansborg. În drumul meu am trecut pe lângă statuia lui Niels Juel (Niels Juel statuen), amiralul, erou naval danez, care a condus Marina Regală Daneză la sfârșitul secolului XVII.

După câteva minute am ajuns la Biserica Holmen (Holmens Kirke) care a fost înființată de Regele Christian IV în clădirea unei forje de ancorare construită pe canalul Holmen în 1563.

În biserică a avut loc ceremonia unei nunți regale și, în timp, au fost îngropate mai multe personalități.

Am trecut Canalul Holmen pe insula Slotsholmen situată în centrul orașului Copenhaga unde se afla Palatul Christiansborg (Christiansborg Slot), ultimul dintre cele trei palate ridicate în timp pe acel loc. În locul primului palat (1733-1745), distrus într-un incendiu (1794), a fost ridicat al doilea palat (1803-1828) care inițial a fost folosit de Rege Frederik VI doar pentru divertisment, apoi ca reședință regală de către Regele Frederik VI (1852-1863) și în 1849, în palat a avut loc introducerea monarhiei constituționale, în aripa de nord creându-se locul în care a funcționat primul parlament danez.

Palatul a ars într-un incendiu (1884) și pe locul lui a fost ridicat Christiansborg (1907-1928), o clădire în stil neo-baroc cu turnul înalt de 106 metri, împărțit ca Reședință Regală și Camerele Recepției Regale la mijloc, Parlamentul  în aripa de sud,  Curtea Supremă Daneză și Biroul Primului Ministru în aripa de nord.

Sub palat, prin săpături arheologice au fost descoperite ruinele castelelor anterioare și în 1924 a fost amenajată pentru public o expoziție istorică. În stânga palatului se aflau clădirile în care funcționau mai multe ministere, Ministerul Justiției, Ministerul Industriei și Finanțelor, etc.

Ministerul Finanțelor

Vis a vis de ele se întindea clădirea Bursei (Børsen) care a fost ridicată în stil renascentist olandez (1619-1640), sub Rege Christian IV,  pe un teren recuperat de pe coasta Amager, cu un turn în formă de spiră în care se împletesc cozile de la 4 dragoni,  de 56 metri înălțime.

A fost folosită ca piață apoi cumpărată de un comerciant, văduva lui a donat-o Regelui Frederik III, renovată și în 1857 transformată în piață bursieră, cu 40 de birouri comerciale la parter și o cameră mare la etaj, care a funcționat până în 1974. Actual este sediul Camerei de Comerț Daneză (Dansk Erhverv).

Pe lângă clădirea Parlamentului m-am îndreptat spre Grădina Bibliotecii Regale.

Grădina a fost amenajată (1920) pe o parte a locului unde se afla vechiul Port Naval IV, spațiu acoperit cu pământ (1867) când Marina a fost mutată pe Holmes Kanal. În mijlocul grădinii s-a construit un mic iaz artificial în mijlocul căruia a fost ridicată o sculptură de cupru de 8 metri înălțime din care la fiecare oră fixă se revarsă apă sub formă de cascade.

În spatele lui se afla Biblioteca Regală  (Det Kongelige Biblioteks Have) (1906)

Am revenit pe același drum și m-am îndreptat spre Capela Regală (Christiansborg Slotskirke) care este folosită pentru ceremoniile regale și ale Parlamentului.

Prima capelă a fost ridicată o dată cu primul palat, când avea interiorul rococo. A ars  împreună cu el în incendiu.

O dată cu al doilea palat, capela a fost reconstruită în stil neoclasic, cu cupolă. A supraviețuit incendiului în care a ars palatul dar în 1992 a fost distrusă de artificiile unui carnaval.

Reconstruită de o agenție de stat, a fost inaugurată în 1997.

Am ocolit palatul prin nord, pe lângă Curtea Supremă (Højesteret).

Vis a vis de ea se afla Muzeul Thorvaldsen (Thorvaldsens Museum) care funcționa într-o clădire construită asemănător stilului grecesc antic cu influențe egiptene (1838-1848 ). În muzeu se pot vedea lucrările de artă daneză neoclasicistă ale unui singur pictor, Bertel Thorvaldsen (1770-1844), care a trăit și lucrat  mare parte din viață în Roma.

Pe clădire a fost efectuată o friză care înfățișează întoarcerea lui Thorvaldsen de la Roma (1838) și în curtea interioară a fost pus mormântul acestuia.

În fața muzeului se deschidea Piața Bertel Torvardsens (Bertel Torvardsens plads) construită o dată cu clădirea și amenajată cu gazon. În 2001 a fost pavată și s-a amenajat o piscină.

Muzeul Național din Copenhaga (Nationalmuseet) este situat într-o clădire din secolul XVIII numită Palatul Prințului pentru că a fost reședința Prințului Frederik V și a altor membrii ai familiei regale. Palatul a fost construit în stil rococo (1684), refăcut și completat (1743-1744) și din 1892 a intrat în posesia Muzeului Național.

Muzeul păstrează Patrimoniul Cultural și Istoric Danez care evocă istoria Danemarcei până în ziua de azi.

Cele mai importante relicve păstrate în el sunt simbolurile naționale Carul Soarelui (secolul XIII) și Coarnele de Aur ale lui Gallehus (secolul V).

Citește și Copenhaga, Danemarca- de-a lungul Canalului Frederiksholm și prin Christianshavn

 

 

Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

Publicat pe de
1

Din Piața „Sf. Ana” Copenhaga, Danemarca, am intrat în Cartierul Frederiksstaden, format din clădiri ridicate în stil rococo începând cu anul 1748, la dorința Regelui Frederik V, pe locul a două palate,  Palatul Amalienborg, construit de soția Regelui Frederik III în afara zidurilor orașului (1669-1673), care a ars într-un incendiu și un palat construit de Frederik IV ca reședință de vară, înconjurat de o grădină franceză și într-o parte terenuri militare de foraj.  Am remarcat una dintre clădirile rococo, Conacul Odd Fellow (Odd Fellow Palaet), azi sală de concerte.

Construit pentru un conte căruia i-a purtat numele, Conacul Berckentin, în 1762 a trecut în posesia familiei Schimmelmann care, fiind iubitoare de artă, l-a folosit pentru diverse activități culturale.

O dată cu formarea cartierului a început construcția Bisericii lui Frederik sau Biserica de marmură (Marmorkirken;Frederiks Kirke), o biserică evanghelică luterană.

A fost proiectată din marmură dar, din lipsa de fonduri, parțial a fost construită din calcar.

Din același motiv construcția a decurs lent (1749-1894).

Sprijinită pe 12 coloane, avea cea mai mare cupolă bisericească din Scandinavia acelor vremuri.

Lângă ea se afla Biserica Ortodoxă Rusă (Sankt Aleksander Nevskij Kirke) construită de Guvernul rus (1881-1883) cu ocazia căsătoriei  prințesei Dagmar a Danemarcei cu cel care urma să devină Țarul Alexandru III al Rusiei.

Se remarca prin cele trei cupole aurite, fațada din cărămidă roșie cu decorații de gresie pe care, într-o nișă, era postată icoana patronului bisericii, Alexandru Nevski.

M-am întors la Biserica de marmură de unde m-am îndreptat  spre o piață mărginită de patru palate cu exterioarele identice dar interioarele rococo diferite, Amalienborg Slotsplads.

Inițial clădirile au fost conacele unor familii de nobili situate în jurul unei curți octogonale. Aceștia le-au vândut familiei regale pentru a se adăposti în urma incendiului Palatului Christiansborg (1794). Complexul a devenit Palatul Amalienborg (Amalienborg Palatset) și în centru pieței a fost postată statuia Regelui Frederick V.

Palatele au preluat numele regilor care le dețineau. În Palatul Christian VIII, fostul Palat Levetzau, funcționa muzeul palatului- Amalienborgsmuseet– care etala viața familiilor regale din Danemarca.

fostul Palat  Moltke- Palatul Christian VII

fostul Palat Schack- Palatul Christian IX

Palatele Christian VII și Christian IX au fost legate cu o colonadă prin care am ieșit pentru a vedea prima clădire neoclasică ridicată în Copenhaga.

Palatul Galben (Det Gule Palæ) a fost construit pentru consulul prusac, un comerciant bogat (1759-1764) după decesul căruia a fost cumpărat de Regele Frederik VI și folosit inițial ca reședință pentru oaspeți apoi locuit pe rând de mai mulți prinți, din 1842 și locație pentru caii și gărzile regale. În 1923 a fost ridicată mansarda în care s-au amenajat locuințe iar ultimul prinț a locuit în clădire până la decesul său în 1939. Clădirea a fost renovată, reamenajată de firma Bertelsen & Schewing (2013) care folosește parterul, restul fiind locuințe.

Am revenit în piață prin colonadă și am ieșit spre malul apei pe lângă Palatul Frederik VIII, fostul Palat Brockdorff.

În 1983 lângă palate, la malul apei a fost înființată Grădina Amalie (Amaliehaven).

În grădina creată pe două niveluri au fost postate sculpturi de marmură și o fântână centrală.

În față, peste apă trona Opera din Copenhaga (Copenhagen Operaen).

Clădirea Operei era  situată pe un teren înconjurat de canale concepute pentru a crea impresia că se află pe o insulă. Clădirea, cu 1492 de locuri, a fost  donată statului danez de o fundație privată în 2000.

În vestul ei, cheiul unde a existat debarcaderul portului pentru feriboturi a fost transformat în Plaja Ofelia (Ofelia Plads) (2010).

Plaja a fost amenajată lângă clădirea Teatrului Dramatic (Skuespilhuset) nou construită.

Sub clădirea teatrului și plajă a fost creată o parcare subterană cu o capacitate de  500 de locuri (2016). Iarna fostul chei este transformat în patinoar.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național