Arhive categorie: în lume

Catedrala „Sf. Petru și Pavel” din Pécs, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

Fiind în Pécs pentru două zile și neputând-o vizita în ziua precedentă, fiind închisă,  primul drum l-am făcut spre Piața Domului unde se află  Catedrala „Sf. Petru și Pavel” (Bazilika Szent Péter és Szent Pál-székesegyház), de rit romano-catolic.

Istoria ei este foarte veche, în documente existând deja o catedrală în anul 1009.

A doua catedrală a fost construită în partea de nord-vest a pieței de azi dar, împreună cu Palatul Episcopal, au fost distruse într-un incendiu (1064).

O nouă catedrală a fost ridicată în partea de nord-est, situată pe locul unui vechi cimitir din perioada Imperiului Roman (secolul IV), descoperit mult mai târziu.

În invazia tătarilor (1241-1242) a fost incendiată apoi reconstruită cu cinci nave. I s-au adăugat două capele noi, Capela Fecioarei Maria, legată de turnul de nord-vest și Capela Trupul lui Cristos, legată de turnul de sud-vest.

În secolul XV a fost modificată în stil gotic și în interior au fost amenajate 24 de altare cu nume de sfinți și evenimente religioase (1505-1512).

După câștigarea Bătăliei de la Mohács turcii au înaintat și au atacat orașul care s-a predat fără luptă (1543). Aceștia au transformat Capela Trupul lui Cristos în moschee și cripta au folosit-o ca depozit de muniții și alimente.

Deși sub ocupație turcească, turnul de sud-vest fiind avariat de un fulger (1631), sub aga Ahmed din Belgrad acesta a fost reparat și pe el postate inscripții cu litere arabe care s-au păstrat până azi.

În secolul XVII au avut loc mai multe lupte care s-au terminat în 1684 cu învingerea otomanilor. Înainte de plecare aceștia au deteriorat frescele și ornamentele catedralei iar eliberatorii au jefuit-o.

Până în 1703 a fost reparată dar un an mai târziu a fost bombardată în atacurile curuților și  Biserica Tuturor Sfinților a preluat rangul de catedrală.

Până în 1732 clădirea a fost din nou reparată și la dorința episcopului de atunci modificată în stil baroc.

A fost creat altarul principal (1741).

Interiorul a fost mobilat în stil rococo (1756).

După decesul episcopului catedrala a fost refăcută în stil clasicist (1807).

Spre sfârșitul secolului catedrala a fost simplificată, înlăturându-se elementele baroce, rococo și a primit înfățișarea actuală.

A fost dotată cu o orgă (1887) care a fost restaurată în anul 2008.

Catedrala dispune de cea mai mare criptă din Ungaria în care se intră pe o scară mărginită de plăci cu sculpturi.

Ea se află pe locul unde au fost descoperite de arheologi morminte din epoca romană.

În criptă, în decursul timpului, au fost înmormântați mai mulți episcopi și nobili.

Un exemplu este mormântul celui de al 25-lea Episcop din Pécs, Janus Pannonius, al cărui mormânt este situat în stânga casei scărilor.

În două dintre cele patru turnuri ale catedralei au fost postate patru clopote, în turnul din sud-est trei clopote așezate unul lângă celălalt și în cel de sud-vest un clopot.

Din anul 2015 turnul din sud-est se poate vizita, bineînțeles contra cost. Pentru a ajunge la nivelul clopotelor se urcă o scară de lemn la baza căreia sunt postate afișe cu istoricul catedralei.

Se ajunge la ultimul nivel, sub vârful turnului.

Înconjurând clopotele, prin „ferestrele” turnului se poate admira panorama orașului.

Clopotul Adormirea Maicii Domnului (Nagyboldogasszony harang), cel mai vechi din catedrală (1804),  are o greutate de 800 kg . El  sună dimineața, la prânz și seara.

Clopotul Sf. Pavel (Szent Pál harang) cântărește  500 kg. A fost recondiționat în anul 1949 și sună împreună cu clopotul Adormirea Maicii Domnului pentru chemarea enoriașilor la liturghie.

Clopotul Sf. Francisc de Assisi (Szent Ferenc Assisi harang), cu greutatea de 100 kg , a fost construit în 1949 pentru a-l înlocui pe cel confiscat în cel de Al Doilea Război Mondial.  El sună doar timp de1 minut, la ora 11:50, în sâmbăta „Înălțării Domnului”.

Clopotul Sf. Petru (Szent Péter harang), situat în turnul de sud-vest, este un clopot construit în locul celui aruncat în 1819. Fiind susținut de o structură de lemn care s-a deteriorat, aceasta a fost schimbată în 2008. Pentru a rezista, clopotul sună maxim 32 secunde.

Între anii 1962-1963 catedrala a fost renovată apoi în 1991 Papa a ridicat-o la rangul de Bazilică Minor.

Ultima decorație a catedralei, o poartă din metal înfățișând viță-de-vie, situată la intrarea sudică, a fost executată în anul 2000.

Citește și Pécs, Ungaria- descoperiri arheologice din jurul catedralei

Memorialul Bătăliei de la Mohács, Ungaria

Publicat pe de
1

De la Mohács, Ungaria, la 10 km spre sud, în apropierea localității Satorhely, se află Memorialul Bătăliei de la Mohács (Mohácsi Történelmi Emlékhely). A fost construit la cea de a 450-a aniversare a bătăliei (1976) după ce în acel loc săpăturile arheologice au scos la iveală trei morminte comune ale participanților (1960, 1975).

În timpul invaziei otomane în sud-estul Europei, după căderea Cetății Belgrad (1521) teritoriul Ungariei a rămas neapărat. Regele Ungariei și Boemiei Ludovic al II-lea, pentru a face o alianță politică, s-a căsătorit cu Maria de Austria (1552) astfel armatele s-au unit în lupta împotriva turcilor. Totuși turcii înaintau. Au trecut munții devastând totul în cale.

Armata ungară s-a deplasat urgent într-o câmpie mlăștinoasă unde preconiza că se va desfășura viitoarea bătălie cu turcii, locul unde azi se află memorialul (1526). Inițial au reușit să-i facă pe  otomani să se retragă. Aceștia, primind ca întăriri trupele de ieniceri, au atacat din nou și în doar o oră și jumătate bătălia a luat sfârșit.

Turcii au capturat și ucis o mare parte din armata maghiară. Aproximativ 2.000 de persoane au murit în timpul bătăliei, inclusiv Regele Ludovic care, încercând să fugă noaptea, în apropiere de Csele a căzut de pe cal într-un râu și s-a înecat.

Cei 2.000 de prizonieri maghiari au fost executați apoi trupele otomane au înaintat și au cucerit Buda ajungând să dețină toată partea de vest a Ungariei în care era inclusă și Transilvania. Nordul Ungariei a rămas independent până la sfârșitul secolului XVI dar Regatul Independent al Ungariei s-a destrămat.

După multe lupte între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, care au decimat mare masă a populației, în 1687 a avut loc Bătălia de la Mohács în care armata condusă de Carol de Lorena a avut multe pierderi omenești dar a reușit să decime armatele otomane și pe conducătorul lor Süleyman Pașa. De la acea bătălie habsburgii au început să recucerească teritoriile pierdute, alungându-i treptat pe turci.

La intrarea în memorial a fost construită (2011) o clădire modernă din sticlă prevăzută cu o poartă masivă de fier forjat și beton și un spațiu de trecere unde am plătit taxa de intrare.

Între clădire și cimitirul memorial am traversat o alee mărginită de o construcție, jumătate în pământ, care evocă mânăstirile distruse sub ocupația otomană.

În mijlocul lor se află o fântână cu un boboc de trandafir despicat în trei care simbolizează împărțirea țării în trei părți și apa fântânii, lacrimile vărsate de maghiari.

Pe un câmp larg cu iarbă, înconjurat de o pădure de aluni și tise, au fost postați stâlpi de lemn sculptați cu diverse simboluri.

Prin poziționarea lor simbolizează diverse etape ale bătăliei astfel într-o zonă formează un arc de cerc întrerupt simbolizând stagnarea dezvoltării țării în urma bătăliei pierdute.

La marginea pădurii o porțiune este despicată simbolizând atacul turcesc. A fost postată și o cruce foarte înaltă, vizibilă de la intrare, ca punct final al memorialului înainte de pătrunderea în hățișurile pădurii, reprezentând victimele ucise de mulțimea ienicerilor.

Un monument format din 14.000 componente din bronz asemănătoare oaselor simbolizează victimele creștine ale bătăliei și cele din localitățile înconjurătoare.

Unii stâlpi reprezintă topoarele, măciucile, coasele folosite în luptă.

Pe alții sunt sculptate victimele măcelului.

O porțiune prezintă stâlpii înconjurând o clopotniță din lemn al cărei sunet aduce tristețe.

Printre mormintele comune se află pietre funerare ale unor somități ca Regele Ludovic, Süleyman Pașa, conducătorul de oști Pál Tomori, cavaleri, etc.

Într-un loc a fost postată o harpă medievală sugerând cântece de jale interpretate împreună cu poveștile menestrelilor.

Aleile de vizitare au fost create sub formă de cercuri concentrice, formând un drum cu dus-întors, simbolizând atacurile celor două armate.

De asemenea permit vizitarea întregului memorial.

Clădirea de intrare a fost construită cu forma unei cupole din panouri de sticlă, susținută de arcuri de beton, în care la etaj se află o sală de ședințe și un mini spațiu expozițional, deasupra lor un spațiu pentru expoziții sezoniere, o cafenea și un restaurant.

Subteran a fost amenajat un muzeu pe care l-am vizitat la ieșirea din memorial, bineînțeles după ce am plătit taxa de intrare.

În muzeul puțin luminat am văzut etalate diverse tipuri de uniforme militare ale epocii, armuri, steaguri, arme de luptă, etc.

De asemenea am vizionat o simulare de bătălie redată pe un ecran.

 

 

Bátaszék și Mohács, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

În drumul meu prin Ungaria, după ce am vizitat orașul Baja am continuat drumul spre est și după 21 kilometri,  în județul Tolna m-am oprit în orașul Bátaszék. Pe marginea șoselei se înălța o biserică impresionantă pe care doream să o imortalizez. Numele orașului provine de la două mânăstiri care au existat acolo.

În secolul XII localitatea se numea Széké. Acolo s-au stabilit călugări cisticercieni și au construit o mânăstire (1142) care un secol mai târziu a fost distrusă de invazia tătară (1242).

Călugării, cu ajutorul unei familii de moșieri, în 100 de ani au reușit să reconstruiască biserica (1347) însă mânăstirea a fost demolată. În timp în locul cisticercienilor s-au mutat călugări benedictini care au ridicat biserica la rangul de abația Székély pe care regele a unit-o cu Mânăstirea Báta și locația a primit numele de Bátaszék.

Sub ocupația otomană a fost transformată în cetate. Biserica a fost reconstruită și din 1718 a devenit biserică parohială.  Fiind ruinată, împreună cu clădirile abației au fost demolate (1889). Până în 1903 a fost construită actuala Biserica Parohială Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (Nagyboldogasszony templom).

Fiind o biserică mare, în locurile principale fundația clădirii a fost săpată cu o adâncime de 8-10 metri. Clădirea a fost ridicată în stil neogotic cu un turn înalt de 30 metri.

În partea superioară a fațadei a fost postată statuia unui înger care suflă din trombon.

În 1995 ruinele fostei biserici au fost descoperite și reconstruite până în anul 2001.

În aceeași zonă se află și Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

Din drumul spre Pécs, punctul final al excursiei, m-am abătut spre sud și după 30 kilometri în  județul Baranya am intrat în  orașul Mohács, oraș-port pe malul drept al fluviului Dunăre, cunoscut mai ales după marea Bătălie de la Mohács în care trupele maghiare au fost înfrânte de otomani.  Am parcat lângă Biserica Ortodoxă Sârbească „Sf. Treime” (Szentháromság-templom), în fostul cartier sârbesc, construită de sârbii refugiați din fața invaziei otomane (1732), în stil baroc, cu un turn înalt de 48 metri.

Deși a început să plouă în rafale m-am îndreptat spre promenada de pe malul Dunării. Spre norocul meu rafalele au fost trecătoare și ploaia s-a oprit.

Portul din  Mohács este folosit în principal ca port de croazieră, mai ales pentru cursele Pécs- Villány.

După ce dorința mea de a vedea Dunărea s-a împlinit, m-am îndreptat spre centrul orașului. Lângă o intersecție am văzut statuia Sfintei Treimi (Szentháromság szobor) postată pe un soclu de piatră înalt.

Pe lângă ea am înaintat până la Piața Széchenyi (Széchenyi tér), prevăzută central cu o parcare. Piață mare, înconjurată de clădiri de epocă și o Biserică Memorială Votivă, a fost creată în 1896, a primit forma actuală în 1940 și a fost renovată în 2007.

În partea de vest a pieței se află Școala Primară Széchenyi (Széchenyi István Általános Iskola) construită între anii 1896-1897.

A fost folosită în special de copiii  burgheziei orașului.

În fața școlii a fost postat un grup statuar (1987) în amintirea eliberării de sub ocupația otomană prin a doua Bătălie de la Mohács.

Lângă școală, într-o clădire modernă funcționează Centrul de tineret MTÁMK și Centrul Cultural AMI (MTAMK es AMI Ifjusagi Centrum).

Pe latura de sud a pieței se află mai multe elemente comemorative. În 1926  a fost ridicată Biserica Romao-Catolică Memorială „Fecioara Maria” (Magyarok Nagyasszonya plebaniatemplom) pentru comemorarea a 400 de ani de la Bătălia de la Mohács.

La baza clădirii a fost amplasat un kilogram de pământ memorial din curțile a 3.000 de sate maghiare, 52 de orașe și 25 de primării județene.

Biserica, în stil bizantin, a fost prevăzută cu o cupolă înaltă de 30 metri și lată de 20 metri și ferestre cu vitralii.

Poate găzdui în jur de 3.600 de persoane.

Deasupra intrării a fost postată o orgă.

Lateral de biserică a fost creat un monument din metal reprezentând victoria.

Lângă el, pe o serie de colonade am găsit postată o placă memorială  în amintirea Arhiepiscopului din Kalocsa și a conducătorului Tomori Pal (1526) postată în 1996 de Asociatia Aparatorilor orasului Mohács.

Vis a vis de colonade se află clădirea în care funcționează Consiliul Județean (Mohácsi Járási Hivatal Kormányablak), construită în anul 1926.

Lângă ea, în partea de est a pieței, se află Primăria Mohács (Polgármesteri Hivatal).

Clădirea a fost construită în stil maghiar cu elemente maure (1924-1926). Corpurile laterale au fost prevăzute cu câte o cupolă.

Fațada principală a fost prevăzută la rândul ei cu două cupole. Între ele, central, a fost postată stema orașului. Deasupra intrării a fost creat un balcon mărginit superior de arcade decorate și anterior sculptat în piatră.

În fața Primăriei, pe marginea parcării se află două statui. Una dintre ele reprezintă laurii victoriei înconjurând stema din secolul XVIII a orașului, la rândul ei ținută în brațe de leul învingător.

Statuia celor 3 fete (Három leány szobra) a fost construit pentru a comemora eliberarea de ocupația sârbă (1932). Fetele, îmbrăcate în costume populare maghiare, șvabe și croate,  ultimele două susținând stema maghiară, simbolizează prietenia între cele trei naționalități care populau orașul în pofida Tratatului de la Trianon.

Latura de nord a pieței este delimitată de o stradă cu numeroase magazine, firme, etc.

Am urmat-o spre un parc situat la marginea centrului orașului.

În Parcul Eroilor (Hősök parkja) se află o poartă înaltă cu patru coloane, vizibilă de departe, inițial ridicată ca Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial cărora le-au fost adăugate numele celor din Al Doilea Război Mondial și ai Revoluției din 1956, devenind Memorialul Eroilor  (Hősi Emlékmű).  Din păcate la momentul vizitei mele în jurul lui se făceau săpături, probabil pentru amenajarea parcului.

Citește și Memorialul Bătăliei de la Mohács, Ungaria

Baja, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

Având de făcut un drum în Ungaria, până la Pécs, m-am hotărât să mă opresc pentru a vizita, în puținul timp, câteva localități de pe traseu. După 100 km pe autostradă, unde am trecut granița și 102 kilometri pe drumuri naționale, cam aproximativ 3 ore, în județul Bács-Kiskun am intrat în orașul Baja, unde am trecut pe lângă clădirea Poliției (Bajai Rendőrkapitányság).

Localitatea a fost prima dată atestat documentar din 1308, în posesia familiei Bajai,  dar săpăturile arheologice au descoperit că zona a fost locuită încă din epoca fierului.

În 1474 așezarea a intrat în posesia familiei Czobor care a fost deposedată sub ocupația otomană și repusă în drepturi sub habsburgi (1727). Sub otomani, dezvoltându-se, în 1696 a primit statutul de târg (oraș).

În acea perioadă în Baja s-au stabilit mulți bunjevci și sârbi, au venit călugări din Bosnia, care au format o misiune franciscană dar biserica construită de ei a fost transformată de turci în moschee. Apoi, în secolul XVIII, s-au stabilit  germani, maghiari și evrei.

Biserica Inimii lui Isus (Jezus Szive templom)

La sfârșitul secolului XVII călugării franciscani au preluat moscheea, au reparat-o și transformat-o iar în biserică, muncă zadarnică deoarece în timpul Războiului de Independență Rákóczi (1703-1711), primul război împotriva turcilor, clădirea a ars. După alungarea turcilor Baja a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar.

Franciscanii, în drepturi legale, au construit o mânăstire (1721), lângă care am parcat și eu.

Lângă ea au ridicat  Biserica Franciscană „Sf. Anton de Padova” (Szent Antal Római katolikus templom) pe care, în partea de nord,  au conectat-o cu mânăstirea (1740).

Complexul a fost înconjurat de un gard și  în colțul sudic ridicat un turn la baza căruia a fost amenajată o capelă cu statuia Fecioarei Îndurerată (1741). Statuia se poate vedea azi într-o nișă laterală, după intrarea în biserică.

Pe fațada principală au fost postate statui, central Fecioara Imaculată, în laterale Sf. Francis și Sf. Anton de Padova.

Un secol mai târziu pe altarul principal a fost pictat Sf. Anton de Padova (1844) și biserica a fost decorată cu fresce reprezentând scene biblice. Din 1950 Ordinul Franciscan a fost interzis. Doar în secolul XXI a fost iar legalizat. A recuperat mânăstirea cu biserica  pe care le-a renovat.

Lângă biserică se află clădirea Primăriei Baja (Polgármesteri Hivatal) pe care am ocolit-o până în piața din fața ei.

Pe acel loc inițial a existat casa Billard (1742), distrusă într-un mare incendiu . În locul ei a fost construit un palat  pentru  contele,  arhiepiscop de Kalocsa (1742), care a fost folosit și ca reședință a diverșilor arhiepiscopi care veneau pentru întruniri. După moartea sa, fratele său, moștenitor, a vândut clădirea care a intrat în posesia Trezoreriei apoi a familiei Grassalkovichi (1750), după care a fost numită, Palatul Grassalkovichi.

În timp a trecut din proprietar în proprietar apoi a fost răscumpărată de orașul Baja (1858) și a fost folosită pentru birourile orașului (1863). La sfârșitul secolului XIX a fost reconstruită în stil neorenascentist francez. De o parte și de alta a intrării principale au fost postate câte o statuie reprezentându-l pe Atlas și lângă balconul situat deasupra ușii au fost postate cariatide. Clădirea a fost renovată de două ori (1994-1997, 2004).

În fața palatului, în memoria celor decedați în marea epidemie de ciumă, a fost postat Monumentul Sfintei Treimi (Szentháromság szobor). Pe un soclu de piatră au fost create patru coloane pe care au post așezate statuile celor patru evangheliști. Deasupra lui a fost înălțată o coloană la baza căreia se află statuia Fecioarei Maria și în vârful ei Sfânta Treime.

Monumentul, unul dintre cele mai vechi din Baja, după ce a fost renovat (1881) a fost mutat în centrul actualei Pieței Sfinta Treime (Szentháromság tér).

Vis a vis de Primărie, în cealaltă parte a pieței, se află o promenadă de-a lungul râului Sugovica.

Răul, afluent al Dunării, înconjură centrul orașului formând o insulă unde localnicii merg vara să facă plajă. Numele lui, tradus din slavă, ar însemna murdar, primit probabil datorită culorii sale.

Am ieșit din piață și am mers pe o stradă paralelă cu râul dorind să văd un renumit muzeu al orașului situat în apropiere.

Bazele muzeului din Baja au fost puse interbelic de colecționarul de artă și scriitor, Imre Oltványi, care a adunat o colecție de artă de la artiștii maghiari ai vremii (1936). Numit Türr István Museum, pe lângă colecția de artă contemporană azi cuprinde și colecția istorică a orașului, colecția etnografică cu specific maghiar și german.

Cea mai importantă este colecția arheologică cu peste 40.000 de piese din perioada triburilor migratoare, avare și descoperirile singurului cimitir Sarmatian, excavat complet, din Europa.

În apropierea muzeului am văzut una dintre cele două biserici sârbești care s-au păstrat până azi, Biserica Ortodoxă Sârbească veche (Gyümölcsoltó Boldogasszony templom- Kis Szerb templom).

M-am întors și am traversat Piața Sfintei Treimi îndreptându-mă prin partea stângă a Primăriei.

Am străbătut o scurtă stradă pietonală la capătul căreia se vedea înălțându-se o biserică.

După alungarea turcilor de către habsburgi, în oraș s-au stabilit germani care și-au construit o biserică, distrusă în luptele cu curuții (1708). Apoi  a fost fondată parohia maghiară și germană (1722) și a fost construită o biserică mai mică cu tavan din chirpici (1728). În locul ei între 1742-1765 s-a ridicat  actuala Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel” (Belvárosi Szent Péter és Szent Pál-templom), cu ajutorul noului proprietar al orașului, contele Antal Grassalkovich.

Biserica a fost prevăzută cu un turn cu ceas înalt de 50 metri .

A fost extinsă în secolul XIX dar în 1840 a fost avariată într-un incendiu și a trebuit refăcută.

Pentru a păzi orașul de alte incendii, lângă biserică a fost postată statuia Sf. Florian (St. Flórián szobor), îmbrăcat în ținută romană militară, într-o mână ținând un steag și cu cealaltă vărsând apă peste o clădire în flăcări.

În decursul timpului biserica a fost renovată de două ori (1925, 1987).

Azi biserica este situată în Piața Sf. Imre (St. Imre tér).

Lângă ea, în mijlocul unui spațiu verde amenajat cu bănci, se află statuia lui Tóth Kálmán (1831-1881), poet, dramaturg, jurnalist și om politic maghiar.

Din cele trei biserici sârbești care au existat, a doua care a supraviețuit este Biserica Ortodoxă Sârbească „Sf. Nicolae” (St. Miklós szerb templom), construită în stil baroc (1775-1779) cu un turn care a ars într-un incendiu (1840). Ulterior a fost refăcut, înalt de 41 metri și decorat cu ghirlande împletite. Biserica a fost înconjurată de un gard. Biserica a fost restaurată de două ori (1970-1979, 1991-1993).

În 1725 la Baja au început să se așeze familii de evrei, negustori de lână, piele și tutun. Numărul lor a crescut prin emigrarea altor familii din Moravia. Ei au primit permisiunea să-și numească un rabin și să construiască o sinagogă (1773). Un secol mai târziu, sinagoga a ars într-un mare incendiu care a devastat localitatea (1840) și ulterior a fost construită o altă Sinagogă, actuala clădire, în stil neoclasic (1842-1845) care a fost inaugurată de rabinul șef al Aradului.

În 1948 a fost fondată o bibliotecă care a funcționat în cadrul Muzeului Baja, apoi a fost mutată în altă locație, inițial numită Biblioteca Științifică a Dunării de Sud și din 1954 Biblioteca Ady Endre, după poetul născut în oraș. Postbelic evreii au emigrat masiv, cei câțiva rămași în oraș au vândut clădirea orașului Baja (1974).

Între anii 1982-1985 clădirea a fost restaurată, apoi interiorul a fost amenajat și din 1933 sinagoga a fost transformată în  Biblioteca Ady Endre  (Ady Endre Városi Könyvtár).

În grădina de lângă clădire s-a păstrat un Memorial al Holocaustului și în interior un bazin roșu de calcar, vechi din momentul construcției.

Biblioteca deține foarte multe cărți, manuscrise, din care o colecție din 4,352 de volume datând din secolul XVIII. De asemenea este computerizată, doritorii putând găsi în general tot ce caută.

De la bibliotecă, trecând pe lângă Poșta Baja, în aproximativ 5 minute am ajuns pe una dintre arterele rutiere principale ale  orașului, Arany János ut.

Pe una din lateralele străzii se află o clădire neoclasică, fostul Conac Vojnich (1820), care în timp a găzduit academia gratuită și colonia artiștilor condusă de pictorul Gyula Rudnay (1947).

Din 1985 în clădire funcționează Muzeul de Artă Nagy István (Nagy István Keptar), numit după pictorul născut în Baja (1873-1937), care a fost specializat în peisaje și portrete, al cărui bust a fost postat în fața clădirii.

Am continuat plimbarea pe strada principală, flancată cu clădiri de epocă și mai moderne, în care funcționau diverse magazine, firme, restaurante, etc., întorcându-mă spre mașină.

De la Mânăstirea Franciscană am părăsit strada și, pe lângă un parc, în câteva minute am ajuns la  Biserica Reformată (Református templom), ridicată în 1892 cu ajutorul enoriașilor.

De acolo am parcurs mai multe străduțe până în dreptul unui mic deal pe care la începutul secolului XVIII a fost construită o capelă mică, refăcută în 1795 și înlocuită cu una în stil clasicist (1836), actuala Capela Calvarului „Fecioara celor Șapte Duderi” (Kálvária-kápolna).  Pe fațada ei a fost creat un portic cu patru coloane.

În fața ei au fost postate statuile din piatră, colorate, ale Fecioarei Maria, Mariei Magdalena și Sf. Ion, lateral de ele trei cruci înalte cu Isus Răstignit, restaurate (1973) și  păstrate până azi.

Până sus la capelă, de o parte și de alta au fost postate câte șapte monumente cu statui de piatră reprezentând personaje biblice, simbolizând cele șapte trepte ale drumul calvarului.

Cam atâta am putut vedea din orașul Baja  în timpul alocat. M-am întors la mașină și m-am îndreptat spre „punctul culminant” pentru mine, fluviul Dunărea. Am lăsat mașina într-o parcare dintr-o pădurice și, pe jos, am parcurs aleea paralelă cu râul Sugovica, afluent al Dunării, cunoscut și cu numele de Kamarás-Duna .

Am ajuns în locul unde râul se despărțea de Dunăre și pornea să înconjure o parte din oraș.

În acel loc se afla un turn de observație vopsit în roșu, Türr István kilátó.

A fost numit după un fost luptător în Revoluția de la 1848 care ulterior a militat pentru pace.

Turnul a fost construit din piatră, de formă rotundă, cu mai multe arcade și cu o porțiune masivă prevăzută cu o scară.

În spațiul dintre arcade a fost amenajat un memorial al luptătorului.

Deasupra turnului a fost amenajată o terasă, înconjurată cu un gard metalic, în mijlocul căreia este și azi arborat drapelul Ungariei. Vizitatorii pot urca pentru a admira panorama.

Încă de pe vremuri, fiind localizat la Dunăre, orașul Baja devenise un important centru comercial și de transport al regiunii. cerealele și vinul produse în zonă erau încărcate pe bărci și transportate pe Dunăre până în Austria și Germania. Actual, pe malul Dunării, funcționează un port modern pe care, însă, nu am avut timp să-l văd.

După terminarea Primului Război Mondial, granițele fiind nedefinite încă,  Baja a intrat în componența Regatului Jugoslaviei, nou format (1918). A revenit în componența  Ungariei după Tratatul de la Trianon, când granițele au fost stabilite.

M-am întors pe malul Sugovicei și m-am îndreptat spre Mini muzeul de pescuit, deschis în aer liber, Halászati Mini Skanzen, creat pentru educarea copiilor în manevrarea ustensilelor de pescuit și pentru a evoca tradițiile în domeniu.

Într-o plimbare prin spațiu verde se pot vedea un model de moară pentru nave, un vechi cuptor în aer liber, unelte de pescuit, ambarcațiuni vechi, etc.

Citește și Bátaszék și Mohács, Ungaria

Valencia, Spania- o parte din litoral

Publicat pe de
Răspunde

Din Orașul Artelor și Științelor Valencia, Spania, am trecut Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or) în Districtul Camins al Grau.

Am înaintat pe carrer de Menorca până la prima stație de autobuz.

Nu puteam să plec din Valencia fără să văd plajele de la Marea Balearelor.

Am preferat autobuzul pentru a vedea în mers o parte din oraș.

Parroquia Santa Maria del Mar (1333)

Marina de Valencia– Tingladao II

Plaza de l’ Armada Espanyola cu Monumento Joaquin Sorolla (1933)

Am coborât într-o stație în apropierea Hotelului Balneario Las Arenas situat lângă Platja de las Arenas.

L-am ocolit și am ieșit  la Platja del Cabanyal. Plaja era împărțită pe mai multe sectoare, fiecare cu numele său.

Paralel cu plaja erau amenajate alei întrerupte din loc în loc de câte o fântână sau statuie așezate central.

Monumento al actor Antonio Ferrandis (2003)

Briza era foarte puternică și rece, nisipul umed, așa că nu am putut ajunge chiar până la malul mării.

Marea Balearelor sau Marea Iberică reprezintă partea de sud-est a Mării Mediterană. Toată partea de est a orașului este mărginită de ea.

Am urmat aleea spre capătul acelei plaje.

Fuente del Barco de Agua

Estatua dels Dofins

Am intrat în porțiunea Platja de la Malva-rosa. Pe strada paralelă cu ea am văzut un Centrul de sănătate  care purta același nume, Centro del Salud Malva-rosa.

Am fi dorit să stăm și noi la o terasă dar aerul tăios ne-a alungat rapid. De data asta, pentru a ne întoarce în oraș, am preferat metroul a cărui stație nu se afla departe.

La revedere Valencia !!!

 

 

 

 

Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

Publicat pe de
Răspunde

După ce am străbătut Grădinile Turia din Valencia, Spania, am ajuns la capătul sud-estic al fostei albii a râului Turia unde am intrat în districtul Quatre Carreres pentru a vedea Orașul Artelor și Științelor (Ciutat de les Arts i les Ciències).

În 1994, după ce s-a ales din mai multe proiecte, au început lucrările pentru construirea unui complex modern pentru care au fost numiți arhitectul și inginer Santiago Calatrava care a căutat să îmbine structura cu mișcarea și  Félix Candela care se ocupa cu proiecte din beton armat.

Între 1996-1998 în centrul zonei alocate pe o suprafață de 13.000 metri pătrați  a fost construită prima clădire, L’Hemisfèric, în care funcționează Teatrul IMAX. Datorită formei sale a fost numită și „ochiul cunoașterii”  deoarece seamănă cu pleoapă care se deschide pentru a privi bazinul cu apă înconjurător care, având fundul de sticlă, împreună formează imaginea unui ochi.

Pe o jumătate de sferă din beton a fost construită „Pleoapa” din copertine din aluminiu lungi, pliate superior. Sub ea a fost așezată clădirea , „irisul”.

A doua clădire, terminată în anul 2000, Muzeul de Științe „Principe Felipe” (Museu de les Ciències Principe Felipe), ocupă o suprafață de aproximativ 40.000 metri pătrați.

A fost construită din beton, oțel, sticlă, imitând scheletul unei balene.

În clădirea înălțată cu trei etaje, o parte mare a parterului este ocupată de un teren de baschet.

Primul etaj privește către Grădina Turia.

În al doilea etaj se află expoziția „Moștenirea științei”.

Al treilea etaj a fost numit „Pădurea cromozomilor” datorită formei sale care imită secvențele de ADN. Este ocupat de mai multe expoziții- „Zero Gravity”, „Space Academy” și „Marvel Superheroes”.

În anul 2001 în partea de sud a fost terminat L’ Umbracle, conceput ca intrare în complex.

Sera deschisă, lungă de 320 metri și lată de 60 metri, a fost amenajată cu palmieri, portocali, diverși arbuști, specii de plante indigene alese dintre cele care își schimbă culoarea în funcție de anotimp și peste 100 de specii de plante aromatice.

A fost deschisă și o galerie de artă, în aer liber, cu sculpturi ale artiștilor contemporani.

Construcția la a treia clădire, pe o suprafață de 40.000 metri pătrați, a durat mai mult. Început în 1995, Palatul Artelor „Regina Sofia” (Palau de les Arts Reina Sofia) a fost inaugurat în anul 2005 de Ziua Comunității Valenciene de către Regina Sofia a Spaniei. În el funcționează Opera din Valencia.

Într-o porțiune a fost înconjurat cu apă peste care au fost create alei de acces.

Restul zonei a fost amenajată cu zone verzi, alei și mici lacuri.

Clădirea, susținută de o structură de beton, a fost ridicată cu 14 etaje și la subsol au fost create încă trei nivele. A fost acoperită cu două cochilii din oțel laminat care cântăresc 3.000 de tone. La exterior a fost dotată cu scări și ascensoare care conectează platformele existente la diferite nivele. În interior au fost create sala principală cu 1470 de locuri în care scena creează posibilitatea susținerii spectacolelor, în principal de operă, consecutiv.

Deasupra sălii principale, Auditoriul, cu 140 de locuri, este folosit în diverse scopuri- concerte, mitinguri, ședințe, etc. O altă sală, Aula Magistral, cu 400 de locuri, este utilizată pentru spectacole de muzică de cameră și conferințe.

În clădire a fost amenajat și Teatrul Martí i Soler, cu o capacitate de 400 de persoane, folosit pentru producții teatrale și ca centru de instruire. A fost cel mai avariat în timpul inundațiilor din 2007 care au afectat tot complexul.

Între Palatul Artelor și restul clădirilor complexului a existat un pod vechi care traversa partea nordică a Grădinii Turia.

În 2007, lipit de el, a fost construit un pod nou format din mai multe curbe pentru a crea aspectul unui animal.

Podul vechi a fost prelungit și împreună au format Podul Montolivet (Pont de Montolivet).

În spatele Muzeului de Științe complexul este traversat de Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or), pod rutier și pietonal, datorită formei sale cunoscut ca Podul Harpă și poreclit de localnici „lumânarea”.

Construcția sa a început o dată cu cea a complexului, între 2004-2005 lucrările au fost oprite apoi reluate și podul terminat în anul 2008. S-a realizat un pod lung de 180 metri, la un capăt susținut de 29 de cabluri ancorate cu contragreutăți de un stâlp curbat și în cealaltă parte de patru cabluri.

În zona situată de cealaltă parte a podului în 2003 a fost construit L’ Oceanografic, cel mai mare acvariu din Europa. Ocupând o suprafață de 110.000 metri pătrați și folosind 42 milioane de litri de apă, găzduiește peste 500 de specii de ființe marine și unele specii de păsări care trăiesc în zonele umede.  

Tot pe acea parte a podului, în apropierea lui, în 2009 a fost construită  L’Àgora.

Clădirea dispune de un perimetru liber, ambele fiind folosite pentru spectacole, concerte, expoziții, evenimente sportive, etc.

Pe lângă frumusețea și ineditul clădirilor, complexul a fost benefic pentru populația orașului, raportul economic din 2019 arătând că el a generat 3509 locuri de muncă.

 

 

 

Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia

Publicat pe de
1

Fiind în Valencia, Spania, după ce am vizitat obiectivele turistice pe care mi le propusesem, m-am hotărât să mă relaxez cutreierând Grădinile Turia. De la pensiune am traversat cartierul El Carmen până la Turnurile Serrans .

Torres de Serranos, o poartă a zidului medieval construită cu rol de apărare pe locul unei porți mai vechi (1392-1398), care a fost utilizată și pentru diferite ceremonii oficiale. Turnurile au fost utilizate ca închisoare (1586-1887) astfel nu au fost demolate o dată cu zidul orașului. În timpul Războiului Civil Spaniol în turnuri au fost depozitate operele de artă ale Muzeului Prado. Între 1893-1914 au fost restaurate și din anul 2000 deschise vizitării.

Din dreptul turnurilor am trecut Podul Serranos (Pont de Serranos), cel mai vechi pod peste râul Turia. În epoca musulmană a existat un pod numit A-Qantara în locul căruia a fost construit un pod de piatră (1349). Distrus de inundațiile repetate (1406, 1427, 1517), a fost înlocuit cu actualul pod (1518).

Pentru a accesa albia râului a fost construită o rampă în trepte.

După marea inundație (1957) râul a fost deviat și canalul care trecea prin oraș a fost transformat în stradă urbană. Vechea albie a fost transformată în mai multe etape și s-au format Grădinile Turia (Jardins del Turia) întinse pe 110 hectare, lungi de aproximativ 10 kilometri, mărginite de străzi cu unele tuneluri realizate pentru a menaja zona. Grădinile sunt traversate de 18 poduri.

Urma să le străbat până în Orașul Științei și Artelor dar mă interesau și clădirile istorice laterale. În stânga mea, în Piața Sf. Monica (Plaza de Santa Mónica), pe locul Palatului Berenguer a fost înființată o mânăstire augustiniană (1603) în cadrul căreia a fost construită o biserică (1662-1691). Din 1902 a devenit Parroquia  de San Salvador y Santa Monica iar în locul mânăstirii a fost fondată Casa azil a Micilor Surori a Bătrânilor Neajutorați. În 1915 bisericii i s-a ridicat o clopotniță apoi în 1955 a fost restaurată.

În acea zonă a fostei albii se aflau două terenuri de fotbal cu iarbă artificială, Terenul Serranos și Terenul Pont la Fusta, astfel a trebuit să continui drumul pe strada laterală.

Am trecut pe lângă Podul de Lemn (Pont de Fusta) numit după prima punte de lemn care traversa râul Turia (1892), distrusă de marea inundație (1957) și înlocuită cu un pod de beton și fier (2010-2012) împărțit într-o parte pietonală, decorată cu motive de lemn și o parte pentru circulația rutieră.

Mânăstirea Regală a Sfintei Treimi (Real Monasterio de Santisima Trinidad), cea mai veche mânăstire din oraș, încă funcțională, a fost fondată de Regina Maria de Castilia (1445), care și fost îngropată acolo (1459), în locul unei mânăstiri vechi (1265) și a livezilor vecine care au fost achiziționate.  În secolul XVII a fost redecorată baroc. În decursul timpului a fost deteriorată de bombardamentele și jafurile din timpul războaielor francez și civil spaniol, inundațiilor, legea Confiscării Mendizabal a lăsat-o fără venituri dar a supraviețuit și azi fiind locuită de călugărițe.

În apropiere am trecut pe lângă Muzeul de Arte Frumoase și Academia de Artă. Academia Regală a celor Trei Arte Nobile din San Carlos  (Real Academia de Bellas Artes de San Carlos) a fost creată de Regele Carlos III (1768) pentru studiul picturii, sculpturii și arhitecturii. În decursul unui secol numărul studenților a crescut vertiginos. Spațiul fiind prea mic, s-a extins pe fostul fostul teritoriu al Mânăstirii El Carmen, donat de stat (1838). Cu colecțiile sale a format Muzeul de Arte Plastice și Muzeul de Antichități. Din 1913 Muzeul de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes) a devenit instituție independentă.

Museo de Bellas Artes

Real Academia de Bellas Artes

Am intrat în Jardin del Turia unde am trecut pe sub Podul Sfintei Treimi (Pont de la Trinidad).

Mi-am continuat plimbarea până la următorul pod.

Podul Regal (Pont de Real) inițial a fost un pod de lemn care traversa de la Palatul Regal spre Mânăstirea Santo Domingo. Distrus într-o inundație (1517) a fost înlocuit cu altul de lemn. Material perisabil, a fost distrus de alte inundații și a fost înlocuit cu un pod din blocuri uriașe de calcar (1595-1598), în stil gotic catalan.

La capetele lui, sub niște turnulețe, au fost postate  statuile Sf. Martir Vincent și Sf. Vincent Ferrer (secol XVII), azi aflându-se doar copiile lor. După marea inundație (1957) podul a fost refăcut și lățit aproape dublu decât cel inițial.

Lângă Podul Regal a fost prima porțiune amenajată în cadrul Grădinilor Turia, numită Jardines del Real (1986).

În anul 1909 a avut loc Expoziția Regională din Valencia. Pentru a putea fi accesată mai ușor a fost creată o pasarelă pietonală, ulterior distrusă de marea inundație. În locul ei în 1995 a fost ridicat Podul Expoziției (Pont del Exposición), numit și Calatrava după arhitectul care l-a conceput.

Depășind clădirea Guvernului Militar (Gobierno Militar) am intrat într-o zonă plantată cu mulți pomi cu flori roșii, soi pe care nu-l mai văzusem până atunci.

La capătul ei se afla Podul Florilor (Pont de les Flors). Florile podului nu dispar niciodată. Ele sunt schimbate permanent funcție de anotimp sau de festivitățile care se desfășoară.

Trecând pe sub el am intrat într-o „pădurice” de palmieri. La capătul ei, în mijlocul parcului se afla un lac artificial, central traversat de Podul Mării (Pont de la Mar), unul dintre cele cinci poduri istorice din oraș. Și acolo au existat un pod de lemn (secol XIV) apoi un pod cu fundații și stâlpi de piatră (1425), ambele distruse în cursul inundațiilor care au avut loc.

Apoi a fost construit actualul pod de piatră (1591-1596) care a fost ornat cu statui de sfinți, asemănător celor de la Podul Regal. După apariția tramvaielor pe pod au fost create linii pentru ele (1876) și în 1900 a fost electrificat.

Pe sub Pont d’Aragó am intrat în Jardin del Palau, grădini cu plantații de portocali care înconjurau Palatul Muzicii.

În 1984 Ministerul Culturii a aprobat să ofere o sală de muzică pentru fiecare dintre cele 17 provincii. În Valencia municipalitatea a degajat o zonă care, deși apropiată de centrul istoric, era o zonă industrială degradată înconjurată de clădiri ruinate, nelocuite (1986) și într-un an a fost ridicată clădirea. O dată cu creșterea activităților și a numărului personalului clădirea a devenit neîncăpătoare și a trebuit modificată.

Noul Palat al Muzicii (Palau de la Música de Valencia) cuprinde un atrium central în care din exterior se ajunge printr-o grădină înclinată și în interior converg spre el coridoare care îl leagă de celelalte zone ale clădirii. În jurul atriumului a fost amenajată zona muzicienilor formată dintr-o sală mare  cu 1790 de locuri și câteva mai mici pentru repetițiile orchestrei, o sală de înregistrări, o tribună cu 25 de locuri și o cafenea cu deschidere spre grădină.

Centrul documentar include arhivele orchestrei și ale formației municipale. Zona de administrare cuprinde birourile și o sală în care se desfășoară cicluri de instruire, conferințe de presă, expoziții, etc.

În palat de desfășoară în principal concerte de muzică clasică, din când în când concerte de jazz și flamingo.

Înainte prin Grădinile Turia am ajuns la Podul Îngerului Păzitor (Pont de l’Àngel Custodi), un pod din beton armat (1941, 1948) ornat cu felinare din fontă în stilul parizian al secolului XIX care a fost prelungit în 1967.

În 1990 a fost amenajat Parcul Gulliver (El Parque Gulliver), un loc de joacă înconjurat cu mese și bănci umbrite de copaci,  numit după personajul operei lui Jonathan Swift.

O sculptură de 70 metri înălțime reprezentându-l pe Guliver poate fi accesată prin scări, tobogane, rampe de dimensiuni mari prin care, trecând, creează senzația de micime, copiii crezându-se liliputanii din cartea de aventuri.

De acolo am intrat într-o zonă mai nouă a orașului unde am trecut pe sub cel mai lung pod al orașului (220 m). Podul Regatului (Pont del Regne), pod de beton susținut de numeroși piloni, a fost construit în anul 1999.

La cele două intrări a fost ornat cu sculpturi din bronz, în ansamblu numite Garda de pod.

Mai aveam puțin și ajungeam la obiectivul propus, Orașul Artelor și Științelor.

Citește și Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

 

 

Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

Publicat pe de
1

Lângă Placa de Bous din Valencia, Spania, se află Gara de Nord situată în districtul Extramurs, format din patru cartiere- Botànic, La Roqueta, La Petxina și Arrancapin.

Pe acel loc, prima gară a fost construită pe o suprafață de 5.000 metri pătrați, stație pentru linia de cale ferată Valencia-Port El Grao, lungă de 6 kilometri (1851-1852). Ulterior au fost create și alte linii care au permis conexiunea Barcelona-Madrid, care treceau prin Valencia (1854, 1865).

La începutul secolului XX, după ce a cumpărat terenurile înconjurătoare, Compania de Norte a extins stația pe 15.000 metri pătrați și a construit Gara de Nord  (Estació del Nord). Clădirea a fost formată din trei corpuri cu turnuri, decorate cu motive vegetale și fructe.

Central, pe fațada principală, de o parte și de cealaltă a ușii de intrare a fost pusă stema Valenciei- patru bare roșii pe fundal auriu deasupra cărora se află scutul heraldic al orașului. În partea superioară, deasupra unui ceas,  a fost postat un vultur.

Din 1941 căile ferate iberice au fost naționalizate, ulterior statul a reabilitat clădirea gării (1980-1982).

De la gară am traversat carrer de Xativa și m-am grăbit spre Piața Primăriei unde deja începea să se adune lumea pentru artificiile (mascleta) care au loc zilnic în perioada festivalului Fallas.

Piața Primăriei (Plaza de Ayuntamiento), situată în Ciutat Vella, cartierul Sant Francesco, a fost amenajată pe locul fostei piețe „Bajada de San Francisco”, sub forma unei platforme triunghiulare cu un spațiu subteran unde, deși cu multe dispute, au fost mutați florarii care până atunci își vindeau marfa în piață. Aceștia au părăsit subteranul în 1944.

În cele trei colțuri ale pieței au fost create fântâni care reprezentau cele trei provincii (1931).

În anii 1950-1960 platforma a fost demontată treptat, fântânile îndepărtate, s-a creat un spațiu plat în mijlocul căruia a fost creată o fântână și postată statuia Generalului Francisco Franco, mutată ulterior la o bază militară (1962).

În toată acea perioadă piața s-a numit Plaza del Caudillo, după numele dictatorului, fost general de armată (1939-1975).

Clădirea Primăriei Valencia (Ayuntamiento de Valencia) este formată din două corpuri conectate între ele. Inițial a fost construită Casa de la Enseñanza în care a funcționat  Școala Mayoral (1860).

În secolul XX a fost extinsă cu al doilea corp, în stil eclectic.

Din 1934 a devenit sediul Consiliului Municipal.

Pe lângă Primărie clădirea găzduiește diverse birouri, sala de ședințe a consiliului, arhivele municipale, o sală de bal și un muzeu.

După ce am participat la artificii și s-a mai degajat perimetrul, m-am îndreptat spre Biserica Sf. Augustin (Iglesia de San Agustin). Prima biserică catolică Santa Catalina Mártir y San Agustín a făcut parte din mânăstirea construită de augustinieni (1307), distrusă în timpul Războiului de Independență. Biserica a supraviețuit și a fost redeschisă în 1836 cu numele actual.

În apropierea ei se afla Grădinile vechiului Spital General al Valenciei (Jardines del Antiguo Hospital), prima Casă de Nebuni (spital cu profil psihiatric),  Spital dels Innocents e Folls  (1409) care ulterior a fost extins pentru alte specialități devenind Spital General (1512). În secolul XIX a devenit un mare complex spitalicesc cu două infirmerii, farmacie, grădină de legume, terase, grădini, cimitir și săli de predare care au fost la originea Facultății de Medicină.

Capella del Capitulet (Capela Frăției Regale a Maicii Domnului Inocenților, Martirilor și Inocentului)

Terenul pe care a fost construit spitalul a fost donat de Frăția Santa Lucia, Fecioară și Mucenică (1410). Lângă el Frăția a construit un schit (1511) care a fost extins în stil neoclasic (secol XVIII), un secol mai târziu i s-a ridicat clopotnița cu două clopote (1865), devenind Biserica Sf. Lucia (Ermita de Santa Lucía). Sub clopote, într-o nișă a fost postată statuia sfintei.

Remodelarea urbană din 1958 a demolat o parte din clădiri dar a fost oprită la insistențele publicului (1963) și clădirile rămase, ruinele descoperite prin săpături- capiteluri, puțuri, baze, coloane, declarate monument istoric național. Fostele grădini au fost reamenajate începând cu anul 1979.

Pe locul uneia dintre infirmerii a fost ridicată clădirea Muzeului de Ilustrație Valencia, cealaltă infirmerie, parțial păstrată, a fost restaurată (1979) și găzduiește Biblioteca Publica de Valencia Pilar Faus.

În apropiere, pe carrer Guillem de Castro se află Parroquia Nuestra Señora del Pilar, biserică dominicană (1667-1730) în care erau confesați bolnavii din spital. De asemenea acolo sec confesau cei care urmau a fi executați.

Am intrat pe străduțele înguste, unele doar alei, pe care m-am rătăcit.

Într-un final am ieșit într-o mică piață delimitată de clădiri mai noi, Plaza de Joan Vila-rasa .

În piață am văzut Fântâna celor Patru Continente (Fuente de los Cuatro Continentes).

După ce am fost îndrumată, dorind să ajung la Grădina Botanică m-am deplasat spre strada principală din care pornisem. În drum am trecut pe lângă o biserică piaristă din secolul XVIII, Eglesia de San Jose de Calasanz.

Începeam să mă bucur că mă rătăcisem. Mă aflam în afara zonei turistice și vedeam o altă față a orașului.

După 10 minute am ajuns în apropierea Torres de Quart unde se afla o altă biserică, La Iglesia Parroquial de San Miguel y San Sebastián sau Convent din San Francisco de Paula (1726-1739) care inițial a făcut parte din Mânăstirea San Sebastian (1533-1547), demolată după ce călugării au părăsit-o ca urmare a Legii confiscării Mendizabal.

În sfârșit am ajuns la intrarea în Grădina Botanică (El Jardín Botánico de la Universidad de Valencia).

Spre supărarea mea, era închisă, așa că m-am întors să cutreier străduțele întortocheate.

Citește și Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia

Valencia, Spania- El Sant Francesc-Ciutat Vella și Eixample

Publicat pe de
Răspunde

Din Mercado Central, Valencia, Spania am parcurs mai multe străduțe din Orașul Vechi și am intrat în cartierul El Sant Francesc, Ciutat Vella.

Am ajuns într-o piață delimitată de clădiri înalte, Plaza de Rodrigo Botet.

În piață era postată o fântână arteziană înconjurată de copaci bătrâni.

Pe alte străduțe înguste am ieșit în calle del Pintor Sorolla, mărginită de clădiri mai noi.

După 5 minute am intrat în Piața Alfonso Magnificul (Plaza de Alfonso El Magnanimo) în care se afla postată statuia lui Iacob I Cuceritorul (1891).

Lateral se afla clădirea Tribunalului Superior de Justiție (Tribunal Superior de Justicia).

Am ocolit-o și am intrat în Parcul Glorieta, pentru a vedea unul dintre cei patru ficuși plantați în 1852, Ficus centenaris de la Glorieta.

Lângă copacul secular era postată statuia lui Iacob I Cuceritorul.

Lângă parc, în mijlocul unui giratoriu, se afla Poarta Mării (La Puerta del Mar), construită între anii 1946-1960 ca memorial pentru eroii Războiului Civil Spaniol. Pe acel loc, prima poartă a fost construită în 1801, demolată  împreună cu o parte a zidului de apărare (1867). În locul ei, în cadrul unei cetăți construită de Filip V (1707), a fost ridicată altă poartă care la rândul ei a fost demolată împreună cu cetatea în momentul în care trupele lui Napoleon au părăsit orașul.

De acolo am parcurs carrer del Colón, artera principală a cartierului, cu blocuri de locuințe, spații comerciale, bănci, restaurante, etc.

statuia pictorului impresionist Pinazo Camarlench 

Strada era situată pe locul unde a existat o parte din zidul medieval, lung de 4 kilometri (1356-1370), care a fost demolat în secolul XIX. Zidul avea 4 porți mari Serranos, del Mar, San Vicente, del Quart și 9 porți mai mici.

Ruinele uneia dintre porțile mici au fost scoase la iveală  în actuala Placa dels Pinazos în timpul lucrărilor pentru o linie de metrou. Din 1319 acolo a existat una dintre porțile mici, Poarta Evreilor (Puerta de los Judios), prin care treceau mărfurile agricole spre a fi vândute în oraș.

Accesul pentru comercianți a fost interzis în secolul XVI apoi poarta a fost zidită (1689) și folosită doar în ocazii rare. A fost demolată  când întregul zid a fost distrus (1890).

De acolo am părăsit carrer del Colón și am intrat în cartierul Pla del Remei, districtul Eixample, unul dintre cele trei cartiere ale districtului construit prin extinderea orașului de la Ciutat Vella spre sud (secol XIX) și m-am îndreptat spre o altă piață închisă pe care doream neapărat să o văd.

Piața Colón (El Mercado de Colón) a fost realizată la cererea localnicilor pentru a se evita vânzările stradale sau deplasările la alte piețe din oraș (1914-1916). Pe o suprafață de 3.500 metri pătrați a fost ridicată o clădire modernistă lungă, cu porți de deschidere pe două străzi paralele și acoperiș metalic realizat pentru o bună iluminare a interiorului în care foarte mulți comercianți și-au vândut marfa.

Una dintre fațade a fost decorată cu produse alimentare-păsări de curte, legume, fructe, produse de măcelărie, pescărie, etc., pe care eu nu le-am descoperit. Pe a doua fațadă au fost postate două coloane între care a fost realizat un arc mare de cărămidă, restul fațadei prezentând multe vitralii.

În secolul XX, clădirea deteriorându-se, mulți comercianți s-au retras. O parte a clădirii a folosită ca Primărie până în anul 2000.

După restaurarea din 2003 a redevenit piață în care se vând produse din toate sectoarele comerțului.

Subsolul a fost restructurat astfel partea centrală a rămas liberă, cu spațiu pentru cafenele, înconjurător a fost creată o parcare.

În apropierea pieței, pe o stradă laterală se afla o biserică pe care nu puteam să o ratez.

Biserica Părinților Dominicani (Basilica San Vicente Ferrer), o clădire neogotică (1906-1919) în cadrul mânăstirii construită după revenirea Ordinului Dominican în Valencia. În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost jefuită și distrusă (1936) apoi a fost folosită  ca loc  de întâlnire pentru membrii Frontului Popular și mai târziu ca depozit. Refăcută, din 1951 a primit titlul de Bazilică Minoră.

De la biserică am străbătut străduțele mărginite de clădirile secolului XIX.

Cum orașul se pregătea de sărbătoarea anuală Fallas, într-un spațiu deschis am avut norocul să văd trupe de copii care își pregăteau dansurile tradiționale.

Am ajuns la Casa Evreiască (Casa de Guardiola sau Casa Judia) , o clădire cu 7 etaje, în stil art deco valencian, construită în zona unde trăia mica comunitate evreiască (1930) care își desfășura sărbătorile religioase în clădire. Fațada a fost decorată cu elemente arhitecturale din stilurile arab, egiptean, hindus, ebraic și deasupra intrării a fost etalată steaua lui David.

În decursul timpului parterul și partea superioară au fost modificate, elementele hinduse eliminate.

M-am îndreptat spre bulevardul care traversează districtul Eixample. Gran Via del Marques del Turia cu clădirile sale moderniste m-a fermecat.

De acolo m-am întors iar pe străduțele înghesuite.

Am traversat o alee unde se afla intrarea la Școala Taurină (Escuela Taurina de Valencia) deschisă în 1983.

La capătul lui am ieșit în carrer de Xativa, limita dintre Eixample și Ciutat Vella.

Am ajuns la Arena de Tauri (Plaça de Bous de València) care a fost construită în afara zidurilor orașului, lângă Poarta Ruzafa (1850-1859), azi la capătul cartierului Eixample.

Clădirea rotundă, în stil neoclasic, cu diametrul exterior de 108 metri, înaltă de 4 etaje, la exterior este formată din arcade semicirculare cu balustrade de piatră, delimitate de stâlpi. În interior, cele 16.851 de locuri pentru spectatori, reduse până azi la 10.500, sunt împărțite pe două galerii susținute de stâlpi de fontă. Pentru a le accesa pe cele superioare se urcă 24 de trepte. Principalele curse de tauri au loc în perioadele Festivității Fallas și a Târgului din iunie.

Citește și Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

 

 

 

 

Valencia, Spania- prin La Seu și El Carmen, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Din Plaza de la Virgen, Valencia, Spania, am continuat vizitarea cartierului La Seu îndreptându-mă  spre Piața Arhiepiscopului (Plaza de Arzobispo) unde se afla Muzeul Orașului Valencia care funcționa în fostul Palat al Marchizului Campo (Palacio del Marqués del Campo).

Primul Marchiz Campo a cumpărat un conac, câteva case alăturate, le-a unit, modificat și a format palatul (1840). Între anii 1989-1990 a fost restaurat și în el s-a deschis muzeul.

Biserica Regală a Sf. Mântuitor Hristos (Reial Església del Santíssim Crist del Salvador) se afla pe locul unde, după eliberarea de sub otomani, în locul unei moschei a fost ridicată o biserică (secol XIII), înlocuită cu altă biserică (secol XIV), la rândul ei reconstruită (secol XVII) și modificată în stil neoclasic (1826-1829).

Fostul Palat Borja (Palau dels Borja) a fost construit, pentru familia căreia îi purta numele (secol XV), în stil gotic și renascentist catalan. Azi în el funcționează Parlamentul din Valencia (Palau de les Corts Valencianes).

Vis a vis de sediul Parlamentului  se află Biserica Sf. Lorenzo (Esglesia de San Lorenzo), una dintre primele biserici construite în Valencia (1238-1276), refăcută în secolul XVII, un secol mai târziu dotată cu o clopotniță nouă, în locul celei vechi care s-a prăbușit.

Printre clădiri, pe o scurtătură indicată de un localnic, ne-am îndreptat spre Teatrul Talia (Teatre Talia). Inițial teatrul a aparținut unei instituții caritabilă catolică, a fost inaugurat în Casa de los Obreros (1928) cu spectacole pentru publicul larg apoi a fost administrat de Generalitat și azi este deținut de o companie privată.

Am ieșit din cartierul La Seu și am intrat în cartierul El Carmen.

Din loc în loc străduțele se lărgeau și formau mici piațete numite după clădirile importante de acolo sau după figuri ilustre care au locuit în unele dintre case, un exemplu Plaça de Beneyto I Coll, numită din 1889 după filantropul care și-a lăsat averea moștenire Consiliului Școlilor Meșteșugărești.

În partea sa nord-estică El Carmen este renumit pentru arta stradală.

De asemenea este unul dintre cele mai populare locuri în care iubitorii de artă se adună și locul cel mai populat seara, în terasele și barurile sale unde ne-am petrecut și noi una dintre seri.

Dar să revin. Tot studiind picturile murale, fără să-mi dau seama am intrat în Piața Carme (Placa del Carme).

În acel loc, situat în afara zidurilor de apărare, după cucerirea creștină a orașului a fost construită de către carmeliți Mănăstirea Regală a Maicii Domnului (1821) cu Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” (1343). În secolul XVI mânăstirea s-a extins, un secol mai târziu biserica a fost modificată în stil baroc.

Monumento al pintor Juan de Juanes (1523-1579)

O dată cu confiscarea proprietăților bisericești (Mendizábal-1835) mânăstirea a fost abandonată, clădirile ei au fost separate de biserică, a fost extinsă și a găzduit Academia Regală de Arte Frumoase cu Muzeul și Școlile de Arte Frumoase și Meserii. Renovate între 1989-2011, azi găzduiesc Centru de Cultură Contemporană (Centre del Carme).

Mânăstirea Santa Cruz, aflată în apropiere, a fost demolat, parohia ei s-a mutat în fosta Biserică a Mânăstirii Carmelite (1842) care de atunci a fost denumită Biserica Sfintei Cruci (Parroquia de la Santisima Cruz). În secolul XVIII bisericii i s-a adăugat clopotnița dotată cu 6 clopote.

Fațada orientată spre Piața Carmen a fost realizată în două etape (secolele XVI și XVII). De o parte și cealaltă a ușii de intrare au fost postate câte 3 coloane ionice lateral de care în 1961 au fost postate câte o sculptură reprezentând sfinți și deasupra ușii scutul Ordinului Carmelit. În corpul superior ușii, într-o nișă centrală a fost așezată sculptura Fecioarei cu Pruncul în Brațe și în nișele laterale Santa Teresa de Jesús și Santa Magdalena de Pazzis iar în nișa centrală, superioară acestora, Sf. Iosif și Pruncul.

În spațiul aflat lateral de biserică a fost amenajată Fântâna Copiilor (Fuente de los Niños), un grup de 8 statui din bronz reprezentând copii care se joacă (1862-1947), azi o copie, originalul fiind păstrat în Muzeul de Arte Frumoase San Pio V din Valencia.

Și, din nou pe străduțele cu casele pictate…

Am ieșit la o arteră de circulație mai largă, în dreptul Institutului de Artă Modernă (Institut d’ Art Modern Valencia).

Deplasându-mă spre sud, pe acea stradă am văzut câteva clădiri importante.

Universitatea Catolică din Valencia „San Vicente Mártir“ (Universidad Catolica de Valencia) a fost creată în 2003, cu mai multe facultăți situate în diferite locații ale orașului. În El Carmen se află Rectoratul și serviciile centrale ale Universității care funcționează în fostul Complex San Carlos Borromeo (1760), în locul sediului Academiei de Chirurgie din Valencia.

Biserica „Trupul lui Cristos” (Convento del Corpus Christi) a fost construită în cadrul unei mânăstiri fondată de carmeliți (1687-1693). Datorită traficului rutier în creștere biserica a fost înconjurată cu un zid de protecție.

Aparținând azi Universității Catolice, Biserica la Milagrosa (Eglesia de la Milagrosa) a fost creată în 1957 din fosta Capelă Asilo del Marqués de Campo (1882), foarte deteriorată.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) a început să administreze orașul și teritoriile Provinciei Valencia (1833) după promulgarea Constituției spaniole (1812).

Pe o parte a străzii se aflau clădiri mai vechi, pe cealaltă blocuri de locuințe. În mijlocul unei fântâni am văzut postată satuia lui Miguel de Cervantes, romancier, poet și dramaturg, considerat simbolul literaturii spaniole.

În zonă se afla și o școală de stat care îi purta numele, Col-legi Public Cervantes (CEIP).

Mânăstirea Sf. Ursula (Iglesia y Convento de Santa Ursula) a fost fondată de călugărițele desculțe din  Ordin Augustinian, ordin catolic (1605). Biserica, construită în secolul XVII, este singura care a supraviețuit până azi, restaurată în 1930. Restul complexului mânăstirii a fost reconstruit în 1960.

Lângă mânăstire, la capătul cartierului El Carmen, se aflau Turnurile Quart (Torres de Quart), una dintre cele două porți din vechiul zid medieval care au supraviețuit (1441-1460).