Arhive categorie: în lume

Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

Publicat pe de
1

Din Piața Tetuan, Valencia, am cotit pe lângă de Plaza d Alfons El Magnanim dorind să ajung în Piața Reginei.

Am urmat carrer de la Pau, o stradă mărginită de clădirile de epocă cu locuințe și terase.

Cam pe la mijlocul ei am intrat în La Seu, cel mai vechi cartier din Ciutat Vella (Orașul Vechi), pe care urma să-l vizitez.

La parterul unora dintre case funcționau magazine, restaurante, altele găzduiau firme.

Piața Reginei Maria de las Mercedes (Plaza de la Reina) a fost creată pentru lărgirea spațiului de lângă Catedrala la Seu prin demolarea caselor și a Mânăstirii Santa Tecla existente acolo și a fost numită după soția Regelui Alfonso XII (1878).

Pe colțul de sud-vest am văzut o clădire în stil eclectic cu foișoare de lemn, pe fațada căreia erau postate coloane corintice, figuri dansante și alte elemente de decor (1887). Clădirea Monforte (Antiguos Almacenes Isla de Cuba) a găzduit magazinele „La Isla de Cuba”, nume dat probabil după războiul din Cuba care era în desfășurare. Magazinele au funcționat timp de 16 ani până la dizolvarea societății care le deținea.

De lângă clădire se vedea turnul Bisericii Sf. Catalina pe care o vizitasem deja.

În 1930 în piață a fost postat primul semafor din Valencia, operat manual de primul gardian al orașului. O nouă modelare a pieței, prin demolarea altor clădiri, când în mijlocul pieței a fost postată o fântână (1959). În 1970 sub o parte a pieței a fost amenajată o parcare subterană. Piața este locul unde se află kilometrul zero, de unde se măsoară distanțele în Valencia.

După ce am vizitata Catedrala La Seu, am ocolit-o pe sub Arco de La Calle de Barchilla pentru a vedea clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice (Arzobispado de Valencia).

Complexul în care funcționa și Cabildo de Valencia era situat pe trei străzi.

În apropiere, în Plaza de la Almoina se afla o clădire construită în stil modernism valencian,  Casa del Punt de Ganxo sau Casa Sancho (1902).

Clădirea rezidențială a fost ridicată pe locul Capelei San Valero, capelă unde se spune că a fost închis Episcopul Valero înainte de a fi exilat.

În aceeași zonă, prin săpăturile arheologice (1985) au fost scoase la iveală ruine romane, vizigote și arabe, monede, rămășițe ceramice, oase de animale, etc., care au fost adunate și în 2007 deschis Muzeul Arheologic (Centro Arqueologic de l Almoina). Lângă el, în fundalul pieței se afla fostul Palat al Marchizei de Colomina (Palacio de Colomina) care a fost construit lângă un depozit de cereale (1863).  În timp palatul a fost donat  Școlii Patriarhului care l-a folosit pentru fetele nevăzătoare, în 1980 și 1999 interiorul a fost remodelat și a fost ocupat de Fundația Universității San Pablo-CEU, folosit pentru convenții, evenimente sociale și culturale.

Am intrat în Piața Fecioarei (Plaza de la Virgen) numită și Plaza de la Mare del Deu, situată pe locul fostului for roman Valentia, mărginită de Catedrala La Seu, Bazilica Fecioarei Desamparados și Palatul Generalității cu grădinile sale. Lângă Catedrala La Seu, unită de ea printr-un arc, se află Basilica de la Mare de Déu dels Desemparats numită și Real Basílica De Nuestra Señora De Los Desamparados.

Inițial a fost construită Capela Regală a Fecioarei de la Desamparados (1652-1666) care în 1872 a fost transformată în bazilică.

În decursul secolelor XVIII-XX a suferit transformări succesive cu modificarea stilurilor arhitectonice- renaștere târzie, apoi baroc.

În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost incendiată. O dată cu refacerea ei s-a dorit și extinderea dar nu a fost posibilă datorită faptului că în timpul excavațiilor din spatele ei au fost descoperite acele ruine și obiecte etalate azi în Muzeul Arheologic.

În nordul pieței Plaza de la Virgen a fost inaugurată Fântâna Turia (Fuente del Turia) numită și Fântâna Neptun (1976), alegorie a râului Turia. Central a fost situată statuia din bronz a lui Neptun (râul Turia) care a fost  înconjurată de opt nuduri feminine reprezentând  cele opt canale principale care irigă Valencia.

Palatul Generalității (Palau de la Generalitat), azi sediul Președinției din Valencia, a fost construit în mai multe etape. În 1422 deputații au cumpărat o casă mai mică pentru birouri, în care se țineau ședințele. Succesiv au achiziționat mai multe clădiri (1481, 1511-1515) pe care le-au transformat în actualul palat.

După desființarea instituției Generalității Valencia (1718) palatul a fost modificat și în el s-a mutat Audiența Valencia (1750)  până în secolul XX când aceasta și-a schimbat locația. Clădirea a fost extinsă, i s-a ridicat un nou turn (1942-1953),  în ea s-a mutat Consiliul Provincial și din 1982 a devenit sediul Generalitat din Valencia.

Presidencia Generalitat Valenciana ocupă fostul Palau de Castellfor numit și Palacio de Fuentehermosa, situat imediat lângă clădirea Generalitat.

Citește și Valencia, Spania- prin La seu și El Carmen, Ciutat Vella

Catedrala La Seu Valencia, Spania

Publicat pe de
1

Catedrala Metropolitană- Bazilica Adormirea Maicii Domnului din Valencia (Església Catedral Metropolitana-Basílica de l’Assumpció de la Mare de Deu de Valencia), de rit romano-catolic, este situată în cartierul La Seu din Ciutat Vella (Orașul Vechi) Valencia, între două piețe, Plaza de la Reina și Plaza de la Virgen.  Este numită simplu Catedrala La Seu.

Pe acel loc a existat o catedrală vizigotă care a fost transformată în moschee și,  după cucerirea creștină, moscheea transformată în biserică (1238). Dorindu-se o catedrală maiestuoasă, biserica a fost demolată și a început construcția care a avut loc în decursul mai multor secole, în mai multe etape.

În secolul XIII a fost construită cea mai mare parte a catedralei, ambulatorul și Poarta romanică Almoina (1270-1330), partea de vest până la  Poarta Apostolilor (1300-1350) și Sala Capitulară unde canonicii aveau întâlnirile de afaceri interne, azi Capela Sf. Graal (1356-1369).

Separat a fost construit turnul clopotniță Torre El Micalet sau El Miguelete cu 207 trepte interioare (1381-1425).

Turnul a fost unit cu Catedrala prin construirea Arcadei Nova (1459).

Biserica din secolul XV era în stil gotic. Lucrările din secolele viitoare au transformat-o într-un mix de stiluri- gotic valencian, baroc, neoclasic, renascentist, romanic timpuriu, astfel fiecare dintre cele trei portaluri a fost realizat în alt stil.

Pe partea orientată spre Plaza de la Reina se află „Ușa Apostolilor” care a fost inițial intrarea principală în fosta biserică- moschee.

Lateral, în partea opusă turnului El Micalet, se află  Capilla del Santo Cáliz.

Înconjurând catedrala pe lângă capelă se trece printr-un pasaj, pe sub Arco de la calle de Barchilla care leagă Palatul Arhiepiscopal de Catedrală, realizat în secolul XVIII în locul primului arc care a fost demolat în 1427.

Se ajunge la altă față a catedralei, sobră, fără elemente decorative.

Poarta Principală a Catedralei, situată  în dreapta Turnului El Micalet, în spatele Porții de Fier, a fost construită parțial  pe o fațadă în stil baroc (1703). Lucrarea a fost oprită în timpul Războiului de Succesiune Spaniol.

În secolul XX, o dată cu amenajarea Pieței Reginei, poarta a fost modificată.

În continuarea ei, în partea superioară zidul clădirii a fost format dintr-o arcadă cu coloane.

În 1972 elementele neoclasice au fost eliminate, i s-a redat aspectul gotic original, ulterior a trecut prin restaurări succesive.

În Muzeul Catedralei se găsește relicva Sf. Mucenic Vincent (brazzo incorrupto de San Vicente Mártir), mai precis brațul stâng al sfântului care a fost martirizat în Valencia în jurul anului 304, sfânt reprezentativ în Spania sub stăpânirea musulmană. Relicva a fost donată catedralei de ultimul său proprietar în 1970.

Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Plimbându-mă prin Ciutat Vella, Valencia, în zona La Xerea, din Piața Patriarhului m-am îndreptat spre Piața Tetuan, lângă râul Turia. În itinerarul meu aflându-se multe clădiri istorice, le voi descrie pe rând.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) administrează cele  266 de orașe din provincia Valencia.

În Plaza de San Vicente Ferrer am văzut Biserica Sf. Tomàs Apostol și Sf. Felip Neri (Iglesia de Santo Tomas Apostol y San Felipe Neri), numită și Biserica Congregației pentru că a făcut parte din mânăstirea construită de Congregația Oraton Sf. Filip Neri, fondată inițial la Roma și care s-a stabilit în Valencia (1648). În cadrul mânăstirii a fost ridicată biserica, în stil baroc (1723-1736). În timpul invaziei franceze a fost bombardată (1812), ulterior restaurată.

În 1835 complexul a fost confiscat de stat și folosit ca depozit. După doi ani mânăstirea a fost transformată în cazarmă. Biserica a fost recondiționată și redeschisă ca Parohia Sf. Toma.

În 1854 mânăstirea a fost demolată și pe locul ei au fost ridicate clădiri pentru locuințe.

La începutul secolului XX biserica a fost recondiționată la exterior apoi, după Războiul Civil Spaniol, interiorul.

Iglesia San Juan del Hospital , biserică catolică cu hramul San Juan Bautista, a fost construită (1255) pe locul unui vechi schit ridicat de cavalerii Ordinului Maltei (1238) împreună cu un spital, o reședință pentru cavaleri și un cimitir. În secolul XIX printr-un decret regal ordinele militare au fost desființate și complexul a fost folosit în alte scopuri, apoi abandonat, în final preluat de Arhiepiscopie.

În 1936 complexul a fost ars și prădat apoi biserica folosită pentru evenimente publice și cinema până în 1967 când a fost predată Ordinului Dei care a refăcut clădirea.  Construită inițial într-un amestec de stiluri romanic, gotic, cu influențe arabe (Mudejar), modificată sec XVII stil baroc, i s-a redat ultima înfățișare. Din 1997 a fost declarată muzeu.

Am traversat Plaça de Nàpols i Sicília, o piață înconjurată de clădiri mai noi, cu bănci pentru relaxare, decorată cu felinare, palmieri și o fântână cenmtrală.

Înghesuită în colțul dintre două clădiri se afla Biserica Sf. Ștefan (Esglesia de San Esteban), fosta biserică a notarilor, ridicată în stil gotic pe locul unei moschei (secol XVI).

De acolo m-am îndreptat spre carrer del Pintor Lopez, stradă paralelă cu Grădinile Turia, unde pe colț se afla  Església i Palau del Temple, cunoscută popular ca Templul pentru că a aparținut Ordinului Templului. Templierii au sosit în Valencia după ce orașul a fost cucerit de Iacob I al Aragonului (1238) și au rămas până în secolul XV când ordinul a fost dizolvat și proprietățile lui au trecut în posesia Ordinului Montesa.

În 1748 clădirile au fost grav avariate într-un cutremur apoi, din ordinul lui Carol III, mânăstirea a fost reconstruită (1761-1770). După ce a fost confiscată de stat  (1854) a avut alte întrebuințări. Actual mânăstirea este sediul Delegației Guvernului (Delegacion del Gobierno) iar biserica, preluată de redemptoriști (1917) este folosită ocazional.

După ce am trecut de Podul Regal am intrat în Piața Tetuan (Plaza de Tetuan) numită după Bătălia de la Tetuan în care trupele spaniole au învins cele marocane (1860). În piață , de-a lungul arterei principale, se aflau mai multe clădiri istorice.

bust Vicente Lopez

Palatul Cervello (Palau de Cervelló) a fost numit după cel al familiei care a deținut-o. Vechea casă gotică (1704), la începutul secolului XVIII intrând în posesia moștenitoarei Laura,  a fost modificată în stil renascentist. După dărâmarea Palatului Regal (secol XIX) a devenit reședință pentru vizitatorii regalității apoi sediul Căpităniei Generale. În clădire s-a stabilit Regele Ferdinand VII, aflat în exil și s-a semnat abolirea Constituției Spaniole (1812) și revenirea la monarhie. În secolul XX, abandonată, s-a deteriorat apoi, intrând în proprietate municipală (1987), a fost restaurat, extins pentru Arhiva Municipală și parterul transformat în muzeu.

Mânăstirea Santo Domingo (Parroquia Castrense del Santo Domingo) a fost reconstruită în stil gotic și baroc valencian cu ocazia celui de-al V-lea Centenar al canonizării lui San Vicente Ferrer (1955). Prima biserică a fost construită în 1239, a fost în timp înlocuită cu o mânăstire mai mare care,  ruinată,  a fost demolată și construită alta (1382) din care în secolul XV a rămas intactă Capela Regilor.

Pe o parte a capelei a fost ridicat turnul clopotniță (1640) apoi, până în 1755,  mânăstirea a fost refăcută.

Demolată în 1810, a fost reconstruită (1955), fațada modificată și atribuită Căpităniei Generale (Capitania General Valencia).

Centrul Cultural Bancaja (Centro Cultural Bancaja) funcționează în una dintre cele două clădiri care aparțin Fundației  Bancaja, clădire în stil eclectic (1891), renovată între anii 1980-1982.

Cealaltă clădire a fost amenajată  pentru biroul principal al unei instituții de credit, Bancaixa, azi Fundația Bancaja.

Citește și Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

 

Valencia, Spania-El Mercat, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Valencia, al treilea oraș ca mărime din Spania, străbătut de râul Turia, a fost Regat al Valenciei după cucerirea teritoriului de către Iacob I al Aragonului (1238). În 2019 mi-am făcut cadou de 8 martie vizitarea lui. Prima zi a fost obositoare. Împreună cu copiii ne-am deplasat din Arad la Timișoara apoi am zburat aproximativ 3 ore.

munții Alpi

Am aterizat la Aeroportul Manises din Valencia de unde am folosit mijloacele de transport în comun până în Orașul Vechi (Ciutat Vella).

Aveam rezervare la o pensiune aflată în apropierea Pieței Centrale, Hostal El Rincon.

După ce ne-am cazat am început explorarea Orașului Vechi (Ciutat Vella), împărțit în șase cartiere- La Seu, La Xerea, El Carmen, El Pilar, El Mercat, Sant Francesc, unde, una lângă cealaltă, se aflau multe biserici și clădiri istorice.

Ne aflam în cartierul El Mercat unde ne-am îndreptat spre Piața Centrală lângă care se afla Biserica Sf. Ioan al Pieței (Església Sant Joan del Mercat), biserică romano-catolică. A fost construită în stil baroc pe locul unei foste moschei care se afla în afara zidurilor orașului (1700).În secolul XIV a fost aproape distrusă de incendii repetate apoi refăcută. Pe fațada principală s-a păstrat până azi un oculus de la vechea biserică.

În partea dinspre Mercado Central, într-o nișă centrală era postată statuia fecioarei Rozariului cu un copil, încastrați de raze, heruvimi și îngeri. Lângă alte portaluri se aflau statuile sfinților Ioan Evanghelistul, Ioan Botezătorul, Francesco Borgia și Louis Betrand, un sfânt dominican numit și Apostolui Americii.

Mercado Central, Piața Centrală din Valencia, urma să fie punctul de plecare spre zonele pe care doream să le vizitez și pe care le voi enumera.

Fosta Bancă de Economii Mediteraneeană (Caja de Ahorros del Mediterraneo) a falimentat o dată cu bula de proprietate sin Spania (2007-2008).

În Piața Companiei se afla  Biserica Sfintei Inimi a lui Isus (Església Sagrado Corazon de Jesus) construită în 1886 pe locul unei biserici mai vechi  (1595-1700) demolată, urmând planurile ei.

După ce am vizitat La Llotja de la Seda (Bursa de Mătase) m-am îndreptat spre  Biserica Romano-Catolică „Sf. Catalina” (Església Santa Catalina) care a fost construită la începutul secolului XIII pe locul unei moschei. Distrusă într-un incendiu (1548), a fost reconstruită în stil gotic, cu un portal în stil clasicist.

În locul minaretului a fost ridicată clopotnița cu cinci nivele care a fost dotată cu cinci clopote făcute în Londra (1729) și în 1914 cu un ceas care în 2012 a fost înlăturat.

Interiorul în stil gotic a fost modificat în stil baroc (1688-1705). În 1936 a fost distrus de republicani și abia în 1950 a fost restaurat.

Piața Rotundă (Plaza Redonda) numită și Plaza del Clot se află situată la mijlocul cartierului El Mercat (1840). După cum spune și numele, este o piață rotundă delimitată de clădiri cu etaj, locuințe care au la parter spații comerciale.

De la exterior se văd doar clădirile galbene care o împrejmuiesc.

Parohia Regală „Sf. Martin și Sf. Antonio”  (Real Parroquia San Martin Obispo y San Antonio Abad) a fost ridicată pe un spațiu, în care se afla o parte din zidul exterior al orașului, acordat parohiei de Consiliul General al orașului (1372).

Până în 1401 biserica a fost ridicată în stil gotic, apoi exteriorul modificat în secolul XVIII.

Am urmat străduțele mărginite de clădiri în care funcționau diverse magazine și firme, până în zona La Xerea, pentru a vedea Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) în care funcționa Muzeul de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica).

Lângă muzeu se afla Biserica Sf. Ion al Crucii (Esglesia Sant Joan de la Creu) care a fost ridicată pe locul unei vechi moschei, cu un turn clopotniță cu clopote din gresie (1601-1615). Poarta principală a fost ornată vegetal și deasupra ei a fost postată statuia Sf. Andrei. Un secol mai târziu bisericii i s-a atașat capela de împărtășanie Pescarii (1737).

Biserica a fost abandonată când parohia și-a mutat sediul (1902) apoi, postbelic, a devenit mânăstire carmelită. În anul 2009 biserica a fost complet restaurată pentru a găzdui o expoziție de artă.

Și iar pe străduțe până în Piața Patriarhului (Plaza del Patriarca). O latură a pieței este formată dintr-un complex care cuprinde o biserică, Colegiul Regal și Seminarul Corpus Christi  (Real Colegio Seminario del Corpus Christi).

Colegiul administrează Muzeul Patriarhului (Museo del Patriarca) care a fost fondat pentru etalarea publică a colecției de picturi a acestuia. Azi în muzeu, pe lângă picturile celebre, sunt etalate și cărți, documente, piese de aur unice, etc.

Inițial a fost construită o mânăstire dominicană (1586-1615), complex dreptunghiular, cu o biserică în partea de vest, Iglesia del Patriarca, restul clădirilor înconjurând o curte interioară, ocupate de chilii, sălile de clasă și partea administrativă.

Pe altă latură se află Biblioteca Històrica a Universității Valencia din cadrul Centrului Cultural La Nau.

Clădirea Centrului Cultural (Centre Cultural la Nau) a fost ridicată în 1497 și  remodelată (1830).

Ocupă un spațiu situat pe două străzi și înconjură o curte care este folosită pentru expoziții.

Citește și Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella

Palatul Marchizului de Dos Aguas-Muzeul de Ceramică Valencia, Spania

Publicat pe de
Răspunde

Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) din Valencia, Spania, este situat în zona La Xerea din Ciutat Vella (Orașul Vechi). În el actual funcționează Muzeul Național de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica).

Clădirea gotică veche, formată din trei corpuri în jurul unei curți (1400), a intrat în posesia baronului de Dosaigües  (1496) apoi a descendenților săi. Unul dintre aceștia a primit din partea regelui titlul de  marchiz Dos Aguas (1699). În locul clădirii acesta a ridicat Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) pe locul unui cimitir roman din secolele I, II, descoperit abia după trei ani (1743).

Clădirea a suferit în timp modificări și a fost transformată în stil rococo, renovată de mai multe ori, ajungându-se în cele din urmă la forma actualului palat, cu trei turnuri pe trei colțuri, organizat în jurul a două curți.

La exterior fațadele au fost decorate cu teme alegorice iar în interiorul clădirii au fost construite scări cu stâlpi decorați cu motive vegetale și delimitate coridoare pavate cu plăci ceramice (azulejos) reprezentând scene mitologice.

Cea mai decorată a fost intrarea principală, cu referire la cele două mari râuri valenciene, Turia și Júcar, reprezentate de doi atlanți.

Lângă atlantul din dreapta porții au fost create sculptural două capete de crocodil, o tolbă cu săgeți, un vas din care se varsă apă, deasupra lor situându-se o iederă sub forma unui trunchi de șarpe încolăcit și în stânga porții, piciorul atlantului se sprijină pe spatele unui leu lângă care se află alt vas cu apă care se revarsă, un mănunchi de săgeți și deasupra lor un palmier. Central, deasupra porții a fost postat scutul cu însemnele nobiliare ale familiei mărginit de doi sălbatici cu buzdugane.

La nivelul superior porții, într-o nișă  a fost postată statuia Fecioarei Rozariului, dimensiune naturală, azi o copie din 1866, de o parte și de alta câte o pereche de sirene mici cu aripi la picioarele cărora câte o femeie, alegorii, într-o parte a Agriculturii și Prosperității, în cealaltă parte, Justiția, toate înconjurate  cu decoruri vegetale și îngerași. Deasupra nișei a fost postat un înger cu o trompetă și pe cap cu o coroană de lauri. Nișa avea un capac care se închidea atunci când marchizul era plecat și era deschisă când acesta se afla în palat.

Azi în palat funcționează Muzeul Național de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica) fondat prin donația colecției lui Manuel González Martí (1947), deschis în 1954, care etalează ceramică și porțelan valenciene, artă textilă, costume tradiționale și mobilier.

La Llotja de la Seda, Valencia, Spania

Publicat pe de
Răspunde

La Llotja de la Seda, Bursa de Mătase din Valencia, Spania, este situată în Ciutat Vella (Orașul Vechi), cartierul El Mercat și ocupă spațiul delimitat de mai multe străduțe. A fost construită în două etape, în stil  gotic târziu valencian, lângă Bursa de petrol  (Llotja de l’Oli), clădire care în timp a dispărut.

În 1548 i s-a alăturat o clădire renascentistă pentru Consulatul Mării (Consolatul del Mar).

Clădirile, unite cu ziduri, delimitează o Grădină de portocali în mijlocul căreia se află o fântână.

La primul etaj se află sala principală. Accesul se face pe o scară de piatră frumos decorată.

Sala Contractelor (Sala de Contratacion) a fost centrul financiar unde se încheiau contractele între negustori,  azi numită și Sala Coloanelor.

A fost construită în prima etapă (1483-1498).

Din sala Contractelor se intră printr-un portal în aripa laterală a complexului.

Acolo se afla sediul Tribunalului Mării (Tribunal del Mar).

A fost primul tribunal pentru comercianții marini care a funcționat în Spania.

Acolo erau judecați datornicii și dacă erau găsiți vinovați erau închiși în turnul central.

În sală s-au păstrat piesele de mobilier originale.

La al doilea etaj, încăperile erau folosite tot ca „birouri”. Tavanul lor a fost realizat  din lemn decorat stil mudejar, un stil tipic hispano-musulman.

Din 1996 La Llotja de la Seda a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Mercado Central, Valencia, Spania

Publicat pe de
1

Mercado Central, Piața Centrală din Valencia, Spania, este situată în Ciutat Vella (Orașul Vechi), mai precis în cartierul El Mercat.

A fost inițial o piață deschisă (1839) apoi clădirea pieței a fost construită pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, în stil art-nouveau valencian cu influențe gotic valencian (1914-1928).

La exterior clădirea are forme neregulate, cu multe cupole pe acoperiș. Fațadele multiple au fost prevăzute cu ferestre mari cu vitralii.

Cupolele au fost create pentru iluminarea interiorului.

Tot tavanul este format din arcade de fier  susținute din loc în loc de stâlpi prin care s-au delimitat un fel de „coridoare” în care se află spațiile comerciale.

Majoritatea spațiilor vând produse alimentare dar există și câteva magazine cu suveniruri și restaurante.

Dresda, Germania- prin orașul vechi

Publicat pe de
Răspunde

De la Primăria Dresda, Germania, m-am îndreptat spre Muzeul orașului Dresda (Stadtmuseum) care funcționa într-o clădire construită într-un amestecul de stiluri arhitecturale- baroc, rococo și clasic (1770-1776), fostul sediu al Parlamentului Saxoniei (1832-1907).

În patru camere au fost etalate exponate care relevă istoria orașului, viața de zi cu zi, cultura, viața militară, jucării, instrumente muzicale, etc.,  din care aproximativ 200.000  de fotografii și cărți poștale din diferite epoci și fosta sală de bal este folosită pentru prelegeri și alte evenimente.

De acolo m-am îndreptat spre fluviul Elba pe lângă clădirile în care funcționau mai multe departamente ale Poliției Dresda.  Clădirea Departamentului de Poliție Dresda (Polizeirevier)a fost construită pentru Poliția Regală săsească (1895-1900), cu patru aripi și 3 curți interioare, în stil istoricist cu elemente de Renaștere și baroc.

În clădire mai funcționează secția de criminalistică (Kriminalpolizeiinspektion) și Muzeul Poliției.

Vis a vis se afla Kurländer Palais, prima clădire rococo din Dresda. Construită la marginea de est a orașului vechi (1728-1729) pe locul unei clădiri mai vechi (1575) care a fost extinsă, lângă ea s-a amenajat o grădină de agrement (1705) și din 1718 a fost  reședința unui conte, guvernatorul cetății Dresda. Clădirea a fost distrusă într-un incendiu, contele a construit actuala clădire, lângă ea a amenajat  o grădină barocă, clădire care a intrat în posesia prințului Karl de Saxonia (1773) căruia îi poartă numele.  Fiica lui a vândut palatul statului (1813) care l-a folosit ca Spital Militar. În 1820, fortificațiile orașului  fiind demolate, în estul clădirii s-a creat prima Grădină Botanică din Dresda, palatul a fost  reconstruit pentru Academia de Chirurgie și Medicină din Dresda (1864)  apoi  a fost sediul Colegiului Medical de Stat Regal (1912) și a unei asociații pentru protejarea naturii (1924-1945). În bombardamentele din 1945 a fost  distrus complet. Din 2006 a fost reconstruit și în prezent în Kurländer Palais funcționează o agenție de evenimente, un restaurant, birourile unor companii și în pivniță Club de Jazz Tonne.

La nord-est de Kurländer Palais am văzut Sinagoga Nouă Dresda  (Dresden Neue Synagoge), lângă ea Centrul Comunitar Evreiesc. Sinagoga a fost construită pe locul unde până la progromurile din 1938 a existat Vechea Sinagogă Semper (1998-2001). Clădirile au fost construite cu formă de cub, după modelul fostelor temple ale israeliților.

De acolo m-am întors dorind să intru în grădina situată pe malul Elbei. La marginea ei am trecut pe lângă Biserica Evanghelică Reformată (Evangelisch-Reformierte Kirche). Formată din refugiații hughenoți,  congregația evanghelică reformată a existat în Dresda încă din secolul XVII, un secol mai târziu comunitatea franceză a devenit germano-franceză, folosea o casă de rugăciuni și în 1767 și-a construit o biserică. În perioada construcției unei noi clădiri pentru Primărie biserica a fost demolată și construită una nouă. Aceasta a fost grav avariată (1945), reparată temporar și folosită până în 1956 când s-a mutat în clădirea actuală ridicată la marginea Grădinii Brühl. Fosta clădire a fost ocupată de cabaretul Die Herkuleskeule (1961-1965) apoi clădirea a fost demolată.

Grădina Brühl (Brühlschen Garten), situată în partea de est a Terasei Brühl, a fost amenajată ca grădină franceză pentru contele Heinrich von Brühl (1739).

Din 1814 grădina a fost deschisă publicului.

Din partea de est a Brühlsche Terrasse am văzut unul dintre cele patru poduri, aflate în centrul orașului, care traversau fluviul Elba și legau orașul vechi de orașul nou. Podul Carola (Carolabrücke) a fost numit după soția regelui Albert (1892-1895). A fost decorat cu panouri și coroane din bronz, la capete prezenta arcuri, pe cel din partea orașului vechi au fost postate două sculpturi: Triton care vânează peste valuri și Nereida- care călărește peste apa calmă (1907).

Cu o zi înainte de terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, pentru a împiedica înaintarea Armatei Roșii, arcurile de la capete au fost distruse. După război a fost demontat (1952-1960) și s-a construit actualul pod (1967-1971), pod rutier și pentru tramvaie.

Pe cealaltă parte a Elbei am văzut o parte din clădirile orașului nou, situate la malul apei. Clădirea Sächsische Staatkanzlei, din 1990 sediul Guvernului de stat saxon și al prim-ministrului, a fost construită pentru ministerele regale săsești de interne, justiție, culturii și educației publice (1900-1904). În ea a funcționat  Cancelaria de stat săsească (1919-1945) până în 1945 când a fost parțial distrusă în bombardamente. În reconstrucția din 1950 pe acoperiș a fost postat porumbelul păcii. În perioada RDG clădirea a găzduit Consiliul districtului Dresda. Între anii 1990-1994 a fost renovată, porumbelul îndepărtat și în locul său repusă coroana originală, existentă la clădirea inițială.

Într-o altă clădire, în stil neo-renascentist, formată din mai multe laturi care delimitau mai multe curți interioare,  pe partea dinspre Elba ornată cu coloane și un portic cu o pictură alegorică- Saxonia înconjurată de arte și veniturile statului (1890-1896), funcționa Ministerul de Finanțe Saxon (Sächsische Staatsministerium der Finanzen). Clădirea grav avariată (1945) a fost reconstruită (1950) și până în 1990 a găzduit Poliția Populară Raională și  Școala de Inginerie pentru Geodezie și Cartografie. Între anii 1992-1994 clădirea a fost renovată și restaurată.

Terasa Brühl (Brühlsche Terrasse), cunoscută și cu numele de Balconul Europei, lungă de  500 metri de-a lungul Elbei, lată între 10-40 metri, înaltă în unele locuri de 10 metri, a fost construită în secolul XVI ca o parte a fortificațiilor, cu rol militar, strategic.

După înfrângerea Saxoniei în bătălia de la Leipzig, în 1814 guvernatorul general al Regatului ocupat al Saxoniei a deschis terasa publicului. Tot atunci s-a construit scara decorată cu doi lei de gresie, care a fost reconstruită în 1863.

A fost ornată cu  statui reprezentând cele patru  momente ale zilei- seara și noaptea (1868), dimineața și prânzul (1871), înlocuite în 1908 cu altele din bronz.

O dată cu construcția scării  a fost amenajată și strada de sub terasă.

De-a lungul părții de sud a terasei se aflau clădiri publice și muzee. Am ieșit de de pe terasă în dreptul clădirii Albertinum construită în stil renascentist, prin extinderea unui fost arsenal (1559-1563), pentru Colecția de sculpturi antice și moderne regale (Skulpturensammlung)(1884-1887). A fost numită după regele de atunci,  Albert al Saxoniei.

În bombardamentele din 1945 a fost grav avariată, ulterior restaurată (1953) și din 1965 la etaj s-a deschis Muzeul de Artă Modernă (Gemäldegalerie Neue Meister).

Temporar a găzduit Cabinetul Numismatic și Seiful Verde care, după reconstrucția din 2002-2004, au fost mutate în Palatul Dresda. După inundația din 2002 muzeul a fost închis, clădirea refăcută și redeschis în 2010.

Între Albertinum și Academia de Artă se afla o scară care cobora în Georg-Treu-Platz de unde, ocolind Academia se putea ajunge în Piața Nouă. În partea de jos a scării se intra în Muzeul Cetatea Dresda (Dresda Casemates), deschis în 1992, în care se pot vedea părți din vechea cazemată.

Trecând de Universitatea de Artă, o ultimă clădire de-a lungul terasei a fost  inițial Biblioteca Brühl (1748), ulterior Biblioteca Electorală Saxonă (1762) în care erau adunate 62.000 de volume. A fost transformată în Academia de Artă Veche (1791-1895) până când aceasta s-a mutat. Clădirea a fost demolată, în locul ei ridicată una nouă, în stil neo-baroc, care găzduia colecția de gravuri din cupru ale celui de-al doilea născut prinț Johann Georg (1896-1897), de unde numele ulterior de secundar. Colecția a fost mutată și în clădire s-a deschis un spațiu expozițional pentru Galeria de Artă Modernă (1931).

În cel de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost distrusă total, ulterior reconstruită (1963-1964) și a funcționat ca Școala Secundară (Sekundogenitur) până în  1989 când lângă ea a fost construit un complex hotelier de care clădirea a fost conectată printr-un pod, a fost inclusă în el și actual în ea funcționează o cafenea și un restaurant de vinuri din cadrul Hotel Dresden Hilton.

În fața școlii se afla Monumentul Ernst Rietschel (Rietscheldenkmal) format din bustul din bronz al sculptorului Ernst Rietschel (1876) situat  pe o coloană înconjurată de statui reprezentând istoria, poezia și religia.

Am aruncat o ultimă privire fluviului Elba.

Augustus Brücke

Cum văzusem obiectivele care mă interesau și vremea se juca, când soare, când ploaie, am coborât scările pe lângă Judecătorie, am ocolit  Catedrala și m-am întors la parcarea de lângă Italienisches Dorfchen. Cu auto, îndreptându-mă spre ieșirea din Dresda, am trecut pe lângă Gara Dresda (Hauptbahnhof), stația centrală a orașului. În 1839 s-a inaugurat prima cale ferată pe distanțe lungi din Germania, de la Leipzig până la capătul său din Dresda și în 1875 linia Dresda- Berlin. În acea perioadă a fost construită și gara centrală care a fost extinsă treptat (1848-1898).

Traficul crescând, după primul Război Mondial gara a fost din nou extinsă (1920) și a început construcția la o rețea feroviară de mare viteză (1930). În bombardamentele din 1945, grav avariată, gara a fost nefuncțională. După război a fost refăcută treptat (1960), restaurată (1990), modernizată și restructurată (2000-2006).

 

 

 

Universitatea de Artă Dresda, Germania

Publicat pe de
Răspunde

Universitatea de Artă Dresda, Germania (Kunsthalle) este situată în orașul vechi, între Terasa Brühl și Piața Nouă (Neueplatz), un complex de clădiri în care funcționează Academia de Artă, Galeria de Artă, Sala de Arhitectură.

Academia de Artă a fost înființată în 1764 în Palatul Furstenberg apoi mutată în Biblioteca Brühl și în clădirea învecinată, Galeria Brühlsche, avea loc expoziții de artă academică. Galeria și cafenea vecină au fost demolate când Terasa Brühl a fost deschisă publicului (1887).

În locul lor a fost ridicată clădirea Lipsius (Lipsiusbau) (1887-1894), în stil istoricist, destinată Academiei Regale de Artă, în care azi funcționează Galeria de Artă Dresda.

A fost prevăzură cu o cupolă vitrată, mult discutată la acea vreme și numită „storcătorul de lămâi” (Zitronenpresse).

Clădirea a fost ornată cu numeroase statui reprezentând zei mitologici, scriitori celebrii și unele din operele lor, figuri de copii care reprezintă diferitele epoci arhitecturale. Pe fațada principală, de o parte și de cealaltă a portalului au fost postate patru perechi de coloane corintice pentru a susține un fronton triunghiular decorat cu numeroase statui.

Pe lângă clădirea principală Lipsius s-au construit alte clădiri formând un complex cu patru aripi, în diferite stiluri- neo-renascentist, neo-baroc, manierism francez- care închid o curte interioară și în care s-au amenajat studiourile și sălile de clasă ale universității.

În partea estică a fost conectat cu clădirea principală Lipsius lângă care se deschide Piața Georg Treu și latura de nord-est a complexului se află la capătul estic al Terasei Brühl.

Aripile transversale se întind  de la Terasa Brühl până în vecinătatea Frauenkirche din Piața Nouă unde complexul se închide cu latura sudică.

Între aripi și clădirea principală s-a delimitat o curte triunghiulară prin  construirea unui pavilion rotund cu o cupolă mică în care funcționa Sala de Arhitectură.

În bombardamentele din 1945 complexul a fost grav avariat. Ulterior reconstruit, o parte a fost deschisă pentru predare (1952) și lucrările au fost definitivate în 1965.

În perioada RDG Galeria de Artă din clădirea Lipsius nu a fost funcțională. După reunificarea Germaniei clădirea a fost refăcută, complexul renovat și în anul 2005 Galeria de Artă a fost deschisă.

Citește și Dresda, Germania- prin orașul istoric

 

Dresda, Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

Publicat pe de
Răspunde

De la Palatul Regal din Dresda, Germania, m-am îndreptat spre Piața Neumarkt.

Inițial zona în care azi se găsește  Piața Nouă (Neumarkt) s-a aflat în afara zidurilor orașului până când acesta a fost extins (1530). În cimitirul din acea zonă în secolul XI exista Biserica „Maicii Domnului”, catolică, care a devenit sediul protopopului eparhiei Meissen până la Reforma Religioasă când a devenit protestantă- luterană.

Biserica a fost dărâmată. Frederik I, prinț elector al Saxoniei, deși era catolic, pentru populația majoritar protestantă a aprobat ridicarea unei biserici mai mari, ca Biserică Parohială Luterană (1726-1743). În jurul ei s-au construit clădiri în stil baroc și s-a format Piața Nouă (Neumarkt). Unele din clădiri au fost distruse în Războiul de șapte ani, apoi refăcute în stil baroc târziu și stil rococo.

Biserica Maicii Domnului (Frauenkirche), o clădire impunătoare în stil baroc, a fost prevăzută cu o  cupolă înaltă de 96 metri, susținută de 8 suporturi subțiri care au rezistat ghiulelelor armatei prusace (1760).

A fost dotată cu  o orgă ( 1736) dedicată lui Johann Sebastian Bach care a susținut un recital acolo.

În timpul bombardamentelor din 1945 a rezistat două zile și nopți apoi s-a prăbușit. Biserica a căzut sub greutatea a mii de tone de piatră care, după război, la presiunea populației nu au fost îndepărtate. Din 1966 ruina a fost declarată Memorial împotriva războiului unde aveau loc comemorările distrugerii orașului Dresda în cel de Al Doilea Război Mondial iar din 1982 locul unor manifestări pentru pace și proteste pașnice împotriva regimului comunist est-german.

Din 1994 a început reconstrucția bisericii cu fonduri imense adunate prin diverse societăți, fundații, donații din întreaga lume, folosindu-se materiale și planuri originale, fotografii vechi, etc. Până în anul 2000 a fost terminată cupola prevăzută cu șapte clopote.

În anul 2005 a fost dotată cu o orgă nouă și biserica a fost finalizată.

În fața bisericii a fost postată statuia din bronz a lui Martin Luther King,  reformator și teolog (1885), care care a supraviețuit bombardamentelor și a fost restaurată ulterior.

Inițial pe locul clădirii Johanneum de azi a fost construit un hambar, în stil renascentist, atașat de partea laterală a curții grajdurilor, la rândul ei legată de Palatul Regal, curte în care aveau loc turnee de călărie și se desfășurau procese de judecată (1586-1590). La parter erau adăpostite trăsurile și caii, la etaj de afla Camera Armelor. Sub domnia lui August cel Puternic clădirii i s-a adăugat un etaj când frontonul a fost îndepărtat pentru a se construi o scară lungă engleză care să facă legătura cu etajul (1730-1731). Grajdurile au fost păstrate iar  etajul a fost amenajat cu camere de oaspeți și sală de festivități. Între anii 1747-1855 etajul a găzduit Galeria de imagini (Gemäldegalerie) care a suferit daune în timpul răscoalei de la Dresda când clădirea a fost grav avariată (1849). După renovare a fost transformată în Muzeu de Istorie al Saxoniei (1872-1876). Clădirea a fost grav avariată în bombardamentele din 1945, ulterior refăcută (1950-1960) și în ea s-a deschis Muzeul Trasporturilor care funcționează și azi.

În Neumarkt se afla și statuia lui Friedrich August II (1866). Pe un piedestal a fost postată statuia din bronz a regelui care în mâna dreaptă ținea Constituția din 1831 și la picioarele lui patru statui alegorice reprezentând credința (cruce și biblie), înțelepciunea (carte), forța (armură și bâtă în mână) și dreptatea (sabie).

La câteva minute de mers pe jos se afla Altmarkt, cea mai veche piață amenajată o dată cu înființarea orașului, în centrul său, menționată pentru prima dată ca circulus în 1370. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial multe clădiri au fost distruse, ulterior laturile de vest și est au fost reconstruite cu clădiri în stil baroc (1950) apoi după 1990 partea de sud a fost închisă cu două clădiri adaptate stilistic celor existente.

În anii 1960 a fost ridicat Palatul Culturii (Kulturpalast), centru cultural al orașului și districtului Dresda. În fața lui au fost postate două bazine cu fântâni arteziene și subteran a fost amenajată o parcare. Cele cinci uși de intrare, turnate în bronz (1969) reprezentau dezvoltarea Dresdei din sat de pescari în oraș mare. Partea de vest a clădirii a fost decorată cu plăci de beton acoperite cu sticlă colorată care în ansamblu creau o „pictură murală” , Calea steagului roșu” (Der Weg der roten Fahne) și la ultimul etaj o friză „Viața noastră socialistă” (Unser sozialistisches Leben).

Clădirea a fost ocupată de un auditoriu folosit și ca sală de banchete,  un studio, o parte a Bibliotecii orașului, săli de clasă, săli de repetiții și spectacole, birouri și un restaurant. A fost renovată în 2007, 2012 și extinsă cu o nouă sală de concerte pentru Filarmonică (2013-2017).

În Altmarkt, pe colțul de nord-vest, prima clădire  construită a fost demolată (1707), ridicată una nouă în care a funcționat Primăria Veche (Altstädter Rathaus)(1741-1745) până când s-a mutat în clădirea nouă construită pentru ea. În 1906 în Dresda s-a înființat tramvaiul și din 1910 birourile lui s-au mutat în clădire până în 1945 când a fost distrusă. Pe colțul de nord-est al pieței a fost construită Haus Altmarkt (1953-1056) în stil clasicism socialist cu elemente neo-baroce.

Fațada a fost decorată cu coloane corintice. În clădire a funcționat Restaurantul Haus Altmarkt, din 1990 o societate comercială și o discotecă. Renovată în 1994 și refăcută (2013-2015) clădirea a fost transformată în Hotel Altmarkt care funcționează și azi.

Piața veche a fost creată în jurul unei biserici, azi Biserica Sfintei Cruci (Kreuzkirche), sediul Episcopiei evanghelică-luterană din Saxonia.

Inițial în acel loc a existat  Bazilica romanică „Sf. Nicolae” (1168) cu o capelă laterală a crucii menționată documentar în 1319, care împreună au creat Biserica „Sfânta Cruce” (1388).

Reconstruită în stil german (1401- 1447), distrusă într-un incendiu (1491), a fost refăcută în stil gotic.

Un secol mai târziu partea de vest a fost restaurată în stil renascentist (1579-1584).

În timpul Războiului de șapte ani a fost grav deteriorată, partea vestică s-a prăbușit, ulterior a fost reconstruită în stil neoclasic.

Un nou incendiu a deteriorat interiorul (1897) care a fost refăcut stil art nouveau.

Distrusă în bombardamentele din 1945,  până în 1955 a fost refăcută în forma actuală și interiorul a fost restaurat (2000-2004).

M-am îndreptat spre partea de sud-est a pieței Altmarkt.

Clădire SPD Fraction Dresden

Acolo a fost ridicată Primăria Nouă (Neue Rathaus) pe locul unde s-au aflat Casa Prusiană și Palatul Loss care au fost demolate (1905-1910).

Grav avariată (1945), a fost refăcută treptat, simplificat (1948-1965).

Pe turnul de aproximativ 100 metri înălțime,  la 68 metri a fost creată o platformă de vizionare publică unde turnul a fost decorat cu 16 statui de gresie care reprezintă cele 16 virtuți: dragoste, speranță, milă, evlavie, credință, fidelitate, curaj, perseverență, tărie, sacrificiu, înțelepciune, bunătate, dreptate, adevăr, vigilență și prudență.

Între anii 2011-2016 clădirea a fost renovată.

Intrarea principală, poarta de aur, flancată de doi lei de bronz au fost restaurate în forma lor inițială.

În fața Primăriei am văzut prima clădire mai modernă. Probabil de acolo începea o parte din orașul nou.

Cum pe mine mă interesa partea istorică, am ocolit clădirea Primăriei și am continuat să vizitez orașul vechi.

Citește și Dresda, Germania- prin orașul vechi