Arhive categorie: alte județe

Orașul Brașov- fortificațiile fostei cetăți

Publicat pe de
1

Municipiul Brașov este situat în centrul țării, în curbura Carpaților, între masivul Postăvaru și masivul Piatra Mare, cu unele dintre cartiere situate pe dealurile înconjurătoare. Pe teritoriul lui arheologii au descoperit urme de locuire din neolitic, epoca bronzului, așezări și cetăți din perioada dacică pe Dealu-Melcilor și în cartierul Valea Cetății, ruine distruse sub comuniști. În 1211 Regele Andrei II al Ungariei a donat Țara Bârsei cavalerilor teutoni. Printr-o bulă papală, care le aproba construirea unei cetăți (1211), ulterior ridicată în masivul Postăvaru, zona Tâmpa (1212-1218), se amintește existența așezării Burszam, în jurul unei Mânăstiri a Ordinului Premonstratens, situată pe pe teritoriul actualului oraș,  prima dată atestat documentar din 1235, numi Corona. 

Cetatea a devenit loc de refugiu în fața invaziei tătarilor (1241). În 1421 a fost cucerită de oștile Sultanului Murad II. Fiind situată la înălțime, orașul era în mare pericol, astfel a început construirea unei cetăți. Totuși, cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, fosta cetate a fost răscumpărată, ulterior dărâmată și pietrele folosite la construcția noii cetăți. A fost înconjurată cu ziduri de apărare, prevăzute cu 28 de turnuri de pulbere, în colțuri bastioane și o singură poartă de intrare, Poarta Ecaterina, numită după mânăstirea din apropiere.

Din fortificații s-au păstrat până azi o parte din ziduri, 4 bastioane și 6 turnuri, renovate în perioada 2005-2006, 4 pe latura de sud-est, azi transformată în Promenada de sub Tâmpa (2020) și 2 pe latura nord-vestică, unde e amenajată Promenada Warthe, toate numite după breslele care le apărau și întrețineau.

Pentru a parcurge Promenada de sub Tâmpa, de la Poarta Șchei am urcat actuala stradă George Coșbuc, îndreptându-mă spre un bastion.

Inițial în Bastionul Țesătorilor se intra printr-o poartă culisantă, întărită cu un turn, continuată de un gang lung de 5 metri .

De formă hexagonaă, ocupând 1616 metri pătrați, străjuit de ziduri, la bază de 4,3 metri grosime, a fost construit de Breasla Țesătorilor în 2 etape.

În perioada 1421-1436 s-au ridicat primele 2 niveluri, primul cu guri de tragere pentru arme de calibru mare-bombarde și archebuze și găuri pentru aruncarea materialelor incendiare (păcură, smoală).

În perioada 1570-1573 s-au creat galeriile superioare din lemn, cu guri de tragere circulare pentru arme de calibru mic, două turnuri de veghe pentru corpul de gardă, galerii folosite în scop militar și de observare a incendiilor.

În urma cutremurului din 1710 turnul din nord-est s-a dărâmat și în 1750 a fost ridicat actualul bastion.

Modernizându-se armele de foc, și-a pierdut rolul militar și în anii 1800 a fost abandonat. S-au construit trei încăperi noi (1807), folosite ca ateliere școlare, în care erau pregătiți viitorii meșteșugari.

În timp deteriorat, a fost restaurat (1910) și transformat în muzeu, ultima restaurare având loc în perioada 1990-2001. Azi în incinta lui se desfășoară diferite evenimente culturale.

De la bastion am urcat pe Promenada de sub Tâmpa, amenajată după desființarea parcării existente acolo, interzicerea traficului, reabilitarea fostelor fortificații care au supraviețuit până azi, asfaltarea aleilor, iluminate cu felinare, etc.

Am coborât și am urmat o potecă, paralelă cu zidurile, până la Turnul Olarilor, fost turn pentru depozitarea pulberii.

Azi, numit Turnul Artelor, găzduiește expoziții de artă.

Turnul Funarilor, numit și Turnul Frângherilor, a fost prima dată menționat documentar în 1416. Inițial de formă hexagonală, cu arcuri de cărămidă, de 10-12 metri înălțime, era prevăzut cu guri de tragere. În timp a fost deteriorat de incendii (1461, 1689), refăcut, ajungând să aibă aspectul actual.

Tot pe lângă ziduri, am ajuns la un alt turn de pulbere, situat aproape de aleea care, traversând un parc, urcă spre stația telecabinei spre Tâmpa.

În Turnul Vânătorilor azi sunt expuse lucrări de artă populară, arme de vânătoare medievale, etc.

Am părăsit pe moment promenada și am urcat prin parc, apoi am urmat o altă alee, până la Apeductul Christian Kertsch, numit după inginerul șef al orașului care a condus lucrările de construcție (1891-1892). Prin țevi de oțel și țiglă, apa era adusă de pe muntele Tâmpa. Deteriorate în timp, aprovizionarea cu apă a orașului s-a sistat. Deși azi apeductul este alimentat cu apă din oraș, multe persoane se aprovizionează din el, considerând-o „de izvor”. 

Am revenit pe promenadă și m-am îndreptat spre Turnul Lemnarului, situat în partea de sud-est a fortificațiilor. Turnul, rectangular, era folosit pentru depozitarea pulberii. Azi găzduiește atelierul de sculptură în lemn al artistului Ioan Croitor-Brădescu.

În colțul sud-estic al fortificației a fost creat Bastionul Postăvarilor, cu ziduri groase până la 2 metri, superior prevăzut cu creneluri,  în interior cu galerii circulare pentru accesul apărătorilor la golurile de tragere. Inițial a fost întreținut de Breasla Fierarilor, care l-au modificat în forma actuală (1521-1522), apoi preluat de  Breasla Postăvarilor.

După ce am vizitat o parte din orașul vechi, m-am îndreptat spre Promenada Warthe. Inițial am urmat Aleea După Ziduri, paralelă cu pârâul Graft, întinsă de-a lungul zidurilor și bastioanelor din partea nord-vestică a cetății medievale.

În secolul XVI zidul de apărare din acea zonă a fost dublat cu unul exterior, la baza căruia trecea un canal, prin care curgeau apele venite din Șchei . Pentru ca armatele din oraș să poată accesa Turnul Alb, la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, ca o punte peste canal, s-a construit Bastionului Graft (1515-1521), preluat pentru întreținere de Breasla Șelarilor.

Avea o bază de 4 metri grosime, peste care se înălțau 2 niveluri, dotate cu goluri de tragere și găuri pentru păcură, acoperite de un pod. În timpul unei ploi torențiale (1809) fundațiile s-au deteriorat. Pentru a-l susține, peste pârâu s-au construit 3 arcade de sprijin (1822). În secolul XX două arcade și porțiunea de zid care le susținea au fost distruse pentru a se construi o casă și a se crea o a doua ieșire de la cinematograful Corso, aflat acolo.

Azi la nivelul doi al bastionului funcționează o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, cu tematica „Meșteșugarii din Brașov – apărători ai cetății”, în care sunt etalate  arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, documente și fotografii ale fortificațiilor medievale, etc.

De la bastion spre Turnul Alb, situat la 59 metri de zidul cetății, s-a creat un pod mobil, azi dispărut. Pentru a-l vedea, am urcat o cărare pietruită, amenajată cu bare metalice laterale, care s-a terminat la baza turnului.

Turnul a fost construit în perioada 1460-1494, circular (diametru 19 metri), având zidurile bazei de 4 metri grosime, cu 5 etaje, înalt de 19 metri. Era prevăzut cu metereze și galerii de acces, cu balcoane susținute de console cioplite în piatră, prin care se accesau gurile de tragere și găurile prin care se turna smoala fierbinte.

Până în 1678 a fost întreținut de Breslele Cositorilor și Arămarilor când, răscumpărat, a rămas în îngrijirea Breslei Cositorilor. A fost distrus de marele incendiu din 1689, ulterior refăcut (1723), în decursul timpului reparat, ultima restaurare având loc în perioada 2005-2006.

Era cel mai ridicat punct de fortificație din Brașov. Azi, situat la peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului, oferă o splendidă panoramă.

De acolo am urmat o parte din Promenada Warthe, îndreptându-mă spre al doilea turn care a supraviețuit pe acea latură a fortificațiilor.

Turnul Negru a fost construit concomitent cu Turnul Alb, pe o stâncă a dealului Warthe, ocupând o suprafață de 50 metri pătrați, înalt de 11 metri, cu ziduri de 2 metri grosime. În decursul timpului a fost avariat și ars de mai multe incendii (1559, 1689, 1696), de fiecare dată refăcut. Zidurile primind culoarea neagră, a primit numele de Turnul Negru. În timpul epidemiei de ciumă (1756) a fost folosit ca adăpost și punct de pază de sanitarii orașului. Deteriorat, în 1901 partea superioară a zidurilor a fost consolidată. În 1991, după o ploaie torențială, zidul sudic s-a prăbușit. Turnul a fost restaurat abia în 1999, când a fost acoperit cu sticlă.

Am rămas câteva minute, pentru a savura panorama- mulțimea de acoperișuri, dintre care se ridicau turnuri de biserici, mărginită în depărtare de munții împăduriți. Privind în jos am reperat și porțiunea în care, între zidul exterior și casele din zonă,  pe vremuri existau spații ocupate de bresle, în care acestea își desfășurau activitatea, ca Țarcul Curelarilor, Țarcul Măcelarilor, etc.

Apoi am coborât spre firul apei și, pe lângă ziduri, m-am îndreptat spre ultimul bastion, situat în colțul de nord-vest al fostei cetăți.

În 1521 pe acel loc exista un turn de pază, care a fost  extins în 1526, creându-se Bastionul Fierarilor, atestat documentar din 1529. De formă pentagonală, cu 3 niveluri, prevăzut cu galerii din lemn sprijinite pe console, goluri mari de tragere și guri pentru păcură, a fost distrus de incendiul din 1689 și refăcut abia după 20 de ani, când i s-au creat arcade din cărămidă. Din dreptul lui se făcea accesul în cetate. După 1734 și-a pierdut rolul militar și a fost folosit ca depozit de grâne, apoi locuință. În anul 1923 din Casa Sfatului în bastion au fost transferate Arhivele Brașovului, instituție care funcționează și azi.

Citește și Orașul Brașov- Piața Apollonia Hirscher și Piața Sfatului

Orașul Brașov- cartierul Șchei

Publicat pe de
Răspunde

Într-una din excursiile prin județul Brașov m-am oprit două zile în municipiul Brașov, așezare existentă încă din neolitic, fapt demonstrat de descoperirile arheologice care au scos la iveală și urme de locuire din epoca bronzului și dacică. Intrând în oraș dinspre vest, m-am oprit la cea mai veche clădire păstrată până azi, Biserica „Sf. Bartolomeu”, atestată documentar din 1223, de rit romano-catolic. Istoricii  presupun că a fost construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni. În decursul timpului a fost deteriorată de atacurile mongolilor (1241), tătarilor și turcilor (1421), armatele conduse de Vlad Țepeș (1460) și Gabriel Báthory (1611), de fiecare dată fiind reparată, interiorul de azi fiind creat în reconstrucția din perioada 1634-1663, când s-a ridicat și turnul, dotat în 1741 cu un ceas, înlocuit în 1806 cu actualul, încă funcțional.

În jurul bisericii s-a construit un zid de apărare din piatră care, exceptând părțile de est și nord, în timp demolate și reconstruite, s-a păstrat până azi. În timpului unui mare cutremur (1822) turnul s-a prăbușit. Până în 1842 a fost reconstruit în forma actuală, altarul transformat în stil clasicist și biserica dotată cu o orgă, înlocuită în 1923 cu cea existentă și azi. În secolul XVI a avut loc Reforma Protestantă și biserica a trecut la ritul evanghelic lutheran. Aparținea de Biserica Neagră din Brașov, de care s-a despărțit abia în 1863.

De acolo m-am îndreptat spre cartierul Șchei, unde îmi rezervasem cazarea la Happy Mood Apartments, locație pe care o recomand tuturor, fiind situată în apropierea centrului vechi al orașului și având un preț rezonabil. Vis a vis de ea am văzut Colegiul Național „Andrei Șaguna”, în 1922 gimnaziu,  numit după fondatorul școlii ortodoxe românești, a treia din Transilvania (1850-1851) și din 1996 colegiu.

După Reforma Protestantă a fost preluat de congregația evanghelică. Din 1948 preluat de stat, a fost transformat în Liceu Sportiv, care a continuat să funcționeze și după retrocedarea clădirii către biserica evanghelică (2009). Din 2018, printr-o convenție, rămânând în proprietatea bisericii, clădirea a fost dată spre utilizare gratuită Liceului Teoretic „Honterus”.

Cartierul, numit „Cutun” sau „Cotun”,  o așezare românească, de formă circulară, a existat înainte de înființarea cetății Brașovului. Înălțându-se zidurile și bastioanele cetății (1455), cătunul a rămas în afara incintei. Era locuit de paznici ai cetății, numiți șchei, foști iobagi cu îndatoriri militare, de la care a primit în timp numele de Șcheii Brașovului. Locuitorii puteau intra în incintă doar la ore fixe și, pentru a-și vinde produsele, trebuiau să plătească o taxă. Numele Șchei l-a primit sub austro-ungari, cancelaria maghiară folosind termenul șchei sau scheau pentru a denumi cartierele de credincioși de rit slavon (1595).

Pentru a-l vizita, de la cazare am urmat strada Prundului, spre Piața Unirii. Am trecut pe lângă Casa Ștefan O. Iosif  (1875-1913) în care s-a născut și copilărit cunoscutul poet și traducător român, fiul directorului Gimnaziului român din Șchei.

Pe aceeași parte a străzii, într-o clădire de epocă, bine păzită, pe care după multe insistențe am reușit să o fotografiez, funcționează Direcția Județeană de Informații.

Nu departe, pe cealaltă parte a străzii, se află Liceul „Andrei Mureșanu”, din 1992 numit după poetul și publicistul român, autorul poeziei „Un răsunet”, devenită imnul revoluționarilor români de la 1848-1849 „Deșteaptă-te române”, azi imn național. În fața liceului  a fost postat bustul scriitorului (2005).

Cam după 5 minute am intrat în Piața Unirii, fosta Piața Prundului, numită după acumularea de prundiș, adus de apele ce coborau de la Pietrele lui Solomon.

Pe una din laturi am văzut Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, cea mai veche biserică ortodoxă din orașul Brașov, se află pe locul unde în 1292 s-a construit o Biserică de lemn, în jurul căreia se întindea satul Cutun, menționat în bula emisă de Papa Bonifaciu IX (1399) prin care se cerea convertirea la catolicism. Pe locul ei în 1495 fostul Domn al Țării Românești Vlad Călugărul, retras în zona Brașovului, a început construirea unei biserici din piatră, terminată abia în 1519 de Domnitorul Țării Românești Neagoe Basarab.

În decursul timpului mulți domnitori au contribuit la îmbunătățirea construcției  astfel cu sprijinul Domnitorului Țării Românești Petru Cercel s-a zidit pridvorul și altarul a fost împodobit cu multe icoane prețioase (1584), Domnitorul Moldovei Aron Vodă a înălțat turnul clopotniței și a zugrăvit interiorul (1596-1597). În timp mulți voievozi și chiar Împărăteasa Elisabeta a Rusiei au înzestrat-o cu obiecte de cult și alte daruri prețioase.

În 1651 s-a terminat construirea Paraclisului „Sf. Ioan Botezătorul”, un secol mai târziu a Paraclisului „Buna Vestire”, din partea de nord (1733-1734), pictat câțiva ani mai târziu, între anii 1750-1752 Paraclisul „Înălțarea Domnului”, pictat la exterior și interior, cu un iconostas în stil brâncovenesc. În aceeași perioadă, din donația Împărătesei Elisabeta a Rusiei, în partea de vest s-a ridicat turnul cu ceas.

Clădirii, din piatră și cărămidă, inițial în stil gotic, în timp i s-au adăugat elemente în stil baroc, ajungând ca azi să aibă aspectul unei piramide cu un turn central mare, flancat de două turnulețe și unul mai mic deasupra intrării.

În perioada 1939-1946 frescele au fost înlocuite cu altele prezentând scene biblice și personalități. La exterior pe perete nordic s-a creat intrarea lui Mihai Viteazul în Brașov, pe peretele frontal cei patru voievozi, ctitorii bisericii, pe peretele sudic încoronarea Regelui Ferdinand la Alba Iulia și pe peretele estic Mitropolitul Andrei Șaguna, însoțit de juni, cu Liceul fondat de el în fundal.

În interior au fost pictați Mitropolitul Andrei Șaguna, Mitropolitul Bălan, Regele Mihai și mama sa Elena, Regele Ferdinand și Regina Maria. Reprezentanții regalității au fost acoperiți în timpul comunismului, ulterior picturile restaurate (1999).

Biserica a sprijinit Societatea Junilor Brașoveni, înființarea Primei Școli Românești, s-a implicat în viața politică ca Unirea lui Mihai Viteazul, Războiul de Independență, Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, Marea Unire de la 1918.

În cimitirul bisericii au fost îngropate mari personalități ca Nicolae Titulescu, Ioan Meșotă, Aurel Popovici, etc.

Încă din 1480 lângă biserică, într-o clădire din lemn,  a funcționat o școală pentru clerici și grămătici, atestată documentar din 1497, cărora li s-au alăturat și dascăli, inițialcu aceleași aceleași atribuții de educatori, traducători, copiști, delegați oficiali în misiuni diplomatice. În secolul XVI Diaconul Coresi s-a stabilit la Brașov  unde, ajutat de ucenicii de la școala din Șchei, a tipărit 17 cărți în limbile slavonă și română (1558-1581), între care și un catehism în limba română, acceptat de autorități ca primul manual românesc, folosit la Școala din Șchei  (1578).

După ce biserica a fost terminată, pe locul vechii clădiri de lemn s-a construit una din piatră, în 1760 înălțată cu un etaj, apoi transformată în stil baroc, primind actuala formă. În secolul XVIII, când învățământul a devenit obligatoriu pentru copiii între 6-12 ani, a devenit școală elementară, frecventată și de viitorii elevi de gimnaziu. 

Din 1946 o parte a clădirii a fost folosită pentru arhivele bisericii și în 1957 profesorul Ion Corlan a înființat Muzeul „Prima școală româneascăˮ, aparținând Bisericii „Sf. Nicolae”, azi cu 5 săli: Sala de clasă Anton Pann, în care sunt expuse călimări, tocuri, tăblițe, etc., folosite pe vremuri de elevi,  Sala Diaconu Coresi cu  o replică a tiparniței folosită de Coresi, la care se mai poate lucra și astăzi, Sala Cartea și cărturarii brașoveni- care expune cărți religioase vechi și tablourile în ulei pe pânză ale mitropolitului Andrei Șaguna., Sala Cartea, factor de unitate națională cu peste 80 de hrisoave domnești, cărți de limbă româna medievală, printre care se numără: „Biblia de la București” (1688), „Cazania lui Varlaam” (1643), „Îndreptarea legii” de la Târgoviște (1652), Coresi: „Cazania a II-a” („Cartea românească cu învățătură”),etc. și Sala cu vatră- etnografică, cu icoane pe sticlă și obiecte casnice din perioada medievală.

Pe o altă latură a pieței se află Troița lui Ilie Birt, ridicată în 1738 de căpitanul din armata husarilor și negustor de vază din Șchei, cel care fiind delegat permanent al românilor din Șchei la Viena, Budapesta și Cluj, a apărat drepturile negustorilor. Pe troiță a postat vulturul bicefal pe care în 1780 a înlocuit-o cu stema României. Troița a fost restaurată în 1886 și în 1920 a fost înconjurată cu grilaj de fier.

În piață, în memoria eroilor din Primul Război Mondial, „Reuniunea Femeilor Române” a postat Statuia Soldatului Necunoscut (1939), un soldat cu arma în mână, în poziție de atac.

Din piață m-am îndreptat spre cimitirul Șchei, pentru a vedea Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Parascheva”. Inițial o capelă ortodoxă (1876), a fost folosită de populația din Șchei ca biserică. În 1899, când s-a  terminat construcția  Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”  din Cetate, a redevenit capelă.  A redevenit biserică în perioada 1919-1946, când a fost folosită de Garnizoana Militară, până ce aceasta s-a desființat. Ca și capelă a funcționat până în 1954, când a fost declarată biserică parohială, al cărei interior a fost pictat în frescă (1969-1973).

În cimitir se află mormântul lui Andrei Mureșanu,  poet, lingvist, revoluționar român, unul dintre conducătorii Revoluției 1848, decedat la Brașov în 1863, ale cărui rămășițe au fost aduse acolo în 1925.

Am cotit după cimitir și m-am îndreptat spre o altă biserică din cartier. Pe străduța îngustă am remarcat două case înscrise în patrimoniul istoric, numite după cei care le-au deținut. Casa Dr. Voicu Nițescu (1883-?1954)a fost locuită de omul politic, consilier la Conferința de Pace de la Paris (1919), directorul ziarului brașovean Gazeta Transilvaniei”, francmason din „Loja Dreptatea”, înființată la Brașov 1923, deputat național-țărănist, care a îndeplinit funcția de ministru în diverse guverne din anii ’30.

Casa Muzeu Ștefan Baciu (1918-1993) a aparținut criticului de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, care a răspândit ideile mișcării suprarealiste, profesor universitar, traducător și ziarist român din diaspora din Brazilia (din 1949), apoi SUA (din 1964), cu peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri și peste 5000 de articole și studii la activ, apărute în presa română, germană, franceză, latino-americană, nord-americană și elvețiană.

La capătul străzii am ajuns din nou pe strada Prundului, la Biserica Evanghelică din Șchei, construită în perioada 1790-1793.

Cu permisiunea celor care repetau piese muzicale, am putut vedea și interiorul ei.

O casă din zona bisericii găzduiește Uniunea Junilor din Șchei și Brașov, fondată în 2011 și Muzeul Junilor, cu obiecte vechi, costume, aparținând celor 7 cete de Juni din Brașov, icoane pictate pe lemn și sticlă, etc., din colecțiile private ale locuitorilor din Șchei. Pe acel loc, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Coralei Bărbătești din Brașov, s-a construit o hală din lemn (1884), care a fost folosită pentru diferite festivități muzicale.

Hala a fost distrusă de un incendiu (1910) și pe locul ei s-a construit o clădire, în stil neoromânesc, pentru Dispensarul Ambulatoriu al Societății pentru Profilaxia Tuberculozei (1920). În timp în clădire a funcționat societatea filantropică ,,Leagănul Principele Mircea”, sub patronajul Casei Regale a României și în anii 1980-1990 cabinete medicale.

În apropierea clădirii se află  Poarta Șchei, un arc de triumf din cărămidă și piatră, în stil clasic, cu o intrare principală și două secundare, construită în anii 1827-1828, după vizita Împăratului Francisc I la Brașov (1817), în timpul sistematizării orașului, când o parte din fortificațiile din nord-est și sud-vest ale cetății au fost demolate, pentru a se crea mai multe căi de acces, comerțul fiind în acea perioadă înfloritor. Poarta a fost avariată de cutremurul din 1977, ulterior restaurată și în 2004 consolidată.

Poarta Ecaterinei, situată lateral de Poarta Șchei, în partea de vest a cetății medievale,  atestată documentar din 1559, a fost construită pe locul unei vechi porți din lemn, Poarta Sfântului Duh (1522), distrusă de inundația din 1526.  Timp de 3 secole a fost singura poartă de acces în cetate. Turnul porții, o clădire pătrată, cu trei niveluri, în partea superioară avea patru turnulețe care simbolizau dreptul conducătorilor cetății de a aplica pedeapsa cu moartea.

Era prevăzută cu galerii de lemn pentru apărători, opt guri de tragere  și un pod mobil, cu lanțuri, care se rabata peste șanțul cu apă înconjurător. O dată ce negoțul a luat avânt (secol XIX), au fost necesare mai multe intrări în cetate și s-au construit Poarta Șchei, Poarta Târgul Cailor și Poarta Vămii, Poarta Ecaterinei fiind demolată, păstrându-se doar turnul porții, care a supraviețuit până azi.

Până în 1954 turnul a fost folosit ca depozit, apoi restaurat (1971-1973). Azi găzduiește expoziții de artă și istorie.

Vis a vis de poartă se întinde Parcul Gh. Dima, pe care l-am traversat.

statuia Ciprian Porumbescu

Grupul statuar Gemenii Lepădatu (dezvelit 2019)

Se însera, așa că pe lângă Biserica Reformată, o clădire mai nouă, despre care nu am obținut informații, m-am îndreptat spre cazare, restul obiectivelor istorice din cartier urmând să le vizitez a doua zi.

Citește și Orașul Brașov- fortificațiile fostei cetăți

Cetatea Feldioara, județul Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Feldioara, din județul Brașov, este situată la  20 kilometri nord de municipiul Brașov, pe malul stâng al râului Olt. Arheologii au descoperit că zona a fost locuită încă din neolitic, epoca bronzului și romană. Bazele localității au fost puse de coloniști germani în jurul anului 1150, fapt atestat de ruinele găsite în partea estică a bisericii parohiale, datate din acea perioadă.

Un secol mai târziu în Țara Bârsei s-au stabilit Cavalerii Teutoni care, pe un deal din apropierea localității, au construit o cetate, numită Marienburg, după patroana lor spirituală, Sf. Fecioară Maria (1221-1225) și în localitate o Bazilică romanică, ulterior distrusă de atacul tătarilor (1241), ale cărei urme au fost descoperite în timpul construirii unei case (sec. XX).

După retragerea cavalerilor localitatea a fost populată cu un nou val de coloniști germani. În jurul anului 1280 aceștia au construit Biserica Sfintei Cruci. În timp hramul ei a fost schimbat, devenind Biserica „Sf. Maria”, menționată prima dată documentar în 1447 într-un act de donație făcut de Iancu de Hunedoara bisericii. În decursul timpului biserica a fost avariată de cutremure, atacuri ale năvălitorilor, dar de fiecare dată a fost refăcută și modificată. Biserica Evanghelică Lutherană „Sf. Maria”, în stil gotic târziu, azi situată în estul localității, este încă funcțională.

Împreună cu 3 localități din Țara Bârsei, Feldioara a intrat în posesia Ordinului Cistercian. Pe locul cetății, în jumătatea de est a platoului, a fost creată o mânăstire, cu o biserică și corpuri de clădiri, din care trei au fost descoperite de săpăturile arheologice, datate din 1240, situate deasupra ruinelor din perioada cavalerilor și sub Turnul de Est, construit ulterior. Din turn s-au păstrat încăperea inferioară, fragmente din al doilea nivel și lângă el un zid de incintă de 1,80-2 metri grosime.

Se presupune că mânăstirea a fost distrusă de un incendiu și pe platou, începând din jurul anului 1300, a început construcția la actuala Cetate Feldioara.

Azi refăcută și restaurată (2013-2017) după fortificația din secolul XVII, se poate vizita, plătind intrarea.

În atacurile turcilor (1430) și în campania lui Vlad Țepeș (1457) cetatea a fost grav avariată, de fiecare dată refăcută.

Din acea perioadă datează Turnul de Vest, dreptunghiular, inițial cu 4 niveluri, accesibile din curte sau de pe drumul de strajă, a cărei parte superioară a fost refăcută din lemn în timpul restaurării.

Din Turnul de Nord, cu zidurile groase de 1 metru, s-au păstrat doar câteva fragmente, pe care s-a găsit inscripționat anul 1657.

În sudul cetății a fost creat al doilea zid de incintă, gros de 1 metru, la 1,5-4,5 metri distanță de primul zid. Fiind situat pe o pantă foarte abruptă, pentru a nu se prăbuși, partea de sud-vest a fost sprijinită de 3 contraforturi. Acestea au cedat în secolul XIX, producând o alunecare de teren, care a distrus mare parte a acelei părți din cetate.

Aproximativ la mijlocul distanței dintre turnurile de est și vest a fost construită o barbacană, prevăzută cu două turnuri. În parterul lor au fost create ganguri de acces în curtea interioară.

Turnul exterior, azi dispărut, la parter forma un coridor, acoperit cu o boltă semicirculară din cărămidă. Din el se accesa și coridorul situat între cele două ziduri de incintă.

Coridorul de acces se continua în parterul turnului interior, la capătul lui fiind poarta, care culisa și putea fi blocată cu o grindă.

În partea de vest a curții interioare, la mijlocul distanței dintre laturile de nord și sud, la 1,75 metri adâncime, s-a descoperit o fântână circulară, creată din piatră de râu. Săpăturile au continuat până la 2,5 metri adâncime, fără să ajungă la fundul ei. Acolo au fost găsite fragmente ceramice (sec. XVI-XVII) amestecate cu pământ și moloz. Azi fântâna reconstruită are o adâncime de cca. 70 metri.

Ruina unui cuptor de pâine a fost restaurată. Avea o vatră circulară, cu diametrul de 3,5 metri, din cărămidă legată cu lut, situată pe un strat de nisip, înconjurată de un cadru din piatră, deasupra căruia se ridica cuptorul, cu boltă din cărămidă.

În momentul vizitei mele în curtea cetății erau etalate câteva mozaicuri, cu autori nespecificați, probabil dintr-o fostă expoziție.

În cetate azi este amenajat un Muzeu Etnografic cu obiecte și poze vechi care evocă istoria cetății, traiul de zi cu zi a localnicilor, munca la câmp, creșterea animalelor, țesăturile făcute în casă, din in și cânepă, cultivate în zonă, activități ca fierărie, dulgherie, cizmărie, fragmente descoperite de arheologi, unele din vremea dacilor, etc.

Biserica Evanghelică Fortificată Hărman, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Hărman este situată în partea de est a județului Brașov, la 10 kilometri est de municipiul Brașov, în regiunea istorică Țara Bârsei . În ea s-a păstrat până azi o Biserică Evanghelică Fortificată, veche clădire din piatră brută și piatră de râu, care poate fi vizitată.

La începutul secolului XIII zona a fost ocupată de Cavalerii Teutoni (1211-1225) care au construit cetăți pentru apărare, au colonizat zona cu germani (sași) și au creat așezări. Comuna a  fost prima dată atestată documentar în 1240, după retragerea acestora, într-un document al Regelui Béla IV al Ungariei, prin care acesta a acordat Mânăstirii Cisterciene Cârța patronatul câtorva biserici, printre care și Biserica „Sf. Nicolae” din Hărman, o bazilică romanică (1240).

În jurul anului 1300 bazilica a fost extinsă, corul fiind flancat de două capele cisterciene, în care călugării se rugau. I s-a ridicat turnul clopotniță și a fost înconjurată cu un zid oval.  

În decursul timpului au avut loc mai multe raiduri ale mongolilor și otomanilor care, în drumul lor, distrugeau și jefuiau satele. Din această cauză în secolul XV biserica a fost înconjurată cu ziduri de apărare și la exteriorul lor de un șanț cu apă, fortificații îmbunătățite în timp, ajungând ca în secolul XVII să fie una dintre cele mai bine apărate biserici din zonă.

Fortificația era formată din 3 ziduri concentrice defensive, cel interior, înalt de 12 metri, prevăzut cu 7 turnuri de apărare. Erau legate printr-un drum de strajă, prevăzut cu metereze și guri de tragere.

În zidul interior și deasupra navei sudice s-au amenajat cămări de provizii, accesate prin scări de lemn, mobile.

Intrarea se făcea printr-o barbacană, deasupra căreia se afla Turnul măcelarilor. Turnul clopotniță a fost dotat cu un orologiu, cu un singur arătător, care indica orele exacte, păstrat până azi (sec. XVI).

Biserica a fost modificată în stil gotic. Capela nordică a fost transformată în sacristie, ai cărei pereți interiori au fost ornați cu picturi în frescă.

Tavanul navei centrale, distrus de un mare incendiu, care a ruinat tot satul, a fost refăcut boltit (1595).

Pe fațada vestică a fost creat portalul principal, în stil gotic târziu, ornat cu o pictură reprezentând sacrificiul, un pelican hrănindu-și puii cu propria carne. De pe lateralele lui, pe scările din două turnulețe, se accesau tribunele.

Turnul clopotniță a fost etajat pe 5 niveluri, create din tuf calcaros, atingând 56 metri înălțime. La nivelurile 3 și 4 au fost create metereze. La ultimul nivel au fost postate trei clopote din care unul, legat de ceas, era folosit pentru alarmă. Un clopot a fost postat în turnulețul situat deasupra corului și al cincilea clopot în vârful turnului poartă.

Începând cu secolul XVII fortificația nu a mai fost folosită în scop militar, doar ca spații de depozitare.

S-a construit o nouă intrare, o clădire mică, cu un gang scund, azi extins cu un coridor, flancat de arcade și acoperit cu un tavan din bârne de lemn.

Azi în încăperile clădirii se pot vedea fotografii, ustensile, obiecte, mobilier de epocă. Tot acolo se plătește și prețul modic pentru vizitare, sau se pot achiziționa pliante istorice și alte amintiri.

În 1794 s-a renunțat la galeria de apărare și pe acoperiș s-au ridicat 4 turnulețe de colț. Văzându-se din depărtare, lumea știa că localitatea avea dreptul de a pronunţa şi executa sentinţa capitală.

În interiorul bisericii amvonul de lemn a fost atașat direct de peretele navei principale.

Pereții corului, balustrada tribunei și primele bănci ale navei principale au fost decorate cu covoare orientale, cumpărate de la comercianți.  

În centrul navei centrale s-au postat băncile pentru femeile căsătorite. Au fost confecționate din grinzi de brad (1753), fără spătare, pentru a putea încăpea portul tradițional  al acestora.

Altarul a fost înlocuit cu cel actual, în stil baroc (1787).

În tribuna de lemn din vestul navei, decorată central cu motive prezentând vița de vie, s-au postat orga și câteva rânduri de bănci (1754). În perioada 1868-1888 tribuna a fost mărită, primind forma actuală și orga a fost înlocuită cu una nouă, funcțională și azi.

Înainte de a părăsi incinta, mi-a atras atenția un tablou, postat pe unul din pereții gangului de intrare- ieșire. Am sărit în altă fază a istoriei localității. Tabloul etala fotografiile Eroilor din Primul Război Mondial.

Bisericile Evanghelice Fortificate din Codlea și Bod, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Municipiul Codlea, din județul Brașov, este situat în centrul țării, în fostul ținut istoric Țara Bârsei, la 7 kilometri nord-vest de municipiul Brașov. În perioada 1211-1225 în zonă au sosit Cavalerii Teutoni care, pentru apărare,  pe drumul care lega Țara Bârsei de provincia Sibiu, numit „drumul sașilor”, au construit 5 cetăți, printre care și Cetatea Neagră, situată pe un vârf de deal, la poalele munților Măgura Codlei, menționată documentar din 1265. După retragerea teutonilor cetatea a fost preluată de Regele maghiar Béla al IV-lea (1235-1270) apoi de Regele Ștefan V al Ungariei și Croației (1270-1272). În acea perioadă lângă cetate s-au așezat coloniști germani (sași) și au format localitatea Codlea.

Muzeul Codlea (2016)

În 1335 fortificația a fost distrusă de invazia tătarilor și nu a mai fost reconstruită. În secolul XIII exista o Biserică romanică care în secolul XV a fost refăcută în stil gotic, cu o clopotniță înaltă de 65 metri, situată în sud-estul bisericii, dotată cu patru clopote. Incinta a fost înconjurată de un zid, prevăzut cu turnuri de apărare, ca Turnul dogarilor, Turnul țesătorilor, etc.

În secolul XVI locuitorii s-au convertit la lutheranism, biserica fiind transformată în Biserica Evanghelică Lutherană Fortificată care, cu unele modificări făcute în timp, s-a păstrat până azi. A supraviețuit atacului tătarilor (1658), care a distrus tot satul, populația refugiindu-se în incinta fortificațiilor ei. În timpul Primului Război Mondial trei dintre clopotele bisericii au fost preluate de armata austro-ungară, pentru a fi transformate în armament. Au fost înlocuite cu alte clopote noi abia în 1923. 

În perioada 1972-1982 biserica și fortificațiile au fost restaurate. Pentru efectuarea lucrărilor au primit ajutor financiar de la parohiile vecine și Fundația Eduard-Morres, înființată în 1975, cinstindu-l pe pictorul și topograful artistic al ținutului săsesc care, decedând la Codlea, a lăsat moștenirea sa parohiei evanghelice. În momentul vizitei mele (2022) biserica era în curs de renovare.

Primii români stabiliți în zonă au fost menționați în scriptele din 1699. La Codlea ei au creat un cartier, la sud-vest de cel săsesc. După câțiva ani a izbucnit Războiul curuților (1703-1711), o răscoală condusă de Rákóczi împotriva habsburgilor, cei din urmă învingând răsculații în Bătălia de la Codlea.

Cele două cartiere s-au unit în secolul XVIII, formând târgul Codlea, în care timp de un secol a funcționat breasla țesătorilor, desființată în 1894. A început industrializarea: fabrica de mobilă (1878), fabrica de scule pentru prelucrarea lemnului (1879), a treia centrală electrică din Transilvania (1903), o țesătorie de bumbac (1912), în 1939 devenită fabrică de țesături, 6 fabrici de prelucrare a lemnului, o uzină metalurgică, o uzină chimică. În paralel s-a dezvoltat floricultura, prima seră fiind construită de pastorul lutheran în 1885. În 1924 existau 8 grădini de flori, întinse pe 9.000 metri pătrați.

Postbelic cca. 500 de sași au fost deportați în Rusia. Celor rămași le-au fost naționalizate casele și terenurile. Începând cu 1950 în localitate s-au stabilit români, veniți să lucreze în fabrici, pentru care s-a creat un cartier de blocuri (1970).

Localitatea a devenit cunoscută și datorită Ansamblului Folcloric “MĂGURA”, care a susținut numeroase spectacole în țară și în afara ei. El funcționează azi în Casa de Cultură Codlea, inaugurată în 2015, într-o clădire în stil neoclasic, modificată în timp cu elemente baroce și specifice arhitecturii săsești (1881-1925).  

La 20 kilometri nord- est de Codlea se află comuna Bod, în care se poate vedea Biserica Evanghelică Lutherană Fortificată, ridicată pe locul unei foste bazilici romanice (sec. XIII). Este prevăzută cu un turn-clopotniță, reconstruit în 1790, când a fost dotată cu trei clopote. Două dintre ele au fost  doar rechiziționate în timpul Primului Război Mondial și în 1922 au fost înlocuite cu altele din bronz. La parterul lui s-a păstrat un portal de la vechea bazilică.

Biserica a fost distrusă în cutremurul din 1802, ulterior refăcută (1804-1806). Un alt cutremur (1856) a distrus o parte din fortificație, ulterior turnul și zidul de incintă din nord-vest fiind demolate. Din biserica veche se păstrează o cristelniță gotică (1491), altarul (1869) și orga (1816), pe care nu le-am putut vedea, biserica fiind închisă.

Cristian și Ghimbav, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Cristian este situată în partea de sud-est a județului Brașov, la 10 kilometri de municipiul Brașov. În centrul ei se află  Biserica Evanghelică Fortificată, înscrisă pe lista monumentelor istorice. 

Se presupune că așezarea a fost colonizată în primul val la cererea Regelui Ungariei Géza II Árpád (1141-1161), fiind  prima dată atestată documentar  abia din 1223, cu numele Insula Christana, secol în care în localitate exista Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” (1270) și Bazilica romanică „Sf. Servatius” (1250-1270).

Primăria Cristian

În secolul XIV a fost ocupată de coloniști germani. Într-o scrisoare a Regelui Ludovic de Anjou (1362) localitatea este pomenită cu numele Keresztényfalva.

În perioada 1472-1498 bazilica a fost modificată în stil gotic târziu și extinsă. S-au construit navele și  un cor, flancat de altare laterale. De la vechea clădire s-au păstrat baza clopotniței, în nava laterală din nord câteva travee cu bolți și în nava centrală urmele ferestrelor semicirculare, astupate ulterior.

Pe lângă elementele în stil gotic, au fost create și de tip cistercian, o fereastră circulară în formă de trandafir (rozasă) și trei chei de boltă decorate cu bustul lui Isus, un Agnus Dei și o floare de cireș supraviețuind până azi.  

Clădirea fiind terminată, a fost înconjurată cu două ziduri, la 3 metri unul față de celălalt, prevăzute cu 9 turnuri de apărare, din care unul a dispărut în timp, la exterior înconjurate de un șanț cu apă, azi acoperit și un bastion de poartă (1580).

Pe partea interioară a zidului incintei au fost create cămările cu provizii, folosite în acel scop până în 1899.

În timp biserica s-a ruinat și în perioada 1839-1841 a fost înlocuită cu actuala clădire, în stil neoclasic, în care a fost încorporat portalul vestic, în stil romanic.Bastionul de poartă a fost transformat în casă parohială. Lângă el s-a păstrat un amvon exterior, la care se oficiau predicile în timpul epidemiilor de ciumă.

În interior s-a creat altarul principal, în spatele căruia, într-o nișă flancată de coloane, a fost postată statuia lui Isus, vegheat de Apostolii Petru și Pavel, prezentați în vitraliile ferestrelor. Tot acolo s-a așezat și piatra funerară a preotesei Anna May (1631), mormânt salvat din biserica anterioară.

În biserică se află tablouri și un medalion, prezentându-i pe cei mai importanți reformatori.

Martin Luther (1483-1546)

Johannes Honterus (1498-1549)

Biserica a fost prevăzută cu o orgă (1842), înlocuită cu actuala în 1909.

Pe lângă orga, funcțională, azi biserica posedă și un pian.

Pe latura estică a fortificației s-a construit cimitirul evanghelic (1826), mormintele din el fiind conservate până azi.

În parcul de lângă biserică se află Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial, înalt de 3,5 metri, creat de Regimentul 89 Infanterie Brașov în anii 1945-1946.

La 5 kilometri nord-est de Cristian, în Depresiunea Brașovului, se află orașul Ghimbav. Localitatea a fost creată prin colonizarea cu germani (sași). Prima dată a fost atestată documentar din 1342.

În timpul atacurilor otomane a fost grav avariată, în cel din 1422 distrusă și depopulată. Pentru a încuraja refacerea ei, Regele Sigismund de Luxemburg a scutit populația de plata dărilor timp de 10 ani. Repopulată, a fost construită Biserica Evanghelică Fortificată „Sf. Petru”.

A fost  înconjurată cu un zid de apărare, la exterior cu un șanț cu apă  și i s-a ridicat un turn de poartă, accesat pe un pod mobil. Până azi fortificațiile s-au ruinat, păstrându-se  biserica, care este inclusă pe lista monumentelor istorice. Deși, după orarul de vizitare, biserica trebuia să fie deschisă, nu am putut-o vizita. Poarta și ghișeul de unde se cumpără biletele erau închise (2022).

În cursul istoriei satul a fost devastat de numeroase incendii, în secolul XVI de trupele lui Mihai Viteazul (1599), apoi de cele habsburgice (1602), conduse de Generalul Basta și de cele ale Domnitorului Transilvaniei Gabriel Báthory (1611).

În 1658 satele din Țara Bârsei, între care și Ghimbav, au fost distruse de armata otomană, căreia i s-au alăturat tătari, cazaci și moldoveni. Oastea sultanului fiind învinsă, satele au fost refăcute.

 În 1876, pe locul turnului de intrare în biserica fortificată, a fost ridicată o clădire, pentru Primăria Ghimbav. 

Azi există și a doua clădire a Primăriei Ghimbav, situată vis a vis de prima, fiind prima localitate, din numeroasele pe care le vizitasem prin țară, unde existau două clădiri separate.

Orașul este cunoscut mai ales datorită elicopterelor produse în Uzina I.A.R. Ghimbav.

Orașul Râșnov și Peștera Valea Cetății, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Râșnov este situat în partea de est a județului Brașov, la poalele masivului Postăvaru, pe cursul râului Ghimbășel. Așezarea a existat încă de pe vremea cucerii romane, la 4 kilometri nord-vest de oraș arheologii descoperind ruinele Castrului Roman Cumidava (150 e.n.). În decursul timpului, fiind localizată pe drumul ce lega Țara Bârsei de Pasul Bran, a fost atacată de turci și tătari.

Pentru apărare, în secolul XIII Cavalerii Teutoni au construit în zonă câteva fortificații din lemn, distruse de atacurile mongole, pe locul cărora în secolul XIV s-au ridicat cetăți, între care și Cetatea Râșnov, datată din 1335, an în care năvălirea tătarilor a pustiit zona, rămânând intacte doar cetățile Râșnov și cea de pe dealul Tâmpa din Brașov.

Localitatea, locuită de români ortodocși, a fost prima dată atestată documentar din 1331, cu numele Rosnou. Încă din secolul XIII în sat exista Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, clădire din piatră, cu o singură navă, altarul și nava mică ale bisericii actuale. În 1384, cu ajutorul Domnitorului Țării Românești Radu Basarab I,biserica a fost extinsă. Distrusă în timp, a fost refăcută (1500) și interiorul a fost ornat cu picturi în frescă. Azi o parte restaurate, prezintă scene din viața lui Isus, Maica Domnului, cei patru evangheliști, sfinți, etc.

În 1773 i s-a adăugat pronaosul și turnul clopotniță. Forma actuală a primit-o în prima parte a secolului XIX . Spre sfârșitul secolului a fost abandonată și a început să se ruineze. În 1925 a fost transformată în capelă pentru garnizoana militară Râșnov. Postbelic, pe dealul din partea sudică, s-a creat un cimitir, în care a fost postat Monumentul Eroilor.  

În secolul XIII Țara Bârsei a fost colonizată cu sași. La începutul secolului XIV sașii din Râșnov au ridicat actuala Biserică Evanghelică Lutherană „Sf. Maria”, inițial biserică catolică, pictată în interior cu scene și personaje religioase (sec. XIV-XV). În secolul XVI majoritatea  sașilor au trecut la lutheranism și biserica a fost transformată Altarele laterale, tot ce prezenta sfinți , au fost înlăturate și pictura murală a fost acoperită.  În perioada 1773-1775  biserica a fost transformată în stil baroc, când i s-a creat și actualul altar. Fiind distrusă de incendii (1802, 1838), a fost reparată și restaurată. După reformă frescele, deteriorate, au fost scoase la iveală, azi o parte din ele restaurate.

Din 1427 Râșnov a primit dreptul de a ține târguri. Treptat s-au înființat breslele, cele mai importante fiind ale sticlarilor, lemnarilor și țesătorilor. În anii 1599-1600  târgul a fost ocupat de Mihai Viteazul, împreună cu familia și trupele armate, care se pregăteau de o nouă bătălie, cea de la Guraslău. Cetatea însă nu a putut fi cucerită. În timpul Revoluției condusă de Tudor Vladimirescu (1821) la Râșnov s-au refugiat cca. 300 de persoane din țara Românească.

Cetatea Râșnov  fiind în curs de renovare și restaurare (2022), deci neputând-o vizita, m-am hotărât să merg la Peștera Valea Cetății, situată pe povârnișul vestic al masivului Postăvaru, în apropierea orașului. După aproximativ 3 kilometri, pe șoseaua spre Poiana Brașov, am parcat, m-am îmbrăcat adecvat, în peșteră fiind 9-10 grade Celsius și am urcat pe un drum forestier, care străbătea pădurea.

După vreo 10 minute am ajuns la căsuța de la intrarea în peșteră, unde am plătit un preț modic și am așteptat formarea grupului.

Peștera a fost descoperită în 1949, mai precis intrarea în ea, în urma unei explozii, provocată de aerul în exces, acumulat prin sedimentare. Intrarea a fost desfundată și peștera, numită Fundata, a fost explorată.

Inițial galeriile peșterii erau umplute cu apă care, prin corodare, le-a lărgit. Apa curgând liber, a erodat și pereții verticali.

În anul 2011 a fost parțial amenajată și deschisă spre vizitare, care durează cca. 30 minute.

Inițial se parcurge galeria principală, de 958 metri lungime.

La capătul ei se intră în Sala Mare, întinsă pe aproximativ 2.500 metri pătrați, cu înălțime peste 20 metri.

În ea se găsesc numeroase stalactite și stalagmite, de mărimi diferite, una dintre ele de 2 metri înălțime.

Pereții peșterii, în mare parte, sunt acoperiți cu scurgeri de calcit.

Restul galeriilor, care pleacă din sală în diferite direcții, nu pot fi vizitate, fiind infiltrate cu apă.

Cantiatea de apă variază în funcție de sezon. I se adaugă și cea acumulată prin condensarea aerului, în contact cu pereții.

Acustica peșterii fiind foarte bună, Filarmonica din Brașov organizează ocazional concerte.

Comuna Bran, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Bran este situată în partea de sud a județului Brașov, între munții Bucegi și munții Piatra Craiului, la capătul nordic al Pasului Rucăr-Bran, pe drumul care azi leagă Brașovul de Pitești.

Se presupune că pe teritoriul ei Cavalerii Teutoni au construit un fort din lemn (1211-1225), distrus în invazia tătarilor (mongoli) în 1242.

Pe locul lui în secolul XIV a fost construit Castelul Bran și în jurul lui s-a format localitatea Bran, atestată din 1377, printr-un document emis de Ludovic I, Regele Ungariei.

În 1498 Bran a intrat sub jurisdicția Brașovului, în secolul XVI făcea parte din Principatul Transilvaniei, din cadrul Ungariei de Est și un secol mai târziu a fost inclus în Imperiul Habsburgic.

Creându-se dualitatea Austro-Ungară, în secolul XIX a aparținut Ungariei și după Primul Război Mondial a revenit Regatului România Mare, sub domnia primului rege, Ferdinand I de  Hohenzollern-Sigmaringen, căsătorit în 1892 cu Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, încoronat la Alba Iulia în 1922 .

Regina Maria a participat activ la Primul Război Mondial, ajutând soldații din spitalele de pe front, astfel populația a numit-o  „Mama răniților” sau „Regina soldat”. După moartea regelui, moștenitorul tronului, Carol al II-lea, a îndepărtat-o din viața politică. Cum după război, drept recunoștință, i s-a donat moșia cu Castelul Bran (1920), fiind al doilea loc preferat de ea, primul fiind reședința regală din Balcic, Bulgaria, s-a mutat acolo.

Îmbolnăvindu-se, prin testament a cerut ca trupul său să fie îngropat la Mânăstirea Curtea de Argeș și inima să-i fie depusă la reședința din Balcic, în Capela Stella Maris, ridicată pe malul mării. După decesul ei (1938), castelul a fost moștenit de fata ei, Principesa Ileana, sora Regelui Carol II.  După semnarea Tratatului de la Craiova, când partea sudică a Dobrogei (Cvadrilaterul) a fost redată Bulgariei, a adus inima Reginei Maria și a depus-o într-o nișă, la poalele muntelui Măgura. Apoi a construit Capela „Inima Reginei Maria”, după modelul celei din Balcic (1941-1942) și a mutat-o acolo.

În 1945 a fost construit Spitalul Bran, în care a lucrat ca voluntar principesa, facilitând și aducerea de medicamente din Germania și Elveția. După abdicarea forțată a Regelui Mihai (1948), principesa a fost alungată din țară. Sub comuniști capela și spitalul au fost părăsite și în timp s-au ruinat. În 1968 directorul Muzeului Bran a preluat caseta cu inima, a ascuns-o în cadrul muzeului și în 1971 a fost dusă la Muzeul Național de Istorie al României din București, unde se află și azi.  În perioada 1995-2005 capela a fost restaurată. În apropierea ei se află Biserica Ortodoxă Bran-Predeal „Adormirea Maicii Domnului”.

Fostul spital a fost retrocedat (1991). În anul 2017 a fost cumpărat și renovat de Primăria Bran.

Clădirea se află în apropierea intrării la castel, pe o alee amenajată cu numeroase tonete, în care se vând variate produse și suveniruri.

În aceeași zonă, în parcul din vecinătatea castelului,  se poate vizita Muzeul Satului Brănean, muzeu în aer liber, deschis în 1962.

Din satele zonei au fost aduse 18 tipuri de gospodării, pentru a arăta modul în care locuitorii lor își petreceau viața, meșteșugurile, ocupațiile de bază și tradițiile zonei.

Castelul Bran fiind unul din principalele obiective turistice din țară, comuna s-a dezvoltat și extins prin construirea numeroaselor pensiuni și vile, pentru cazarea vizitatorilor.

Vă recomand Pensiunea Iulia, în care m-am cazat eu, dotată cu toate facilitățile și situată la câteva minute de castel.

Castelul Bran, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Castelul Bran este situat în comuna Bran, la capătul nordic al Pasului Rucăr-Bran, din județul Brașov. A fost construit în perioada 1377-1388, de sașii din zonă, fapt atestat de un document emis de Ludovic I Regele Ungariei (1377),  prin care le acorda permisiunea, cu condiția să folosească meșterii din zonă și costurile să fie plătite de ei.   

Castelul a fost ridicat pe o stâncă abruptă, deasupra drumului ce străbătea munții, făcând legătura între Transilvania și Țara Românească, pe locul unde a existat un fort de lemn, construit de Cavalerii Teutoni (1211-1225), distrus de invazia tătarilor în 1242.

În 1395 a devenit baza militară a Împăratului Sigismund de Luxemburg. Pentru a-l ajuta pe vasalul său, Mircea cel Bătrân, oștile sale au trecut munții în Țara Românească și l-au îndepărtat pe Voievodul Vlad I, numit și Vlad „Uzurpatorul”, apoi i-a donat acestuia Castelului Bran și Cetatea Bologa (jud. Cluj), cele două intrând astfel sub autoritatea Țării Românești (1407).

Castelul a fost recuperat de Scaunul Brașovului (1419). Intrând în proprietatea regalității maghiare (1427), a fost extins, sub forma unui patrulater neregulat, fortificat și închiriat Scaunul Brașovului.

În timp castelul a suferit numeroase modificări. În 1622 i s-au adăugat turnurile din sud și est și în secolul XIX acoperișul a fost schimbat cu unul din țiglă.

În semn de recunoștință pentru serviciile aduse răniților din Primul Război Mondial și constribuției la înfăptuirea Marii Uniri, în 1920 castelul i-a fost donat Reginei Maria, care l-a restaurat (1920-1929) și s-a mutat acolo. După moartea ei (1938), a fost moștenit de fata ei, Principesa Ileana, care l-a deținut până la naționalizare (1948).

Intrând în proprietatea statului, acesta l-a amenjata și în 1956 s-a inaugurat Muzeul de Istorie și Artă Feudală. Clădirea a fost restaurată în perioada 1987-1993 și muzeul a fost redeschis. A funcționat până la retrocedarea castelului moștenitorilor familiei de Habsurg (2006), când colecțiile statutului au fost mutate la Vama Medievală Bran. Pentru a putea funcționa în continuare ca muzeu, proprietarii l-au amenajat cu obiecte din colecțiile personale și a fost redeschis în anul 2009.

Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară, fiind cunoscut în lume mai ales datorită legendei contelui Dracula, personajul fictiv, descris de scriitorul irlandez Abraham Stocker (1897), în romanul „Dracula”, care era stăpânul unui castel din Transilvania, ridicat pe o stâncă înaltă, poziționare ca cea a Castelului Bran.

Folosind porecla dată Domnitorului Țării Românești, Vlad Țepeș (secolul XV), un despot care pedepsea fără milă, scriitorul l-a plasat în castelul bântuit de vampiri și stafii, personaje preluate din legendele și miturile transilvănene. Deși în realitate domnitorul și castelul nu au avut vreo legătură, în scop turistic, o secțiune din muzeu a fost amenajată cu „povestea” lui Dracula.

Castelul este înconjurat de un parc mare, în care se află două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana. Pentru a-l vizita,  există mai multe variante de prețuri, incluzând întreg ansamblul, sau doar porțiuni din el. După plata biletului se parcurge o alee, care urcă prin parcul înconjurător, până la intrarea în castel.

Sălile cu exponate sunt amenajate sub forma unui circuit, care urcă până la etajul patru, străbate terasa, apoi coboară spre ieșire. Cine dorește poate urca și în unul din turnuri.

În fostele odăi se pot vedea piese de mobilier vechi și sobele decorate, unele cu motive tradiționale.

Sala Armelor expune scuturi și steaguri decorate cu steme din Transilvania și Țara Românească, armuri,  coifuri, arme albe: halebarde, spade, securi, un buzdugan și o arbaletă, create după modelele originale.

Protejate în vitrine de sticlă, se află modele de îmbrăcăminte purtate pe vremuri de oșteni.

Sala Gotică, numită după forma tavanului, ocupă fosta capelă a cetății. Preluând castelul, Regina Maria a transformat-o în Salonul Galben, pe care-l folosea pentru a servi micul dejun și pentru lectură.

În aceeași perioadă, la etajul II, a fost amenajat apartamentul Regelui Ferdinand I. Ușile antreului au fost pictate cu motive florale săsești.

În fostul dormitor azi sunt expuse coroana și sceptrul regelui.

Soba, îmbrăcată în ceramică, a fost pictată cu motivul arborelui vieții.

În camera de zi se află o masă, susținută în colțuri de lei sculptați în lemn.

În cadrul muzeului se află și o expoziție cu obiecte de tortură. Pentru a o vedea, am plătit un preț suplimentar. Exponatul principal este „Fecioara din Nürnberg”, creată și prima dată folosită în Germania (1515), obiect de tortură dotat cu lame interioare ascuțite, în care condamnatul era închis. Lamele erau poziționate pentru a răni părți ale corpului în care nu se aflau organe vitale, astfel tortura era de lungă durată.

În Scaunul Inchizitorial, folosit în Germania până în 1846, prevăzut cu țepi, deținutul era așezat dezbrăcat, imobilizat cu încuietori și lăsat să stea ore întregi, perioadă în care i se aplicau și alte torturi, cum ar fi strivirea degetelor, biciuirea, etc.

Pe Banca de alungire , tortură folosită în majoritatea țărilor Europei, deținutul era culcat, imobilizat, apoi alungit, provocându-i rupturi musculare. În paralel, pe corp i se aplica fierul înroșit, i se fracturau, sau smulgeau cu cleștele, unele părți din corp.

Pentru celelalte obiecte de tortură, pe care le-am văzut acolo, o să las imaginația Dvs. să lucreze.

Leagănul lui Iuda, numit în Italia „Veglia”

Bock sau Capra Vrăjitoarelor

Încălțămintea de Fier

Gâdilătoarea spaniolă

Centura și Roata

Orașul Zărnești, jud. Brașov

Publicat pe de
1

În excursia prin județul Brașov, după ce am vizitat Mânăstirea Rupestră de la Șinca Veche, m-am îndreptat spre orașul Zărnești. După 11 kilometri spre sud m-am oprit în Șinca Nouă, pentru a vedea o Biserică de lemn, construită în secolul XVIII., numită de localnici Biserica din Deal. În acel secol, sub habsburgi, s-a încercat catolicizarea forțată a Transilvaniei. Refuzând, multe familii din satul Șinca (azi Șinca Veche) s-au refugiat spre munte, în locul unde au existat patru schituri de călugări, dintre care trei au fost distruse de armatele imperiale (1762). În jurul celui rămas, refugiații au construit case și au format actualul sat Șinca Nouă. Fiindu-le tulburată liniștea, călugării au plecat. Sătenii au preluat biserica, devenind parohială și în jurul ei au creat cimitirul.

Biserica a fost construită pe o fundație din piatră, din bârne de lemn, lucrate cu barda, cu acoperișul din lemn, având o streașină lată. Ferestrele mici, au fost create dintr-o singură bucată de lemn. Deasupra pronaosului s-a ridicat un turn-clopotniță, dotat cu un clopot și o toacă. În el se urca pe o scară cioplită într-un trunchi de copac. Clădirea s-a păstrat până azi, înconjurată de vechiul cimitir, doar bârnele de la bază au fost înlocuite în 1996.

Spre ieșirea din localitate, pe marginea șoselei, am văzut o biserică ortodoxă nouă, numită Biserica din cărămidă.

Tot spre sud, după 23 kilometri am ajuns în Orașul Zărnești, situat la poalele masivului Piatra Craiului și străbătut de râul Bârsa. Am cotit spre vest și m-am îndreptat spre centrul orașului.

Localitatea Zărnești fost prima dată atestată documentar din 1373, cu numele Zârna, dar așezarea a fost mult mai veche, pe teritoriul ei în 1857 arheologii descoperind urmele  fostei colonii romane “Zernensis” și morminte funerare ale unor comandanți ai Legiunii a XII-a Gemina. De-a lungul timpului satul a fost atacat de barbari, tătari, turci, dar a rezistat.

În centrul orașului se află  Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, ctitorită de Domnitorul Neagoe Basarab în 1515. Despre ea localnicii spun că a fost singura clădire care a rezistat în atacurile tătarilor, când întreg satul a fost incendiat. În timp numărul populației crescând, biserica a fost extinsă și în interior ornată cu picturi (1782), care s-au păstrat până azi. 

În 1810 biserica a fost reparată, în spatele pronaosului i s-a adăugat turnul-clopotniță, s-a creat catapeteasma și interiorul a fost pictat. În perioada 1992-1995, în cursul reparațiilor capitale, acoperișul a fost înlocuit, exteriorul tencuit și pictura refăcută.

Pe teritoriul actualului oraș, pe câmpul dintre fostele sate Zărnești și Tohan, în 1690 a avut loc Bătălia de la Zărnești, de o parte luptând Emeric Thököly, comandantul curuților și pretendent la tronul Transilvaniei, căruia i s-au alăturat cu oștile lor Domnitorul Transilvaniei Constantin Brâncoveanu, Domnitorul Moldovei Constantin Cantemir, trupe otomane și tătare și de cealaltă parte trupele Imperiului Habsburgic., care au fost înfrânte.

În secolul XVIII s-au înființat primele școli românești, prima fiind în Tohan (1731), urmată de cea din Zărnești (1764). Împărăteasa Maria Tereza poruncind să se militarizaeze granițele (1764), s-au format regimente de grăniceri, din români și secui, care patrulau pe munții Carpați. Satele aflate în zonă intrat în administrarea grănicerilor, între care și Tohanul, când școala a fost preluată de aceștia.

În secolul XIX a început industrializarea Zărneștiului. Prima s-a  înființat o filatură mecanică de tors bumbac (1840), ulterior transformată pentru produs stofe (1860)și în final în Fabrică de Chibrituri. Apoi s-au creat Fabrica de Spirt (1850), desființată în1880, Fabrica de Hârtie (1852) și Fabrica de Celuloză (1889).

În acea perioadă Pretura  Bran a fost trecută în Comitatul Făgăraș (1876) și din 1891 și-a mutat administrația la Zărnești, în clădirea Judecătoriei.

Judecătoria Zărnești (1886)

După Primul Război Mondial s-a creat Cooperativa Forestieră (1925), pentru exploatarea lemnului pădurilor și transportul pe râul Bârsa. Apoi, prin Decret Regal (1937), 345 hectare ale locuitorilor satului Tohan au fost expropriate și pe teren s-a construit Fabrica Malaxa Tohan,  producătoare de muniție. Tot atunci s-a înființat Școala Profesională „Malaxa”. După un an fosta Plasă Bran, din județul Brașov, a fost transformată în Plasa Zărnești, de care aparțineau 13 localități.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova” (1905)

Abia după Al Doilea Război Mondial în Zărnești s-a înființat un Liceu Teoretic (1963-1964), care a funcționat doar 10 ani, fiind transformat de comuniști în Liceu Industrial. Desființat după 5 ani, clădirea a fost ocupată de o Școală Generală. În 1999 liceul a fost reînființat și din 2012 numit Liceul Teoretic „Mitropolit Ioan Mețianu”, după ctitorul Catedralei Mitropolitane a Ardealului (Sibiu), născut în localitate.

Din 1951 Zărnești a primit statutul de oraș, în care a fost inclus și satul Tohanu Vechi. După reorganizarea administrativă (1968) a fost arondat și satul Toahu Nou. Amintind de jertfele localnicilor, care au luptat în Războiul de Independență (1877-1878), Primului Război Mondial (1914-1918) și  Al Doilea Război Mondial (1938-1944), în zona pietonală din fața Primăriei și a Liceului a fost postat Monumentul Eroilor, dezvelit în anul 2011.

Teritoriul orașului cuprinde o mare parte din parcul Național Piatra Craiului, arie întinsă pe mii de hectare, cu revervații naturale, protejată prin lege. În pădurea din apropierea orașului se află ”Rezervația de Urși Libearty”, creată în perioada 2005-2007, pe o suprafață de cca. 60 hectare, în care sunt aduși urșii bolnavi, maltratați, etc., de la grădinile zoologice din țară

Primăria Zărnești

Din Zărnești până la Bran, unde-mi rezervasem cazarea, am mai avut de parcurs doar 8 kilometri spre sud-est.

Pensiunea Iulia din Bran