Arhive etichetă: biserici

Harta în mozaic din Madaba și Castelul Qal’at ash-Shawbak, Iordania

Publicat pe de
1

Vizitând Iordania, de la Memorialul lui Moise de pe Muntele Nebo ne-am îndreptat spre Madaba, pentru a vedea cel mai vechi mozaic descoperit de arheologi, azi folosit pentru localizarea siturilor biblice de pe o arie întinsă. Localitatea a existat încă din Epoca Bronzului (3.500-1.100 î.e.n.). Este menționată în Biblie în timpul Exodului condus de Moise, când israeliții au ajuns în Regatul Amoriților. Regele Sihon, refuzând să le permită traversarea, i-a atacat. S-au purtat lupte, în final regele a fost înfrânt și Moise a împărțit teritoriul israeliților, o mică parte dăruind-o tribului lui Gad.

Dorind să străbată platoul Moabului, au fost refuzați și s-au îndreptat spre râul Iordan, pentru a-l traversa. În acea perioadă Eglon (1.300 î.e.n.), Împăratul Moabului, a cucerit teritoriile actualului Israel, până la Ierihon (Palestina), pe care le-a deținut timp de 18 ani, când Madaba a devenit oraș de frontieră. Sub Imperiul Roman și Imperiul Bizantin (sec. II-VII) a făcut parte din Provincia Arabia, înființată de Împăratul Traian.

Pentru populația predominant creștină, au fost construite mai multe biserici și s-a numit un episcop, fapt atestat de actele Consiliului de la Calcedon (451), când Constantin, Arhiepiscopul Mitropolit de Bosta, capitala provinciei, a semnat în numele lui Gaiano, „Episcopul medabeenilor”. A urmat invazia islamicilor, orașul fiind cucerit în perioada Califatul Umayyad (661-750).

Azi în oraș funcționează Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel”, în care se poate vedea un mozaic din 568, care o prezintă pe Thalassa, Zeița Mării, înconjurată de pești și alte animale subacvatice, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, construită la începutul secolului XX, deasupra unor catacombe, în care sunt postate copii ale unor mozaicuri descoperite în Iordania, lângă ea funcționând o fântână veche de 3.000 de ani și Biserica Ortodoxă Greacă „Sf. Gheorghe”, în care se află mozaicul pe care doream să-l vedem.

Biserica a fost construită în anul 1884. construită în 1884, în timpul lucrărilor s-a descoperit că pe acea locație a existat o biserică bizantină, datată din timpul Împăratului Iustinian (527-565), a cărei podea a fost acoperită cu mozaic care, deși Patriarhul Nicodim I al Ierusalimului a fost informat, nu a fost cercetat decât în 1896. Interiorul actualei biserici prezintă o navă centrală, separată prin coloane de două culoare laterale și prin corul de bisericii de altarul din lemn, decorat cu picturi, reprezentând personaje biblice.

Porțiunea de lângă holul de intrare este separată de navă prin coloane cu arcade decorate, deasupra fiind amenajat un balcon cu bănci din lemn.

Pe pereți, coloane, de fapt în toate zonele bisericii, sunt postate picturi reprezentând scene și personaje biblice.

În absidă se află Harta în mozaic, descoperită în timpul săpăturilor arheologice efectuate de franciscanul Ieronim Mihaic (1933) și datată din anul 560. În 1963 custodia Țării Sfinte a decis restaurarea tuturor mozaicurilor găsite în zonă, lucrări întrerupte de războiul arabo-israelian (1967), până în 1970 cel din Madaba fiind complet excavat.

Mozaicul prezintă harta unei regiuni foarte întinse, de la Liban în nord, Delta Nilului în sud, Marea Mediterană  la vest și deșertul la est. Este situată spre est, în direcția altarului, astfel poziția locațiilor coincide cu cele indicate de busolă. Inițial acoperea o suprafață de 21×7 metri, fiind formată din peste 2 milioane de piese, cea păstrată până azi acoperind 16×5 metri.

În centrul hărții se află Ierusalimul din perioada bizantină, în care sunt prezentate Orașul Vechi, Poarta Damascului, Poarta Sionului, Poarta Leilor, Poarta de Aur, Biserica Sfântului Mormânt, Noua Biserica a Maicii Domnului (Teotokosului), Turnul lui David, Cardo Maximus, etc.

Unele locații sunt prezentate prin diferite imagini de obiecte sau animale, astfel Marea Moartă e prezentată prin 2 bărci de pescuit, râul Iordan, în care înoată pești, prin poduri care-i leagă malurile, Deșertul Moab printr-un leu vânând o gazelă, etc.

Pe hartă apar aproximativ 150 de orașe și sate creștine, între care Ierihon, Betleem, Nikopolis, Socho, Lidda, muntele Sinai, astfel se presupune că era folosită și petru îndrumarea pelerinilor. Toate locațiile sunt denumite în limba greacă, harta având 157 de legende.

În anul 614 Madaba a fost cucerită de Imperiul Sasanid, în secolul VIII de musulmani, sub califatul Umayyad, apoi distrusă de marele cutremur 749 și abandonată.

Arta mozaicului s-a practicat încă din secolul I î.e.n.. Până în secolul VI mozaicurile efectuate în zonă au devenit cunoscute în toată lumea. Din păcate majoritatea au fost distruse în marele cutremur (749), arheologii descoperind mică parte din ele. Ea continuă să fie practicată și în ziua de azi. În Iordania există numeroase manufacturi, cu puncte de vânzare directe, sau desfacerea mărfii în diverse locații.

După ce am văzut mozaicul antic, ne-am îndreptat spre strada Hussein bin Ali, o stradă „turistică”, mărginită de tarabe, ateliere, de unde se pot cumpăra obiecte artizanale, mozaicuri, icoane religioase, produse de localnici.

Apoi am vizitat o manufactură în care mozaicurile erau create de persoane cu dizabilități.

Într-o porțiune a magazinului se vindeau covoare țesute, în alta mobilier din lemn decorat, toate realizate manual.

Din Madaba până în Wadi Musa, unde aveam rezervată cazarea, era un drum destul de lung de străbătut (cca. 3 ore). Totuși, ajungând, în orașul Shoubak,deși se însera, am făcut un mic ocol, pentru a vedea, chiar dacă doar din depărtare, fostul Castel Qal’at ash-Shawbak, construit de cruciați, în timpul expediției Regelui Balduin I al Ierusalimului în zonă, pentru cucerirea de teritorii (1116) și numit în cinstea lui Mons Regalis.

De acolo mai aveam de rulat aproximativ 30 minute, timp în care mi-am sedimentat informațiile despre castel. Situat pe un deal, în partea estică a văii Arava,  dominând drumul care lega Siria de Egipt, comercianții și pelerinii trebuiau să oprească la castel, pentru a plăti taxe. În 1142 a intrat în posesia cavalerului Raynald de Châtillon, senior al Transiordaniei, care a vandalizat caravanele bogate, enervându-l pe sultanul Ayyubid Saladin. Acesta a atacat regatul, a cucerit Ierusalimul (1187), a asediat castelul, după 2 ani l-a cucerit, apoi a intrat și în posesia castelului Kerak. Fiind un punct strategic important, în 1261 a fost atacat și cucerit de sultanul mameluc Baybars (Egipt), care l-a extins, zidurile exterioare și turnurile vizibile azi fiind datate din acea perioadă. Castelul nu a fost niciodată complet excavat.

izvor cu apă

Memorialul lui Moise de pe Muntele Nebo, Iordania

Publicat pe de
Răspunde

A doua zi din excursia prin Iordania am părăsit capitala Amman și ne-am îndreptat spre Muntele Nebo, parte din lanțul muntos Abarim, la marginea de vest a Podișului Transiordanian.

Zona fiind bogată în resurse de apă, a fost locuită din vremuri străvechi, arheologii descoperind urme de locuire în peșteri megalitice și ale unei cetăți din Epoca Fierului.

Situat la 710 metri deasupra nivelului mării, privind spre Valea Iordanului și teritoriile întinse până Marea Moartă, muntele Nebo era un bun loc strategic, astfel zona a fost cucerită de romani care, în apropierea fostei cetăți, au creat un drum de legătură între localitățile Livias și Esbus.

Primele excavații s-au efectuat în anul 1880, urmate de cele făcute de franciscanul Ieronim Mihaic (1933), care au scos la iveală ruinele mai multor biserici și mânăstiri construite în zonă în perioada bizantină- Biserica Sf. Lot și Sf. Procopsiu, Biserica Sf. Gheorghe, Mânăstirea Kayanos, Mânăstirea Theotokos, Mânăstirea Siyagha, etc., folosite până în secolul VII, apoi abandonate.

piatră folosită ca ușă la Mânăstirea din Kufer Abu Badd, azi localitatea Fasalyah

Orașul biblic Nebo, azi numit Khirbet al-Mukhayyat, situat la 3 kilometri de vârful muntelui, este menționat pentru prima dată în Stela lui Meșa- o piatră de bazalt negru, cu o inscripție din secolul IX î.e.n., care menționa ocuparea orașelor zonei de către israeliți. Alungați de  Regele Meșa al Moabului, acesta a distrus lăcașurile de cult ale israeliților și populația a migrat, întorcându-se doar la sfârșitul secolului XIX, când a ocupat versantul nord-estic al muntelui.

Conform Deuteronomului, a cincea carte a lui Moise din Vechiul Testament (Biblia ebraică), Moise a urcat pe Muntele Nebo, din Țara Moabului și de acolo a văzut țara Canaanului (Țara Făgăduinței), spre care-i conducea pe israeliți, dar în care Dumnezeu i-a spus că nu va intra. Având 120 ani, Moise a murit și a fost îngropat acolo. Alți cercetători localizează mormântul în Cisiordania, la 11 kilometri sud de Ierihon (Palestina) și 20 kilometri est de Ierusalim (Israel).

Muntele e menționat în Biblie și ca locul unde profetul Ieremia a ascuns într-o peșteră Chivotul legământului (tablele de piatră cu cele 10 porunci, primite de Moise pe muntele Sinai), toiagul lui Aaron, fratele mai mare al lui Moise și o cantitate mică de mană, hrană cu care s-au hrănit evreii timp de 40 de ani în deșert. Nici unul dintre cele 3 locuri nu a fost descoperit.

Pe munte a fost descoperită Mânăstirea Siyagha, construită de călugării egipteni, în memoria lui Moise, existența ei fiind atestată printr-o descriere a unui pelerinaj, făcut acolo în anul 394. În centru se afla o bazilică, formată dintr-o navă centrală, despărțită prin stâlpi de 2 culoare laterale, în spatele corului 3 camere funerare. Din acea perioadă arheologii au găsit și un mormânt gol, probabil folosit pentru moaște speciale.

În partea de sud și în partea nordică a atriumului bisericii se aflau chilii, cele nordice incluse ulterior în zidul înconjurător.

În secolul V bazilica a fost extinsă. Pe laturile de vest și sud s-au construit câte 2 încăperi, cele adiacente intrării principale, cu podele din mozaicuri și atriumului i s-a adăugat o cameră lungă, arcuită, probabil pentru pelerini.

În secolul VI cele 3 încăperi din spatele corului au fost demolate, coridoarele alungite și completate cu prezbiteriul.

Pe terasa din nord s-a creat o capelă (diakonikon), cu un metru mai joasă decât nava, cu podeaua acoperită de un mozaic, în care s-a postat cristelnița. S-au construit și camere pentru pustnici. Spre sfârșitul secolului mozaicul capelei a fost înlocuit și pe latura de sud s-a construit al doilea diakonikon.

Mozaicurile au fost create de Soel, Kaium, Elijah, în timpul Episcopului Elijah de Madaba, stareț al Mânăstirii Nebo și consulii onorifici Lampadius și Drestes, lucrări susținute financiar de 3 familii din administrația imperială și terminate în 530.

Au fost descoperite, împreună cu 6 morminte, săpate în stânca de sub podea,  de franciscanul Ieronim Mihaic, când a excavat interiorul bisericii (1933).

În secolul VII s-a construit Capela dedicată lui Theotokos (Maica Domnului).

Mânăstirea a fost parțial distrusă în marele cutremur din 749.

Se presupune  că clădirile au fost refăcute sub primul Califat Abbasid (sec VIII).

În perioada 2007-2016 pe locul vechii bazilici a fost ridicată actuala clădire, Biserica Memorială a lui Moise.  

În micul muzeu, amenajat în interiorul ei, se pot vedea unele dintre relicvele descoperite de arheologi în zonă.

Pe terasa din fața bazilicii este postat Monumentul „Șarpele de Aramă”, creat de sculptorul italian Gian Paolo Fantoni, un stâlp înalt, cu forma crucii pe care a fost răstignit Isus, salvatorul lumii, pe el un șarpe încolăcit, semnificând minunea trasformării toiagului lui Moise în șarpe, prima la rugul aprins în fața acestuia și a doua în fața Faraonului Egiptului, Moise cerând aprobarea acestuia ca împreună cu iudeii să plece în pustiu. Pe baza de susținere a coloanei este inscripționat versetul din Biblie despre acel eveniment.

Simbolul șarpelui apare și pe una dintre ușile laterale ale bisericii.

În timpul pelerinajului în Țara Sfântă (2000), Papa Ioan Paul II a vizitat muntele Nebo. Ca simbol al păcii, lângă biserică a plantat un măslin.

Dedicat Papei, în același an a fost postat Monumentul „Cartea iubirii între națiuni”, creat de sculptorul italianVincenzo Bianchi. Un bloc înalt de piatră, imitând rocile megalitice găsite în zonă, cu forma unei cărți deschise, a fost sculptat cu figuri vagi Pe el au fost postate 3 inscripții, una grecească, una latină și una arabă, amintind cronologic populația care afirma venirea lui Moise pe muntele Nebo.

Azi Memorialul de pe Muntele Nebo este loc de pelerinaj și un obiectiv turistic foarte des vizitat. De acolo, peste valea Iordanului, se văd Cisiordania, orașul Ierihon (Palestina) și, pe timp senin, chiar Ierusalimul (Israel).

Rășinari, Lacul de acumulare Gura Râului și Mânăstirea Orlat, jud. Sibiu

Publicat pe de
Răspunde

În ultima zi a unei excursii prin zona Brașov-Sibiu, înainte de a mă întoarce acasă, la Arad, de la Dumbrava Sibiului am rulat 8 kilometri spre sud-vest, până în comuna Rășinari, una dintre cele mai vechi localități din Mărginimea Sibiului, atestată documentar din 1204.  

În decursul timpului, pe lângă creșterea animalelor, ocupația de bază a localnicilor, s-au înființat breslele, localnicii ocupându-se cu prelucrarea lemnului, a lânii, cojocăritul, etc. Căruțele produse acolo au ajuns să fie vândute în lume, chiar până în Grecia. Actual în comună se desfășoară anual Festivalul Brânzei și Țuicii, când se pot degusta și cumpăra renumitele produse.

Muzeul Etnografic și Căminul Cultural Rășinari

În 1688 în sat exista o Biserică de lemn, vândută în secolul XVIII parohiei din Satu Nou (azi în județul Brașov). Pe locul ei Petru Pavel Aron, Episcopul Greco-Catolic de la Blaj, a construit actuala Biserică „Sf. Paraschiva” (1725-1758), în spatele căreia, o perioadă de timp, s-a desfășurat târgul săptămânal.

Un secol mai târziu, pe un deal din comună, localnicul Ion Bungarzan a finanțat ridicarea unei noi biserici, Biserica „Sf. Treime”, numită și Biserica din Copăcele (1801-1815). Din lipsa fondurilor, lucrările au stagnat, ulterior biserica fiind terminată prin contribuția credincioșilor din zonă.  

Clădirea, în stilul renașterii italiene târzii,cu capiteluri dorice,a fost prevăzută cu  un turn-clopotniță, situat deasupra tinzii, având un acoperiș ascuțit, în stil gotic. În interior s-au creat altarul și două abside laterale semirotunde.

Pereții interiori au fost decorați cu picturi reprezentând personaje și scene biblice.

Comuna este cunoscută pentru mai multe personalități care s-au născut sau decedat acolo. Una dintre ele a fost Andrei Șaguna (1808-1873), fostul Mitropolit Ortodox al Ardealului.

Îmbolnăvindu-se, s-a retras la Rășinari, unde după trei ani a decedat și a fost înmormântat simplu, asistat doar de duhovnicul său.  

Lângă Biserica „Sf. Treime”, Aron Românul a construit Mausoleul Mitropolitului Ortodox al Ardealului Andrei Saguna (1877-1878) , cu sicriul și un bust ale lacestuia.

În centrul comunei, pe malul râului Caselor, vis a vis de Biserica Mică, se află Casa Memorială Emil Cioran (1911-1995).

14

În ea s-a născut și copilărit filozoful și scriitorul român, simpatizant al mișcării legionare, care în anii 1940 a emigrat în Franța, la Paris, unde și-a petrecut viața și a decedat.

În apropiere, pe una din străduțele laterale, se află Casa Memorială Octavian Goga (1881-1938), în care s-a născut poetul și prozatorul român, ziarist, dramaturg, traducător, fascist și antisemit, ministru în diversele guverne din perioada 1937-1938, din 1920 membru al Academiei Române.

De acolo m-am îndreptat spre Mânăstirea Orlat, situată la 16 kilometri nord-vest de comună. În drum am trecut prin comuna Poplaca, atestată documentar cin 1488.

Despre înființarea ei există mai multe legende. Una relatează că pe vremuri două femei, Popa și Laca, culegeau din zonă plante de leac, pe care le vindeau în Sibiu. Apoi au construit o căsuță de lemn și s-au mutat acolo. În timpul iernii făceau împletituri de răchită și alun, adunate de cu vreme din pădurile înconjurătoare, pe care le comercializau în Sibiu. Devenind foarte populare, căsuța a primit numele de Popa-Laca. Treptat s-au așezat și alte familii, formându-se în timp vatra satului.

O altă legendă spune că în vecinătatea actualei locații, lângă un lac, se găsea un schit de călugări la care, de sărbători, fiind anunțați de clopotele trase, veneau familiile care locuiau în pădure. Într-una din invaziile mongole aceștia au fost uciși și schitul ars din temelii. Localnicii i-au îngropat acolo. În timp lacul a fost numit „Lacul popilor”, sub austro-ungari numele maghiarizat în Pop-lacu, ulterior devenind Poplaca.

Școala Gimnazială

În centrul comunei, la răscruce de drumuri, se află Monumentul Eroilor, un obelisc de 3 metri înălțime, pe care tronează un vultur cu aripile deschise, dezvelit în 1939.

De lângă el am urmat drumul spre vest. Având suficient timp, am făcut un mic ocol, pentru a vedea Lacul de acumulare Gura Râului, situat la 3 kilometri sud de comună. Se întinde pe o suprafață de 65 hectare, capacitatea maximă fiind de 15,5 milioane metri cubi de apă.

Pentru construirea barajului s-au creat o cale ferată și o suprafață pentru aterizarea avioanelor, mijloace de transport cu care se aduceau materialele necesare.

În partea superioară barajul are lungimea de 330 metri și lățimea de cca. 6 metri.

Pe înălțimea sa (73,5 metri) a fost prevăzut cu contraforți, devenind unul dintre cele patru baraje de acest fel din țară și al doilea ca înălțime. Lucrările au fost finalizate în perioada 1980-1981.

Este folosit pentru aprovizionarea cu apă a orașul Sibiu, a localităților Gura Râului, Cristian, Șura Mare, Ocna Sibiului, Șelimbăr și pentru producția de energie electrică la centrala Cibin. Lacul fiind populat cu diverse specii de pești (crapi, bibani, carași, păstrăvi, etc.), a devenit un loc frecventat de pescarii amatori.

M-am întors la Orlat și am rulat spre vest, în total 11 kilometri, până la ultimul obiectiv pe care mi-l propusesem, înainte de a mă întoarce acasă, la Arad. Mânăstirea Orlat „Sf. Treime; Buna Vestire”, de rit ortodox, a fost înființată în 1992, la poalele munților Cindrelului. Inițial s-a construit o mică clădire pentru chilii.

În același an a început construirea bisericii, în stil neobizantin, cu o turlă mare, octogonală din lemn și două turle mai mici, hexagonale, situate lateral de pridvorul închis, prin care se accesează interiorul. Deși neterminată, prima slujbă s-a oficiat în anul 1994.

O dată cu lucrările la biserică, s-a ridicat o nouă clădire, în care s-au amenajat chilii, o trapeză, o bucătărie și încăperi auxiliare.

În perioada 1999-2000 interiorul a fost pictat cu scene și personaje biblice. S-a realizat și catapeteasma, din lemn sculptat, decorată cu picturi reprezentând sfinți. În 2011 s-a creat un baldachin din lemn sculptat în care s-a așezat racla cu moaște sfinte. Actual la mânăstire locuiesc 5 maici, care o întrețin.

Un drum Racoș-Șercaia, jud Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Excursia mea prin județul Brașov lua sfârșit. Încetul, cu încetul, mă îndreptam spre casă, la Arad. De la Complexul Geologic Racoșu de Jos m-am întors și m-am îndreptat spre sud-vest, dorind să ajung în drumul național Brașov-Sibiu, la Șercaia, până unde aveam de rulat cca. 40 de kilometri.

După  15 kilometri m-am oprit în centrul comunei Hoghiz, unde doream să văd două castele vechi.

Castelul Haller, azi Școala Generală Hoghiz, este situat pe una din lateralele Parcului central al comunei. A fost ridicat în 1553 pe locul ruinelor unei foste mânăstiri (1311), din cărămidă și piatră, cu două turnuri de colț. În timp a fost deținut de familia Sükösd și în secolul XVII a fost preluat de Trezorierie. Fiind donat de Principele Transilvaniei Mihály Apafi I lui Borsai Nagy Tamás (1667), acesta l-a făcut cadou de nuntă fiicei sale, intrând astfel în proprietatea lui  Bethlen  Sámuel. Rămânând văduvă, s-a recăsătorit cu Președintele Guvernului Haller István (1708) și a rămas în posesia acestuia până la moartea sa, când a fost preluat de Contesa Bethlen Kata, care și-a petrecut mult timp acolo. Sub comuniști castelul a fost naționalizat. În 2009 a fost retrocedat lui Haller László. Acesta l-a vândut Consiliului Local, care l-a transformat în școală.

Castelul Guthman-Valenta a fost construit în același an (1553), pe o suprafață de 500 metri pătrați, cu o pivniță boltită, clădire modificată în secolul XVIII.

Un secol mai târziu a fost preluat de Gutenau Károly și din 1885 a intrat în posesia Contelui Haller János.

Apoi a trecut din proprietar în proprietar și, neglijat, în timp s-a deteriorat, azi fiind o ruină.

În continuare spre sud-vest. Pe drum am făcut două scurte opriri, pentru a vedea o Biserică de lemn și un monument.

Cuciulata–Biserica de lemn

Comăna de Jos–Monumentul Eroilor

Încă 15 minute și am ajuns în comuna Șercaia, situată pe drumul național, unde am oprit pentru a vedea Biserica Evanghelică Lutherană „Sf. Caterina”, construită în stil neogotic (1868-1875),  pe locul bisericii vechi (1429) care, foarte deterioartă, a fost dărâmată. În turnul-clopotniță, păstrat de la vechea biserică (1691), s-a montat un clopot (1870), al doilea fiind așezat în 1923, perioadă când s-a instalat și un orologiu german (1925). Tot atunci biserica a fost dotată cu o orgă (1921).

Poarta fiind încuiată, nu am avut acces la biserică. Din păcate am văzut doar turnul și casa parohială, clădire din secolele XVIII-XIX, azi declarată monument istoric, situată pe laterala străzii, lângă turn.

În apropierea ei, pe cealaltă parte a străzii, se află Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, construită între anii 1925-1926, a cărei pictură interioară, în tehnica fresco, a fost realizată în perioada 1988-1991.

Deși mă grăbeam să ajung la Sibiu, unde aveam rezervată cazarea, am făcut un mic ocol, 4 kilometri spre nord, până în satul Hălmeag, comuna Șercaia, unde doream să văd Biserica Evanghelică Lutherană , monument istoric. Cel mai vechi document, în care erau menționate cetatea Hălmeag și biserica, a fost scris de Andrei II Împăratul Ungariei (1211), specificând că care a dăruit cavalerilor teutoni acea zonă din Țara Bârsei, dar biserica a fost mult mai veche (1160-1190), fapt atestat de inscripția de pe o piatră găsită în timpul refacerii ei (1626).

Cavalerii au fost alungați după 14 ani, a urmat marea invazie mongolă care a distrus tot în cale, se pare că și biserica veche, în stil romanic (1241). După retragerea lor, biserica a fost refăcută în stil gotic, cu elemente cisterciene, stil arhitectural  preluat de la Abația Ordinului Cistercian din Cârța (1260). Până în anul 1542 a funcționat ca Biserică Romano-Catolică „Sf. Petru”, an în care Johannes Honterus a emis  Reforma Lutherană și majoritatea sașilor din Transilvania au aderat la ea. În decursul timpului, avariată, a fost refăcută și restaurată de mai multe ori (1626, 1818, 1841, 1870, 1924), ultima dată în perioada 1979-1980.

Azi biserica, formată din trei nave, una centrală și două laterale, este accesată prin patru intrări, două pe partea sudică, una pe partea nordică și una pe partea vestică, ultima prevăzută cu un portal romanic, cu arce frânte din piatră, conservat de la vechea biserică. Din păcate fostul turn, situat pe fațada de vest, a dispărut, probabil fiind distrus de un incendiu și demolat.

În interior consolele și cheile de boltă prezintă basoreliefuri în stil gotic, iar altarul din lemn, basoreliefuri în stil baroc.

În 1843 altarul din est a fost decorat  cu o icoană care-l prezintă pe Isus crucificat.

Prima orgă, montată în 1777, a fost înlocuită cu actuala, executată de un meșter din Prejmer (1816). În biserică se păstrează cristelnița veche (secolul XVI), cioplită dintr-un singur trunchi.

Lângă biserică se afla cimitirul, în secolul XVIII împrejmuit cu un zid din piatră, înalt de 4 metri, când s-a ridicat și turnul de poartă, cu rol de clopotniță, prevăzut ulterior cu un orologiu.

În el se află o mică capelă, amenajată de cei patru fii ai lui Michael Fronius, Consilier al Guvernului Transilvaniei, Jude Primar al Brașovului și Țării Bârsei, în care acesta a fost îngropat (1799).  

De asemenea au fost postate și monumente pentru alte personalități, majoritatea distruse sub regimul comunist, dintre care au supraviețuit Monumentul Ecaterinei Varga, localnică care a luptat pentru drepturile țăranilor români din Munții Apuseni în perioada în care aceștia erau oprimați de administrația Imperiului Habsburgic (1840-1847) și bustul Împărătesei Austriei Elisabeta (Sissi), în amintirea celei care, după Revoluția de la 1848,  a făcut numeroase donații pentru orfanii din zonă.

Bisericile Fortificate Rotbav și Măieruș, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

În excursia mea prin județul Brașov, după ce am vizitat Cetatea Feldioara, m-am îndreptat spre nord-vest, pentru a vedea două Biserici Fortificate vechi, care au supraviețuit până azi, suferind unele modificări în timp. După 5 kilometri nord-vest am ajuns la prima dintre ele, Biserica Evanghelică Fortificată Rotbav.

A fost construită în perioada 1300-1350, din piatră de râu și de carieră, în stil romanic. Intrarea în biserică se făcea pe sub un portal cu arc frânt. În interior parterul era deschis printr-un portic boltit în cruce pe nervuri cu profil cistercian.

În vestul bisericii s-a ridicat un Turn-Clopotniță din calcar, pe mai multe niveluri, accesate pe o scară spirală, situată într-un turnuleț de pe latura vestică a bisericii.

În secolul XV biserica a fost fortificată. În jurul ei s-a ridicat un zid de apărare, de 6 metri înălțime, sprijinit de contraforturi, în partea superioară prevăzut cu metereze, unde s-a creat un drum de strajă, pe care se ajungea la nișele pentru tragere și la guri de aruncare (apă sau ulei clocotite, smoală, pietre), nișe cu care a fost prevăzut și Turnul-Clopotniță.

Porticul a fost zidit și intrarea în biserică blocată. În partea de sud-est s-a înălțat un nou turn și la intrare Turnul Porții, cu fațada continuând zidul de apărare. În el s-a mutat administrația localității și s-a creat o temniță pentru prizonieri sau condamnați. În incintă s-au creat cămări pentru depozitarea grânelor și slăninii, grajduri, camere folosite pentru locuit în caz de atacuri, etc.

În secolul XVIII interiorul bisericii a fost transformat în stil baroc, când s-a creat bolta actuală, tavanul a fost acoperit cu stucatură, s-a amplasat altarul, păstrându-se absida semicirculară și arcul bisericii inițiale.

O parte din zidul estic a fost dărâmată pentru construirea casei parohiale. În 1857 Turnul Porții a fost dărâmat, rămânând doar fațada, situată la nivelul zidului și pe locul lui creat un mic turnuleț.

În anul 1908 în biserică s-a instalat o orgă și în partea superioară a turnului, înalt de cca. 60 metri, s-a postat un ceas, ambele distruse în 2016, când turnul s-a prăbușit, fără să se poată afla cauza.

La ieșirea din satul Rotbav se află Lacul Rotbav, unul din cele 4 lacuri de crescătorie, întinse pe o suprafață de 42 hectare.

Fiind populate cu numeroase specii de pești-crap, știucă, biban, somn, etc., sunt vizitate frecvent de pescarii amatori.

După 7 kilometri spre nord am intrat în comuna Măieruș, atestată documentar din 1377, cu numele Villa nucum, după numeroasele tufe de aluni din zonă.  

Biserica Evanghelică Fortificată Măieruș a fost construită în secolele XIV-XV. Lângă ea s-a ridicat un Turn-Clopotniță.

A fost înconjurată cu un zid de apărare, înalt de 6-8 metri, din care până azi au rămas doar câteva fragmente, invadate de vegetație.

Un secol mai târziu biserica și clopotnița au fost distruse de un incendiu, dar în 1573 au fost refăcute în stil gotic.

În decursul timpului interiorul bisericii a fost modificat, azi combinând mai multe stiluri arhitectonice- gotic, clasic, neoclasic, baroc și neo-renascentist,  altarul și orga actuale fiind datate de la începutul secolului XIX.

În 1883 din ruinele fostului zid de apărare s-a construit o școală, ulterior înlocuită cu cea actuală (1911-1912).

Citește și Castelul Sükösd-Bethlen- Racoș, jud. Brașov

Cetatea Țărănească cu Biserica Evanghelică Fortificată Prejmer, jud. Brașov

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Prejmer este situată în partea de est a județului Brașov. De ea aparțin administrativ satele Lunca Câlnicului și Stupinii Prejmerului. În centrul comunei se află Cetatea Țărănească cu Biserica Evanghelică Fortificată, din 1999 înscrise în patrimoniul UNESCO.

Primăria Prejmer

Prima specificație a râului Tartlau (Târlung),  unde s-a format ulterior așezarea,  apare într-un document (1211), adresat teutonilor, prin care Regele Ungariei Andrei II le acorda dreptul de proprietate asupra zonei.

Școala Gimnazială Prejmer

Pe locul unei vechi bazilici romanice (secolul XII), teutonii au ridicat Biserica „Sf. Cruce” (1218), de rit romano-catolic, în formă de cruce greacă, cu abside încheiate poligonal.

După ce Regele Andrei II a alungat Ordinul Cavalerilor Teutoni, construirea bisericii a continuat, în stil gotic timpuriu burgund, stil arhitectural introdus în Transilvania de Ordinul Cistercian.

Păstrându-se forma inițială, lateral de cor s-au creat câte două perechi de capele rectangulare.

În biserică s-a păstrat până azi cel mai vechi triptic din Transilvania (1450-1460), trei panouri pictate cu scene religioase, care se completează reciproc, prinse între ele prin balamale, astfel încât să se poată plia peste cel din mijloc.  

În secolul XVI, când comunitatea săsească a trecut la ritul evanghelic lutheran (1530), planul bisericii a fost modificat, primind forma actuală.

În 1240 Regele Ungariei și Croației Béla IV a cedat-o capitulului Mânăstirii Citeaux din Burgundia, abația-mamă a Ordinului Cistercian, care a trecut-o sub patronajul Abației Cisterciene din Cârța, an în care este atestată prima dată documentar localitatea, numită Tartilleri, locuită de țărani și meseriași sași.

Fiind situată în calea năvălitorilor turci, care treceau prin pasul Buzău, în 1387 Regele Ungariei și Croației Sigismund de Luxemburg a hotărât ca bisericile din Țara Bârsei să fie fortificate. În jurul bisericii din Prejmer s-a ridicat un zid de apărare oval, la bază cu grosimea de 3-4 metri, înalt de 10-12 metri.

La sfârșitul secolului XV- începutul secolului XVI s-au adăugat 4 turnuri, trei circulare și unul poligonal, legate de Turnul Porții printr-un zid mai scund, azi dispărut.

De la poartă spre incinta fortificației se străbătea un coridor, lung de 32 metri,  deasupra căruia în 1793 s-au creat magazia fiscală, azi un mic muzeu și casa sfatului, actual folosită pentru slujbe în timpul iernii.

Tot în secolul XVI s-a construit un castel care, unit cu turnul din sud-est, delimitau „Curtea brutarilor”, unde funcționau o brutărie și o moară antrenată de cai.

Zidul de apărare a fost prevăzut cu creneluri, guri de foc și s-a creat un drum de strajă lat, în caz de atac accesat rapid din camerele superioare.

La exterior zidul a fost înconjurat de un șanț cu apă, lat de cca. 7,5 metri și adânc de cca. 5,6 metri, azi astupat, peste care se trecea pe un pod mobil.

În interiorul zidului, a castelului și „Curții brutarilor, s-au creat peste 270 de camere, situate pe mai multe niveluri, accesate prin scări și galerii de lemn, folosite pentru provizii (grâne, slănină) chiar și în prima parte a secolului XX.

În cazul în care erau atacați, locuitorii se refugiau și locuiau acolo. Existau de asemenea și două camere folosite ca școală, în carestudiile nu se întrerupeau nici în caz de război.

În perioada 1960-1970 și din 1993 ansamblul a fost reparat și restaurat. Câteva încăperi au transformate în muzeu, cu exponate istorice și etnografice.

Lateral de Cetatea Țărănească se află  Biserica Ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi”, în  stil neobizantin, sfințită în anul 2017.

Recea, Mânăstirea Berivoi, Mânăstirea Bucium și Moara cu Noroc Ohaba, jud. Brașov

Publicat pe de
1

Explorând o parte din județul Brașov, după ce am vizitat orașul Făgăraș, am pornit spre sud, unde se află trei mânăstiri, reînființate după anii 1990, pe locul celor distruse în secolul XVIII de armata Generalului austriac Bukow, când se urmărea catolicizarea forțată a Transilvaniei. În drum m-am oprit în comuna Recea, situată la 12 kilometri sud de Făgăraș.

Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”

Ea s-a format după Al Doilea Război Mondial prin unirea celor două așezări, Vaida-Recea și Telechi-Recea, menționate în conscripțiunea din Ardeal (1733) ca având 3 preoți ortodocși, trecuți la greco-catolism și în recensământul din 1930 fiind locuită majoritar de români, ortodocși.

Biserica  Ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena”

Biserica  Ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului”

Prima spre care m-am îndreptat, Mânăstirea Dejani „Acoperământul Maicii Domnului; Schimbarea la Față”, a fost refăcută în 1990, pe locul celei vechi (1700), distrusă de austrieci în 1761. După 5 kilometri spre sud am ajuns în satul Dejani unde m-am oprit pentru a mă informa. Localnicii mi-au spus că terenul pe care se află mânăstirea a fost retrocedat și proprietarul a baricadat drumul cu barieră, permițând accesul  doar la sărbătorirea hramului mânăstirii. Așa că m-am întors spre Recea, apoi am rulat spre sud-est și după 10 kilometri am ajuns la Mânăstirea Berivoi „Sf. Ap. Andrei”.

După ce austriecii au ars vechea mânăstire, moment când mulți dintre călugări au fost  omorâți, ruinele au dispărut treptat și, spre aducere aminte, localnicii au numit locul „La Mânăstire”.

În 1992 la inițiativa preotului din satul Berivoi, cu ajutorul Mitropolitului Antonie Plămădeală și a localnicilor, s-a reînființat mânăstirea.

Pe locul vechii mânăstiri, azi teritoriu administrativ al satului Berivoi, comuna Recea,  s-a ridicat prima dată Paraclisul „Înălțarea Domnului”, sfințit în 1995 și câteva chilii.

În timp, pentru a oferi găzduire eventualilor pelerini, s-a ridicat un corp de clădire, amenajat cu numeroase chilii.

O dată cu schimbarea conducerii mânăstirii, noul stareț, venit de la Mânăstirea Afteia din județul Alba, ajutat de locuitorii satelor învecinate, a început construirea Bisericii Ortodoxe „Sf. Ap. Andrei” (1998).

Construcția fiind terminată, interiorul bisericii a fost pictat în frescă (2005).

Pentru a vedea a treia mânăstire, m-am întors spre Recea, apoi am rulat spre sud-est, în total 17 kilometri.

Mânăstirea Bucium „Schimbarea la Față” azi este situată pe teritoriul administrativ al satului Bucium, comuna Șinca, pe locul fostei mânăstiri, arsă în 1761 de trupele austriece.

În 1928 Regina Maria, soția Regelui Ferdinand I al României, a încercat să înființeze Mănăstirea „Întregirea Neamului”, dar nu a reușit.

Postbelic s-a încercat din nou refacerea mânăstirii.

Cu aprobarea Mitropolitului Ortodox al Ardealului, a început construcția unei Biserici Ortodoxe, neterminată însă.

Abia după căderea regimului comunist s-a refăcut întreaga mânăstire, compusă din Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” (1990-1995), paraclis, clopotniță, corpuri de clădiri pentru chilii și în anul 2009 mânăstirea a fost sfințită.

Știind că în satul Ohaba, comuna Șinca, situat la doar 10 kilometri  nord-est de mânăstire, se află cea mai veche moară de apă din Țara Făgărașului, încă funcțională, am rulat cca. 20 minute, pentru a o vedea. Moara cu Noroc Ohaba a fost înființată în secolul XIX pe cursul de apă, ramificație din râul Șercăița, pentru măcinarea grânelor și porumbului, în final obținându-se făina.

La exterior o roată mare e învârtită de cursul de apă, care cade de la 4-5 metri înălțime. Pentru a nu îngheța apa, iarna era acoperită cu coceni de porumb.

Ea pune în mișcare un sistem format din roți dințate și curele, ce acționează sistemul celor două pietre enorme de cremene, fiecare cântărind câte o tonă. Între piatra de jos, fixă și piatra de sus, mobilă, cad grăunțele care, prin frecare, sunt mărunțite și în final transformate în făină. Pietrele au fost aduse din Franța, de la Lyon (1873) și nu au fost înlocuite niciodată. 

Moara este deținută de urmașii familiei care au înființat-o (secolul XIX). Cum agricultura s-a tehnologizat și moara nefiind prea mult solicitată, pentru a o putea păstra, proprietarii au transformat-o în obiectiv turistic. În interiorul morii se pot vedea diverse ustensile, vase de depozitare, saci de făină, în plus câteva mostre de îmbrăcăminte tradițională, etc.

De asemenea au deschis o mică pensiune, cu câteva camere, pentru cei care doresc să petreacă noaptea acolo.

Citește și Mânăstirea Rupestră Șinca Veche, jud. Brașov

Brașov- de la Primărie spre Piața Consiliul Europei

Publicat pe de
Răspunde

Fiind pentru 2 zile în Brașov, după ce am vizitat partea istorică a orașului, m-am îndreptat spre centrul nou, nu înainte de a vedea câteva clădiri din secolul XIX, azi folosite în scop administrativ, construite pe locul fostelor fortificații medievale din nord-estul cetății, demolate în timpul procesului de sistematizare. Lângă Parcul Nicolae Titulescu se află o clădire în stil  neobaroc și Art Nouveau, ridicată în perioada 1897-1898 pentru Administrația Financiară.

Sub comuniști a fost sediul Sfatului Popular Brașov, al Consiliului Popular Municipal Brașov. Actual în ea funcționează Primăria și Consiliul Local al municipiului Brașov.

În fața Primăriei, în spațiul verde cu rondouri de flori, PiațaTricolorului, pe un soclu tronează statuia Lupa Capitolina, simbol al latinității poporului român, realizată la inițiativa veteranilor de la Fabrica de Autocamioane Roman S.A. Brașov. Vis a vis, pe cealaltă parte a Bulevardului Eroilor, într-o clădire în stil neobaroc (1902), funcționează Muzeul de Artă Brașov.

Lângă Primărie se află fostul Palatul Poștelor, construit în anul 1906, azi Oficiul Poștal nr. 1, ale cărui servicii au început să fie tot mai puțin solicitate, după introducerea internetului în România (1992).

Piața Tricolorului se continuă cu Parcul Eroilor, în care este postat Monumentul Eroilor Revoluției Române din 1989.

În cea mai impozantă clădire din zonă funcționează Prefectura și Consiliul Județean Brașov. Pe un teren de 9450 metri pătrați, alocat de oraș, fosta administrație austriacă a construit Tribunalul Regal Brașov, clădire în stil Art Nouveau, cu elemente stil neobaroc și eclectism frnacez , formată din subsol, parter și 3 etaje, Penitenciarul și ateliere pentru pușcăriași (1900-1902). În timpul Primului Război Mondial, după înfrângerea și retragerea armatei române în Bătălia de la Brașov (1916), în clădire a funcționat Comandamentul Armatei a 9-a germană.

Sub regimul comunist a devenit sediul PCR din Regiunea Stalin și al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, ulterior al Consiliul Popular al Județului Brașov. În perioada 1993-2020 în etajele 2 și 3 a funcționat Curtea de Apel,  restul clădirii fiind ocupată de Prefectura și Consiliul Județean, ultimele având sediul și azi.

Depășind maiestuoasa clădire, am intrat în cartierul Nou. Am urmat o stradă laterală, pentru a vedea Biserica Evanghelică Lutherană Maghiară, rit la care în secolul XVI s-au convertit sașii din Transilvania, maghiarii la ritul reformat. În timp mulți maghiari au trecut la credința lutherană, astfel în secolul XVII numărul lor crescând, au folosit, alternativ cu sașii, fosta Capelă „Sfânta Barbara”.

În 1777, pe locul capelei ruinate, s-a construit Biserica Evanghelică Lutherană săsească și după Decretul de Toleranță, emis de Împăratul Iosif II (1781), Biserica Evanghelică Lutherană maghiară (1783), ambele în cartierul Blumăna, fiecare cu cimitirul propriu.

Sub comuniști înmormântarea în cimitirul maghiarilor a fost interzisă, astfel au fost nevoiți să-l folosească pe cel săsesc. Ambele cimitire au fost desființate în 1987 și s-a dorit demolarea bisericilor care, însă au scăpat .

M-am îndreptat spre Piața Teatrului, numită după Teatrul „Sică Alexandrescu”, situat acolo. Primul teatru, numit Teatrul Popular Brașov, a fost înființat în anul 1946, după trei ani numit Teatrul de Stat și din 1967, la inițiativa regizorului, director al teatrului, căruia azi îi poartă numele, Teatrul Dramatic.

Începând cu anul 1978 în teatru se desfășoară Festivalul de Dramaturgie Contemporană.

Lateral de teatru se află statuia lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet și revoluționar român din Transilvania, autorul imnului de stat al României, „Deșteaptă-te române!”, dezvelită în 1973.

De acolo, dorind să ajung în Piața Consiliul Europei, am urmat Bulevardul 15 Noiembrie, mărginit de case de epocă intercalate pe alocuri de unele noi.

La numărul 29, pe turnul unei case în stil renascentist târziu, cu parter și etaj, am văzut postată o cruce. Casa, construită ca locuință pentru un grof maghiar (1903), mare iubitor de vânătoare. A fost  părăsită după Marea Unire (1918), apoi preluată de Stat, utilizată ca orfelinat de fete și ca sediul al redacției „Gazetei Transilvania”. În 1934, dorindu-se construirea unei biserici, pe un teren aflat în apropierea casei, etajul casei a fost preluat și folosit de parohie. Instaurându-se regimul comunist, terenul a fost confiscat. În 1959 parohia a cumpărat spațiul de la etaj și din 1985 a devenit proprietara întregii clădiri, pe care a transformat-o parțial în Biserica  Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Inițial pe locul fostei capele a familiei s-a creat altarul, apoi s-a zidit clopotnița. Vitraliile geamurilor, cu scene de vânătoare, au fost păstrate, unele din ele înlocuite cu altele prezentând îngeri. În partea vestică, pe un turnuleț încadrat de două statui, un vânător suflând din corn însoțit de un câine și statuia unui urs,  s-a postat o cruce. În perioada 1988-1991 interiorul a fost pictat în frescă, ulterior pe frontispiciul clădirii s-a postat un mozaic prezentându-l pe Sf. M. Mc. Gheorghe (2009) și în anul 2017 s-a creat o cale  de acces separată, doar pentru biserică.

În apropierea bisericii am văzut o frumoasă fântână arteziană, situată într-un spațiu larg, amenajat în fața unor blocuri cu locuințe.

Trecând de ea, în față mi s-a arătat clădirea în care funcționează Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. Prima unitate de vânători de munte a fost înființată la București (1916), prin transformarea Școlii de schiori în una militară. Ulterior s-au creat și alte unități, trupele d vânători participând la numeroase misiuni atât în țară cât și în străinătate (Angola, Irak, Afganistan, etc.).

Lateral, în fața clădirii, se află statuia Generalului Ion Dumitrache, absolvent al Școlii Superioare de Război (1921), care a comandat Vânătorii de Munte în cele Două Războaie Mondiale, când datorită vitejiei a fost desemnat cu gradul de general (1941). În 1945 Comandamentul Militar sovietic l-a acuzat de săvârșirea unor crime de război și arestat , dar un an mai târziu a fost reabilitat, apoi trecut în rezervă. Au trecut 4 ani și Securitatea din București l-a reținut și închis, inițial la Aiud, apoi la Jilava, de unde a fost eliberat în 1950, când s-a stabilit la Brașov, unde a trăit hărțuit de securitate, până în 1977, când a fost înmormântat în cimitirul Groaveri din Brașov. 

Nici 10 minute și am ajuns în Piața Consiliul Europei, zona reprezentativă a cartierului Centrul Nou, mărginită de clădiri noi și „zgârie-nori”.

Piața, un spațiu larg, cuprinde un parc în care sunt amenajate alei cu bănci pentru relaxare, terenuri de sport, skateboarding și o zonă pentru câini.

Într-una din laturile pieței se află Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului; Soborul Maicii Domnului”, construită din lemn, în stil maramureșean, cu un turn-clopotniță, înalt de aproximativ 11 metri,  închinat Sf. Cuv. Gherasim din Kefalonia și Sf. Cuv. Parascheva de la Iași (1994-1998).

M-am relaxat preț de câteva minute, rememorând imaginile frumosului oraș, apoi am luat viteză.

În acea zi părăseam Brașovul și până la cazare, în cartierul Șchei, aveam de parcurs aproximativ 2,5 kilometri.

Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Univ. Transilvania, Brașov

Brașov- Biserica Neagră

Publicat pe de
Răspunde

Biserica Neagră,  de rit evanghelic lutheran, se află în centrul Orașului Vechi Brașov, lângă Piața Sfatului. Este cea mai mare clădire de cult, în stil gotic, din sud-estul Europei, ocupând 2500 metri pătrați.

A fost construită începând cu anul 1383, pe locul unei biserici romanice din secolul XIII, distrusă în invazia tătară (1241). Lucrările au fost întrerupte în timpul invaziei turcești (1421), apoi reluate și în 1477 Biserica Romano-Catolică „Sf. Maria” (Marienkirche) a fost terminată.

Clădirea a fost prevăzută cu o cupolă de 65 metri înălțime. Deși se doreau două turnuri, a fost ridicat doar cel sudic, cu două niveluri, înalt de 44 metri, în 1514 prevăzut cu ceas, cu cadranele situate pe laturile sudică și vestică și un clopot de bronz cu greutatea de 6 tone. 

Exteriorul bisericii prezintă 15 contraforturi decorate cu câte o statuetă, situată sub un baldachin.

Portalul principal este situat pe latura sudică, iar pe laterala corpului bisericii o intrare secundară.

Intrând în pronaos, azi se pot vedea câteva statui vechi.

Naosul este împărțit în trei nave, de perechi de coloane, între care se află arcade cu motive vegetale.

Arcadele susțin galeriile, situate în jumătatea superioară a navelor laterale, care, împreună cu stranele, oferă locuri pentru 5.000 de persoane.

Naosul este despărțit, prin perechi de coloane, de o porțiune hexagonală în care se află și altarul, decorat central cu o pictură ce-l prezintă pe Isus predicând pe munte (1865-1866).

Pe latura sudică, la intrarea în naos, într-un balcon, susținut de coloane, se află orga principală, montată în secolul XIX, când a înlocuit-o  pe cea veche, menționată din 1499. Orga a fost restaurată în perioada 1997-2001.

Din vechea biserică s-au păstrat până azi o frescă înfățișând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe, însoțiți de Sf. Ecaterina și Sf. Barbara, cristelnița veche (1472) și blazoanele Regelui Matia Corvin și al soției sale Beatrix de Aragon.

În secolul XVI, o dată cu răspândirea Reformei Protestante, biserica a trecut la ritul evanghelic lutheran, când au fost îndepărtate altarele secundare și s-a celebrat prima slujbă (1542).

Se presupune că, îndepărtându-se picturile și icoanele ce prezentau scene biblice și sfinți, biserica a fost decorată cu covoare orientale (sec. XV-XVI), circa 110 păstrate până azi.

Tezaurul păstrează și veșminte liturgice folosite atât de ritul vechi, romano-catolic, cât și de evanghelici lutherani până în secolul XIX.

În secolele XVI-XVII clădirea a fost afectată de mai multe cutremure, cel mare din 1689 acoperind-o cu fum, de unde a primit numele de Biserica Neagră.

A fost reconstruită și restaurată, interiorul recreat în stil baroc, cu galerii susținute de stâlpi cu bolți, pentru numărul în creștere al enoriașilor, un amvon nou, lucrările fiind terminate în 1722.

Începând din 1953 în biserică se desfășoară mult cunoscutele concerte de orgă, la care azi se poate intra doar cu rezervarea biletelor în prealabil.

În 1898 lângă biserică a fost postată statuia lui Johannes Honterus (1498-1549), cel care a răspândit Reforma în zonă și a înființat primele tipografii din Transilvania (sec. XVI). Statuia, așezată pe un soclu, prezintă două basoreliefuri din bronz, cel de pe latura vestică înfățișându-l în tipografia sa și cel de pe latura estică acordând împărtășania unui bolnav, asistat de familia acestuia.

Honterus a reorganizat și școala cu predare în limba germană. Lângă biserică, pe locul unei vechi mânăstiri, a construit o nouă clădire, azi aparținând Colegiului Național Johannes Honterus și un an mai târziu una pentru biblioteca școlii.

Citește și Brașov- prin Orașul Vechi spre Parcul „Nicolae Titulescu”

Brașov- prin Orașul Vechi spre Parcul „Nicolae Titulescu”

Publicat pe de
1

Din Piața Sfatului, am continuat vizitarea orașului Brașov, urmând strada Republicii, stradă pietonală, în Evul Mediu ocupată de ateliere meșteșugărești, cele mai multe ale breslei după care a fost numită Ulița Căldărarilor.

Strada se termina la cea mai veche poartă a cetății, Poarta Principală, prin care se făcea legătura cu Blumăna, azi cartier al orașului, situat în afara zidurilor cetății, după care, în timp, a fost numită strada Porții.

Ulterior, pentru o scurtă perioadă de timp, strada s-a numit Regele Carol II, apoi a primit actuala denumire.

Incendiul din 1689 a distrus o mare parte din casele de pe stradă, până azi supraviețuind câteva dintre ele, exemplu Casa Jekelius (sec XVI) în care din 1848 a funcționat o farmacie.

De asemenea s-au păstrat casa în care a funcționat Banca Națională Săsească, înființată în 1899 la Brașov, Hotelul Coroana (1910), cu vestita cafenea și fostul Hotel Baross (1894), azi clădirea numită după fostul proprietar Casa Montaldo.

Casa Montaldo

Compania Națională de Căi Ferate

Am părăsit strada și m-am îndreptat spre Piața Sf. Ioan.

Piața, cu suprafață mică, a fost creată în spatele Hotelului ARO Palace. Este folosită ca loc de relaxare și câteodată în ea se desfășoară activități culturale.

Pe una din laturile ei se află Mânăstirea Franciscană, fondată de călugărițele clarise (franciscane), pe un teren viran, situat în afara fortificațiilor nordice ale cetății (1486), în care  au ridicat o biserică (1507).

După Bătălia de la Feldioara (1529), franciscanii au fost alungați și mânăstirea a fost preluată de oraș, biserica fiind folosită, se presupune, ca grânar.  După ce a fost distrusă într-un inceniu (1689), a fost părăsită. O scurtă perioadă de timp a fost preluată de călugării iezuiți (1718), apoi redată franciscanilor (1724), care au lărgit teritoriul mânăstirii și refăcut Biserica Franciscană „Sf. Ioan Botezătorul”, în stil gotic, cu tavanul sprijinit pe bolți, amvonul și 3 altare în stil baroc (1729) .

În altarul principal, flancat de 4 coloane și 2 semicoloane corintice, a fost postată pictura în ulei a scenei Botezului. Deasupra ei, frontonul flancat de 4 colonete, a fost decorat cu o pictură, prezentându-l pe Dumnezeu-Tatăl înconjurat de îngeri. Altarele secundare au fost dedicate Sfintei Fecioare și Sf. Ioan de Nepomuk.

Apoi biserica a fost dotată cu o orgă (1751), în turn s-au postat clopote noi și s-a creat o bibliotecă pentru călugări (1779).

În 1892 a fost ornată cu  picturile care prezintă cele 14 stațiuni ale Drumului Crucii (1892) și în 1928 recondiționată, când s-au efectuat și lucrări de reparații în cadrul mânăstirii.

În apropierea ei se află Biserica Romano-Catolică „Sf. Ap. Petru și Pavel”, construită în stil baroc (1776-1782), pe locul capelei unei foste mânăstiri, pe strada Vămii, azi strada Mureșenilor, care lega Piața Sfatului de Poarta Vămii, distrusă de un cutremur (1738), apoi demolată (1836).

Pe locul fostei porți se află un giratoriu, mărginit de câteva clădiri de epocă și două parcuri.  Pe colț cu strada Mureșenilor se află Palatul Soarelui (1901), unul dintre cele trei ridicate de frații Czell în Cetate. Lângă el, Hotelul Aro Palace, proiectat de Horia Creangă, nepotul renumitului scriitor Ion Creangă și finanțat de societatea Asigurarea Românească, a fost inaugurat în 1939.

În clădirea de pe colțul opus Palatului Soarelui azi funcționează Rectoratul Universității Transilvania. În clădirea în  stil neorenascentist, inițial Palatul Oficiului de Pensii și sediul Prefecturii (1881-1885), incluzând și reședința prefectului, care ocupau cele 2 etaje, la parter a funcționat Poșta, mutată în 1903 în clădirea nou construită și un local celebru în epocă, Restaurantul Transilvania. A fost prima clădire din Brașov racordată la rețeaua de apă curentă, după construirea apeductului de sub Tâmpa (1893). Sub comuniști a fost ocupată de Sfatul Popular al Regiunii Brașov și din 1968 a intrat în administrarea Universității, înființată o dată cu primele facultăți, Institutul de Silvicultură (1948) și Institutul de Mecanică (1949), azi având 18 facultăți.

Zona de lângă Rectorat a fost ocupată de Bastionului Curelarilor, demolat în 1887. Pe locul lui s-a construit Casa Baiulescu (1888), în stil neorenascentist. E numită după proprietarul ei de atunci, Dr. Gh. Baiulescu,   medic balneolog, primul primar român al Brașovului (1906) și după Marea Unire, din 1918 prefect al jud Brașov. Din 1930 , aparținând de ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), în casă a funcționat  „Biblioteca „Dr.Al. Bogdan”, după naționalizare (1948) devenită  Biblioteca Orășenească, apoi Biblioteca Municipală.

Casa Baiulescu

În 1969 biblioteca a fost  mutată în clădirea fostei Camere de Comerț și Industrie, devenind Biblioteca Județeană „George Barițiu”, numită după istoricul și publicistul român, cu ocazia sărbătoririi a 180 de ani de la nașterea lui (1992), a cărui statuie  a fost postată în fața ei (1973).

În apropierea bibliotecii, într-o clădire istorică (1901), funcționează Colegiul Național „Áprily Lajos”, înființat 1837 ca Gimnaziu Romano-Catolic, azi singurul colegiu cu predare în limba maghiară din Brașov.

Din 1992 colegiul poartă numele scriitorului, cel care a tradus în limba maghiară operele lui Lucian Blaga, Áprily Lajos.

M-am întors la giratoriu și am intrat în Parcul Rudolf, parc existent încă din secolul XIX, dotat cu o fântână arteziană (1894), adusă din fața Liceului Andrei Șaguna în timpul Primului Război Mondial (1910). Distrus în timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1940) și elementele din bronz ale fântânii, care au rezistat, fiind furate după 1989, parcul a fost reamenajat abia în anul 2007.  

Fântâna a fost reconstruită pe baza unor fotografii vechi, având central un complex de sculpturi, înalt de 2,5 metri, cu circumferința de 4,8 metri, la care au fost folosite 3,2 tone de bronz. De jos în sus, în jurul coloanei centrale, prezintă 2 cai, deasupra lor un platou, pe marginile căruia, din capete de lei, țâșnește apa. Platoul susține 3 nimfe, sprijinite de coloana centrală care, străbătând un platou mai mic, se termină cu un obelisc decorat cu motive florale.

Lângă parc se află Cercul Militar Brașov (Casa Armatei), o clădire în stil românesc, construită interbelic, începând din 1938, pe locul fostei promenade a brașovenilor (1885).

Spațiul de lângă promenadă, un loc viran, era folosit de sătenii care, veniți pentru a-și vinde produsele în târgul din cetate, își așezau carele cu marfă acolo. Pe acel loc, la începutul secolului XX,  grădinarul șef al Brașovului, Carol Herman, a creat un spațiu verde, cu specii rare de arbori, străbătut de alei cu bănci pentru relaxare, actualul Parc „Nicolae Titulescu”.

Din 1932 zona verde a primit numele de Parcul Carol al II-lea. În acea perioadă, pe una din laturile lui, a fost construită Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”, în stil bizantin  (1934-1937), al cărei interior a fost pictat între anii 1971-1978.

Interbelic în pavilionul din parc cânta fanfara militară.

Postbelic parcul a fost numit Parcul Prieteniei (1948-1962), apoi a primit actualul nume.

Spre capătul din apropierea clădirii Primăriei a fost postată statuia lui Nicolae Titulescu, diplomat și om politic care a decedat în Franța (1941). Conform dorințelor exprimate în testament, în 1992 rămășițele pământești au fost aduse la Brașov și înhumate în cartierul Șchei din Brașov.