Arhive etichetă: palate

Dresda, Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

Publicat pe de
Răspunde

De la Palatul Regal din Dresda, Germania, m-am îndreptat spre Piața Neumarkt.

Inițial zona în care azi se găsește  Piața Nouă (Neumarkt) s-a aflat în afara zidurilor orașului până când acesta a fost extins (1530). În cimitirul din acea zonă în secolul XI exista Biserica „Maicii Domnului”, catolică, care a devenit sediul protopopului eparhiei Meissen până la Reforma Religioasă când a devenit protestantă- luterană.

Biserica a fost dărâmată. Frederik I, prinț elector al Saxoniei, deși era catolic, pentru populația majoritar protestantă a aprobat ridicarea unei biserici mai mari, ca Biserică Parohială Luterană (1726-1743). În jurul ei s-au construit clădiri în stil baroc și s-a format Piața Nouă (Neumarkt). Unele din clădiri au fost distruse în Războiul de șapte ani, apoi refăcute în stil baroc târziu și stil rococo.

Biserica Maicii Domnului (Frauenkirche), o clădire impunătoare în stil baroc, a fost prevăzută cu o  cupolă înaltă de 96 metri, susținută de 8 suporturi subțiri care au rezistat ghiulelelor armatei prusace (1760).

A fost dotată cu  o orgă ( 1736) dedicată lui Johann Sebastian Bach care a susținut un recital acolo.

În timpul bombardamentelor din 1945 a rezistat două zile și nopți apoi s-a prăbușit. Biserica a căzut sub greutatea a mii de tone de piatră care, după război, la presiunea populației nu au fost îndepărtate. Din 1966 ruina a fost declarată Memorial împotriva războiului unde aveau loc comemorările distrugerii orașului Dresda în cel de Al Doilea Război Mondial iar din 1982 locul unor manifestări pentru pace și proteste pașnice împotriva regimului comunist est-german.

Din 1994 a început reconstrucția bisericii cu fonduri imense adunate prin diverse societăți, fundații, donații din întreaga lume, folosindu-se materiale și planuri originale, fotografii vechi, etc. Până în anul 2000 a fost terminată cupola prevăzută cu șapte clopote.

În anul 2005 a fost dotată cu o orgă nouă și biserica a fost finalizată.

În fața bisericii a fost postată statuia din bronz a lui Martin Luther King,  reformator și teolog (1885), care care a supraviețuit bombardamentelor și a fost restaurată ulterior.

Inițial pe locul clădirii Johanneum de azi a fost construit un hambar, în stil renascentist, atașat de partea laterală a curții grajdurilor, la rândul ei legată de Palatul Regal, curte în care aveau loc turnee de călărie și se desfășurau procese de judecată (1586-1590). La parter erau adăpostite trăsurile și caii, la etaj de afla Camera Armelor. Sub domnia lui August cel Puternic clădirii i s-a adăugat un etaj când frontonul a fost îndepărtat pentru a se construi o scară lungă engleză care să facă legătura cu etajul (1730-1731). Grajdurile au fost păstrate iar  etajul a fost amenajat cu camere de oaspeți și sală de festivități. Între anii 1747-1855 etajul a găzduit Galeria de imagini (Gemäldegalerie) care a suferit daune în timpul răscoalei de la Dresda când clădirea a fost grav avariată (1849). După renovare a fost transformată în Muzeu de Istorie al Saxoniei (1872-1876). Clădirea a fost grav avariată în bombardamentele din 1945, ulterior refăcută (1950-1960) și în ea s-a deschis Muzeul Trasporturilor care funcționează și azi.

În Neumarkt se afla și statuia lui Friedrich August II (1866). Pe un piedestal a fost postată statuia din bronz a regelui care în mâna dreaptă ținea Constituția din 1831 și la picioarele lui patru statui alegorice reprezentând credința (cruce și biblie), înțelepciunea (carte), forța (armură și bâtă în mână) și dreptatea (sabie).

La câteva minute de mers pe jos se afla Altmarkt, cea mai veche piață amenajată o dată cu înființarea orașului, în centrul său, menționată pentru prima dată ca circulus în 1370. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial multe clădiri au fost distruse, ulterior laturile de vest și est au fost reconstruite cu clădiri în stil baroc (1950) apoi după 1990 partea de sud a fost închisă cu două clădiri adaptate stilistic celor existente.

În anii 1960 a fost ridicat Palatul Culturii (Kulturpalast), centru cultural al orașului și districtului Dresda. În fața lui au fost postate două bazine cu fântâni arteziene și subteran a fost amenajată o parcare. Cele cinci uși de intrare, turnate în bronz (1969) reprezentau dezvoltarea Dresdei din sat de pescari în oraș mare. Partea de vest a clădirii a fost decorată cu plăci de beton acoperite cu sticlă colorată care în ansamblu creau o „pictură murală” , Calea steagului roșu” (Der Weg der roten Fahne) și la ultimul etaj o friză „Viața noastră socialistă” (Unser sozialistisches Leben).

Clădirea a fost ocupată de un auditoriu folosit și ca sală de banchete,  un studio, o parte a Bibliotecii orașului, săli de clasă, săli de repetiții și spectacole, birouri și un restaurant. A fost renovată în 2007, 2012 și extinsă cu o nouă sală de concerte pentru Filarmonică (2013-2017).

În Altmarkt, pe colțul de nord-vest, prima clădire  construită a fost demolată (1707), ridicată una nouă în care a funcționat Primăria Veche (Altstädter Rathaus)(1741-1745) până când s-a mutat în clădirea nouă construită pentru ea. În 1906 în Dresda s-a înființat tramvaiul și din 1910 birourile lui s-au mutat în clădire până în 1945 când a fost distrusă. Pe colțul de nord-est al pieței a fost construită Haus Altmarkt (1953-1056) în stil clasicism socialist cu elemente neo-baroce.

Fațada a fost decorată cu coloane corintice. În clădire a funcționat Restaurantul Haus Altmarkt, din 1990 o societate comercială și o discotecă. Renovată în 1994 și refăcută (2013-2015) clădirea a fost transformată în Hotel Altmarkt care funcționează și azi.

Piața veche a fost creată în jurul unei biserici, azi Biserica Sfintei Cruci (Kreuzkirche), sediul Episcopiei evanghelică-luterană din Saxonia.

Inițial în acel loc a existat  Bazilica romanică „Sf. Nicolae” (1168) cu o capelă laterală a crucii menționată documentar în 1319, care împreună au creat Biserica „Sfânta Cruce” (1388).

Reconstruită în stil german (1401- 1447), distrusă într-un incendiu (1491), a fost refăcută în stil gotic.

Un secol mai târziu partea de vest a fost restaurată în stil renascentist (1579-1584).

În timpul Războiului de șapte ani a fost grav deteriorată, partea vestică s-a prăbușit, ulterior a fost reconstruită în stil neoclasic.

Un nou incendiu a deteriorat interiorul (1897) care a fost refăcut stil art nouveau.

Distrusă în bombardamentele din 1945,  până în 1955 a fost refăcută în forma actuală și interiorul a fost restaurat (2000-2004).

M-am îndreptat spre partea de sud-est a pieței Altmarkt.

Clădire SPD Fraction Dresden

Acolo a fost ridicată Primăria Nouă (Neue Rathaus) pe locul unde s-au aflat Casa Prusiană și Palatul Loss care au fost demolate (1905-1910).

Grav avariată (1945), a fost refăcută treptat, simplificat (1948-1965).

Pe turnul de aproximativ 100 metri înălțime,  la 68 metri a fost creată o platformă de vizionare publică unde turnul a fost decorat cu 16 statui de gresie care reprezintă cele 16 virtuți: dragoste, speranță, milă, evlavie, credință, fidelitate, curaj, perseverență, tărie, sacrificiu, înțelepciune, bunătate, dreptate, adevăr, vigilență și prudență.

Între anii 2011-2016 clădirea a fost renovată.

Intrarea principală, poarta de aur, flancată de doi lei de bronz au fost restaurate în forma lor inițială.

În fața Primăriei am văzut prima clădire mai modernă. Probabil de acolo începea o parte din orașul nou.

Cum pe mine mă interesa partea istorică, am ocolit clădirea Primăriei și am continuat să vizitez orașul vechi.

Citește și Dresda, Germania- prin orașul vechi

 

 

Palatul Zwinger, Dresda, Germania

Publicat pe de
Răspunde

Palatul Zwinger din Dresda, Germania (Dresnder Zwinger) se află în apropierea Sempeoper din Piața Teatrului și a fluviului Elba. Inițial, în timpul domniei lui August cel Puternic, a fost construit ca orangerie cu grădină, mai mic decât cel de azi, neocupând partea dinspre Elba (1709). După un secol a fost extins cu Sempergalerie deschisă în 1855, care i-a deteriorat imaginea astfel a început restaurarea sa, oprită de Primul Război Mondial și reluată între anii 1924-1936.

În timpul  bombardamentelor din 1945 a fost distrus în mare parte, după război reconstruit ca un complex de palat cu grădini (1950-1960) și din 1951 curtea interioară a fost deschisă pentru vizitare. În anul 2002 partea veche, istorică, a Dresdei a fost inundată din două părți și Zwinger s-a aflat la mijlocul zonei de inundații. Ulterior clădirile au fost restaurate.

Pentru a vizita Complexul Zwinger,  din nordul Pieței Teatrului  am intrat prin poarta din Sempergalerie, situată pe aceeași axă cu poarta principală, Poarta Coroanei.  Clădirea a fost construită pe locul unui zid al cetății (1831-1854), legată de Pavilionul German și Pavilionul Francez, cu o terasă independentă de acestea. La mijloc a fost creat un portic triplu, sub forma unui arc de triumf, deasupra cu o cupolă plană.

În ea a funcționat Muzeul de Istorie care a ocupat o porțiune până în 2012 când s-a mutat în altă locație. În restul clădirii a fost amenajată Sempergalerie numită și Gemäldegalerie Alter Meister.  Galeria de imagini cu pictură veche deschisă în 1960 etalează picturi germane, italiene, franceze, spaniole, etc.  din secolele XV-XVIII.

Actuala curte interioară este delimitată de șase pavilioane, patru situate pe colțuri, legate între ele prin galerii arcuite. Inițial în curte exista o clădire de lemn pentru reprezentații de teatru (1746-1748). Acestea au fost distruse în timpul Primului Război Mondial  și curtea a devenit zonă de trafic public. Aspectul actual, pătrat, cu patru bazine cu fântâni arteziene,  l-a primit după restaurarea sa (1924-1936).

În partea opusă,  se afla Poarta Coroanei (Kronentor), situată la mijlocul unei galerii lungi legată de cele două pavilioane din colțuri, construite pentru regele August cel Puternic (1714) când se preconiza și ridicarea în partea opusă, paralel cu Elba, a Porții Hercules, care nu a mai fost construită. Terasa de la etajul superior a fost decorată cu numeroase statui reprezentându-l pe Hercule efectuând diverse activități și o alegorie a iernii.

Kronentor a permis inițial accesul din afara cetății după ce se trecea podul peste șanțul de apărare, o pasarelă îngustă din lemn care putea fi demontată rapid în cazul unui atac. În cel de Al doilea Război Mondial galeria și poarta au fost grav avariate, ulterior reconstruite în stil baroc, cu turnul de poartă format din patru arcade între care s-a creat un pasaj, flancate de coloane. În nișe au fost postate spre exterior statuile lui  Vulkan (zeul focului), Bacchus (zeul vinului și fertilității) și în partea dinspre curte Ceres (zeița recoltei și grâului) și Pomona (zeița fructelor).

Deasupra coloanelor au fost postate sceptrul regal și săbiile încrucișate. Turnul a post prevăzut cu o cupolă în formă de ceapă placată cu aur verde saxon care îmbină stilurile arhitecturale baroce din Dresda și Varșovia. Pe ea au fost așezați patru vulturi polonezi care susțin coroana regală. Atât Kronentor cât și Sempergalerie au fost recondiționate între anii 2012-2016.

În partea de sud a curții, între galeria lungă și Pavilionul Carillon, se afla Pavilionul de porțelan (Porzelanpavillon), finalizat în 1715 pentru a găzdui colecția de porțelan fondată de regele August cel Puternic în Palatul Olandez. Colecția a fost mutată în  Johanneum (1876) și pavilionul a fost numit atunci Pavilionul Științelor Naturii care a fost în  deschis publicului 1939. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial pavilionul a fost evacuat, după război Colecția de Porțelan Dresda (Porzellansammlung) a fost readusă la Zwinger (1962). Este compusă din aproximativ 20.000 obiecte din porțelan tradițional chinezesc și japonez achiziționate de Augustus cel Puternic dintre care  „Vazele cu dragoni” preluate de la Regele Frederik William I la schimb cu un regiment de dragoni și colecția de porțelan săsesc, majoritatea Meissen, sculpturi din porțelan, seturi de masă, etc.

Pavilionul Francez (Französischepavillon) se află conectat de Wallpavillon și Sempergalerie. A fost ornat în concordanță cu Baia Nimfelor care a fost creată în spatele său.

Pereții și podelele au fost acoperite cu marmură săsească, sala de la parter a fost numită sala de marmură care din 2014 găzduiește concerte clasice. Numele pavilionului provine de la Muzeul cu colecția de picturi franceze existent în clădire până în 1945. După război în pavilion a funcționat o parte din Muzeul Animalelor Dresda apoi din 2007 expusă colecția de sculpturi antice.

La Baia Nimfelor (Nymphenbad) am intrat prin portalul Pavilionului francez. A fost creată ca o extensie a Sempergalerie, mult mai mare decât cea actuală. Impropriu denumită baie, era de fapt o curte pătrată cu un bazin situat central în care se aflau mici fântâni arteziene.

Pe peretele din față a fost creată o fântână în stil baroc. De pe partea superioară a zidului apa curge ca o cascadă artificială în trepte și este colectată într-un bazin semicircular mare.

În partea de sus a peretelui au fost postate patru statui, în stânga reprezentându-i pe Triton și Nereida, în dreapta pe Neptun și Afrodita, sub acestea, de o parte și de cealaltă a fântânii tritoni care suflă apa.

În partea de jos, de ambele părți ale fântânii se află câte un cap de delfin din care țâșnește apă și în câte o nișă nimfe situate pe socluri decorative, atât lângă fântână cât și pe zidurile laterale.

Pe lateralele fântânii se aflau scări pe care am urcat până pe platforma situată deasupra, mărginită de parapeți ornați cu numeroase statui.

Acolo se afla un bazin cu apă din care provenea apa fântânii în mijlocul căruia era postată o fântână arteziană.

În jurul ei se aflau diverse animale marine care suflau apă.

Pe terasă au fost create alei despărțite de parapeți ornați cu numeroase statui, toate copii, originalele fiind mutate în Albertinum după restaurarea dintre anii 1920-1930.

Între galeria lungă și Wallpavillon se afla Salonul de matematică și fizică (Mathematisch-Physikalischer Salon), construit la etaj cu un salon folosit ca sală de mese și dans (1710-1714) și din 1729  deschis cu o colecție de instrumente și jucării mecanice sub numele de Salonul matematic.  La subsol a fost amenajată o fântână cu apă. Lateral de ea, în două nișe, se aflau statuile de marmură ale lui Apollo și Minerva.

Intrarea se făcea din curtea interioară pe o scară cu două curbe laterale, specifică tuturor pavilioanelor de colț. Deasupra era postată o friză cu un vultur imperial cu două capete, simbol al puterii regelui August.

În Primul Război Mondial tavanul sălii de la parter s-a prăbușit. Sala nu a fost reparată ci prevăzută cu bolți și folosită ca muzeu (1815-1829).  După inundația produsă de fluviul Elba a fost complet renovat, colecția mărită și deschisă publicului în 2013.

Pavilionul zidului (Wallpavillon) a fost construit, în stil baroc, cu un pasaj la parter și o serie de scări la subsol spre zidul orașului  ca ieșire de unde se traversa un pod mic (1728-1732).

Dinspre curtea interioară urcau câteva trepte la cele cinci porți ale pavilionului de unde două scări laterale din interiorul lui flancau o fântână. La etaj exista o sală de bal.

La exterior a fost decorat cu sculpturi ale unor zei din mitologia greacă- Perseu, Andromeda, Paris, Elena, Jupiter, etc.

Central, în partea superioară a fost postată statuia lui Hercule cu bâta. Pavilionul a fost grav avariat în incendiul care a distrus și Semperoper (1849), refăcut, când în locul statuii distruse a fost postată una nouă, Hercule cu globul.

În 1933 pe fațada dinspre curtea interioară a fost postat un ceas cu carillon din porțelan Meissen, cu 24 clopote din porțelan placate cu aur, cărora în timp li s-au adăugat încă 16 și de atunci pavilionul a fost numit și Glockenspielpavillon sau simplu Carillon.

Distrus în bombardamentele din 1945 când, totuși, ceasul a supraviețuit dar multe din clopote nu au supraviețuit, a fost reconstruit și ceasul dotat cu 40 de clopote care cântă de patru ori pe zi (1955). Pavilionul a fost redeschis în anul 1963.

Pavilionul german (Deutschepavillon), situat între Carillon și Sempergalerie, inițial a fost construit ca sală de bal (1719). Înainte de începerea Războiului de șapte ani (1756–1763) o parte a fost cedată pentru construirea unei noi aripi la Taschenbergpalais în care regele Augustus și-a mutat copiii. La mijlocul secolului al XIX-lea a mai cedat o parte pentru construcția Sempergalerie. Actual în el funcționează  atelierele de restaurare ale colecțiilor de artă de stat din Dresda.

În continuare m-am îndreptat spre cele două piețe importante ale orașului istoric.

Dresda, Germania- prin orașul istoric

Publicat pe de
Răspunde

După ce am vizitat orașul Berlin, capitala Germaniei, în drumul spre casă am trecut prin orașul Dresda unde m-am oprit pentru a vedea centrul istoric, reconstruit după distrugerea lui în cel de Al Doilea Război Mondial.

Îndreptându-mă spre centru istoric, din mersul mașinii am văzut fosta Fabrică de tutun și țigări Yenidze numită Moscheea tutunului (Tabakmoschee) după clădirea construită asemănător unei moschei, cu cupole mari care seamănă cu minaretele și 600 de ferestre în stiluri diferite. În ea a funcționat fabrica fondată de Hugo Zietz, antreprenor evreu care importa tutun din Turcia și Grecia (1907-1909). În clădirea restaurată (1996) azi funcționează diferite birouri.

Am parcat în apropiere de Piața Teatrului, lângă Restaurantul Italian (Italienisches Dorfchen). Acesta a fost construit pentru a reaminti de fostul sat italian care a existat acolo și care a fost demolat în perioada refacerii teatrului și a amenajării pieței (1911-1913).

În Piața Teatrului, aproape de râul Elba, se afla Semperoper, Opera de Stat Saxonă cu Filarmonica și Baletul.

Clădirea teatrului a fost construită prin îmbinarea mai multor stiluri arhitecturale- eclectic, renaștere timpurie, renaștere clasică grecească, baroc (1841). Distrusă într-un incendiu (1869), a fost reconstruită până în 1878 în stil neo-clasic combinat cu stilul neo-renascentist.

Pe portal au fost postate statuile unor artiști renumiți ca Goethe, Schiller, Schakespeare, Moliere, etc. și deasupra portalului o cvadrigă cu statuia lui Dyonisos.

În timpul bombardamentului din cel de Al Doilea Război Mondial (1945) clădirea a fost distrusă, rămânând doar zidurile exterioare. După război a fost reconstruită și deschisă în 1985. În anul 2002 Elba a inundat zona, a deteriorat clădirea care a fost refăcută în același an.

Piața Teatrului (Theaterplatz) a fost realizată o dată cu reconstrucția teatrului când a fost dărâmată o parte din satul italian existent acolo.

În piață a fost postată statuia din bronz  a  Regelui Johann von Sachsen (1887-1889).

În timpul național-socialismului a fost numită Piața Adolf Hitler (Adolf Hitler Platz).

În stânga Operei se afla Zwinger și vis a vis de el Teatrul de Stat Dresda (Dresden Staatsschauspiel). Clădirea teatrului a  fost construită în stil neo-baroc și Art Nouveau (1911-1913).

Parțial distrusă în bombardamentele din 1945, a fost refăcută în trei ani și teatrul a fost primul deschis în Germania după război. Din 1983 în clădire funcționează teatrul și o sală studio.

În apropierea teatrului se afla Hotelul Taschenbergpalais, un palat construit inițial pentru una dintre amantele lui Augustus cel puternic, Ana Constantia von Brockdorff care mai târziu a devenit contesa de Cosel (1705). Când aceasta a părăsit palatul (1713) clădirea a fost renovată, extinsă, numită Palais Turc în fața căruia au fost amenajate două fântâni (1747, 1750). În decursul timpului a fost extins de mai multe ori, în 1934 refăcut major însă a fost distrus aproape total în bombardamentul de la Dresda (1945). Între anii 1992-1995 a fost reconstruit după modelul original și deschis ca hotel.

De la hotel m-am întors spre Semperoper pe lângă Palatul Regal (Dresdner Rezidenzschloss).

Primul castel a fost ridicat în jurul anului 1200, în secolul XV a fost extins, devenind o construcție închisă cu patru aripi și a fost ridicat turnul Hausmman (Hausmmansturm) (1468-1480).

La mijlocul secolului al XVI-lea i s-a adăugat o latură  în stil renascentist dar într-un incendiu mare a fost distrus (1701).  O mare parte din el a fost  reconstruită de Augustus II, în stil baroc, terminată în 1729. În el s-a amenajat Seiful Verde (Grünes Gewölbe) în care a fost adunat tezaurul, o colecție mare de comori.

Sub dinastia Wettin, conducătoarea Saxoniei, palatul a fost reconstruit (1899),  i s-a adăugat sala Mică de Bal apoi a fost modernizat cu electricitate și încălzire prin pardoseală (1914). A rezistat până la bombardamentul din 1945 când a fost distrus parțial. Din fericire comorile din Seiful Verde au fost salvate și mutate în  Cetatea Konigstein situată pe un deal lângă Dresda, în Elveția Saxonă.

În 1946 palatului i s-a montat un acoperiș temporar apoi a început restaurarea lui (1960) care continuă și azi. În 2019 patru apartamente de stat și Sala Mică de Bal au fost deschise.

Lângă Palatul Regal am văzut Catedrala „Sf. Treime”  (Katolische Hofkirche), anterior Biserica Catolică a Curții Regale din Saxonia ridicată la comanda lui Augustus III pentru conducătorii orașului, catolici, deși populația era protestantă și pentru ei exista deja o biserică (1738-1751).

Biserica a fost conectată cu palatul printr-o pasarelă.

În bombardamentele din 1945 a fost grav avariată.

A fost refăcută în 1962 cu fonduri alocate de Guvernul RDG apoi, după reunificarea Germaniei, a fost restaurată.

În criptă, pe lângă mormintele unor membrii ai dinastiei saxone Wettin, a unor prințese și prinți polonezi, se află inima lui Augustus cel Puternic și mormântul lui Augustus III, singurul dintre foștii regi ai Poloniei care nu a fost înmormântat în Cracovia, la Wawel.

După restaurarea Palatului Regal au fost aduse tezaurul și comorile, redeschis Seiful Verde (Grünes Gewölbe), cu partea veche la parter și partea nouă la etaj și a fost amenajat un muzeu  cu cinci secțiuni pe care le voi enumera.

Cabinetul Numismatic (Munzkabinett) etalează aproximativ 300.000 de piese- monede, sigilii, matrițe, etc. din care 30.000 monede și medalii săsești din diferitele perioade istorice ale Saxoniei. Pe lângă colecție există și o bibliotecă publică cu aproximativ 30.000 de volume și un centru de cercetare științifică.

În Cabinetul Gravurilor (Kupferstich-Kabinett) se pot vedea aproximativ 515.000 de stampe, desene, fotografii, gravuri pe lemn, artă grafică, etc. care prezintă munca a peste 20.000 de artiști în decursul a opt secole. Camera armelor (Rüstkammer) etalează în jur de 10.000 de arme, scuturi, echipamente de călărie, haine militare și de ceremonie, cărți, Camera Turcească (Türckische CAMMER) peste 600 de obiecte și artă din Imperiul Otoman și Aripa Renașterii (Renaissanceflügel) obiecte, costume, arme folosite de alegătorii din Saxonia în perioada Renașterii.

Pe o parte a zidului exterior al palatului, cel care leagă Curtea Stall (Stallhof) de Johanneum, am văzut „Procesiunea prinților” (Furstenzug). Pictată pe o lungime de 102 metri, reprezenta istoria dinastiei Wettin. Pictura murală s-a deteriorat în timp și a fost înlocuită cu plăci de porțelan Meissen (1904-1907).

În anul 1835 a fost înființată Curtea Superioară de Apel Regală. Când a intrat în vigoare legea constituțională a curții (1879) aceasta a despărțit partea civilă de cea penală și a fost înființată Curtea Regională Superioară din Dresda (Oberlandesgericht) cu numeroase raioane pentru diferitele localități.

Clădirea Tribunalului Dresda (1901-1906) a fost sediul Parlamentului de stat saxon până în 1934. Fiind distrusă în bombardamentele din 1945 a fost reconstruită de urgență (1946), ulterior renovată (1996-2001) și în clădire a început să funcționeze Biroul de Stat pentru Conservarea Monumentelor.

Din acea zonă m-am îndreptat să vizitez cele două piețe importante ale orașului.

Citește și Dresda. Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

 

Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

Publicat pe de
Răspunde

De la Teatrul Dramatic din Copenhaga, Danemarca, m-am întors la Canalul Nytorv,  l-am trecut și m-am îndreptat spre Palatul Christiansborg. În drumul meu am trecut pe lângă statuia lui Niels Juel (Niels Juel statuen), amiralul, erou naval danez, care a condus Marina Regală Daneză la sfârșitul secolului XVII.

După câteva minute am ajuns la Biserica Holmen (Holmens Kirke) care a fost înființată de Regele Christian IV în clădirea unei forje de ancorare construită pe canalul Holmen în 1563.

În biserică a avut loc ceremonia unei nunți regale și, în timp, au fost îngropate mai multe personalități.

Am trecut Canalul Holmen pe insula Slotsholmen situată în centrul orașului Copenhaga unde se afla Palatul Christiansborg (Christiansborg Slot), ultimul dintre cele trei palate ridicate în timp pe acel loc. În locul primului palat (1733-1745), distrus într-un incendiu (1794), a fost ridicat al doilea palat (1803-1828) care inițial a fost folosit de Rege Frederik VI doar pentru divertisment, apoi ca reședință regală de către Regele Frederik VI (1852-1863) și în 1849, în palat a avut loc introducerea monarhiei constituționale, în aripa de nord creându-se locul în care a funcționat primul parlament danez.

Palatul a ars într-un incendiu (1884) și pe locul lui a fost ridicat Christiansborg (1907-1928), o clădire în stil neo-baroc cu turnul înalt de 106 metri, împărțit ca Reședință Regală și Camerele Recepției Regale la mijloc, Parlamentul  în aripa de sud,  Curtea Supremă Daneză și Biroul Primului Ministru în aripa de nord.

Sub palat, prin săpături arheologice au fost descoperite ruinele castelelor anterioare și în 1924 a fost amenajată pentru public o expoziție istorică. În stânga palatului se aflau clădirile în care funcționau mai multe ministere, Ministerul Justiției, Ministerul Industriei și Finanțelor, etc.

Ministerul Finanțelor

Vis a vis de ele se întindea clădirea Bursei (Børsen) care a fost ridicată în stil renascentist olandez (1619-1640), sub Rege Christian IV,  pe un teren recuperat de pe coasta Amager, cu un turn în formă de spiră în care se împletesc cozile de la 4 dragoni,  de 56 metri înălțime.

A fost folosită ca piață apoi cumpărată de un comerciant, văduva lui a donat-o Regelui Frederik III, renovată și în 1857 transformată în piață bursieră, cu 40 de birouri comerciale la parter și o cameră mare la etaj, care a funcționat până în 1974. Actual este sediul Camerei de Comerț Daneză (Dansk Erhverv).

Pe lângă clădirea Parlamentului m-am îndreptat spre Grădina Bibliotecii Regale.

Grădina a fost amenajată (1920) pe o parte a locului unde se afla vechiul Port Naval IV, spațiu acoperit cu pământ (1867) când Marina a fost mutată pe Holmes Kanal. În mijlocul grădinii s-a construit un mic iaz artificial în mijlocul căruia a fost ridicată o sculptură de cupru de 8 metri înălțime din care la fiecare oră fixă se revarsă apă sub formă de cascade.

În spatele lui se afla Biblioteca Regală  (Det Kongelige Biblioteks Have) (1906)

Am revenit pe același drum și m-am îndreptat spre Capela Regală (Christiansborg Slotskirke) care este folosită pentru ceremoniile regale și ale Parlamentului.

Prima capelă a fost ridicată o dată cu primul palat, când avea interiorul rococo. A ars  împreună cu el în incendiu.

O dată cu al doilea palat, capela a fost reconstruită în stil neoclasic, cu cupolă. A supraviețuit incendiului în care a ars palatul dar în 1992 a fost distrusă de artificiile unui carnaval.

Reconstruită de o agenție de stat, a fost inaugurată în 1997.

Am ocolit palatul prin nord, pe lângă Curtea Supremă (Højesteret).

Vis a vis de ea se afla Muzeul Thorvaldsen (Thorvaldsens Museum) care funcționa într-o clădire construită asemănător stilului grecesc antic cu influențe egiptene (1838-1848 ). În muzeu se pot vedea lucrările de artă daneză neoclasicistă ale unui singur pictor, Bertel Thorvaldsen (1770-1844), care a trăit și lucrat  mare parte din viață în Roma.

Pe clădire a fost efectuată o friză care înfățișează întoarcerea lui Thorvaldsen de la Roma (1838) și în curtea interioară a fost pus mormântul acestuia.

În fața muzeului se deschidea Piața Bertel Torvardsens (Bertel Torvardsens plads) construită o dată cu clădirea și amenajată cu gazon. În 2001 a fost pavată și s-a amenajat o piscină.

Muzeul Național din Copenhaga (Nationalmuseet) este situat într-o clădire din secolul XVIII numită Palatul Prințului pentru că a fost reședința Prințului Frederik V și a altor membrii ai familiei regale. Palatul a fost construit în stil rococo (1684), refăcut și completat (1743-1744) și din 1892 a intrat în posesia Muzeului Național.

Muzeul păstrează Patrimoniul Cultural și Istoric Danez care evocă istoria Danemarcei până în ziua de azi.

Cele mai importante relicve păstrate în el sunt simbolurile naționale Carul Soarelui (secolul XIII) și Coarnele de Aur ale lui Gallehus (secolul V).

Citește și Copenhaga, Danemarca- de-a lungul Canalului Frederiksholm și prin Christianshavn

 

 

Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

Publicat pe de
1

Din Piața „Sf. Ana” Copenhaga, Danemarca, am intrat în Cartierul Frederiksstaden, format din clădiri ridicate în stil rococo începând cu anul 1748, la dorința Regelui Frederik V, pe locul a două palate,  Palatul Amalienborg, construit de soția Regelui Frederik III în afara zidurilor orașului (1669-1673), care a ars într-un incendiu și un palat construit de Frederik IV ca reședință de vară, înconjurat de o grădină franceză și într-o parte terenuri militare de foraj.  Am remarcat una dintre clădirile rococo, Conacul Odd Fellow (Odd Fellow Palaet), azi sală de concerte.

Construit pentru un conte căruia i-a purtat numele, Conacul Berckentin, în 1762 a trecut în posesia familiei Schimmelmann care, fiind iubitoare de artă, l-a folosit pentru diverse activități culturale.

O dată cu formarea cartierului a început construcția Bisericii lui Frederik sau Biserica de marmură (Marmorkirken;Frederiks Kirke), o biserică evanghelică luterană.

A fost proiectată din marmură dar, din lipsa de fonduri, parțial a fost construită din calcar.

Din același motiv construcția a decurs lent (1749-1894).

Sprijinită pe 12 coloane, avea cea mai mare cupolă bisericească din Scandinavia acelor vremuri.

Lângă ea se afla Biserica Ortodoxă Rusă (Sankt Aleksander Nevskij Kirke) construită de Guvernul rus (1881-1883) cu ocazia căsătoriei  prințesei Dagmar a Danemarcei cu cel care urma să devină Țarul Alexandru III al Rusiei.

Se remarca prin cele trei cupole aurite, fațada din cărămidă roșie cu decorații de gresie pe care, într-o nișă, era postată icoana patronului bisericii, Alexandru Nevski.

M-am întors la Biserica de marmură de unde m-am îndreptat  spre o piață mărginită de patru palate cu exterioarele identice dar interioarele rococo diferite, Amalienborg Slotsplads.

Inițial clădirile au fost conacele unor familii de nobili situate în jurul unei curți octogonale. Aceștia le-au vândut familiei regale pentru a se adăposti în urma incendiului Palatului Christiansborg (1794). Complexul a devenit Palatul Amalienborg (Amalienborg Palatset) și în centru pieței a fost postată statuia Regelui Frederick V.

Palatele au preluat numele regilor care le dețineau. În Palatul Christian VIII, fostul Palat Levetzau, funcționa muzeul palatului- Amalienborgsmuseet– care etala viața familiilor regale din Danemarca.

fostul Palat  Moltke- Palatul Christian VII

fostul Palat Schack- Palatul Christian IX

Palatele Christian VII și Christian IX au fost legate cu o colonadă prin care am ieșit pentru a vedea prima clădire neoclasică ridicată în Copenhaga.

Palatul Galben (Det Gule Palæ) a fost construit pentru consulul prusac, un comerciant bogat (1759-1764) după decesul căruia a fost cumpărat de Regele Frederik VI și folosit inițial ca reședință pentru oaspeți apoi locuit pe rând de mai mulți prinți, din 1842 și locație pentru caii și gărzile regale. În 1923 a fost ridicată mansarda în care s-au amenajat locuințe iar ultimul prinț a locuit în clădire până la decesul său în 1939. Clădirea a fost renovată, reamenajată de firma Bertelsen & Schewing (2013) care folosește parterul, restul fiind locuințe.

Am revenit în piață prin colonadă și am ieșit spre malul apei pe lângă Palatul Frederik VIII, fostul Palat Brockdorff.

În 1983 lângă palate, la malul apei a fost înființată Grădina Amalie (Amaliehaven).

În grădina creată pe două niveluri au fost postate sculpturi de marmură și o fântână centrală.

În față, peste apă trona Opera din Copenhaga (Copenhagen Operaen).

Clădirea Operei era  situată pe un teren înconjurat de canale concepute pentru a crea impresia că se află pe o insulă. Clădirea, cu 1492 de locuri, a fost  donată statului danez de o fundație privată în 2000.

În vestul ei, cheiul unde a existat debarcaderul portului pentru feriboturi a fost transformat în Plaja Ofelia (Ofelia Plads) (2010).

Plaja a fost amenajată lângă clădirea Teatrului Dramatic (Skuespilhuset) nou construită.

Sub clădirea teatrului și plajă a fost creată o parcare subterană cu o capacitate de  500 de locuri (2016). Iarna fostul chei este transformat în patinoar.

Citește și Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

 

 

Copenhaga, Danemarca- Kongens Nytorv și Nyhavn

Publicat pe de
1

Piața Regelui din Copenhaga, Danemarca, (Kongens Nytorv), este una dintre zonele cele mai populare din punct de vedere turistic. A fost înființată de Regele Christian V ca cea mai mare piață a orașului (1670) și central a fost postată statuia sa (1688). În perioada vizitei mele piața era în reconstrucție astfel nu m-am putut bucura de imaginea ei de ansamblu. Am intrat în piață pe lângă Hotel D’ Angleterre (1874) și am înconjurat-o pentru a vedea măcar clădirile înconjurătoare. Hotelul a fost deschis în 1755.  Clădirea a fost distrusă într-un incendiu (1795) apoi reconstruită, extinsă (1872-1875) și a rezistat până azi. După ultima restaurare și renovare hotelul a fost redeschis în anul  2013.

În dreapta Hotelului D’ Angletere se afla o clădire care a fost construită ca sediu al  Companiei Great Teleghraph Northern (1893). Acesta a funcționat până în anul 2008 când în clădire s-a mutat Camera de Comerț Germano-Daneză (Deutsch-Dänische Handelskammer). În fața ei, în piață se afla o cafenea care funcționa într-un chioșc telefonic  vechi din 1913 (Gamle Telefonkiosk).

În stânga hotelului se afla Magasin du Nord (1893-1894), clădirea principală dintre cele șapte care alcătuiesc lanțul de magazine danez Magasin înființat în 1868. În 2013 în clădire a fost deschis un muzeu care etalează istoria formării acestuia.

Palatul Erichsen (Erichsens Palæ) a fost construit pentru comerciantul și armatorul căruia îi poartă numele (1799) care însă nu s-a bucurat de el decât un an. După decesul său fiul a extins clădirea (1801). Până în 1888 a trecut prin doi proprietari apoi a fost preluat de Handelsbank care l-a restaurat (1891). Actual în el funcționează Danske Bank.

Clădirea cea mai importantă din piață era Teatrul Regal Danez (Det Kongelige Teatret).

Acesta a fost fondat în 1748, între 1872-1874 a fost construită clădirea actuală și a funcționat ca Teatru Regal apoi ca Teatru Național. Actual se desfășoară mai mult spectacole de  balet.

Clădirea a fost extinsă pentru reprezentațiile de teatru dramatic (1931) între clădiri formându-se pasajul August Bournonvilles. Pe lângă teatru a funcționat și Corporația daneză de Radiodifuziune până după cel de Al Doilea Război Mondial când s-a mutat într-o clădire proprie. Pe cele două fețe ale turnului, în niște nișe au fost executate reliefuri din bronz care pe partea dinspre piață îi reprezintă pe zeul  muzicii, Apollo, zeii tragediei și comediei, pe cealaltă parte Mozart cu o vioară în mână (muzica), Eros pe lebădă (dansul), Shakespeare (drama) și arcada a fost decorată în interior cu un mozaic din 3 milioane de bucăți reprezentând diverși scriitori, fizicieni, etc. După construirea de alte locații clădirea nu a mai fost folosită de teatru și actual este închiriată pentru diferite evenimente.

Pe colțul pieței, întinzându-se pe o latură a Canalului Nyhavn, se afla Palatul Charlottenborg și pe colțul opus Palatul Thott (Thotts Palæ), a doua clădire construită în piață,  pentru ofițerul naval Niels Juel (1683-1686). După ce a trecut prin mai mulți proprietari, în 1750 a revenit  familiei Thott care  care l-a adaptat în stil neoclasic (1763). În 1930 a fost când cumpărat de statul francez și transformat în Ambasada Franței (Franske Ambasade). Ultima restaurare a avut loc în anul 2012.

Am ieșit din piață la unul din capetele Canalului Nyhavn unde se afla renumita, turistic,  Ancoră Memorială (Mindeankeret), care comemorează cei 1.700 de marinari care și-au pierdut viața în Al Doilea Război Mondial. Ancora, veche din 1872, a fost postată în 1951 în locul unei cruci de lemn existentă din 1945.

Sub domnia Regelui Christian V Canalul Nyhavn a fost săpat de prizonierii de război suedezi (1658-1660) pentru crearea unei legături maritime cu Piața Regelui (Kongens Nytorv) pentru navele de marfă și pescuit. Primul pod a fost construit în locul unui podeț din lemn (1875) și. a fost înlocuit cu cel actual în anul 1912.

Zona, foarte aglomerată, devenise cunoscută pentru bețiile marinarilor și prostituție.

În partea de sud a canalului au fost construite clădiri din lemn, cărămizi și ipsos viu colorate, cea mai veche păstrată până azi datează din 1681. Într-una dintre case a locuit timp de 18 ani scriitorul Hans Christian Andersen, casă în care funcționează un magazin de suveniruri cu tematică Andersen.

De-a lungul canalului Nytorv, în cadrul Muzeului Port înființat în 1977, au fost etalate navele din patrimoniul Muzeul Național Danez.

În dreapta ancorei, pe colțul Nyhavn cu Kongens Nytorv se afla Palatul Charlottenborg (Charlottenborg Slot) în care funcționa Muzeu de Artă (Kunsthal Charlottenborg). A fost prima clădire din Piața Regelui construită pentru fratele Regelui  Christian V (1672-1683). După moartea regelui palatul a fost achiziționat de regina mamă Charlotte Amalie (1699), după ea a fost numit Charlottenborg și în 1701 în el a funcționat vechea Academie de Arte.

Moștenit de Regele Christian VI, a fost transformat în stil baroc olandez apoi extins la patru aripi (1783) și din 1878 palatul a trecut în proprietatea Academiei Regală Daneză de Artă.

Muzeu de Artă Contemporană

Pe colțul opus, pe cealaltă parte a canalului Nytorv se afla una dintre cele mai vechi case din Copenhaga, Casa Kanneworff  (Kanneworffs Hus). A fost construită înainte de formarea canalului Nytorv  (1606), ulterior etajată (1780) și a fost locuită pe rând de diferiți meseriași- bărbieri, tâmplari, etc. chiar și de un conte apoi din 1836 a funcționat ca și croitorie.  Azi în ea funcționează Amber Museum cu o colecție de artefacte și antichități de chihlimbar, în muzeu existând cel mare mare chihlimbar din lume de 47,5 kg.

De la Muzeu m-am îndreptat spre Piața Sfânta Anna, o piață ce desparte Nyhavn de districtul Frederiksstaden, unde se afla Biserica Garnizoanei (Garrisonkirken).

Inițial, pe un teren recuperat în partea de sud a unui canal a fost ridicat un Spital (1686). Ulterior clădirea a fost folosită ca loc de depozitare apoi transformată în stil baroc (1703-1706) și transformată în biserică care deservea personalul militar ce staționa în oraș. În 1885 clădirea a fost refăcută și între 1954-1961 renovată.

În 1750 pentru crearea districtului Frederiksstaden a fost umplut cu pământ un canal și astfel a apărut Piața Sfânta Anna (Sankt Annae Plads).

Christian X statuen (1954)

În 1852 piața a fost amenajată sub forma unei grădini în care pe parcursul timpului au fost postate statui și a fost mărginită de clădiri în care azi  funcționează diferite organizații și fundații.

Johan Peter Emilius Hartmann statuen (1904)

Citește și Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

 

 

Oslo, Norvegia- centrul orașului

Publicat pe de
1

Orașul Oslo, capitala Norvegiei, a fost construit sub domnia regelui Christian IV la nord de Cetatea Akershus după ce vechea locație a ars complet în incendiul din 1624.

În centrul orașului au fost construite Palatul Regal și clădirea Parlamentului. Azi, între ele, în clădirile de epocă funcționează mai multe muzee, teatre,  instituții de stat pe care doream să le vizitez. De la Primăria Oslo m-am îndreptat spre  Teatrul Național (Nationaltheatret).

Primul teatru dramatic a fost fondat în Christiania (1829) ca instituție privată și deschis în 1899. Trecând prin mai multe crize financiare, din 1929 a devenit Teatru Național sprijinit financiar de guvern.

Deasupra intrării fațada era delimitată de coloane în trei sectoare unde erau gravate numele scriitorilor norvegieni Henrik Ibsen și Bjørnstjerne Bjørnson.  Statuile lor erau postate de o parte și de alta, în fața teatrului.

În dreapta teatrului se afla un Pavilion muzical.

M-am îndreptat în direcția Palatului Regal. Am trecut pe lângă un chioșc vechi care comercializa în principal suveniruri. Doar se afla în zona cea mai vizitată de turiști.

Vis a vis de teatru se afla clădirea veche a Universității Oslo (Universitetet i Oslo), construită în stil neoclasic. Prima universitate regală a fost fondată în Christiania (1813) și a purtat numele Regelui Frederik VI al Danemarcei și Norvegiei. După proclamarea independenței Norvegiei (1905) în principal a educat o clasă nouă de funcționari publici, parlamentari, miniștrii. Din 1939 a fost denumită Universitatea Oslo și a fost singura din Norvegia până în 1946. Azi funcționează cu opt facultăți axate mai mult pe cercetare- Științe ale Educației, umanității, ale Naturii, Sociale, Matematică, Medicină, Stomatologie, Drept (Universitat i Oslo- Juridisk Fakultet), ultima funcționând în clădirea veche pe lângă care am trecut eu.

Am traversat Parcul Studenterlunder situat în spatele teatrului.

După câteva minute am ajuns la Stenersenmuseet, un Muzeu de Arte plastice deschis în 1994 cu trei colecții de artă private care au fost donate orașului și mutat în locația actuală în anul 2008 împreună cu Muzeul Munch.

Lateral de el se întindea o parte din parcul care înconjura Palatul Regal (Det Kongelige Slott), reședința regelui Norvegiei. A fost ridicat pe dealul Bellevue pentru Regele Karl III Johan (1825-1849) cu o perioadă în care lucrările au stagnat, Parlamentul refuzând să dea fondurile și subvențiile ca demonstrație împotriva regelui. Pe locul unde a fost pusă piatra de temelie ulterior s-a ridicat Capela Castelului. După moartea regelui (1844) a fost extins cu două aripi laterale, fațada principală a fost decorată cu coloane și palatul a fost finalizat.

În piața palatului a fost postată  statuia lui Karl Johan IV (1875). A fost folosit pe perioade scurte de timp și din 1095 a devenit reședință permanentă a Regelui Haakon VII și a familiei sale. Acesta a instaurat tradiția întâlnirilor săptămânale, în sala tronului, cu Consiliul de Miniștri norvegian, care se păstrează și azi. Sub Regele Harald V palatul a fost renovat total (anii ’90).

Grajdurile renovate au fost deschise publicului în 2017 (Queen Sonja KunstStall) și într-o perioadă din an Colecțiile de Artă Regale se pot vizita în cadrul Art Stall.

În 1751 a fost amenajat Parcul Reginei, o grădină privată în stil rococo, situată azi în afara Parcului Castelului (Slottsparken) care a fost amenajat ulterior pe 24 de hectare în care au fost plantați 2.000 de copaci (1848) și împărțit în zone cu nume diferite, un exemplu fiind Parcul Prințesei Ingrid Alexandra în care se află statui lucrate de ea și de copii norvegieni.

Am ieșit din parc în spatele Palatului Regal și am străbătut o zonă ocupată de mai multe ambasade.

Pe lângă Parcul Uranienborg m-am îndreptat spre Biserica Uranienborg (Uranienborg kirke).

Biserica și Școala aparținând de ea au fost ridicate în 1886.

Clădirea din  cărămidă, în stil gotic, cu un turn înalt, a fost  cea mai scumpă biserică ridicată în Christiania (acum Oslo).

Interiorul a fost decorat cu fresce murale care în timp au dispărut și biserica a fost dotată cu orgă.

În 1930 interiorul a fost refăcut în forma actuală, simplă și dotat cu  aprox 1.000 scaune pentru enoriași.

M-am întors pe același traseu și în după Universitate am cotit spre Teatrul Norvegian (Norske Teatret), fondat în 1912 și deschis un an mai târziu într-o clădire modernă. Pe lângă reprezentațiile dramatice sau muzicale în teatru funcționează diverse ateliere cu activități pentru copii, lecturi de poezie, etc. și se desfășoară  expoziții de artă temporare.

Norway Christian Student federation

Galeria Natională (Nasjonalgalleriet) care expune pictură norvegiană și europeană, din 2003 în cadrul Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Proiectare, a fost înființată în 1842, a funcționat în Palatul Regal și în 1882 s-a mutat în clădirea proprie în care funcționează și actual.

La capătul străzii am ajuns în Piața Sfântul Olav (Sankt Olav plass) unde credeam că se află catedrala cu același nume.

Până la Catedrala Sfântul Olav (Sankt Olav domkirke) am mai avut de mers cam cinci minute.  Mi se părea că acea zonă era catolică, lângă catedrala catolică găsindu-se și Biserica Sfântul Joseph, tot catolică.

Prima biserică catolică a fost construită la marginea actualului oraș Oslo, azi situată în apropierea centrului,  din fonduri private, cu ajutorul financiar al Reginei Josephine care era catolică și prima slujbă a avut loc în 1856. A primit numele Sfântului Olav a cărui relicvă, un os din brațul său, a fost păstrată într-o vitrină din incintă încă din 1860.

După înființarea Eparhiei Romano-Catolică din Oslo (1953) biserica a fost ridicată la rang de catedrală.

În apropiere, în cartierul Hammersborg se afla cea mai mare biserică din Oslo, Biserica Trinității (Trefoldighetskirke).

Clădirea în stil neo-gotic a fost construită din cărămidă roșie, prevăzută cu o cupolă și două turnuri.

A fost consacrată în anul 1858.

În stânga ei, o alee urca la poarta de intrare în Christparken.

În cartierul Hammersborg se aflau numeroase clădiri guvernamentale pe lângă care am trecut și eu îndreptându-mă spre centrul orașului.

Finansdepartementet

Norges Hoyesterett-Curtea Supremă

Am trecut pe lângă Teatrul Central (Centralteatret), teatru înființat în 1897, axat pe comedie, revisă, operetă dar și dramă. Din 1959 o parte a clădirii a fost ocupată de un studiou de televiziune.

Am deviat pe o stradă pietonală cu numeroase magazine care la capăt forma o piațetă unde a fost postată statuia lui Christian Krogh (1960), fost pictor realist, autor, jurnalist norvegian, profesor la Academia de Arte din Norvegia (1909-1925).

Am ajuns la Clădirea Parlamentului (Stortinget), construită din cărămidă galbenă într-o combinație de stiluri arhitectonice (1860-1866).

Parlamentul norvegian a fost înființat în 1814. Inițial a funcționat într-o casă privată, din 1854 în sala mare a Universității apoi s-a construit clădirea actuală și s-a mutat împreună cu  alte agenții guvernamentale.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de forțele germane, folosită ca și cazarmă, iar Parlamentul a funcționat în străinătate. După război a fost construită o nouă clădire pentru birouri postată astfel încât curtea din spatele celei inițiale a fost închisă.

În clădirile vechi de pe bulevardul central funcționau numeroase hoteluri de lux.

Grand Hotel Oslo

Karl Johan Hotel

Între Parlament și Teatrul Național se întindea un parc (Eidsvolls plass) care a fost amenajat în locul unei mlaștini în perioada când s- a construit Parlamentul (1864) și denumit  după localitatea Eidsvoll unde a fost redactată Constituția Norvegiei și semnată de Adunarea Constituantă din Norvegia.

În mijlocul său a fost amenajat un bazin de apă cu o fântână situată central (Fontanna Sentrum) (1956) care a fost mărit (1976) și din 1994 e folosit iarna ca patinoar.

În capătul parcului dinspre teatru se afla statuia  lui Henrik Wergeland (Statue av Henrik Wergeland), poet, dramaturg, istoric, lingvist norvegian (1808-1845) care a fost dezvelită de Ziua Constituției norvegiene în anul 1881.

De la la Teatru m-am întors la Primărie încheind cercul vizitei mele din acea zi în Oslo.

Citește și Cetatea Akershus din Oslo, Norvegia

Ultima zi în Stockholm, Suedia

Publicat pe de
Răspunde

Pentru ultima zi în Stockholm, zi de vizitare dar mai mult de cumpărături, am coborât din metrou în centrul orașului.

Am intrat în Grădina Regelui (Kungsträdgården) în apropierea Fântânii Molins (Molins fontän), una dintre cele patru zone distincte ale parcului, celelalte trei fiind Piața Charles XII, Piața Charles XIII și fântâna lui Wolodarski.

Zi de vară și duminică, parcul era aglomerat, fiind o zonă de recreere, relaxare, cu copaci umbroși, zone întinse cu iarbă, terase, cafenele, galerii de artă, unde vara au loc diferite concerte și iarna o parte este folosită ca patinoar.

L-am traversat și am ieșit  pe lângă cele două restaurante și barul care aparțineau de Opera Stockholm.

În dreapta mea se afla Biserica „Sfântul Iacob” (Sankt Jacob kyrka) pe care urma s-o vizitez. Pe locul unei capele demolată în 1300 a fost construită o biserică care a funcționat până în 1527 când a fost și ea demolată. La comanda regelui Johan III a început construcția unei biserici noi (1580) care a fost întreruptă după decesul acestuia, terminată și sfințită în 1643.

Extinsă în 1872, interiorul modificat și ferestrele micșorate, biserica a rămas întunecată și s-a folosit iluminarea  pe gaz care a fost înlocuită cu cea electrică (1893). O restaurare majoră a avut loc între anii 1932-1937 când interiorul a fost golit de multe ornamente  și în ultima restaurare exteriorul a fost vopsit roșu, culoarea originală (1968-1969).

Inițial portalurile au fost din gresie sculptată în stil renascentist germano- olandez. Au fost distruse într-un incendiu (1723) și înlocuite cu cele actuale în stil clasicism și baroc târziu când s-a ridicat și un nou turn central cu 4 clopote (1739) dotat cu ceas (1779).

În interior se aflau multe arcade sprijinite de stâlpi masivi. Pe amvon au fost create scene simbolizând botezul, comuniunea, poruncile și Evanghelia. Cele patru vitralii din zona corului prezentau scene despre Moise, predica  pe munte, Învierea și Înălțarea lui Isus. Pe o altă fereastră era reprezentată Răstignirea lui Isus.

În 1644 biserica a fost dotată cu prima orgă care în decursul timpului a fost schimbată cu altele mai performante apoi în 1960 a fost montată a doua orgă, în zona corului.

Pe lângă clădirile de epocă am ocolit Opera pentru a ajunge la intrare.

Handelsbanken

Opera Suedeză Regală (Kungliga Operan) își avea numele scris cu litere de aur pe fațadă, deasupra arcului mijlociu. Prima operă din Stockholm a fost deschisă 1782 când în clădire avea loc și  baluri mascate.  În urma unui asasinat care a avut loc în incintă a fost închisă (1816-1812) apoi clădirea a fost demolată (1892).

A fost ridicată o nouă clădire, în stil neoclasic în care a funcționat Teatrul Regal, denumire schimbată în Operan în momentul înființării  Teatrului Dramatic. Actual are o capacitate de 1200 locuri.

Opera delimita una dintre laturile pieței Gustav Adolf II (Gustav II Adolf torg).

În centrul pieței a fost postată  statuia Regelui Gustav II Adolf, efectuată din bronz (1796).

În clădirile de pe celelalte laturi funcționau majoritar Servicii ale Administrației Locale.

În fostul Palat Gustav Horn (1642-1648) funcționa Muzeu Antichităților Mediteraneene și din Orientul Apropiat (Medelhavsmuseet). Când Castelul Tre Kronor a ars într-un incendiu instanța de judecată a fost mutat în palat apoi a fost cumpărat de o bancă care i-a modificat fațada în stil neo-renascentist și a achiziționat proprietăți vecine în care a amenajat noi spații de birouri (1902-1905). În 1934 elementele de decor ale fațadei au fost eliminate. Muzeul a fost înființat în 1954 prin unirea Muzeului Egiptului cu artefacte din secolele XVIII-XX și Colecția Cipru cu artefacte aduse din expediția suedeză (anii 1920-1930). Fostul palat a fost preluat de stat (1967) și în clădire, din 1982 a început să funcționeze muzeul. Clădirea a fost extinsă pentru birouri guvernamentale (1996-1997).

Vis a vis de Operă se afla Palatul Arvfurstens (Arvfurstens Palats). Terenurile din acea zonă au fost cumpărate de un general de armată care a ridicat un palat  din cărămidă, în stil renascentist germano olandez (1646-1651). A fost cumpărat de prințesa Sophia Albertina, sora regelui Gustav III (1793) și modificat conform cerințelor curții. Din 1892 a fost folosit pentru birourile diferitelor autorități apoi ca reședință regală în care au locuit succesiv mai mulți prinți și viitori regi. Din 1906 în clădire funcționează  Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării pentru care între 1948-1952 a fost extins cu o clădire în curte.

Din piață m-am îndreptat spre Palatul Rosenbad, o clădire art nouveau finalizată în 1902 care a adăpostit diverse instituții, chiar și un restaurant până în 1956.

Actual clădirea e ocupată de birouri guvernamentale (Regeringskansliet) și biroul primului ministru (Statsrådsberedningen).

Fiind ultima zi în Stockholm, o parte din timp l-am dedicat cumpărăturilor  așa că m-am îndreptat spre Drottninggatan, stradă comercială pietonală unde se afla și Muzeul Dansului (Dansmuseet).

Muzeul a fost deschis în 1953 pentru a afișa colecția de artă legată de dansul suedez (1920-1925). În 1966 s-a deschis și o bibliotecă privată care conține literatură despre dansul din Europa de Nord și Vest din anii 1500-1850 și secolul XX, cărți de dans rusesc și mii de filme.

Strada comercială a fost amenajată între anii 1630-1640 ca „Marea Regală” (Stora Kronungsgatan) apoi, în cinstea Reginei Cristina, a fost denumită Drottninggatan.

Pe ea au avut loc atacurile teroriste din 2010 când irakienii au aruncat 2 bombe și 2017 când într-un atac suicid un camion a explodat, a ucis șase oameni și a rănit un număr mare de persoane.

Am ieșit din zona pietonală îndreptându-mă spre unele dintre marketurile mari traversând curtea Bisericii Sfânta Clara (Sankt Klara Kyrka). Se afla pe locul unde în 1280 a existat o mânăstire romano-catolică folosită de membrii Ordinului Sfintei Clara. Mânăstirea a fost demolată o dată cu Reforma Protestantă de Regele Gustav Vasa (1527).

Sub domnia Regelui Johan III a început construcția bisericii actuale (1572) căreia, în timpul lucrărilor de restaurare din anii 1880, i s-a adăugat turnul înalt de 116 metri.

Din 1989 biserica a devenit evanghelică.

În decursul timpului zona cu clădiri vechi a fost extinsă cu clădiri moderne, multe funcționând ca Supermarketuri, o zonă cu acces la metrou, în continuă dezvoltare.

La revedere Stockholm !

Citește și Stockholm, Suedia- o zi prin muzee

 

Stockholm, Suedia- insula Riddarholmen

Publicat pe de
1

Fiind pentru câteva zile în Stockholm, Suedia, în acea zi aveam planificat să vizitez Insula Cavalerilor (Riddarholmen), o mică insulă pe lacul Mälaren. În secol XIII când a fost fondat orașul pe acel loc se afla doar o stâncă (Kidskär) folosită pentru pășunat caprele, loc unde călugării franciscani au ridicat o mânăstire. Datorită îmbrăcăminții lor gri insula a fost denumită Gråmunkeholmen și podul din lemn care o lega de orașul vechi Podul fraților (Munkbron).

M-am deplasat în centru cu autobuzul. Am coborât aproape de Podul Vasa (Vasabron) pe care l-am traversat și am intrat în orașul vechi, Gamla Stan.

Casa Nobilimii și Palatul Bonde

Am ocolit Palatul Bonde (Bondeska palatset) pentru a ajunge la artera principală care ducea spre insulă. Palatul a fost construit de familia Bonde între anii 1662-1673 pentru locuințe de închiriat dar după câțiva ani l-au vândut unui fermier. Clădirea arsă într-un incendiu (1697) a intrat în posesia orașului (1730).

Distrusă de un incendiu devastator (1753), a fost reconstruită adăugându-se cele două aripi sudice și din 1915 în clădire au funcționat Primăria Stockholm și birourile Camerei de Comerț. În 1940 a fost restaurată pentru Curtea Supremă Stockholm, care a înlocuit Primăria și care funcționează și azi.

Vis a vis, într-o piațetă se afla monumentul Dr. Lars Johan Hierta (1801-1872), fost editor de ziar, critic social, om de afaceri și politic, un agitator pentru reforma politică și socială din Suedia secolului XIX care a fost numit și „tatăl presei libere”.

Lângă Palatul Bonde se afla Casa Nobilimii (Riddarhuset), mai corect Casa Cavalerilor, riddar fiind cel mai înalt rang al nobilimii suedeze. Clădirea în stil clasicism olandez a fost construită între anii 1641-1644, refăcută în scurt timp de mai multe ori  și Inițial în clădire a funcționat vechiul Parlament al moșilor și dieta formată din cele 4 state care alcătuiau Suedia. Din 1731 în clădire au avut loc frecvent și concerte publice.

În 1866 Parlamentul s-a mutat în locația actuală, dieta s-a dizolvat, clădirii i s-au construit cele două aripi independente (1870) și a devenit Casa Nobilimii suedeze, un organism care reprezenta nobilimea în guvern.

Din anul 2003 instituția a devenit privată, cel mai exclusiv club din Suedia pentru cele aproximativ 2.000 de familii nobile. Scopul său este de a menține tradițiile și cultura veche suedeze astfel în clădire au loc diverse evenimente culturale, concerte, festivaluri, etc.

În față se vedea podul pe care urma să trec pe insulă. În acel loc, primul pod a fost construit de un consilier care avea moșia pe insulă (1630). În urma incendiului Palatului Regal (1697) familia regală s-a mutat în Palatul Wrangel situat pe insulă și  cele două poduri au fost lărgite. Demolate între 1784-1789, au fost înlocuite cu un pod de piatră care a supraviețuit până în 1867 când a fost schimbat cu unul nou, din fontă, pentru a face joncțiunea cu noul drum feroviar. Creșterea traficului și introducerea sistemului de  metrou  (anii 1950) au dus la demolarea podului care a fost înlocuit cu șase poduri provizorii apoi cu  pod actual de beton (1958), Riddarholmbron, care traversează autostrada principală Centralbron.

În secol XVII Regina Cristina a donat mai multor nobili terenuri pe insulă pentru serviciile aduse coroanei. Aceștia au ridicat palate și insula a primit numele de Insula Cavalerilor (Riddarholmen).

La sfârșitul secolului proprietățile au fost cumpărate de oraș, în 1802 o parte din ele au fost distruse într-un incendiu, ruinele au fost demolate și în spațiul larg rămas s-a delimitat o piață în care central se afla Biserica Riddarholm (Riddarholmskyrkan).

Biserica a fost construită în cadrul Mânăstirii Franciscane (1280-1300), în stil gotic, cu un turn înalt.

După Reforma Protestantă a fost închisă (1527) și clădirea a devenit Biserică Protestantă.

În secolul XVII clădirile care aparțineau mânăstirii au fost demolate, din 1807 parohia s-a dizolvat și biserica a fost folosită doar pentru înmormântări regale, în special ale cavalerilor din Ordinul Regal Seraphine, când clopotele sunau continuu o oră.

Pe stâlpii din interior erau postate stemele cavalerilor.

În jurul mânăstirii au fost construite alte clădiri în care actual funcționează birouri administrative. Clădirea din stânga bisericii, fost spital, închisoare a orașului, a devenit reședință privată, când a fost extinsă cu două aripi spre apă (1600). În secolul XVIII a fost reconstruită și din 1834 a devenit sediul Rikens, unde se întâlneau clerul, burghezia și reprezentanții satelor. În 1866, când s-a format Parlamentul bicameral, clădirea a fost etajată și a funcționat ca birou guvernamental până în 1905 (Gamla Riksdagshuset). În 1911 pe fațada dinspre mare au fost înălțate două turnuri. Actual în clădire funcționează Curtea Administrativă din Stockholm.

Casa de lângă ea, Östra Gymnasiehuset, fostul Palat Baner (Banérska palatset) a fost realizat prin demolarea parțială și interpunerea unei străzi între biserică și mânăstire (1640) ca reședință privată.  Din 1821 în ea a început să funcționeze Gimnaziul Östra. Părți ale vechii mânăstiri se află și azi păstrate sub casă.

Vis a vis de intrarea în biserică de afla fostul Palat Sparre (Sparreska palatset) ridicat de sfetnicul regal căruia îi purta numele (1635-1645). A trecut din proprietar în proprietar, în 1775 a fost achiziționat pentru Colegiul Amiralității, apoi clădirea a fost extinsă cu două aripi și în parterul celei de sud a fost amenajată prima maternitate din Suedia (1763). Amiralitatea a funcționat până în 1916, perioadă în care palatul a fost extins și etajat (1802), ulterior a devenit sediul Curții Administrative Stockholm (1967-2009). După renovarea sa, din 2011 și actual   în clădire funcționează Curtea Supremă de Administrație (Kammarrätten).

Lângă ea, aparținând azi de aceeași instituție, se afla Camera Comunelor (Högsta förvaltningsdomstolen).

Pe aceeași latură a pieței se afla fostul Palat Wrangel în care, după reconstrucția în urma unui incendiu (1802) și până azi funcționează Curtea de Apel (Svea hovrätt). Pe acel loc se întindeau fortificațiile de apărare ale lui Gustav Vasa (1530) din care  făcea parte și turnul de sud al conacului existent acolo, conac transformat într-un palat apoi reconstruit și extins pentru mareșalul Wrangel (1652-1670). La sfârșitul secolului a ars într-un incendiu apoi a fost reconstruit și în el s-a mutat familia regală pe perioada renovării Palatului Regal ars și el într-un incendiu (1697-1754), când a purtat numele de Casa Regilor (Kungshuset).  După retragerea familiei regale a găzduit Oficiul de Stat (Statskontoret).

Vis a vis, aproape de pod, se afla Palatul Hessenstein, azi sediul Curții de Apel Svea. Palatul a fost construit de sfetnicul regal căruia îi purta numele (1630-1640), extins și modernizat de nepotul său (1680) și cumpărat de Regele Suediei Frederic I de Hessenstein pentru concubina sa (1731). În secolul XVIII a fost locuit de arhitectul și politicianul Tessin care l-a transformat în centru al elitei culturii suedeze. În 1833 palatul a ajuns în posesia orașului Stockholm și a devenit sediu al  Biroului Național al Datoriilor de Stat (Riksgäldskontoret).

Lângă el, Palatul Stenbock (Stenbockska palatset), construit în aceeași perioadă, a fost modernizat și extins apoi achiziționat de stat (1772) pentru Colegiul de Comerț. Din 1865 în palat au fost mutate Arhivele Naționale care s-au extins și în clădirea alăturată și au funcționat până în 1969 când au fost mutate.

Din 1852 în centrul pieței a fost postată statuia fondatorului orașului.

Imediat ce am ieșit din piață, pe o ridicătură a terenului am văzut primul palat nobiliar ridicat pe insulă, Palatul Rosenhane (Rosenhaneska palatset) (1652-1656) care a funcționat ca și Cancelarie Regală în perioada în care familia regală a locuit în Palatul Wrangel. Ulterior a devenit sediul Marii Loje a Francmasoneriei Suedeze, ordinul fiind condus de regii Suediei (1775-1874), perioadă când a fost extins cu aripile laterale construite pentru săli de ceremonial (1801-1855). Din 1874 a intrat în posesia statului când au funcționat Statul General al Armatei, Școala Militară și Arhivele de Război. Actual aparține Curții de Apel Svea.

Am coborât pe aleea de lângă palat pentru a vedea unde între 1886-1905 a fost postat punctul zero, Ordnance Datum (Normalhöjdpunkten), față de care au post poziționate diferite locații după longitudine, latitudine și altitudine față de nivelul mării. De fapt punctul zero a fost așezat la 11.800 metri deasupra nivelului mării, sub forma unei mici tije de argint situată în peretele unei stânci și închisă cu ușă metalică. Pe baza lui a fost creată o hartă militară secretă. La un moment dat harta a fost făcută publică și după ea au fost create  hărți pentru sudul și nordul Suediei, dar după folosirea de către Europa a celei de la Amsterdam, s-a renunțat la ele.

Am revenit la Palatul Rosenhane, am trecut pe lângă Curtea de Apel și am coborât pe terasa Ever Taub, întinsă pe malul mării.

La unul din capetele ei se afla Statuia Ever Taubs, artist, compozitor și interpret suedez, principalul trubadur al baladei suedeze din secolul XX.

Pe malul opus al apei se înălța Primăria Stockholm.

Am ieșit din terasă și am ocolit insula mergând pe strada paralelă cu malul apei.

În depărtare, mult după malul opus, se vedea o construcție modernă, Centrul de Congrese Waterfront (Waterfront Congress Centre).

Am continuat drumul de-a lungul clădirii Norstedts Akademiska Förlag, sediul celei mai vechi edituri de cărți din Suedia, fondată în 1823 și care funcționează și azi.

Înainte de a părăsi insula doream să mai trec din nou prin piața sa centrală astfel că am urcat pe lângă Arhivele Naționale. O ultimă privire…apoi pe lângă biserică m-am îndreptat spre Riddarholmbron. Vizitarea insulei se încheiase.

După ce am traversat apa am coborât pe podul Munksbron spre a intra pe străduțele vechiului oraș, Gamla Stan.

Kammarraten

Citește și Ultima zi în Stockholm, Suedia

 

 

 

Stockholm, Suedia- Gamla Stan (Orașul Vechi)

Publicat pe de
Răspunde

De lângă Operă, din Piața Gustav Adolf am trecut  podul Norrbro, unul dintre primele poduri din piatră ale orașului, construit cu trei arcade (1795, 1906) pentru a facilita accesul la Palatul Regal situat în orașul vechi, Gamla Stan, podul trecând peste insula Parlamentului (Helgeandsholmen) pe care între secolele XIII-XIV a funcționat un ospiciu.

Azi cele două clădiri ale Parlamentului (Riksdagshuset) ocupă aproape jumătate din insulă. Când în Suedia s-a constituit un Parlament bicameral (1865) pentru sediul acestuia a fost construită o clădire cu două aripi neo-clasice ornate cu coloane corintice și frontalul neo-baroc (1897). Deasupra ușii centrale din bronz a fost postată stema suedeză și pe clădire statuia Svea care reprezintă Suedia.

În 1905 clădirea a fost extinsă pentru a funcționa Banca Națională Suedeză (Sveriges Riksbank) și o sală mare pentru adunări. Din 1971 Parlamentul a devenit unicameral. După cinci ani, pentru renovarea clădirilor, banca s-a mutat definitiv și Parlamentul temporar în casa de Cultură. În timpul renovărilor clădirea fostei bănci a fost extinsă cu o galerie de sticlă semicirculară, urmând să fie ocupată de Parlament.

Clădirea veche a fost unită cu cea mai nou, a băncii, prin două arcade mari ornate și ele cu stema Suediei.

Între ele s-a delimitat o stradă pietonală pe care am străbătut-o și eu alături de mulți alți turiști.

Am trecut un pod pietonal, Podul stabil (Stallbron), care a fost construit din oțel (1879-1904) pe locul celui mai vechi pod de lemn din oraș, înlocuit cu unul din fontă (1843). Podul a fost completat cu partea sa de vest (1982) pentru a acoperi porțiunea de metrou care leagă  clădirea Parlamentului ( Riksdagen) cu Cancelaria Guvernului (Kanslihuset), o clădire a cărui portic era decorat cu patru coloane dorice (1790).

La capătul podului am intrat în piața Mynttorget. Piața a luat numele de la Monetăria Regală (Kungliga Myntet) care era situată în zonă (1696-1850). Fiind aproape de Parlament, în piață au loc frecvent diverse manifestații și proteste, unul dintre ele era în plină desfășurare.

În față, paralel cu o parte din insulă se întindea Palatul Regal (Kungliga Slottet), o clădire în stil baroc în care se aflau apartamentele regale și pentru oaspeți cuprinzând 600 de camere, birourile regelui și personalului format din aproximativ 200 de persoane, săli de festivități, Capela regală, Tezaurul Regal, o bibliotecă și mai multe muzee. A fost construit în locul Castelului Tre Kronor (secolul XIII) distrus într-un incendiu (1697), într-o perioadă mai lungă de timp, construcția stagnând în timpul Marelui Război din Nord. Clădirea a fost finalizată în anul 1754. Din 2011 a început o renovare preconizată să dureze aproximativ 20-22 de ani.

Muzeul Trei Coroane (Tre Kronor museet), situat la parterul aripii de nord a Palatului Regal, era dedicat istoriei fostului castel care a fost ridicat pe locul unde în anii 900 vikingii au construit un baraj din lemn, apoi un fort de apărare (110). Prin trei modele 3D mari era înfățișată dezvoltarea clădirii de la o cetate medievală într-un castel apoi palatul actual. De asemena erau etalate și obiecte din fostul castel care au supraviețuit incendiului.

Am ocolit colțul clădirii spre partea de vest a palatului, lâsând în stânga podul Strombron.

National Museum

Un alt muzeu, Muzeul Antichităților lui Gustav III (Gustav III Antikmuseum), era format din două galerii de piatră plasate exact ca cele inițiale în care erau etalate sculpturile achiziționate din Italia, de regele căruia muzeul îi purta numele și adunate într-o colecție. După moartea lui, colecția cu peste 200 de sculpturi a fost adunată într-un muzeu care a fost deschis publicului în 1794.

Pe malul apei, într-un spațiu larg, se afla statuia Regelui Gustav III.

Pe latura de sud a palatului se afla Muzeul de Arme Regal (Livrustkammaren), cel mai vechi muzeu din Suedia.

A fost înființat de Regele Gustav Adolf (1628) pentru a etala ținutele vestimentare din campania sa în Polonia. În decursul timpului au fost adăugate diverse obiecte, arme care evocă istoria militară și contribuția regalității în istoria Suediei.

Am fost impresionată de gărzile regale aflate în perimetru, persoane nemișcate, ca niște statui.

Trezoreria Regală (Skattkammaren), situată în pivnița de sub Sala Națională a Palatului Regal, a fost deschisă pentru vizitare în 1970 printr-o decizie parlamentară. Printre obiectele etalate se găseau trei coroane salvate din incendiul castelului Tre Kronor, coroane ale altor regi suedezi, sabia lui Gustav Vasa, etc.

În fața Palatului Regal, în 2018, la celebrarea a 200 de ani a dinastiei suedeze Bernadotte, a fost mutată din Slussen statuia regelui Karl Johan XIV. Statuia a fost construită după moartea regelui la comanda fiului său, Regele Oskar I. A fost creată la Roma, trimisă în Suedia (1810), postată în Slussen (1851) și dezvelită după trei ani.  Regele era îmbrăcat în uniformă de mareșal suedez, având pe umărul drept și pe piept însemne reprezentând Ordinul Serafimului. Era postat călare pe un armăsar care la gât purta crucea ordinului regal și pe harnașament trei coroane suedeze.

Vis a vis de palat am văzut fosta Casă de Bal (Lilla Bollhuset) construită în 1627 și folosită 40 de ani pentru sporturi cu mingea, ulterior, până în 1686 de către companiile de teatru.  După înființarea Parohiei finlandeze în Stockholm clădirea a fost transformată în Biserica finlandeză (Finska kyrkan– Suomalainen kirkko) care a început să funcționeze din 1725.

În față se afla fosta Catedrală a orașului, Biserica Sfântul Nicolae-Storkyrkan.  După ce am vizitat-o am urmat strada pietonală unde se aflau o sumedenie de magazine.

Nu lipseau nici pictorii stradali, ca în orice loc din lume aglomerat de turiști.

Era așezat chiar și un telefon public de epocă, Rickstelefon, probabil pentru a lăuda rețeaua de telefonie care s-a înființat în Suedia în 1880.

Am ajuns în Piața Mare (Stortorget), cea mai veche piață din Stockholm care a fost delimitată prin construirea de clădiri pentru populația de atunci, în jur de 6.000 de persoane (1400). În decursul timpului în clădiri au început să funcționeze comercianții și piața a devenit un loc principal de întâlnire, mai ales în jurul fântânii situată în centrul ei (secolul XVIII). În 1856 fântâna a secat, a fost mutată până în 1950 când, readusă, a fost conectată la conducta de apă din oraș. Actual în piață au loc spectacole, demonstrații și Piața de Crăciun din Stockholm.

Pe latura de nord a pieței se afla Muzeul Premiului Nobel (Nobelmuseet), cu acest nume din anul 2019, în care se găseau expoziții, rulau filme, aveau loc piese de teatru, dezbateri științifice despre laureații Nobel și  informații despre fondatorul premiului, Alfred Nobel (1833-1896). Cu numele de Muzeul Nobel a fost deschis în 2001 în fosta clădire, în stil rococo francez, a Bursei de Valori (Börshuset) (1773-1776) care a înlocuit vechea Primărie. În clădire funcționau și Biblioteca Nobel iar la etaj Academia Suedeză.

La capătul străzii pietonale se afla zona care în Evul Mediu era locuită de populația germană. Numărul germanilor crescând, negustorii germani au construit o școală și în 1672 Biserica germană luterană „Sfânta Gertrude” (patroana călătorilor) (Tyska Kyrkan).

Pe turnul bisericii a fost postat un cocoș de aramă care se rotea în direcția vântului.

Când turnul a fost distrus într-un incendiu (1878) și ulterior reconstruit cocoșul a fost schimbat cu unul nou iar piesa originală închisă într-o cutie de sticlă și expusă în holul de la intrare.

Am schimbat direcția pe alte străzi pietonale comerciale înțesate de turiști.

Am ajuns în piața Mälartorget, situată în partea vestică a orașului vechi, în apropierea lacului căruia îi poartă numele.  Piața a părut ca urmare a acoperirii unei porțiuni de apă cu pământ (1866) pentru a se crea un port în care se descărcau produsele agricole din zona lacului.

În zona pieței se afla Statuia „Familia” (Familjen) efectuată de Pye Engström (1972-1973). Interesant era că mama, tatăl și copilul  puteau fi mutate și rotite de-a lungul pistelor din bază.

La capătul străzii am ajuns în zona podului Munkbron unde se afla stația autobuzului cu care urma să mă deplasez.

Citește și Stockholm, Suedia- insula Riddarholmen