Arhive categorie: în lume

Pécs, Ungaria- Piața Domului și Piața Sf. Ștefan

Publicat pe de
1

După ce am văzut descoperiri arheologice din jurul  Catedralei Pécs am intrat în  Piața Domului (Dom tér), formată în momentul în care zidurile castelului medieval au fost demolate (1822-1891).  Doi ani mai târziu în piață a fost postată statuia lui Ignác Szepesy (Szepesy Ignác-szobor), episcopul care a participat la dezvoltarea orașului înființând o tipografie, fondând Academia de Drept și îmbogățind biblioteca cu aproximativ 4.000 de exemplare.

Pe latura de vest a pieței se află Palatul Episcopal (Püspöki Palota). Inițial a fost format din trei aripi, nordică, estică, sudică, care limitau o curte interioară și o grădină. În secolul XVI palatul a fost reclădit în locația actuală apoi în decursul timpului a fost modificat. În secolul XVIII a fost extins cu aripa bibliotecii, etajat și fațada decorată în stil baroc.

La etaj a fost postată statuia Franz Liszt (secol XIX), amintind de vizita compozitorului (1846) în momentul consacrării Episcopului de Esztergom, când a compus o liturghie dedicată acestuia. A fost așezat cu fața spre catedrală pentru „a se inspira” din sunetele clopotelor.

Pe latura estică se află clădirea care găzduiește Arhivele Episcopale (Püspöki levéltár). Inițial acestea se aflau în partea de sud-est a palatului, în actualul Salon  Mare (1751-1777). În timp s-au extins și au ocupat spațiile bibliotecii, vicariatului și biroului episcopal, mutate în alte locații.

Lângă Arhive, pe o străduță spre est, se află Trezoreria Episcopală (Püspöki Kincstár) într-o clădire construită ca și casă canonică (1843). Ulterior a fost numită Casa Martyn după pictorul care s-a mutat și a trăit în ea. În fața clădirii se află două sculpturi efectuate de el. Trezoreria funcționează și ca muzeu în care se pot vedea comorile adunate în timp de Episcopia Pécs- obiecte din aur, numismatice și o expoziție de artă ecleziastică.

În apropiere se află una dintre fântânile turcești (Török-kút) care au supraviețuit în oraș, azi loc de întâlnire al amorezilor .

Lacătele iubirii le-am întâlnit și pe o alee în parcul din zonă.

În apropierea fântânii se află Muzeul de Artă Modernă (Csontváry Múzeum) care a fost deschis în fostul sediu al TIT cu expoziția Tivadar Kosztka Csontváry (1973).

Pe lângă el am pătruns în Piața Sf. Ștefan (Szent Istvan tér) care inițial a fost o piață de grâu (1712) din care a făcut parte și zona Pieței Domului. Din secolul XVIII în piață a existat o fântână sub formă de cascadă. În 1975 în timpul reparațiilor sistemului de curgere au fost depistate niște ruine astfel cascada a fost eliminată rămânând doar o fântână arteziană (szökőkút), în centrul unui parc.

Săpăturile arheologice efectuate au scos la iveală un Mausoleu creștin (Ókeresztény Mauzóleum) din secolul IV, o capelă funerară, una dintre cele mai mari clădiri din fosta localitate Sopianae. Avea două etaje, cel superior folosit ca și cameră de înmormântare și inferior o criptă în care erau îngropate persoanele.

Inițial a existat un singur mormânt, cu un sarcofag sculptat, situat într-o cameră pictată cu fresce apoi  spațiul a fost mărit spre vest pentru alte două sarcofage.

În 1946 pe partea de est a pieței a fost postată statuia Două surori (Két testvér szobor).

Pe strada care mărginește piața se află Biserica Mânăstirii Maicii Domnului (Miasszonyunk-zárdatemplom), romano-catolică, construită inițial în stil baroc (1727) și o dată cu ridicarea mânăstirii modificată în stil clasicism (1847-1851).

Lângă ea a fost construită o clădire care în decursul timpului a fost extinsă, conectată de clădirea principală a mânăstirii și din 1907 a funcționat ca școală a Ordinului Notre Dame.

Din 1941 a aparținut universității, postbelic a fost etatizată și transformată în Gimnaziul  Leőwey Klára (Leőwey Klára Gimnázium), numit după participanta  la Revoluția și Războiul de Independență din 1848.

După un an, lateral de clădire a fost postată statuia Sf. Francisc de Assisi (Szent Ferenc szobor).

Ocolind gimnaziul am ajuns în dreptul Bisericii „Sf. Francisc” (Szent Ferenc templom), aparținând franciscanilor. Aceștia au apărut pentru prima dată în oraș în 1256. La începutul secolului următor, cu ajutorul unei familii înstărite, au ridicat o biserică cu două turnuri și o parte din mânăstire (1301).

Au funcționat până în perioada ocupației otomane când biserica a fost demolată și o parte din ea transformată în Moscheea Memi Pasa (secol XVI). În fața intrării principale și în spatele fostului altar a fost creată baia cu hamamul Memi Pasa  (Memi pasa fürdője) și mânăstirea a fost transformată în locuințe.

După ce turcii au fost alungați zona a intrat iar în posesia franciscanilor (1687) care inițial au ținut slujbele în moschee apoi au dărâmat-o și în mai multe etape au construit actuala biserică (1718-1780). Baia Memi Pasa a supraviețuit până în anii 1880 când a fost demolată o dată cu modificările efectuate la biserică. UN secol mai târziu biserica a fost iar modificată și a primit forma actuală (1926-1930).

Lângă biserică am văzut un tramvai vechi care avea postat pe geam un orar. Nu mi-am dat seama pentru ce, neînțelegând limba maghiară.

Am urmat o stradă mărginită de clădiri în care funcționau numeroase magazine și firme. În capătul ei, la intersecția unor străzi, se afla fosta Casă Sipőcz în care încă din 1764 a funcționat o farmacie. Actual în clădire, pe lângă funcția sa de bază, funcționează Muzeul Farmaciei „Saracen” (Saracen gyógyszertári múzeum). Pe lângă ea am intrat în piața centrală a orașului, locul meu de întâlnire cu amicii.

Citește și Pécs, Ungaria- Piața Széchenyi 

Pécs, Ungaria- descoperiri arheologice din jurul catedralei

Publicat pe de
Răspunde

În drumul meu prin Ungaria după ce am vizitat Memorialul Bătăliei de la Mohács am rulat 53 kilometri până la ținta mea finală, orașul Pécs care în 1998 a primit premiul UNESCO „Orașe pentru pace” și în 2010 a fost selectat pe lista orașelor „Capitală Europeană a Culturii”. În jur de ora 17 m-am cazat la Joker Hostel  la care făcusem în prealabil rezervare.

Procedurile cazării fiind încheiate, fiind vară și ziua lungă,  am pornit imediat să explorez orașul. În drum spre centrul istoric am trecut pe lângă școala profesională  Sz.Angster József iskola care a fost fondată în 1885 ca școală de ucenicie. Din 1929 a funcționat în actuala clădire, construită pentru ea. În 1949 clădirea a fost naționalizată, patru ani folosită de armată, apoi redată școlii.  Din 1995 i s-a alocat și cădirea fostei școli primare.

În timpul pe care îl aveam la dispoziție, seara având întâlnire cu niște cunoștințe,  îmi propusesem să vizitez fosta cetate medievală și dacă o găseam deschisă, Catedrala Pécs.

Prima clădire istorică pe care am văzut-o a fost Moscheea lui Jakováli Hassan (Jakováli Hasszán Pasa Dzsámija) numită după pașa din Kanizsa, comandant-șef militar, descendent al orașului prin bunicul din partea mamei, singura din Ungaria care a supraviețuit cu minaretul atașat. A fost construită în a doua jumătate a secolului construită XVI, orientată spre Mecca. După alungarea turcilor,  lângă ea ridicându-se un spital, o parte a fost demolată (foaierul), restul transformată în capela spitalului, legată de acesta printr-o cale de acces directă și minaretul folosit ca clopotniță. În 1960  a fost restaurată în forma originală, în anii 2000 renovată  și redeschisă în 2010 ca moschee.

În anul 2016 lângă moschee a fost postată  statuia lui İbrahim Peçevi, istoric turc născut în Pecs.

Încă 5 minute de mers și mi-am atins obiectivul, rămășițele fostului Castel Pécs care azi înconjoară un complex de clădiri aparținând episcopiei, în centrul cărora se înalță Catedrala Pécs.

Pe locul actualului oraș în vechime se afla  așezarea Sopianae în care Regele Sf. Ștefan a fondat o episcopie (1009) ale cărei clădiri au ars într-un incendiu mare care a cuprins orașul (1064). Au fost refăcute ulterior și înconjurate cu ziduri. În a doua jumătate a secolului XIII a fost ridicat un castel, înconjurat de ziduri duble și șanț de apărare, care în decursul timpului a fost asediat și atacat de mai multe ori însă a rezistat.

În secolul XV orașul, fiind cel mai mare din Ungaria, era o țintă majoră a otomanilor astfel comandantul de oști Paul Chinezul (Pál Kinizsi), pentru a proteja castelul, a construit în colțul de nord-vest al zidului castelului un bastion circular, Barbakán, înconjurat de șanț de apărare.

Bastionul putea fi accesat doar pe un pod mobil

Turcii, câștigând Bătălia de la Mohács (1526, au înaintat spre a cuceri alte teritorii. Au atacat și Castelul Pécs care, neputându-se apăra, fortificațiile fiind învechite, s-a predat trupelor otomane.

În timp aceștia au transformat orașul construind clădiri publice,  mai multe moschei, băi, etc.

În secolul XVIII orașul a fost restructurat și remodelat. Castelul a fost demolat,.  Pentru crearea unor străzi șanțul de apărare a fost umplut cu pământ rămânând intact doar în partea vestică.

În secolul XIX zona, suburbie a orașului Pécs, era deținută de familia Zsolnay care a construit un teren de tenis, înlocuit cu unul de baschet, folosit iarna ca patinoar.

În 1967  a început excavarea zidurilor castelului apoi în 1968 bastionul și zidurile vechi au fost restaurate și au intrat în circuitul turistic al orașului.

Lângă Catedrala Pécs am văzut un șir din 12 statui reprezentând Apostolii Rătăcitori (Vandorlo Apostolok). Înalte de 2,5 metri, au fost efectuate pe parcursul a nouă ani (1854-1863). În timpul reconstrucției catedralei au fost mutate în altă locație  (1882-1891).

Pentru a le aduce în zona inițială în anii 1930 a fost construită o arcadă cu scopul de a le proteja și un piedestal comun. Statuile, ajunse într-o  stare avansată de degradare (1937), nu au putut fi restaurate din cauza celui de Al Doilea Război Mondial, abia între anii 1961-1963 aceasta fiind efectuată. Au fost mutate lângă catedrală abia în anul 2017.

Catedrala fiind închisă, am continuat explorarea zonei din jurul ei.

În partea de nord se află ruinele Universității medievală (Középkori Egyetem) creată de episcopul din  Pécs cu ajutorul Regelui Ludovic I (1367), pe locul unde se presupune că a existat primul Palat Episcopal, având două facultăți- arte și drept.

Fundațiile clădirilor au fost scoase la iveală prin săpăturile efectuate între anii 1978-1987.

De asemenea s-au descoperit bazele Capelei Sf. Fecioare Maria (Szűz Mária kápolna), ridicată de Episcopul Nicolae (1346-1360).

Capela a fost distrusă în timpul invaziei și ocupației otomane (1543).

În partea de sud a presupusei universități azi se află un Muzeu Arheologic.

.

Înconjurând catedrala am trecut pe lângă o statuie care reprezenta uniunea regalitate-religie, un rege și un episcop ținând împreună cheile orașului.

Citește și Pécs, Ungaria-Piața Domului și Piața Sf. Ștefan

 

Catedrala „Sf. Petru și Pavel” din Pécs, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

Fiind în Pécs pentru două zile și neputând-o vizita în ziua precedentă, fiind închisă,  primul drum l-am făcut spre Piața Domului unde se află  Catedrala „Sf. Petru și Pavel” (Bazilika Szent Péter és Szent Pál-székesegyház), de rit romano-catolic.

Istoria ei este foarte veche, în documente existând deja o catedrală în anul 1009.

A doua catedrală a fost construită în partea de nord-vest a pieței de azi dar, împreună cu Palatul Episcopal, au fost distruse într-un incendiu (1064).

O nouă catedrală a fost ridicată în partea de nord-est, situată pe locul unui vechi cimitir din perioada Imperiului Roman (secolul IV), descoperit mult mai târziu.

În invazia tătarilor (1241-1242) a fost incendiată apoi reconstruită cu cinci nave. I s-au adăugat două capele noi, Capela Fecioarei Maria, legată de turnul de nord-vest și Capela Trupul lui Cristos, legată de turnul de sud-vest.

În secolul XV a fost modificată în stil gotic și în interior au fost amenajate 24 de altare cu nume de sfinți și evenimente religioase (1505-1512).

După câștigarea Bătăliei de la Mohács turcii au înaintat și au atacat orașul care s-a predat fără luptă (1543). Aceștia au transformat Capela Trupul lui Cristos în moschee și cripta au folosit-o ca depozit de muniții și alimente.

Deși sub ocupație turcească, turnul de sud-vest fiind avariat de un fulger (1631), sub aga Ahmed din Belgrad acesta a fost reparat și pe el postate inscripții cu litere arabe care s-au păstrat până azi.

În secolul XVII au avut loc mai multe lupte care s-au terminat în 1684 cu învingerea otomanilor. Înainte de plecare aceștia au deteriorat frescele și ornamentele catedralei iar eliberatorii au jefuit-o.

Până în 1703 a fost reparată dar un an mai târziu a fost bombardată în atacurile curuților și  Biserica Tuturor Sfinților a preluat rangul de catedrală.

Până în 1732 clădirea a fost din nou reparată și la dorința episcopului de atunci modificată în stil baroc.

A fost creat altarul principal (1741).

Interiorul a fost mobilat în stil rococo (1756).

După decesul episcopului catedrala a fost refăcută în stil clasicist (1807).

Spre sfârșitul secolului catedrala a fost simplificată, înlăturându-se elementele baroce, rococo și a primit înfățișarea actuală.

A fost dotată cu o orgă (1887) care a fost restaurată în anul 2008.

Catedrala dispune de cea mai mare criptă din Ungaria în care se intră pe o scară mărginită de plăci cu sculpturi.

Ea se află pe locul unde au fost descoperite de arheologi morminte din epoca romană.

În criptă, în decursul timpului, au fost înmormântați mai mulți episcopi și nobili.

Un exemplu este mormântul celui de al 25-lea Episcop din Pécs, Janus Pannonius, al cărui mormânt este situat în stânga casei scărilor.

În două dintre cele patru turnuri ale catedralei au fost postate patru clopote, în turnul din sud-est trei clopote așezate unul lângă celălalt și în cel de sud-vest un clopot.

Din anul 2015 turnul din sud-est se poate vizita, bineînțeles contra cost. Pentru a ajunge la nivelul clopotelor se urcă o scară de lemn la baza căreia sunt postate afișe cu istoricul catedralei.

Se ajunge la ultimul nivel, sub vârful turnului.

Înconjurând clopotele, prin „ferestrele” turnului se poate admira panorama orașului.

Clopotul Adormirea Maicii Domnului (Nagyboldogasszony harang), cel mai vechi din catedrală (1804),  are o greutate de 800 kg . El  sună dimineața, la prânz și seara.

Clopotul Sf. Pavel (Szent Pál harang) cântărește  500 kg. A fost recondiționat în anul 1949 și sună împreună cu clopotul Adormirea Maicii Domnului pentru chemarea enoriașilor la liturghie.

Clopotul Sf. Francisc de Assisi (Szent Ferenc Assisi harang), cu greutatea de 100 kg , a fost construit în 1949 pentru a-l înlocui pe cel confiscat în cel de Al Doilea Război Mondial.  El sună doar timp de1 minut, la ora 11:50, în sâmbăta „Înălțării Domnului”.

Clopotul Sf. Petru (Szent Péter harang), situat în turnul de sud-vest, este un clopot construit în locul celui aruncat în 1819. Fiind susținut de o structură de lemn care s-a deteriorat, aceasta a fost schimbată în 2008. Pentru a rezista, clopotul sună maxim 32 secunde.

Între anii 1962-1963 catedrala a fost renovată apoi în 1991 Papa a ridicat-o la rangul de Bazilică Minor.

Ultima decorație a catedralei, o poartă din metal înfățișând viță-de-vie, situată la intrarea sudică, a fost executată în anul 2000.

Citește și Pécs, Ungaria- descoperiri arheologice din jurul catedralei

Memorialul Bătăliei de la Mohács, Ungaria

Publicat pe de
1

De la Mohács, Ungaria, la 10 km spre sud, în apropierea localității Satorhely, se află Memorialul Bătăliei de la Mohács (Mohácsi Történelmi Emlékhely). A fost construit la cea de a 450-a aniversare a bătăliei (1976) după ce în acel loc săpăturile arheologice au scos la iveală trei morminte comune ale participanților (1960, 1975).

În timpul invaziei otomane în sud-estul Europei, după căderea Cetății Belgrad (1521) teritoriul Ungariei a rămas neapărat. Regele Ungariei și Boemiei Ludovic al II-lea, pentru a face o alianță politică, s-a căsătorit cu Maria de Austria (1552) astfel armatele s-au unit în lupta împotriva turcilor. Totuși turcii înaintau. Au trecut munții devastând totul în cale.

Armata ungară s-a deplasat urgent într-o câmpie mlăștinoasă unde preconiza că se va desfășura viitoarea bătălie cu turcii, locul unde azi se află memorialul (1526). Inițial au reușit să-i facă pe  otomani să se retragă. Aceștia, primind ca întăriri trupele de ieniceri, au atacat din nou și în doar o oră și jumătate bătălia a luat sfârșit.

Turcii au capturat și ucis o mare parte din armata maghiară. Aproximativ 2.000 de persoane au murit în timpul bătăliei, inclusiv Regele Ludovic care, încercând să fugă noaptea, în apropiere de Csele a căzut de pe cal într-un râu și s-a înecat.

Cei 2.000 de prizonieri maghiari au fost executați apoi trupele otomane au înaintat și au cucerit Buda ajungând să dețină toată partea de vest a Ungariei în care era inclusă și Transilvania. Nordul Ungariei a rămas independent până la sfârșitul secolului XVI dar Regatul Independent al Ungariei s-a destrămat.

După multe lupte între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, care au decimat mare masă a populației, în 1687 a avut loc Bătălia de la Mohács în care armata condusă de Carol de Lorena a avut multe pierderi omenești dar a reușit să decime armatele otomane și pe conducătorul lor Süleyman Pașa. De la acea bătălie habsburgii au început să recucerească teritoriile pierdute, alungându-i treptat pe turci.

La intrarea în memorial a fost construită (2011) o clădire modernă din sticlă prevăzută cu o poartă masivă de fier forjat și beton și un spațiu de trecere unde am plătit taxa de intrare.

Între clădire și cimitirul memorial am traversat o alee mărginită de o construcție, jumătate în pământ, care evocă mânăstirile distruse sub ocupația otomană.

În mijlocul lor se află o fântână cu un boboc de trandafir despicat în trei care simbolizează împărțirea țării în trei părți și apa fântânii, lacrimile vărsate de maghiari.

Pe un câmp larg cu iarbă, înconjurat de o pădure de aluni și tise, au fost postați stâlpi de lemn sculptați cu diverse simboluri.

Prin poziționarea lor simbolizează diverse etape ale bătăliei astfel într-o zonă formează un arc de cerc întrerupt simbolizând stagnarea dezvoltării țării în urma bătăliei pierdute.

La marginea pădurii o porțiune este despicată simbolizând atacul turcesc. A fost postată și o cruce foarte înaltă, vizibilă de la intrare, ca punct final al memorialului înainte de pătrunderea în hățișurile pădurii, reprezentând victimele ucise de mulțimea ienicerilor.

Un monument format din 14.000 componente din bronz asemănătoare oaselor simbolizează victimele creștine ale bătăliei și cele din localitățile înconjurătoare.

Unii stâlpi reprezintă topoarele, măciucile, coasele folosite în luptă.

Pe alții sunt sculptate victimele măcelului.

O porțiune prezintă stâlpii înconjurând o clopotniță din lemn al cărei sunet aduce tristețe.

Printre mormintele comune se află pietre funerare ale unor somități ca Regele Ludovic, Süleyman Pașa, conducătorul de oști Pál Tomori, cavaleri, etc.

Într-un loc a fost postată o harpă medievală sugerând cântece de jale interpretate împreună cu poveștile menestrelilor.

Aleile de vizitare au fost create sub formă de cercuri concentrice, formând un drum cu dus-întors, simbolizând atacurile celor două armate.

De asemenea permit vizitarea întregului memorial.

Clădirea de intrare a fost construită cu forma unei cupole din panouri de sticlă, susținută de arcuri de beton, în care la etaj se află o sală de ședințe și un mini spațiu expozițional, deasupra lor un spațiu pentru expoziții sezoniere, o cafenea și un restaurant.

Subteran a fost amenajat un muzeu pe care l-am vizitat la ieșirea din memorial, bineînțeles după ce am plătit taxa de intrare.

În muzeul puțin luminat am văzut etalate diverse tipuri de uniforme militare ale epocii, armuri, steaguri, arme de luptă, etc.

De asemenea am vizionat o simulare de bătălie redată pe un ecran.

 

 

Bátaszék și Mohács, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

În drumul meu prin Ungaria, după ce am vizitat orașul Baja am continuat drumul spre est și după 21 kilometri,  în județul Tolna m-am oprit în orașul Bátaszék. Pe marginea șoselei se înălța o biserică impresionantă pe care doream să o imortalizez. Numele orașului provine de la două mânăstiri care au existat acolo.

În secolul XII localitatea se numea Széké. Acolo s-au stabilit călugări cisticercieni și au construit o mânăstire (1142) care un secol mai târziu a fost distrusă de invazia tătară (1242).

Călugării, cu ajutorul unei familii de moșieri, în 100 de ani au reușit să reconstruiască biserica (1347) însă mânăstirea a fost demolată. În timp în locul cisticercienilor s-au mutat călugări benedictini care au ridicat biserica la rangul de abația Székély pe care regele a unit-o cu Mânăstirea Báta și locația a primit numele de Bátaszék.

Sub ocupația otomană a fost transformată în cetate. Biserica a fost reconstruită și din 1718 a devenit biserică parohială.  Fiind ruinată, împreună cu clădirile abației au fost demolate (1889). Până în 1903 a fost construită actuala Biserica Parohială Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (Nagyboldogasszony templom).

Fiind o biserică mare, în locurile principale fundația clădirii a fost săpată cu o adâncime de 8-10 metri. Clădirea a fost ridicată în stil neogotic cu un turn înalt de 30 metri.

În partea superioară a fațadei a fost postată statuia unui înger care suflă din trombon.

În 1995 ruinele fostei biserici au fost descoperite și reconstruite până în anul 2001.

În aceeași zonă se află și Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

Din drumul spre Pécs, punctul final al excursiei, m-am abătut spre sud și după 30 kilometri în  județul Baranya am intrat în  orașul Mohács, oraș-port pe malul drept al fluviului Dunăre, cunoscut mai ales după marea Bătălie de la Mohács în care trupele maghiare au fost înfrânte de otomani.  Am parcat lângă Biserica Ortodoxă Sârbească „Sf. Treime” (Szentháromság-templom), în fostul cartier sârbesc, construită de sârbii refugiați din fața invaziei otomane (1732), în stil baroc, cu un turn înalt de 48 metri.

Deși a început să plouă în rafale m-am îndreptat spre promenada de pe malul Dunării. Spre norocul meu rafalele au fost trecătoare și ploaia s-a oprit.

Portul din  Mohács este folosit în principal ca port de croazieră, mai ales pentru cursele Pécs- Villány.

După ce dorința mea de a vedea Dunărea s-a împlinit, m-am îndreptat spre centrul orașului. Lângă o intersecție am văzut statuia Sfintei Treimi (Szentháromság szobor) postată pe un soclu de piatră înalt.

Pe lângă ea am înaintat până la Piața Széchenyi (Széchenyi tér), prevăzută central cu o parcare. Piață mare, înconjurată de clădiri de epocă și o Biserică Memorială Votivă, a fost creată în 1896, a primit forma actuală în 1940 și a fost renovată în 2007.

În partea de vest a pieței se află Școala Primară Széchenyi (Széchenyi István Általános Iskola) construită între anii 1896-1897.

A fost folosită în special de copiii  burgheziei orașului.

În fața școlii a fost postat un grup statuar (1987) în amintirea eliberării de sub ocupația otomană prin a doua Bătălie de la Mohács.

Lângă școală, într-o clădire modernă funcționează Centrul de tineret MTÁMK și Centrul Cultural AMI (MTAMK es AMI Ifjusagi Centrum).

Pe latura de sud a pieței se află mai multe elemente comemorative. În 1926  a fost ridicată Biserica Romao-Catolică Memorială „Fecioara Maria” (Magyarok Nagyasszonya plebaniatemplom) pentru comemorarea a 400 de ani de la Bătălia de la Mohács.

La baza clădirii a fost amplasat un kilogram de pământ memorial din curțile a 3.000 de sate maghiare, 52 de orașe și 25 de primării județene.

Biserica, în stil bizantin, a fost prevăzută cu o cupolă înaltă de 30 metri și lată de 20 metri și ferestre cu vitralii.

Poate găzdui în jur de 3.600 de persoane.

Deasupra intrării a fost postată o orgă.

Lateral de biserică a fost creat un monument din metal reprezentând victoria.

Lângă el, pe o serie de colonade am găsit postată o placă memorială  în amintirea Arhiepiscopului din Kalocsa și a conducătorului Tomori Pal (1526) postată în 1996 de Asociatia Aparatorilor orasului Mohács.

Vis a vis de colonade se află clădirea în care funcționează Consiliul Județean (Mohácsi Járási Hivatal Kormányablak), construită în anul 1926.

Lângă ea, în partea de est a pieței, se află Primăria Mohács (Polgármesteri Hivatal).

Clădirea a fost construită în stil maghiar cu elemente maure (1924-1926). Corpurile laterale au fost prevăzute cu câte o cupolă.

Fațada principală a fost prevăzută la rândul ei cu două cupole. Între ele, central, a fost postată stema orașului. Deasupra intrării a fost creat un balcon mărginit superior de arcade decorate și anterior sculptat în piatră.

În fața Primăriei, pe marginea parcării se află două statui. Una dintre ele reprezintă laurii victoriei înconjurând stema din secolul XVIII a orașului, la rândul ei ținută în brațe de leul învingător.

Statuia celor 3 fete (Három leány szobra) a fost construit pentru a comemora eliberarea de ocupația sârbă (1932). Fetele, îmbrăcate în costume populare maghiare, șvabe și croate,  ultimele două susținând stema maghiară, simbolizează prietenia între cele trei naționalități care populau orașul în pofida Tratatului de la Trianon.

Latura de nord a pieței este delimitată de o stradă cu numeroase magazine, firme, etc.

Am urmat-o spre un parc situat la marginea centrului orașului.

În Parcul Eroilor (Hősök parkja) se află o poartă înaltă cu patru coloane, vizibilă de departe, inițial ridicată ca Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial cărora le-au fost adăugate numele celor din Al Doilea Război Mondial și ai Revoluției din 1956, devenind Memorialul Eroilor  (Hősi Emlékmű).  Din păcate la momentul vizitei mele în jurul lui se făceau săpături, probabil pentru amenajarea parcului.

Citește și Memorialul Bătăliei de la Mohács, Ungaria

Baja, Ungaria

Publicat pe de
Răspunde

Având de făcut un drum în Ungaria, până la Pécs, m-am hotărât să mă opresc pentru a vizita, în puținul timp, câteva localități de pe traseu. După 100 km pe autostradă, unde am trecut granița și 102 kilometri pe drumuri naționale, cam aproximativ 3 ore, în județul Bács-Kiskun am intrat în orașul Baja, unde am trecut pe lângă clădirea Poliției (Bajai Rendőrkapitányság).

Localitatea a fost prima dată atestat documentar din 1308, în posesia familiei Bajai,  dar săpăturile arheologice au descoperit că zona a fost locuită încă din epoca fierului.

În 1474 așezarea a intrat în posesia familiei Czobor care a fost deposedată sub ocupația otomană și repusă în drepturi sub habsburgi (1727). Sub otomani, dezvoltându-se, în 1696 a primit statutul de târg (oraș).

În acea perioadă în Baja s-au stabilit mulți bunjevci și sârbi, au venit călugări din Bosnia, care au format o misiune franciscană dar biserica construită de ei a fost transformată de turci în moschee. Apoi, în secolul XVIII, s-au stabilit  germani, maghiari și evrei.

Biserica Inimii lui Isus (Jezus Szive templom)

La sfârșitul secolului XVII călugării franciscani au preluat moscheea, au reparat-o și transformat-o iar în biserică, muncă zadarnică deoarece în timpul Războiului de Independență Rákóczi (1703-1711), primul război împotriva turcilor, clădirea a ars. După alungarea turcilor Baja a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar.

Franciscanii, în drepturi legale, au construit o mânăstire (1721), lângă care am parcat și eu.

Lângă ea au ridicat  Biserica Franciscană „Sf. Anton de Padova” (Szent Antal Római katolikus templom) pe care, în partea de nord,  au conectat-o cu mânăstirea (1740).

Complexul a fost înconjurat de un gard și  în colțul sudic ridicat un turn la baza căruia a fost amenajată o capelă cu statuia Fecioarei Îndurerată (1741). Statuia se poate vedea azi într-o nișă laterală, după intrarea în biserică.

Pe fațada principală au fost postate statui, central Fecioara Imaculată, în laterale Sf. Francis și Sf. Anton de Padova.

Un secol mai târziu pe altarul principal a fost pictat Sf. Anton de Padova (1844) și biserica a fost decorată cu fresce reprezentând scene biblice. Din 1950 Ordinul Franciscan a fost interzis. Doar în secolul XXI a fost iar legalizat. A recuperat mânăstirea cu biserica  pe care le-a renovat.

Lângă biserică se află clădirea Primăriei Baja (Polgármesteri Hivatal) pe care am ocolit-o până în piața din fața ei.

Pe acel loc inițial a existat casa Billard (1742), distrusă într-un mare incendiu . În locul ei a fost construit un palat  pentru  contele,  arhiepiscop de Kalocsa (1742), care a fost folosit și ca reședință a diverșilor arhiepiscopi care veneau pentru întruniri. După moartea sa, fratele său, moștenitor, a vândut clădirea care a intrat în posesia Trezoreriei apoi a familiei Grassalkovichi (1750), după care a fost numită, Palatul Grassalkovichi.

În timp a trecut din proprietar în proprietar apoi a fost răscumpărată de orașul Baja (1858) și a fost folosită pentru birourile orașului (1863). La sfârșitul secolului XIX a fost reconstruită în stil neorenascentist francez. De o parte și de alta a intrării principale au fost postate câte o statuie reprezentându-l pe Atlas și lângă balconul situat deasupra ușii au fost postate cariatide. Clădirea a fost renovată de două ori (1994-1997, 2004).

În fața palatului, în memoria celor decedați în marea epidemie de ciumă, a fost postat Monumentul Sfintei Treimi (Szentháromság szobor). Pe un soclu de piatră au fost create patru coloane pe care au post așezate statuile celor patru evangheliști. Deasupra lui a fost înălțată o coloană la baza căreia se află statuia Fecioarei Maria și în vârful ei Sfânta Treime.

Monumentul, unul dintre cele mai vechi din Baja, după ce a fost renovat (1881) a fost mutat în centrul actualei Pieței Sfinta Treime (Szentháromság tér).

Vis a vis de Primărie, în cealaltă parte a pieței, se află o promenadă de-a lungul râului Sugovica.

Răul, afluent al Dunării, înconjură centrul orașului formând o insulă unde localnicii merg vara să facă plajă. Numele lui, tradus din slavă, ar însemna murdar, primit probabil datorită culorii sale.

Am ieșit din piață și am mers pe o stradă paralelă cu râul dorind să văd un renumit muzeu al orașului situat în apropiere.

Bazele muzeului din Baja au fost puse interbelic de colecționarul de artă și scriitor, Imre Oltványi, care a adunat o colecție de artă de la artiștii maghiari ai vremii (1936). Numit Türr István Museum, pe lângă colecția de artă contemporană azi cuprinde și colecția istorică a orașului, colecția etnografică cu specific maghiar și german.

Cea mai importantă este colecția arheologică cu peste 40.000 de piese din perioada triburilor migratoare, avare și descoperirile singurului cimitir Sarmatian, excavat complet, din Europa.

În apropierea muzeului am văzut una dintre cele două biserici sârbești care s-au păstrat până azi, Biserica Ortodoxă Sârbească veche (Gyümölcsoltó Boldogasszony templom- Kis Szerb templom).

M-am întors și am traversat Piața Sfintei Treimi îndreptându-mă prin partea stângă a Primăriei.

Am străbătut o scurtă stradă pietonală la capătul căreia se vedea înălțându-se o biserică.

După alungarea turcilor de către habsburgi, în oraș s-au stabilit germani care și-au construit o biserică, distrusă în luptele cu curuții (1708). Apoi  a fost fondată parohia maghiară și germană (1722) și a fost construită o biserică mai mică cu tavan din chirpici (1728). În locul ei între 1742-1765 s-a ridicat  actuala Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel” (Belvárosi Szent Péter és Szent Pál-templom), cu ajutorul noului proprietar al orașului, contele Antal Grassalkovich.

Biserica a fost prevăzută cu un turn cu ceas înalt de 50 metri .

A fost extinsă în secolul XIX dar în 1840 a fost avariată într-un incendiu și a trebuit refăcută.

Pentru a păzi orașul de alte incendii, lângă biserică a fost postată statuia Sf. Florian (St. Flórián szobor), îmbrăcat în ținută romană militară, într-o mână ținând un steag și cu cealaltă vărsând apă peste o clădire în flăcări.

În decursul timpului biserica a fost renovată de două ori (1925, 1987).

Azi biserica este situată în Piața Sf. Imre (St. Imre tér).

Lângă ea, în mijlocul unui spațiu verde amenajat cu bănci, se află statuia lui Tóth Kálmán (1831-1881), poet, dramaturg, jurnalist și om politic maghiar.

Din cele trei biserici sârbești care au existat, a doua care a supraviețuit este Biserica Ortodoxă Sârbească „Sf. Nicolae” (St. Miklós szerb templom), construită în stil baroc (1775-1779) cu un turn care a ars într-un incendiu (1840). Ulterior a fost refăcut, înalt de 41 metri și decorat cu ghirlande împletite. Biserica a fost înconjurată de un gard. Biserica a fost restaurată de două ori (1970-1979, 1991-1993).

În 1725 la Baja au început să se așeze familii de evrei, negustori de lână, piele și tutun. Numărul lor a crescut prin emigrarea altor familii din Moravia. Ei au primit permisiunea să-și numească un rabin și să construiască o sinagogă (1773). Un secol mai târziu, sinagoga a ars într-un mare incendiu care a devastat localitatea (1840) și ulterior a fost construită o altă Sinagogă, actuala clădire, în stil neoclasic (1842-1845) care a fost inaugurată de rabinul șef al Aradului.

În 1948 a fost fondată o bibliotecă care a funcționat în cadrul Muzeului Baja, apoi a fost mutată în altă locație, inițial numită Biblioteca Științifică a Dunării de Sud și din 1954 Biblioteca Ady Endre, după poetul născut în oraș. Postbelic evreii au emigrat masiv, cei câțiva rămași în oraș au vândut clădirea orașului Baja (1974).

Între anii 1982-1985 clădirea a fost restaurată, apoi interiorul a fost amenajat și din 1933 sinagoga a fost transformată în  Biblioteca Ady Endre  (Ady Endre Városi Könyvtár).

În grădina de lângă clădire s-a păstrat un Memorial al Holocaustului și în interior un bazin roșu de calcar, vechi din momentul construcției.

Biblioteca deține foarte multe cărți, manuscrise, din care o colecție din 4,352 de volume datând din secolul XVIII. De asemenea este computerizată, doritorii putând găsi în general tot ce caută.

De la bibliotecă, trecând pe lângă Poșta Baja, în aproximativ 5 minute am ajuns pe una dintre arterele rutiere principale ale  orașului, Arany János ut.

Pe una din lateralele străzii se află o clădire neoclasică, fostul Conac Vojnich (1820), care în timp a găzduit academia gratuită și colonia artiștilor condusă de pictorul Gyula Rudnay (1947).

Din 1985 în clădire funcționează Muzeul de Artă Nagy István (Nagy István Keptar), numit după pictorul născut în Baja (1873-1937), care a fost specializat în peisaje și portrete, al cărui bust a fost postat în fața clădirii.

Am continuat plimbarea pe strada principală, flancată cu clădiri de epocă și mai moderne, în care funcționau diverse magazine, firme, restaurante, etc., întorcându-mă spre mașină.

De la Mânăstirea Franciscană am părăsit strada și, pe lângă un parc, în câteva minute am ajuns la  Biserica Reformată (Református templom), ridicată în 1892 cu ajutorul enoriașilor.

De acolo am parcurs mai multe străduțe până în dreptul unui mic deal pe care la începutul secolului XVIII a fost construită o capelă mică, refăcută în 1795 și înlocuită cu una în stil clasicist (1836), actuala Capela Calvarului „Fecioara celor Șapte Duderi” (Kálvária-kápolna).  Pe fațada ei a fost creat un portic cu patru coloane.

În fața ei au fost postate statuile din piatră, colorate, ale Fecioarei Maria, Mariei Magdalena și Sf. Ion, lateral de ele trei cruci înalte cu Isus Răstignit, restaurate (1973) și  păstrate până azi.

Până sus la capelă, de o parte și de alta au fost postate câte șapte monumente cu statui de piatră reprezentând personaje biblice, simbolizând cele șapte trepte ale drumul calvarului.

Cam atâta am putut vedea din orașul Baja  în timpul alocat. M-am întors la mașină și m-am îndreptat spre „punctul culminant” pentru mine, fluviul Dunărea. Am lăsat mașina într-o parcare dintr-o pădurice și, pe jos, am parcurs aleea paralelă cu râul Sugovica, afluent al Dunării, cunoscut și cu numele de Kamarás-Duna .

Am ajuns în locul unde râul se despărțea de Dunăre și pornea să înconjure o parte din oraș.

În acel loc se afla un turn de observație vopsit în roșu, Türr István kilátó.

A fost numit după un fost luptător în Revoluția de la 1848 care ulterior a militat pentru pace.

Turnul a fost construit din piatră, de formă rotundă, cu mai multe arcade și cu o porțiune masivă prevăzută cu o scară.

În spațiul dintre arcade a fost amenajat un memorial al luptătorului.

Deasupra turnului a fost amenajată o terasă, înconjurată cu un gard metalic, în mijlocul căreia este și azi arborat drapelul Ungariei. Vizitatorii pot urca pentru a admira panorama.

Încă de pe vremuri, fiind localizat la Dunăre, orașul Baja devenise un important centru comercial și de transport al regiunii. cerealele și vinul produse în zonă erau încărcate pe bărci și transportate pe Dunăre până în Austria și Germania. Actual, pe malul Dunării, funcționează un port modern pe care, însă, nu am avut timp să-l văd.

După terminarea Primului Război Mondial, granițele fiind nedefinite încă,  Baja a intrat în componența Regatului Jugoslaviei, nou format (1918). A revenit în componența  Ungariei după Tratatul de la Trianon, când granițele au fost stabilite.

M-am întors pe malul Sugovicei și m-am îndreptat spre Mini muzeul de pescuit, deschis în aer liber, Halászati Mini Skanzen, creat pentru educarea copiilor în manevrarea ustensilelor de pescuit și pentru a evoca tradițiile în domeniu.

Într-o plimbare prin spațiu verde se pot vedea un model de moară pentru nave, un vechi cuptor în aer liber, unelte de pescuit, ambarcațiuni vechi, etc.

Citește și Bátaszék și Mohács, Ungaria

Valencia, Spania- o parte din litoral

Publicat pe de
Răspunde

Din Orașul Artelor și Științelor Valencia, Spania, am trecut Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or) în Districtul Camins al Grau.

Am înaintat pe carrer de Menorca până la prima stație de autobuz.

Nu puteam să plec din Valencia fără să văd plajele de la Marea Balearelor.

Am preferat autobuzul pentru a vedea în mers o parte din oraș.

Parroquia Santa Maria del Mar (1333)

Marina de Valencia– Tingladao II

Plaza de l’ Armada Espanyola cu Monumento Joaquin Sorolla (1933)

Am coborât într-o stație în apropierea Hotelului Balneario Las Arenas situat lângă Platja de las Arenas.

L-am ocolit și am ieșit  la Platja del Cabanyal. Plaja era împărțită pe mai multe sectoare, fiecare cu numele său.

Paralel cu plaja erau amenajate alei întrerupte din loc în loc de câte o fântână sau statuie așezate central.

Monumento al actor Antonio Ferrandis (2003)

Briza era foarte puternică și rece, nisipul umed, așa că nu am putut ajunge chiar până la malul mării.

Marea Balearelor sau Marea Iberică reprezintă partea de sud-est a Mării Mediterană. Toată partea de est a orașului este mărginită de ea.

Am urmat aleea spre capătul acelei plaje.

Fuente del Barco de Agua

Estatua dels Dofins

Am intrat în porțiunea Platja de la Malva-rosa. Pe strada paralelă cu ea am văzut un Centrul de sănătate  care purta același nume, Centro del Salud Malva-rosa.

Am fi dorit să stăm și noi la o terasă dar aerul tăios ne-a alungat rapid. De data asta, pentru a ne întoarce în oraș, am preferat metroul a cărui stație nu se afla departe.

La revedere Valencia !!!

 

 

 

 

Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

Publicat pe de
Răspunde

După ce am străbătut Grădinile Turia din Valencia, Spania, am ajuns la capătul sud-estic al fostei albii a râului Turia unde am intrat în districtul Quatre Carreres pentru a vedea Orașul Artelor și Științelor (Ciutat de les Arts i les Ciències).

În 1994, după ce s-a ales din mai multe proiecte, au început lucrările pentru construirea unui complex modern pentru care au fost numiți arhitectul și inginer Santiago Calatrava care a căutat să îmbine structura cu mișcarea și  Félix Candela care se ocupa cu proiecte din beton armat.

Între 1996-1998 în centrul zonei alocate pe o suprafață de 13.000 metri pătrați  a fost construită prima clădire, L’Hemisfèric, în care funcționează Teatrul IMAX. Datorită formei sale a fost numită și „ochiul cunoașterii”  deoarece seamănă cu pleoapă care se deschide pentru a privi bazinul cu apă înconjurător care, având fundul de sticlă, împreună formează imaginea unui ochi.

Pe o jumătate de sferă din beton a fost construită „Pleoapa” din copertine din aluminiu lungi, pliate superior. Sub ea a fost așezată clădirea , „irisul”.

A doua clădire, terminată în anul 2000, Muzeul de Științe „Principe Felipe” (Museu de les Ciències Principe Felipe), ocupă o suprafață de aproximativ 40.000 metri pătrați.

A fost construită din beton, oțel, sticlă, imitând scheletul unei balene.

În clădirea înălțată cu trei etaje, o parte mare a parterului este ocupată de un teren de baschet.

Primul etaj privește către Grădina Turia.

În al doilea etaj se află expoziția „Moștenirea științei”.

Al treilea etaj a fost numit „Pădurea cromozomilor” datorită formei sale care imită secvențele de ADN. Este ocupat de mai multe expoziții- „Zero Gravity”, „Space Academy” și „Marvel Superheroes”.

În anul 2001 în partea de sud a fost terminat L’ Umbracle, conceput ca intrare în complex.

Sera deschisă, lungă de 320 metri și lată de 60 metri, a fost amenajată cu palmieri, portocali, diverși arbuști, specii de plante indigene alese dintre cele care își schimbă culoarea în funcție de anotimp și peste 100 de specii de plante aromatice.

A fost deschisă și o galerie de artă, în aer liber, cu sculpturi ale artiștilor contemporani.

Construcția la a treia clădire, pe o suprafață de 40.000 metri pătrați, a durat mai mult. Început în 1995, Palatul Artelor „Regina Sofia” (Palau de les Arts Reina Sofia) a fost inaugurat în anul 2005 de Ziua Comunității Valenciene de către Regina Sofia a Spaniei. În el funcționează Opera din Valencia.

Într-o porțiune a fost înconjurat cu apă peste care au fost create alei de acces.

Restul zonei a fost amenajată cu zone verzi, alei și mici lacuri.

Clădirea, susținută de o structură de beton, a fost ridicată cu 14 etaje și la subsol au fost create încă trei nivele. A fost acoperită cu două cochilii din oțel laminat care cântăresc 3.000 de tone. La exterior a fost dotată cu scări și ascensoare care conectează platformele existente la diferite nivele. În interior au fost create sala principală cu 1470 de locuri în care scena creează posibilitatea susținerii spectacolelor, în principal de operă, consecutiv.

Deasupra sălii principale, Auditoriul, cu 140 de locuri, este folosit în diverse scopuri- concerte, mitinguri, ședințe, etc. O altă sală, Aula Magistral, cu 400 de locuri, este utilizată pentru spectacole de muzică de cameră și conferințe.

În clădire a fost amenajat și Teatrul Martí i Soler, cu o capacitate de 400 de persoane, folosit pentru producții teatrale și ca centru de instruire. A fost cel mai avariat în timpul inundațiilor din 2007 care au afectat tot complexul.

Între Palatul Artelor și restul clădirilor complexului a existat un pod vechi care traversa partea nordică a Grădinii Turia.

În 2007, lipit de el, a fost construit un pod nou format din mai multe curbe pentru a crea aspectul unui animal.

Podul vechi a fost prelungit și împreună au format Podul Montolivet (Pont de Montolivet).

În spatele Muzeului de Științe complexul este traversat de Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or), pod rutier și pietonal, datorită formei sale cunoscut ca Podul Harpă și poreclit de localnici „lumânarea”.

Construcția sa a început o dată cu cea a complexului, între 2004-2005 lucrările au fost oprite apoi reluate și podul terminat în anul 2008. S-a realizat un pod lung de 180 metri, la un capăt susținut de 29 de cabluri ancorate cu contragreutăți de un stâlp curbat și în cealaltă parte de patru cabluri.

În zona situată de cealaltă parte a podului în 2003 a fost construit L’ Oceanografic, cel mai mare acvariu din Europa. Ocupând o suprafață de 110.000 metri pătrați și folosind 42 milioane de litri de apă, găzduiește peste 500 de specii de ființe marine și unele specii de păsări care trăiesc în zonele umede.  

Tot pe acea parte a podului, în apropierea lui, în 2009 a fost construită  L’Àgora.

Clădirea dispune de un perimetru liber, ambele fiind folosite pentru spectacole, concerte, expoziții, evenimente sportive, etc.

Pe lângă frumusețea și ineditul clădirilor, complexul a fost benefic pentru populația orașului, raportul economic din 2019 arătând că el a generat 3509 locuri de muncă.

 

 

 

Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia

Publicat pe de
1

Fiind în Valencia, Spania, după ce am vizitat obiectivele turistice pe care mi le propusesem, m-am hotărât să mă relaxez cutreierând Grădinile Turia. De la pensiune am traversat cartierul El Carmen până la Turnurile Serrans .

Torres de Serranos, o poartă a zidului medieval construită cu rol de apărare pe locul unei porți mai vechi (1392-1398), care a fost utilizată și pentru diferite ceremonii oficiale. Turnurile au fost utilizate ca închisoare (1586-1887) astfel nu au fost demolate o dată cu zidul orașului. În timpul Războiului Civil Spaniol în turnuri au fost depozitate operele de artă ale Muzeului Prado. Între 1893-1914 au fost restaurate și din anul 2000 deschise vizitării.

Din dreptul turnurilor am trecut Podul Serranos (Pont de Serranos), cel mai vechi pod peste râul Turia. În epoca musulmană a existat un pod numit A-Qantara în locul căruia a fost construit un pod de piatră (1349). Distrus de inundațiile repetate (1406, 1427, 1517), a fost înlocuit cu actualul pod (1518).

Pentru a accesa albia râului a fost construită o rampă în trepte.

După marea inundație (1957) râul a fost deviat și canalul care trecea prin oraș a fost transformat în stradă urbană. Vechea albie a fost transformată în mai multe etape și s-au format Grădinile Turia (Jardins del Turia) întinse pe 110 hectare, lungi de aproximativ 10 kilometri, mărginite de străzi cu unele tuneluri realizate pentru a menaja zona. Grădinile sunt traversate de 18 poduri.

Urma să le străbat până în Orașul Științei și Artelor dar mă interesau și clădirile istorice laterale. În stânga mea, în Piața Sf. Monica (Plaza de Santa Mónica), pe locul Palatului Berenguer a fost înființată o mânăstire augustiniană (1603) în cadrul căreia a fost construită o biserică (1662-1691). Din 1902 a devenit Parroquia  de San Salvador y Santa Monica iar în locul mânăstirii a fost fondată Casa azil a Micilor Surori a Bătrânilor Neajutorați. În 1915 bisericii i s-a ridicat o clopotniță apoi în 1955 a fost restaurată.

În acea zonă a fostei albii se aflau două terenuri de fotbal cu iarbă artificială, Terenul Serranos și Terenul Pont la Fusta, astfel a trebuit să continui drumul pe strada laterală.

Am trecut pe lângă Podul de Lemn (Pont de Fusta) numit după prima punte de lemn care traversa râul Turia (1892), distrusă de marea inundație (1957) și înlocuită cu un pod de beton și fier (2010-2012) împărțit într-o parte pietonală, decorată cu motive de lemn și o parte pentru circulația rutieră.

Mânăstirea Regală a Sfintei Treimi (Real Monasterio de Santisima Trinidad), cea mai veche mânăstire din oraș, încă funcțională, a fost fondată de Regina Maria de Castilia (1445), care și fost îngropată acolo (1459), în locul unei mânăstiri vechi (1265) și a livezilor vecine care au fost achiziționate.  În secolul XVII a fost redecorată baroc. În decursul timpului a fost deteriorată de bombardamentele și jafurile din timpul războaielor francez și civil spaniol, inundațiilor, legea Confiscării Mendizabal a lăsat-o fără venituri dar a supraviețuit și azi fiind locuită de călugărițe.

În apropiere am trecut pe lângă Muzeul de Arte Frumoase și Academia de Artă. Academia Regală a celor Trei Arte Nobile din San Carlos  (Real Academia de Bellas Artes de San Carlos) a fost creată de Regele Carlos III (1768) pentru studiul picturii, sculpturii și arhitecturii. În decursul unui secol numărul studenților a crescut vertiginos. Spațiul fiind prea mic, s-a extins pe fostul fostul teritoriu al Mânăstirii El Carmen, donat de stat (1838). Cu colecțiile sale a format Muzeul de Arte Plastice și Muzeul de Antichități. Din 1913 Muzeul de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes) a devenit instituție independentă.

Museo de Bellas Artes

Real Academia de Bellas Artes

Am intrat în Jardin del Turia unde am trecut pe sub Podul Sfintei Treimi (Pont de la Trinidad).

Mi-am continuat plimbarea până la următorul pod.

Podul Regal (Pont de Real) inițial a fost un pod de lemn care traversa de la Palatul Regal spre Mânăstirea Santo Domingo. Distrus într-o inundație (1517) a fost înlocuit cu altul de lemn. Material perisabil, a fost distrus de alte inundații și a fost înlocuit cu un pod din blocuri uriașe de calcar (1595-1598), în stil gotic catalan.

La capetele lui, sub niște turnulețe, au fost postate  statuile Sf. Martir Vincent și Sf. Vincent Ferrer (secol XVII), azi aflându-se doar copiile lor. După marea inundație (1957) podul a fost refăcut și lățit aproape dublu decât cel inițial.

Lângă Podul Regal a fost prima porțiune amenajată în cadrul Grădinilor Turia, numită Jardines del Real (1986).

În anul 1909 a avut loc Expoziția Regională din Valencia. Pentru a putea fi accesată mai ușor a fost creată o pasarelă pietonală, ulterior distrusă de marea inundație. În locul ei în 1995 a fost ridicat Podul Expoziției (Pont del Exposición), numit și Calatrava după arhitectul care l-a conceput.

Depășind clădirea Guvernului Militar (Gobierno Militar) am intrat într-o zonă plantată cu mulți pomi cu flori roșii, soi pe care nu-l mai văzusem până atunci.

La capătul ei se afla Podul Florilor (Pont de les Flors). Florile podului nu dispar niciodată. Ele sunt schimbate permanent funcție de anotimp sau de festivitățile care se desfășoară.

Trecând pe sub el am intrat într-o „pădurice” de palmieri. La capătul ei, în mijlocul parcului se afla un lac artificial, central traversat de Podul Mării (Pont de la Mar), unul dintre cele cinci poduri istorice din oraș. Și acolo au existat un pod de lemn (secol XIV) apoi un pod cu fundații și stâlpi de piatră (1425), ambele distruse în cursul inundațiilor care au avut loc.

Apoi a fost construit actualul pod de piatră (1591-1596) care a fost ornat cu statui de sfinți, asemănător celor de la Podul Regal. După apariția tramvaielor pe pod au fost create linii pentru ele (1876) și în 1900 a fost electrificat.

Pe sub Pont d’Aragó am intrat în Jardin del Palau, grădini cu plantații de portocali care înconjurau Palatul Muzicii.

În 1984 Ministerul Culturii a aprobat să ofere o sală de muzică pentru fiecare dintre cele 17 provincii. În Valencia municipalitatea a degajat o zonă care, deși apropiată de centrul istoric, era o zonă industrială degradată înconjurată de clădiri ruinate, nelocuite (1986) și într-un an a fost ridicată clădirea. O dată cu creșterea activităților și a numărului personalului clădirea a devenit neîncăpătoare și a trebuit modificată.

Noul Palat al Muzicii (Palau de la Música de Valencia) cuprinde un atrium central în care din exterior se ajunge printr-o grădină înclinată și în interior converg spre el coridoare care îl leagă de celelalte zone ale clădirii. În jurul atriumului a fost amenajată zona muzicienilor formată dintr-o sală mare  cu 1790 de locuri și câteva mai mici pentru repetițiile orchestrei, o sală de înregistrări, o tribună cu 25 de locuri și o cafenea cu deschidere spre grădină.

Centrul documentar include arhivele orchestrei și ale formației municipale. Zona de administrare cuprinde birourile și o sală în care se desfășoară cicluri de instruire, conferințe de presă, expoziții, etc.

În palat de desfășoară în principal concerte de muzică clasică, din când în când concerte de jazz și flamingo.

Înainte prin Grădinile Turia am ajuns la Podul Îngerului Păzitor (Pont de l’Àngel Custodi), un pod din beton armat (1941, 1948) ornat cu felinare din fontă în stilul parizian al secolului XIX care a fost prelungit în 1967.

În 1990 a fost amenajat Parcul Gulliver (El Parque Gulliver), un loc de joacă înconjurat cu mese și bănci umbrite de copaci,  numit după personajul operei lui Jonathan Swift.

O sculptură de 70 metri înălțime reprezentându-l pe Guliver poate fi accesată prin scări, tobogane, rampe de dimensiuni mari prin care, trecând, creează senzația de micime, copiii crezându-se liliputanii din cartea de aventuri.

De acolo am intrat într-o zonă mai nouă a orașului unde am trecut pe sub cel mai lung pod al orașului (220 m). Podul Regatului (Pont del Regne), pod de beton susținut de numeroși piloni, a fost construit în anul 1999.

La cele două intrări a fost ornat cu sculpturi din bronz, în ansamblu numite Garda de pod.

Mai aveam puțin și ajungeam la obiectivul propus, Orașul Artelor și Științelor.

Citește și Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

 

 

Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

Publicat pe de
1

Lângă Placa de Bous din Valencia, Spania, se află Gara de Nord situată în districtul Extramurs, format din patru cartiere- Botànic, La Roqueta, La Petxina și Arrancapin.

Pe acel loc, prima gară a fost construită pe o suprafață de 5.000 metri pătrați, stație pentru linia de cale ferată Valencia-Port El Grao, lungă de 6 kilometri (1851-1852). Ulterior au fost create și alte linii care au permis conexiunea Barcelona-Madrid, care treceau prin Valencia (1854, 1865).

La începutul secolului XX, după ce a cumpărat terenurile înconjurătoare, Compania de Norte a extins stația pe 15.000 metri pătrați și a construit Gara de Nord  (Estació del Nord). Clădirea a fost formată din trei corpuri cu turnuri, decorate cu motive vegetale și fructe.

Central, pe fațada principală, de o parte și de cealaltă a ușii de intrare a fost pusă stema Valenciei- patru bare roșii pe fundal auriu deasupra cărora se află scutul heraldic al orașului. În partea superioară, deasupra unui ceas,  a fost postat un vultur.

Din 1941 căile ferate iberice au fost naționalizate, ulterior statul a reabilitat clădirea gării (1980-1982).

De la gară am traversat carrer de Xativa și m-am grăbit spre Piața Primăriei unde deja începea să se adune lumea pentru artificiile (mascleta) care au loc zilnic în perioada festivalului Fallas.

Piața Primăriei (Plaza de Ayuntamiento), situată în Ciutat Vella, cartierul Sant Francesco, a fost amenajată pe locul fostei piețe „Bajada de San Francisco”, sub forma unei platforme triunghiulare cu un spațiu subteran unde, deși cu multe dispute, au fost mutați florarii care până atunci își vindeau marfa în piață. Aceștia au părăsit subteranul în 1944.

În cele trei colțuri ale pieței au fost create fântâni care reprezentau cele trei provincii (1931).

În anii 1950-1960 platforma a fost demontată treptat, fântânile îndepărtate, s-a creat un spațiu plat în mijlocul căruia a fost creată o fântână și postată statuia Generalului Francisco Franco, mutată ulterior la o bază militară (1962).

În toată acea perioadă piața s-a numit Plaza del Caudillo, după numele dictatorului, fost general de armată (1939-1975).

Clădirea Primăriei Valencia (Ayuntamiento de Valencia) este formată din două corpuri conectate între ele. Inițial a fost construită Casa de la Enseñanza în care a funcționat  Școala Mayoral (1860).

În secolul XX a fost extinsă cu al doilea corp, în stil eclectic.

Din 1934 a devenit sediul Consiliului Municipal.

Pe lângă Primărie clădirea găzduiește diverse birouri, sala de ședințe a consiliului, arhivele municipale, o sală de bal și un muzeu.

După ce am participat la artificii și s-a mai degajat perimetrul, m-am îndreptat spre Biserica Sf. Augustin (Iglesia de San Agustin). Prima biserică catolică Santa Catalina Mártir y San Agustín a făcut parte din mânăstirea construită de augustinieni (1307), distrusă în timpul Războiului de Independență. Biserica a supraviețuit și a fost redeschisă în 1836 cu numele actual.

În apropierea ei se afla Grădinile vechiului Spital General al Valenciei (Jardines del Antiguo Hospital), prima Casă de Nebuni (spital cu profil psihiatric),  Spital dels Innocents e Folls  (1409) care ulterior a fost extins pentru alte specialități devenind Spital General (1512). În secolul XIX a devenit un mare complex spitalicesc cu două infirmerii, farmacie, grădină de legume, terase, grădini, cimitir și săli de predare care au fost la originea Facultății de Medicină.

Capella del Capitulet (Capela Frăției Regale a Maicii Domnului Inocenților, Martirilor și Inocentului)

Terenul pe care a fost construit spitalul a fost donat de Frăția Santa Lucia, Fecioară și Mucenică (1410). Lângă el Frăția a construit un schit (1511) care a fost extins în stil neoclasic (secol XVIII), un secol mai târziu i s-a ridicat clopotnița cu două clopote (1865), devenind Biserica Sf. Lucia (Ermita de Santa Lucía). Sub clopote, într-o nișă a fost postată statuia sfintei.

Remodelarea urbană din 1958 a demolat o parte din clădiri dar a fost oprită la insistențele publicului (1963) și clădirile rămase, ruinele descoperite prin săpături- capiteluri, puțuri, baze, coloane, declarate monument istoric național. Fostele grădini au fost reamenajate începând cu anul 1979.

Pe locul uneia dintre infirmerii a fost ridicată clădirea Muzeului de Ilustrație Valencia, cealaltă infirmerie, parțial păstrată, a fost restaurată (1979) și găzduiește Biblioteca Publica de Valencia Pilar Faus.

În apropiere, pe carrer Guillem de Castro se află Parroquia Nuestra Señora del Pilar, biserică dominicană (1667-1730) în care erau confesați bolnavii din spital. De asemenea acolo sec confesau cei care urmau a fi executați.

Am intrat pe străduțele înguste, unele doar alei, pe care m-am rătăcit.

Într-un final am ieșit într-o mică piață delimitată de clădiri mai noi, Plaza de Joan Vila-rasa .

În piață am văzut Fântâna celor Patru Continente (Fuente de los Cuatro Continentes).

După ce am fost îndrumată, dorind să ajung la Grădina Botanică m-am deplasat spre strada principală din care pornisem. În drum am trecut pe lângă o biserică piaristă din secolul XVIII, Eglesia de San Jose de Calasanz.

Începeam să mă bucur că mă rătăcisem. Mă aflam în afara zonei turistice și vedeam o altă față a orașului.

După 10 minute am ajuns în apropierea Torres de Quart unde se afla o altă biserică, La Iglesia Parroquial de San Miguel y San Sebastián sau Convent din San Francisco de Paula (1726-1739) care inițial a făcut parte din Mânăstirea San Sebastian (1533-1547), demolată după ce călugării au părăsit-o ca urmare a Legii confiscării Mendizabal.

În sfârșit am ajuns la intrarea în Grădina Botanică (El Jardín Botánico de la Universidad de Valencia).

Spre supărarea mea, era închisă, așa că m-am întors să cutreier străduțele întortocheate.

Citește și Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia