Arhive categorie: în lume

Valencia, Spania- El Sant Francesc-Ciutat Vella și Eixample

Publicat pe de
Răspunde

Din Mercado Central, Valencia, Spania am parcurs mai multe străduțe din Orașul Vechi și am intrat în cartierul El Sant Francesc, Ciutat Vella.

Am ajuns într-o piață delimitată de clădiri înalte, Plaza de Rodrigo Botet.

În piață era postată o fântână arteziană înconjurată de copaci bătrâni.

Pe alte străduțe înguste am ieșit în calle del Pintor Sorolla, mărginită de clădiri mai noi.

După 5 minute am intrat în Piața Alfonso Magnificul (Plaza de Alfonso El Magnanimo) în care se afla postată statuia lui Iacob I Cuceritorul (1891).

Lateral se afla clădirea Tribunalului Superior de Justiție (Tribunal Superior de Justicia).

Am ocolit-o și am intrat în Parcul Glorieta, pentru a vedea unul dintre cei patru ficuși plantați în 1852, Ficus centenaris de la Glorieta.

Lângă copacul secular era postată statuia lui Iacob I Cuceritorul.

Lângă parc, în mijlocul unui giratoriu, se afla Poarta Mării (La Puerta del Mar), construită între anii 1946-1960 ca memorial pentru eroii Războiului Civil Spaniol. Pe acel loc, prima poartă a fost construită în 1801, demolată  împreună cu o parte a zidului de apărare (1867). În locul ei, în cadrul unei cetăți construită de Filip V (1707), a fost ridicată altă poartă care la rândul ei a fost demolată împreună cu cetatea în momentul în care trupele lui Napoleon au părăsit orașul.

De acolo am parcurs carrer del Colón, artera principală a cartierului, cu blocuri de locuințe, spații comerciale, bănci, restaurante, etc.

statuia pictorului impresionist Pinazo Camarlench 

Strada era situată pe locul unde a existat o parte din zidul medieval, lung de 4 kilometri (1356-1370), care a fost demolat în secolul XIX. Zidul avea 4 porți mari Serranos, del Mar, San Vicente, del Quart și 9 porți mai mici.

Ruinele uneia dintre porțile mici au fost scoase la iveală  în actuala Placa dels Pinazos în timpul lucrărilor pentru o linie de metrou. Din 1319 acolo a existat una dintre porțile mici, Poarta Evreilor (Puerta de los Judios), prin care treceau mărfurile agricole spre a fi vândute în oraș.

Accesul pentru comercianți a fost interzis în secolul XVI apoi poarta a fost zidită (1689) și folosită doar în ocazii rare. A fost demolată  când întregul zid a fost distrus (1890).

De acolo am părăsit carrer del Colón și am intrat în cartierul Pla del Remei, districtul Eixample, unul dintre cele trei cartiere ale districtului construit prin extinderea orașului de la Ciutat Vella spre sud (secol XIX) și m-am îndreptat spre o altă piață închisă pe care doream neapărat să o văd.

Piața Colón (El Mercado de Colón) a fost realizată la cererea localnicilor pentru a se evita vânzările stradale sau deplasările la alte piețe din oraș (1914-1916). Pe o suprafață de 3.500 metri pătrați a fost ridicată o clădire modernistă lungă, cu porți de deschidere pe două străzi paralele și acoperiș metalic realizat pentru o bună iluminare a interiorului în care foarte mulți comercianți și-au vândut marfa.

Una dintre fațade a fost decorată cu produse alimentare-păsări de curte, legume, fructe, produse de măcelărie, pescărie, etc., pe care eu nu le-am descoperit. Pe a doua fațadă au fost postate două coloane între care a fost realizat un arc mare de cărămidă, restul fațadei prezentând multe vitralii.

În secolul XX, clădirea deteriorându-se, mulți comercianți s-au retras. O parte a clădirii a folosită ca Primărie până în anul 2000.

După restaurarea din 2003 a redevenit piață în care se vând produse din toate sectoarele comerțului.

Subsolul a fost restructurat astfel partea centrală a rămas liberă, cu spațiu pentru cafenele, înconjurător a fost creată o parcare.

În apropierea pieței, pe o stradă laterală se afla o biserică pe care nu puteam să o ratez.

Biserica Părinților Dominicani (Basilica San Vicente Ferrer), o clădire neogotică (1906-1919) în cadrul mânăstirii construită după revenirea Ordinului Dominican în Valencia. În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost jefuită și distrusă (1936) apoi a fost folosită  ca loc  de întâlnire pentru membrii Frontului Popular și mai târziu ca depozit. Refăcută, din 1951 a primit titlul de Bazilică Minoră.

De la biserică am străbătut străduțele mărginite de clădirile secolului XIX.

Cum orașul se pregătea de sărbătoarea anuală Fallas, într-un spațiu deschis am avut norocul să văd trupe de copii care își pregăteau dansurile tradiționale.

Am ajuns la Casa Evreiască (Casa de Guardiola sau Casa Judia) , o clădire cu 7 etaje, în stil art deco valencian, construită în zona unde trăia mica comunitate evreiască (1930) care își desfășura sărbătorile religioase în clădire. Fațada a fost decorată cu elemente arhitecturale din stilurile arab, egiptean, hindus, ebraic și deasupra intrării a fost etalată steaua lui David.

În decursul timpului parterul și partea superioară au fost modificate, elementele hinduse eliminate.

M-am îndreptat spre bulevardul care traversează districtul Eixample. Gran Via del Marques del Turia cu clădirile sale moderniste m-a fermecat.

De acolo m-am întors iar pe străduțele înghesuite.

Am traversat o alee unde se afla intrarea la Școala Taurină (Escuela Taurina de Valencia) deschisă în 1983.

La capătul lui am ieșit în carrer de Xativa, limita dintre Eixample și Ciutat Vella.

Am ajuns la Arena de Tauri (Plaça de Bous de València) care a fost construită în afara zidurilor orașului, lângă Poarta Ruzafa (1850-1859), azi la capătul cartierului Eixample.

Clădirea rotundă, în stil neoclasic, cu diametrul exterior de 108 metri, înaltă de 4 etaje, la exterior este formată din arcade semicirculare cu balustrade de piatră, delimitate de stâlpi. În interior, cele 16.851 de locuri pentru spectatori, reduse până azi la 10.500, sunt împărțite pe două galerii susținute de stâlpi de fontă. Pentru a le accesa pe cele superioare se urcă 24 de trepte. Principalele curse de tauri au loc în perioadele Festivității Fallas și a Târgului din iunie.

Citește și Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

 

 

 

 

Valencia, Spania- prin La Seu și El Carmen, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Din Plaza de la Virgen, Valencia, Spania, am continuat vizitarea cartierului La Seu îndreptându-mă  spre Piața Arhiepiscopului (Plaza de Arzobispo) unde se afla Muzeul Orașului Valencia care funcționa în fostul Palat al Marchizului Campo (Palacio del Marqués del Campo).

Primul Marchiz Campo a cumpărat un conac, câteva case alăturate, le-a unit, modificat și a format palatul (1840). Între anii 1989-1990 a fost restaurat și în el s-a deschis muzeul.

Biserica Regală a Sf. Mântuitor Hristos (Reial Església del Santíssim Crist del Salvador) se afla pe locul unde, după eliberarea de sub otomani, în locul unei moschei a fost ridicată o biserică (secol XIII), înlocuită cu altă biserică (secol XIV), la rândul ei reconstruită (secol XVII) și modificată în stil neoclasic (1826-1829).

Fostul Palat Borja (Palau dels Borja) a fost construit, pentru familia căreia îi purta numele (secol XV), în stil gotic și renascentist catalan. Azi în el funcționează Parlamentul din Valencia (Palau de les Corts Valencianes).

Vis a vis de sediul Parlamentului  se află Biserica Sf. Lorenzo (Esglesia de San Lorenzo), una dintre primele biserici construite în Valencia (1238-1276), refăcută în secolul XVII, un secol mai târziu dotată cu o clopotniță nouă, în locul celei vechi care s-a prăbușit.

Printre clădiri, pe o scurtătură indicată de un localnic, ne-am îndreptat spre Teatrul Talia (Teatre Talia). Inițial teatrul a aparținut unei instituții caritabilă catolică, a fost inaugurat în Casa de los Obreros (1928) cu spectacole pentru publicul larg apoi a fost administrat de Generalitat și azi este deținut de o companie privată.

Am ieșit din cartierul La Seu și am intrat în cartierul El Carmen.

Din loc în loc străduțele se lărgeau și formau mici piațete numite după clădirile importante de acolo sau după figuri ilustre care au locuit în unele dintre case, un exemplu Plaça de Beneyto I Coll, numită din 1889 după filantropul care și-a lăsat averea moștenire Consiliului Școlilor Meșteșugărești.

În partea sa nord-estică El Carmen este renumit pentru arta stradală.

De asemenea este unul dintre cele mai populare locuri în care iubitorii de artă se adună și locul cel mai populat seara, în terasele și barurile sale unde ne-am petrecut și noi una dintre seri.

Dar să revin. Tot studiind picturile murale, fără să-mi dau seama am intrat în Piața Carme (Placa del Carme).

În acel loc, situat în afara zidurilor de apărare, după cucerirea creștină a orașului a fost construită de către carmeliți Mănăstirea Regală a Maicii Domnului (1821) cu Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” (1343). În secolul XVI mânăstirea s-a extins, un secol mai târziu biserica a fost modificată în stil baroc.

Monumento al pintor Juan de Juanes (1523-1579)

O dată cu confiscarea proprietăților bisericești (Mendizábal-1835) mânăstirea a fost abandonată, clădirile ei au fost separate de biserică, a fost extinsă și a găzduit Academia Regală de Arte Frumoase cu Muzeul și Școlile de Arte Frumoase și Meserii. Renovate între 1989-2011, azi găzduiesc Centru de Cultură Contemporană (Centre del Carme).

Mânăstirea Santa Cruz, aflată în apropiere, a fost demolat, parohia ei s-a mutat în fosta Biserică a Mânăstirii Carmelite (1842) care de atunci a fost denumită Biserica Sfintei Cruci (Parroquia de la Santisima Cruz). În secolul XVIII bisericii i s-a adăugat clopotnița dotată cu 6 clopote.

Fațada orientată spre Piața Carmen a fost realizată în două etape (secolele XVI și XVII). De o parte și cealaltă a ușii de intrare au fost postate câte 3 coloane ionice lateral de care în 1961 au fost postate câte o sculptură reprezentând sfinți și deasupra ușii scutul Ordinului Carmelit. În corpul superior ușii, într-o nișă centrală a fost așezată sculptura Fecioarei cu Pruncul în Brațe și în nișele laterale Santa Teresa de Jesús și Santa Magdalena de Pazzis iar în nișa centrală, superioară acestora, Sf. Iosif și Pruncul.

În spațiul aflat lateral de biserică a fost amenajată Fântâna Copiilor (Fuente de los Niños), un grup de 8 statui din bronz reprezentând copii care se joacă (1862-1947), azi o copie, originalul fiind păstrat în Muzeul de Arte Frumoase San Pio V din Valencia.

Și, din nou pe străduțele cu casele pictate…

Am ieșit la o arteră de circulație mai largă, în dreptul Institutului de Artă Modernă (Institut d’ Art Modern Valencia).

Deplasându-mă spre sud, pe acea stradă am văzut câteva clădiri importante.

Universitatea Catolică din Valencia „San Vicente Mártir“ (Universidad Catolica de Valencia) a fost creată în 2003, cu mai multe facultăți situate în diferite locații ale orașului. În El Carmen se află Rectoratul și serviciile centrale ale Universității care funcționează în fostul Complex San Carlos Borromeo (1760), în locul sediului Academiei de Chirurgie din Valencia.

Biserica „Trupul lui Cristos” (Convento del Corpus Christi) a fost construită în cadrul unei mânăstiri fondată de carmeliți (1687-1693). Datorită traficului rutier în creștere biserica a fost înconjurată cu un zid de protecție.

Aparținând azi Universității Catolice, Biserica la Milagrosa (Eglesia de la Milagrosa) a fost creată în 1957 din fosta Capelă Asilo del Marqués de Campo (1882), foarte deteriorată.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) a început să administreze orașul și teritoriile Provinciei Valencia (1833) după promulgarea Constituției spaniole (1812).

Pe o parte a străzii se aflau clădiri mai vechi, pe cealaltă blocuri de locuințe. În mijlocul unei fântâni am văzut postată satuia lui Miguel de Cervantes, romancier, poet și dramaturg, considerat simbolul literaturii spaniole.

În zonă se afla și o școală de stat care îi purta numele, Col-legi Public Cervantes (CEIP).

Mânăstirea Sf. Ursula (Iglesia y Convento de Santa Ursula) a fost fondată de călugărițele desculțe din  Ordin Augustinian, ordin catolic (1605). Biserica, construită în secolul XVII, este singura care a supraviețuit până azi, restaurată în 1930. Restul complexului mânăstirii a fost reconstruit în 1960.

Lângă mânăstire, la capătul cartierului El Carmen, se aflau Turnurile Quart (Torres de Quart), una dintre cele două porți din vechiul zid medieval care au supraviețuit (1441-1460).

 

 

Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

Publicat pe de
1

Din Piața Tetuan, Valencia, am cotit pe lângă de Plaza d Alfons El Magnanim dorind să ajung în Piața Reginei.

Am urmat carrer de la Pau, o stradă mărginită de clădirile de epocă cu locuințe și terase.

Cam pe la mijlocul ei am intrat în La Seu, cel mai vechi cartier din Ciutat Vella (Orașul Vechi), pe care urma să-l vizitez.

La parterul unora dintre case funcționau magazine, restaurante, altele găzduiau firme.

Piața Reginei Maria de las Mercedes (Plaza de la Reina) a fost creată pentru lărgirea spațiului de lângă Catedrala la Seu prin demolarea caselor și a Mânăstirii Santa Tecla existente acolo și a fost numită după soția Regelui Alfonso XII (1878).

Pe colțul de sud-vest am văzut o clădire în stil eclectic cu foișoare de lemn, pe fațada căreia erau postate coloane corintice, figuri dansante și alte elemente de decor (1887). Clădirea Monforte (Antiguos Almacenes Isla de Cuba) a găzduit magazinele „La Isla de Cuba”, nume dat probabil după războiul din Cuba care era în desfășurare. Magazinele au funcționat timp de 16 ani până la dizolvarea societății care le deținea.

De lângă clădire se vedea turnul Bisericii Sf. Catalina pe care o vizitasem deja.

În 1930 în piață a fost postat primul semafor din Valencia, operat manual de primul gardian al orașului. O nouă modelare a pieței, prin demolarea altor clădiri, când în mijlocul pieței a fost postată o fântână (1959). În 1970 sub o parte a pieței a fost amenajată o parcare subterană. Piața este locul unde se află kilometrul zero, de unde se măsoară distanțele în Valencia.

După ce am vizitata Catedrala La Seu, am ocolit-o pe sub Arco de La Calle de Barchilla pentru a vedea clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice (Arzobispado de Valencia).

Complexul în care funcționa și Cabildo de Valencia era situat pe trei străzi.

În apropiere, în Plaza de la Almoina se afla o clădire construită în stil modernism valencian,  Casa del Punt de Ganxo sau Casa Sancho (1902).

Clădirea rezidențială a fost ridicată pe locul Capelei San Valero, capelă unde se spune că a fost închis Episcopul Valero înainte de a fi exilat.

În aceeași zonă, prin săpăturile arheologice (1985) au fost scoase la iveală ruine romane, vizigote și arabe, monede, rămășițe ceramice, oase de animale, etc., care au fost adunate și în 2007 deschis Muzeul Arheologic (Centro Arqueologic de l Almoina). Lângă el, în fundalul pieței se afla fostul Palat al Marchizei de Colomina (Palacio de Colomina) care a fost construit lângă un depozit de cereale (1863).  În timp palatul a fost donat  Școlii Patriarhului care l-a folosit pentru fetele nevăzătoare, în 1980 și 1999 interiorul a fost remodelat și a fost ocupat de Fundația Universității San Pablo-CEU, folosit pentru convenții, evenimente sociale și culturale.

Am intrat în Piața Fecioarei (Plaza de la Virgen) numită și Plaza de la Mare del Deu, situată pe locul fostului for roman Valentia, mărginită de Catedrala La Seu, Bazilica Fecioarei Desamparados și Palatul Generalității cu grădinile sale. Lângă Catedrala La Seu, unită de ea printr-un arc, se află Basilica de la Mare de Déu dels Desemparats numită și Real Basílica De Nuestra Señora De Los Desamparados.

Inițial a fost construită Capela Regală a Fecioarei de la Desamparados (1652-1666) care în 1872 a fost transformată în bazilică.

În decursul secolelor XVIII-XX a suferit transformări succesive cu modificarea stilurilor arhitectonice- renaștere târzie, apoi baroc.

În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost incendiată. O dată cu refacerea ei s-a dorit și extinderea dar nu a fost posibilă datorită faptului că în timpul excavațiilor din spatele ei au fost descoperite acele ruine și obiecte etalate azi în Muzeul Arheologic.

În nordul pieței Plaza de la Virgen a fost inaugurată Fântâna Turia (Fuente del Turia) numită și Fântâna Neptun (1976), alegorie a râului Turia. Central a fost situată statuia din bronz a lui Neptun (râul Turia) care a fost  înconjurată de opt nuduri feminine reprezentând  cele opt canale principale care irigă Valencia.

Palatul Generalității (Palau de la Generalitat), azi sediul Președinției din Valencia, a fost construit în mai multe etape. În 1422 deputații au cumpărat o casă mai mică pentru birouri, în care se țineau ședințele. Succesiv au achiziționat mai multe clădiri (1481, 1511-1515) pe care le-au transformat în actualul palat.

După desființarea instituției Generalității Valencia (1718) palatul a fost modificat și în el s-a mutat Audiența Valencia (1750)  până în secolul XX când aceasta și-a schimbat locația. Clădirea a fost extinsă, i s-a ridicat un nou turn (1942-1953),  în ea s-a mutat Consiliul Provincial și din 1982 a devenit sediul Generalitat din Valencia.

Presidencia Generalitat Valenciana ocupă fostul Palau de Castellfor numit și Palacio de Fuentehermosa, situat imediat lângă clădirea Generalitat.

Citește și Valencia, Spania- prin La seu și El Carmen, Ciutat Vella

Catedrala La Seu Valencia, Spania

Publicat pe de
1

Catedrala Metropolitană- Bazilica Adormirea Maicii Domnului din Valencia (Església Catedral Metropolitana-Basílica de l’Assumpció de la Mare de Deu de Valencia), de rit romano-catolic, este situată în cartierul La Seu din Ciutat Vella (Orașul Vechi) Valencia, între două piețe, Plaza de la Reina și Plaza de la Virgen.  Este numită simplu Catedrala La Seu.

Pe acel loc a existat o catedrală vizigotă care a fost transformată în moschee și,  după cucerirea creștină, moscheea transformată în biserică (1238). Dorindu-se o catedrală maiestuoasă, biserica a fost demolată și a început construcția care a avut loc în decursul mai multor secole, în mai multe etape.

În secolul XIII a fost construită cea mai mare parte a catedralei, ambulatorul și Poarta romanică Almoina (1270-1330), partea de vest până la  Poarta Apostolilor (1300-1350) și Sala Capitulară unde canonicii aveau întâlnirile de afaceri interne, azi Capela Sf. Graal (1356-1369).

Separat a fost construit turnul clopotniță Torre El Micalet sau El Miguelete cu 207 trepte interioare (1381-1425).

Turnul a fost unit cu Catedrala prin construirea Arcadei Nova (1459).

Biserica din secolul XV era în stil gotic. Lucrările din secolele viitoare au transformat-o într-un mix de stiluri- gotic valencian, baroc, neoclasic, renascentist, romanic timpuriu, astfel fiecare dintre cele trei portaluri a fost realizat în alt stil.

Pe partea orientată spre Plaza de la Reina se află „Ușa Apostolilor” care a fost inițial intrarea principală în fosta biserică- moschee.

Lateral, în partea opusă turnului El Micalet, se află  Capilla del Santo Cáliz.

Înconjurând catedrala pe lângă capelă se trece printr-un pasaj, pe sub Arco de la calle de Barchilla care leagă Palatul Arhiepiscopal de Catedrală, realizat în secolul XVIII în locul primului arc care a fost demolat în 1427.

Se ajunge la altă față a catedralei, sobră, fără elemente decorative.

Poarta Principală a Catedralei, situată  în dreapta Turnului El Micalet, în spatele Porții de Fier, a fost construită parțial  pe o fațadă în stil baroc (1703). Lucrarea a fost oprită în timpul Războiului de Succesiune Spaniol.

În secolul XX, o dată cu amenajarea Pieței Reginei, poarta a fost modificată.

În continuarea ei, în partea superioară zidul clădirii a fost format dintr-o arcadă cu coloane.

În 1972 elementele neoclasice au fost eliminate, i s-a redat aspectul gotic original, ulterior a trecut prin restaurări succesive.

În Muzeul Catedralei se găsește relicva Sf. Mucenic Vincent (brazzo incorrupto de San Vicente Mártir), mai precis brațul stâng al sfântului care a fost martirizat în Valencia în jurul anului 304, sfânt reprezentativ în Spania sub stăpânirea musulmană. Relicva a fost donată catedralei de ultimul său proprietar în 1970.

Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Plimbându-mă prin Ciutat Vella, Valencia, în zona La Xerea, din Piața Patriarhului m-am îndreptat spre Piața Tetuan, lângă râul Turia. În itinerarul meu aflându-se multe clădiri istorice, le voi descrie pe rând.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) administrează cele  266 de orașe din provincia Valencia.

În Plaza de San Vicente Ferrer am văzut Biserica Sf. Tomàs Apostol și Sf. Felip Neri (Iglesia de Santo Tomas Apostol y San Felipe Neri), numită și Biserica Congregației pentru că a făcut parte din mânăstirea construită de Congregația Oraton Sf. Filip Neri, fondată inițial la Roma și care s-a stabilit în Valencia (1648). În cadrul mânăstirii a fost ridicată biserica, în stil baroc (1723-1736). În timpul invaziei franceze a fost bombardată (1812), ulterior restaurată.

În 1835 complexul a fost confiscat de stat și folosit ca depozit. După doi ani mânăstirea a fost transformată în cazarmă. Biserica a fost recondiționată și redeschisă ca Parohia Sf. Toma.

În 1854 mânăstirea a fost demolată și pe locul ei au fost ridicate clădiri pentru locuințe.

La începutul secolului XX biserica a fost recondiționată la exterior apoi, după Războiul Civil Spaniol, interiorul.

Iglesia San Juan del Hospital , biserică catolică cu hramul San Juan Bautista, a fost construită (1255) pe locul unui vechi schit ridicat de cavalerii Ordinului Maltei (1238) împreună cu un spital, o reședință pentru cavaleri și un cimitir. În secolul XIX printr-un decret regal ordinele militare au fost desființate și complexul a fost folosit în alte scopuri, apoi abandonat, în final preluat de Arhiepiscopie.

În 1936 complexul a fost ars și prădat apoi biserica folosită pentru evenimente publice și cinema până în 1967 când a fost predată Ordinului Dei care a refăcut clădirea.  Construită inițial într-un amestec de stiluri romanic, gotic, cu influențe arabe (Mudejar), modificată sec XVII stil baroc, i s-a redat ultima înfățișare. Din 1997 a fost declarată muzeu.

Am traversat Plaça de Nàpols i Sicília, o piață înconjurată de clădiri mai noi, cu bănci pentru relaxare, decorată cu felinare, palmieri și o fântână cenmtrală.

Înghesuită în colțul dintre două clădiri se afla Biserica Sf. Ștefan (Esglesia de San Esteban), fosta biserică a notarilor, ridicată în stil gotic pe locul unei moschei (secol XVI).

De acolo m-am îndreptat spre carrer del Pintor Lopez, stradă paralelă cu Grădinile Turia, unde pe colț se afla  Església i Palau del Temple, cunoscută popular ca Templul pentru că a aparținut Ordinului Templului. Templierii au sosit în Valencia după ce orașul a fost cucerit de Iacob I al Aragonului (1238) și au rămas până în secolul XV când ordinul a fost dizolvat și proprietățile lui au trecut în posesia Ordinului Montesa.

În 1748 clădirile au fost grav avariate într-un cutremur apoi, din ordinul lui Carol III, mânăstirea a fost reconstruită (1761-1770). După ce a fost confiscată de stat  (1854) a avut alte întrebuințări. Actual mânăstirea este sediul Delegației Guvernului (Delegacion del Gobierno) iar biserica, preluată de redemptoriști (1917) este folosită ocazional.

După ce am trecut de Podul Regal am intrat în Piața Tetuan (Plaza de Tetuan) numită după Bătălia de la Tetuan în care trupele spaniole au învins cele marocane (1860). În piață , de-a lungul arterei principale, se aflau mai multe clădiri istorice.

bust Vicente Lopez

Palatul Cervello (Palau de Cervelló) a fost numit după cel al familiei care a deținut-o. Vechea casă gotică (1704), la începutul secolului XVIII intrând în posesia moștenitoarei Laura,  a fost modificată în stil renascentist. După dărâmarea Palatului Regal (secol XIX) a devenit reședință pentru vizitatorii regalității apoi sediul Căpităniei Generale. În clădire s-a stabilit Regele Ferdinand VII, aflat în exil și s-a semnat abolirea Constituției Spaniole (1812) și revenirea la monarhie. În secolul XX, abandonată, s-a deteriorat apoi, intrând în proprietate municipală (1987), a fost restaurat, extins pentru Arhiva Municipală și parterul transformat în muzeu.

Mânăstirea Santo Domingo (Parroquia Castrense del Santo Domingo) a fost reconstruită în stil gotic și baroc valencian cu ocazia celui de-al V-lea Centenar al canonizării lui San Vicente Ferrer (1955). Prima biserică a fost construită în 1239, a fost în timp înlocuită cu o mânăstire mai mare care,  ruinată,  a fost demolată și construită alta (1382) din care în secolul XV a rămas intactă Capela Regilor.

Pe o parte a capelei a fost ridicat turnul clopotniță (1640) apoi, până în 1755,  mânăstirea a fost refăcută.

Demolată în 1810, a fost reconstruită (1955), fațada modificată și atribuită Căpităniei Generale (Capitania General Valencia).

Centrul Cultural Bancaja (Centro Cultural Bancaja) funcționează în una dintre cele două clădiri care aparțin Fundației  Bancaja, clădire în stil eclectic (1891), renovată între anii 1980-1982.

Cealaltă clădire a fost amenajată  pentru biroul principal al unei instituții de credit, Bancaixa, azi Fundația Bancaja.

Citește și Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

 

Valencia, Spania-El Mercat, Ciutat Vella

Publicat pe de
Răspunde

Valencia, al treilea oraș ca mărime din Spania, străbătut de râul Turia, a fost Regat al Valenciei după cucerirea teritoriului de către Iacob I al Aragonului (1238). În 2019 mi-am făcut cadou de 8 martie vizitarea lui. Prima zi a fost obositoare. Împreună cu copiii ne-am deplasat din Arad la Timișoara apoi am zburat aproximativ 3 ore.

munții Alpi

Am aterizat la Aeroportul Manises din Valencia de unde am folosit mijloacele de transport în comun până în Orașul Vechi (Ciutat Vella).

Aveam rezervare la o pensiune aflată în apropierea Pieței Centrale, Hostal El Rincon.

După ce ne-am cazat am început explorarea Orașului Vechi (Ciutat Vella), împărțit în șase cartiere- La Seu, La Xerea, El Carmen, El Pilar, El Mercat, Sant Francesc, unde, una lângă cealaltă, se aflau multe biserici și clădiri istorice.

Ne aflam în cartierul El Mercat unde ne-am îndreptat spre Piața Centrală lângă care se afla Biserica Sf. Ioan al Pieței (Església Sant Joan del Mercat), biserică romano-catolică. A fost construită în stil baroc pe locul unei foste moschei care se afla în afara zidurilor orașului (1700).În secolul XIV a fost aproape distrusă de incendii repetate apoi refăcută. Pe fațada principală s-a păstrat până azi un oculus de la vechea biserică.

În partea dinspre Mercado Central, într-o nișă centrală era postată statuia fecioarei Rozariului cu un copil, încastrați de raze, heruvimi și îngeri. Lângă alte portaluri se aflau statuile sfinților Ioan Evanghelistul, Ioan Botezătorul, Francesco Borgia și Louis Betrand, un sfânt dominican numit și Apostolui Americii.

Mercado Central, Piața Centrală din Valencia, urma să fie punctul de plecare spre zonele pe care doream să le vizitez și pe care le voi enumera.

Fosta Bancă de Economii Mediteraneeană (Caja de Ahorros del Mediterraneo) a falimentat o dată cu bula de proprietate sin Spania (2007-2008).

În Piața Companiei se afla  Biserica Sfintei Inimi a lui Isus (Església Sagrado Corazon de Jesus) construită în 1886 pe locul unei biserici mai vechi  (1595-1700) demolată, urmând planurile ei.

După ce am vizitat La Llotja de la Seda (Bursa de Mătase) m-am îndreptat spre  Biserica Romano-Catolică „Sf. Catalina” (Església Santa Catalina) care a fost construită la începutul secolului XIII pe locul unei moschei. Distrusă într-un incendiu (1548), a fost reconstruită în stil gotic, cu un portal în stil clasicist.

În locul minaretului a fost ridicată clopotnița cu cinci nivele care a fost dotată cu cinci clopote făcute în Londra (1729) și în 1914 cu un ceas care în 2012 a fost înlăturat.

Interiorul în stil gotic a fost modificat în stil baroc (1688-1705). În 1936 a fost distrus de republicani și abia în 1950 a fost restaurat.

Piața Rotundă (Plaza Redonda) numită și Plaza del Clot se află situată la mijlocul cartierului El Mercat (1840). După cum spune și numele, este o piață rotundă delimitată de clădiri cu etaj, locuințe care au la parter spații comerciale.

De la exterior se văd doar clădirile galbene care o împrejmuiesc.

Parohia Regală „Sf. Martin și Sf. Antonio”  (Real Parroquia San Martin Obispo y San Antonio Abad) a fost ridicată pe un spațiu, în care se afla o parte din zidul exterior al orașului, acordat parohiei de Consiliul General al orașului (1372).

Până în 1401 biserica a fost ridicată în stil gotic, apoi exteriorul modificat în secolul XVIII.

Am urmat străduțele mărginite de clădiri în care funcționau diverse magazine și firme, până în zona La Xerea, pentru a vedea Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) în care funcționa Muzeul de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica).

Lângă muzeu se afla Biserica Sf. Ion al Crucii (Esglesia Sant Joan de la Creu) care a fost ridicată pe locul unei vechi moschei, cu un turn clopotniță cu clopote din gresie (1601-1615). Poarta principală a fost ornată vegetal și deasupra ei a fost postată statuia Sf. Andrei. Un secol mai târziu bisericii i s-a atașat capela de împărtășanie Pescarii (1737).

Biserica a fost abandonată când parohia și-a mutat sediul (1902) apoi, postbelic, a devenit mânăstire carmelită. În anul 2009 biserica a fost complet restaurată pentru a găzdui o expoziție de artă.

Și iar pe străduțe până în Piața Patriarhului (Plaza del Patriarca). O latură a pieței este formată dintr-un complex care cuprinde o biserică, Colegiul Regal și Seminarul Corpus Christi  (Real Colegio Seminario del Corpus Christi).

Colegiul administrează Muzeul Patriarhului (Museo del Patriarca) care a fost fondat pentru etalarea publică a colecției de picturi a acestuia. Azi în muzeu, pe lângă picturile celebre, sunt etalate și cărți, documente, piese de aur unice, etc.

Inițial a fost construită o mânăstire dominicană (1586-1615), complex dreptunghiular, cu o biserică în partea de vest, Iglesia del Patriarca, restul clădirilor înconjurând o curte interioară, ocupate de chilii, sălile de clasă și partea administrativă.

Pe altă latură se află Biblioteca Històrica a Universității Valencia din cadrul Centrului Cultural La Nau.

Clădirea Centrului Cultural (Centre Cultural la Nau) a fost ridicată în 1497 și  remodelată (1830).

Ocupă un spațiu situat pe două străzi și înconjură o curte care este folosită pentru expoziții.

Citește și Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella

Palatul Marchizului de Dos Aguas-Muzeul de Ceramică Valencia, Spania

Publicat pe de
Răspunde

Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) din Valencia, Spania, este situat în zona La Xerea din Ciutat Vella (Orașul Vechi). În el actual funcționează Muzeul Național de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica).

Clădirea gotică veche, formată din trei corpuri în jurul unei curți (1400), a intrat în posesia baronului de Dosaigües  (1496) apoi a descendenților săi. Unul dintre aceștia a primit din partea regelui titlul de  marchiz Dos Aguas (1699). În locul clădirii acesta a ridicat Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) pe locul unui cimitir roman din secolele I, II, descoperit abia după trei ani (1743).

Clădirea a suferit în timp modificări și a fost transformată în stil rococo, renovată de mai multe ori, ajungându-se în cele din urmă la forma actualului palat, cu trei turnuri pe trei colțuri, organizat în jurul a două curți.

La exterior fațadele au fost decorate cu teme alegorice iar în interiorul clădirii au fost construite scări cu stâlpi decorați cu motive vegetale și delimitate coridoare pavate cu plăci ceramice (azulejos) reprezentând scene mitologice.

Cea mai decorată a fost intrarea principală, cu referire la cele două mari râuri valenciene, Turia și Júcar, reprezentate de doi atlanți.

Lângă atlantul din dreapta porții au fost create sculptural două capete de crocodil, o tolbă cu săgeți, un vas din care se varsă apă, deasupra lor situându-se o iederă sub forma unui trunchi de șarpe încolăcit și în stânga porții, piciorul atlantului se sprijină pe spatele unui leu lângă care se află alt vas cu apă care se revarsă, un mănunchi de săgeți și deasupra lor un palmier. Central, deasupra porții a fost postat scutul cu însemnele nobiliare ale familiei mărginit de doi sălbatici cu buzdugane.

La nivelul superior porții, într-o nișă  a fost postată statuia Fecioarei Rozariului, dimensiune naturală, azi o copie din 1866, de o parte și de alta câte o pereche de sirene mici cu aripi la picioarele cărora câte o femeie, alegorii, într-o parte a Agriculturii și Prosperității, în cealaltă parte, Justiția, toate înconjurate  cu decoruri vegetale și îngerași. Deasupra nișei a fost postat un înger cu o trompetă și pe cap cu o coroană de lauri. Nișa avea un capac care se închidea atunci când marchizul era plecat și era deschisă când acesta se afla în palat.

Azi în palat funcționează Muzeul Național de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica) fondat prin donația colecției lui Manuel González Martí (1947), deschis în 1954, care etalează ceramică și porțelan valenciene, artă textilă, costume tradiționale și mobilier.

La Llotja de la Seda, Valencia, Spania

Publicat pe de
Răspunde

La Llotja de la Seda, Bursa de Mătase din Valencia, Spania, este situată în Ciutat Vella (Orașul Vechi), cartierul El Mercat și ocupă spațiul delimitat de mai multe străduțe. A fost construită în două etape, în stil  gotic târziu valencian, lângă Bursa de petrol  (Llotja de l’Oli), clădire care în timp a dispărut.

În 1548 i s-a alăturat o clădire renascentistă pentru Consulatul Mării (Consolatul del Mar).

Clădirile, unite cu ziduri, delimitează o Grădină de portocali în mijlocul căreia se află o fântână.

La primul etaj se află sala principală. Accesul se face pe o scară de piatră frumos decorată.

Sala Contractelor (Sala de Contratacion) a fost centrul financiar unde se încheiau contractele între negustori,  azi numită și Sala Coloanelor.

A fost construită în prima etapă (1483-1498).

Din sala Contractelor se intră printr-un portal în aripa laterală a complexului.

Acolo se afla sediul Tribunalului Mării (Tribunal del Mar).

A fost primul tribunal pentru comercianții marini care a funcționat în Spania.

Acolo erau judecați datornicii și dacă erau găsiți vinovați erau închiși în turnul central.

În sală s-au păstrat piesele de mobilier originale.

La al doilea etaj, încăperile erau folosite tot ca „birouri”. Tavanul lor a fost realizat  din lemn decorat stil mudejar, un stil tipic hispano-musulman.

Din 1996 La Llotja de la Seda a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Mercado Central, Valencia, Spania

Publicat pe de
1

Mercado Central, Piața Centrală din Valencia, Spania, este situată în Ciutat Vella (Orașul Vechi), mai precis în cartierul El Mercat.

A fost inițial o piață deschisă (1839) apoi clădirea pieței a fost construită pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, în stil art-nouveau valencian cu influențe gotic valencian (1914-1928).

La exterior clădirea are forme neregulate, cu multe cupole pe acoperiș. Fațadele multiple au fost prevăzute cu ferestre mari cu vitralii.

Cupolele au fost create pentru iluminarea interiorului.

Tot tavanul este format din arcade de fier  susținute din loc în loc de stâlpi prin care s-au delimitat un fel de „coridoare” în care se află spațiile comerciale.

Majoritatea spațiilor vând produse alimentare dar există și câteva magazine cu suveniruri și restaurante.

Dresda, Germania- prin orașul vechi

Publicat pe de
Răspunde

De la Primăria Dresda, Germania, m-am îndreptat spre Muzeul orașului Dresda (Stadtmuseum) care funcționa într-o clădire construită într-un amestecul de stiluri arhitecturale- baroc, rococo și clasic (1770-1776), fostul sediu al Parlamentului Saxoniei (1832-1907).

În patru camere au fost etalate exponate care relevă istoria orașului, viața de zi cu zi, cultura, viața militară, jucării, instrumente muzicale, etc.,  din care aproximativ 200.000  de fotografii și cărți poștale din diferite epoci și fosta sală de bal este folosită pentru prelegeri și alte evenimente.

De acolo m-am îndreptat spre fluviul Elba pe lângă clădirile în care funcționau mai multe departamente ale Poliției Dresda.  Clădirea Departamentului de Poliție Dresda (Polizeirevier)a fost construită pentru Poliția Regală săsească (1895-1900), cu patru aripi și 3 curți interioare, în stil istoricist cu elemente de Renaștere și baroc.

În clădire mai funcționează secția de criminalistică (Kriminalpolizeiinspektion) și Muzeul Poliției.

Vis a vis se afla Kurländer Palais, prima clădire rococo din Dresda. Construită la marginea de est a orașului vechi (1728-1729) pe locul unei clădiri mai vechi (1575) care a fost extinsă, lângă ea s-a amenajat o grădină de agrement (1705) și din 1718 a fost  reședința unui conte, guvernatorul cetății Dresda. Clădirea a fost distrusă într-un incendiu, contele a construit actuala clădire, lângă ea a amenajat  o grădină barocă, clădire care a intrat în posesia prințului Karl de Saxonia (1773) căruia îi poartă numele.  Fiica lui a vândut palatul statului (1813) care l-a folosit ca Spital Militar. În 1820, fortificațiile orașului  fiind demolate, în estul clădirii s-a creat prima Grădină Botanică din Dresda, palatul a fost  reconstruit pentru Academia de Chirurgie și Medicină din Dresda (1864)  apoi  a fost sediul Colegiului Medical de Stat Regal (1912) și a unei asociații pentru protejarea naturii (1924-1945). În bombardamentele din 1945 a fost  distrus complet. Din 2006 a fost reconstruit și în prezent în Kurländer Palais funcționează o agenție de evenimente, un restaurant, birourile unor companii și în pivniță Club de Jazz Tonne.

La nord-est de Kurländer Palais am văzut Sinagoga Nouă Dresda  (Dresden Neue Synagoge), lângă ea Centrul Comunitar Evreiesc. Sinagoga a fost construită pe locul unde până la progromurile din 1938 a existat Vechea Sinagogă Semper (1998-2001). Clădirile au fost construite cu formă de cub, după modelul fostelor temple ale israeliților.

De acolo m-am întors dorind să intru în grădina situată pe malul Elbei. La marginea ei am trecut pe lângă Biserica Evanghelică Reformată (Evangelisch-Reformierte Kirche). Formată din refugiații hughenoți,  congregația evanghelică reformată a existat în Dresda încă din secolul XVII, un secol mai târziu comunitatea franceză a devenit germano-franceză, folosea o casă de rugăciuni și în 1767 și-a construit o biserică. În perioada construcției unei noi clădiri pentru Primărie biserica a fost demolată și construită una nouă. Aceasta a fost grav avariată (1945), reparată temporar și folosită până în 1956 când s-a mutat în clădirea actuală ridicată la marginea Grădinii Brühl. Fosta clădire a fost ocupată de cabaretul Die Herkuleskeule (1961-1965) apoi clădirea a fost demolată.

Grădina Brühl (Brühlschen Garten), situată în partea de est a Terasei Brühl, a fost amenajată ca grădină franceză pentru contele Heinrich von Brühl (1739).

Din 1814 grădina a fost deschisă publicului.

Din partea de est a Brühlsche Terrasse am văzut unul dintre cele patru poduri, aflate în centrul orașului, care traversau fluviul Elba și legau orașul vechi de orașul nou. Podul Carola (Carolabrücke) a fost numit după soția regelui Albert (1892-1895). A fost decorat cu panouri și coroane din bronz, la capete prezenta arcuri, pe cel din partea orașului vechi au fost postate două sculpturi: Triton care vânează peste valuri și Nereida- care călărește peste apa calmă (1907).

Cu o zi înainte de terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, pentru a împiedica înaintarea Armatei Roșii, arcurile de la capete au fost distruse. După război a fost demontat (1952-1960) și s-a construit actualul pod (1967-1971), pod rutier și pentru tramvaie.

Pe cealaltă parte a Elbei am văzut o parte din clădirile orașului nou, situate la malul apei. Clădirea Sächsische Staatkanzlei, din 1990 sediul Guvernului de stat saxon și al prim-ministrului, a fost construită pentru ministerele regale săsești de interne, justiție, culturii și educației publice (1900-1904). În ea a funcționat  Cancelaria de stat săsească (1919-1945) până în 1945 când a fost parțial distrusă în bombardamente. În reconstrucția din 1950 pe acoperiș a fost postat porumbelul păcii. În perioada RDG clădirea a găzduit Consiliul districtului Dresda. Între anii 1990-1994 a fost renovată, porumbelul îndepărtat și în locul său repusă coroana originală, existentă la clădirea inițială.

Într-o altă clădire, în stil neo-renascentist, formată din mai multe laturi care delimitau mai multe curți interioare,  pe partea dinspre Elba ornată cu coloane și un portic cu o pictură alegorică- Saxonia înconjurată de arte și veniturile statului (1890-1896), funcționa Ministerul de Finanțe Saxon (Sächsische Staatsministerium der Finanzen). Clădirea grav avariată (1945) a fost reconstruită (1950) și până în 1990 a găzduit Poliția Populară Raională și  Școala de Inginerie pentru Geodezie și Cartografie. Între anii 1992-1994 clădirea a fost renovată și restaurată.

Terasa Brühl (Brühlsche Terrasse), cunoscută și cu numele de Balconul Europei, lungă de  500 metri de-a lungul Elbei, lată între 10-40 metri, înaltă în unele locuri de 10 metri, a fost construită în secolul XVI ca o parte a fortificațiilor, cu rol militar, strategic.

După înfrângerea Saxoniei în bătălia de la Leipzig, în 1814 guvernatorul general al Regatului ocupat al Saxoniei a deschis terasa publicului. Tot atunci s-a construit scara decorată cu doi lei de gresie, care a fost reconstruită în 1863.

A fost ornată cu  statui reprezentând cele patru  momente ale zilei- seara și noaptea (1868), dimineața și prânzul (1871), înlocuite în 1908 cu altele din bronz.

O dată cu construcția scării  a fost amenajată și strada de sub terasă.

De-a lungul părții de sud a terasei se aflau clădiri publice și muzee. Am ieșit de de pe terasă în dreptul clădirii Albertinum construită în stil renascentist, prin extinderea unui fost arsenal (1559-1563), pentru Colecția de sculpturi antice și moderne regale (Skulpturensammlung)(1884-1887). A fost numită după regele de atunci,  Albert al Saxoniei.

În bombardamentele din 1945 a fost grav avariată, ulterior restaurată (1953) și din 1965 la etaj s-a deschis Muzeul de Artă Modernă (Gemäldegalerie Neue Meister).

Temporar a găzduit Cabinetul Numismatic și Seiful Verde care, după reconstrucția din 2002-2004, au fost mutate în Palatul Dresda. După inundația din 2002 muzeul a fost închis, clădirea refăcută și redeschis în 2010.

Între Albertinum și Academia de Artă se afla o scară care cobora în Georg-Treu-Platz de unde, ocolind Academia se putea ajunge în Piața Nouă. În partea de jos a scării se intra în Muzeul Cetatea Dresda (Dresda Casemates), deschis în 1992, în care se pot vedea părți din vechea cazemată.

Trecând de Universitatea de Artă, o ultimă clădire de-a lungul terasei a fost  inițial Biblioteca Brühl (1748), ulterior Biblioteca Electorală Saxonă (1762) în care erau adunate 62.000 de volume. A fost transformată în Academia de Artă Veche (1791-1895) până când aceasta s-a mutat. Clădirea a fost demolată, în locul ei ridicată una nouă, în stil neo-baroc, care găzduia colecția de gravuri din cupru ale celui de-al doilea născut prinț Johann Georg (1896-1897), de unde numele ulterior de secundar. Colecția a fost mutată și în clădire s-a deschis un spațiu expozițional pentru Galeria de Artă Modernă (1931).

În cel de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost distrusă total, ulterior reconstruită (1963-1964) și a funcționat ca Școala Secundară (Sekundogenitur) până în  1989 când lângă ea a fost construit un complex hotelier de care clădirea a fost conectată printr-un pod, a fost inclusă în el și actual în ea funcționează o cafenea și un restaurant de vinuri din cadrul Hotel Dresden Hilton.

În fața școlii se afla Monumentul Ernst Rietschel (Rietscheldenkmal) format din bustul din bronz al sculptorului Ernst Rietschel (1876) situat  pe o coloană înconjurată de statui reprezentând istoria, poezia și religia.

Am aruncat o ultimă privire fluviului Elba.

Augustus Brücke

Cum văzusem obiectivele care mă interesau și vremea se juca, când soare, când ploaie, am coborât scările pe lângă Judecătorie, am ocolit  Catedrala și m-am întors la parcarea de lângă Italienisches Dorfchen. Cu auto, îndreptându-mă spre ieșirea din Dresda, am trecut pe lângă Gara Dresda (Hauptbahnhof), stația centrală a orașului. În 1839 s-a inaugurat prima cale ferată pe distanțe lungi din Germania, de la Leipzig până la capătul său din Dresda și în 1875 linia Dresda- Berlin. În acea perioadă a fost construită și gara centrală care a fost extinsă treptat (1848-1898).

Traficul crescând, după primul Război Mondial gara a fost din nou extinsă (1920) și a început construcția la o rețea feroviară de mare viteză (1930). În bombardamentele din 1945, grav avariată, gara a fost nefuncțională. După război a fost refăcută treptat (1960), restaurată (1990), modernizată și restructurată (2000-2006).