Arhive etichetă: muzee

Orașul Toplița, județul Harghita

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Toplița este situat în nordul Depresiunii Giurgeu, străbătut de râul Mureș și administrativ aparține județului Harghita. În descrierile lui Ptolomeu pe locul actualului oraș ar fi existat cetatea dacică Sangidava, nedescoperită de arheologi. Zona era locuită de dacii liberi și carpii, majoritatea păstori de oi, cu care, după cucerirea de către romani, aceștia au păstrat legături. Până în 1228 regiunea a fost deținută de Simon Bán apoi a intrat în posesia familiei Bánffy care a reușit să o păstreze până în 1945, la un moment dat devenind un district privilegiat care nu aparținea de nici un scaun săsesc.

statuia Lupa Capitolina

În 1567 pe unul din terenurile deținute de Bánffy Pál, pentru a exploata pădurea înconjurătoare, căpitanul cetății Brâncovenești a adus trei familii din Moldova și astfel s-a format așezarea, prima dată atestată documentar din acel an. A fost numită Taplócza („izvor de apă caldă”), nume primit de la apele termale existente în zonă. Pentru a nu fi confundată cu localitatea Csik Taplócza, în 1660 numele i-a fost schimbat în Toplicza.

În decursul timpului teritoriul localităţii s-a extins pe Valea Topliţei, în stânga şi în dreapta Mureşului și s-au format satele, azi cartiere ale orașului. În 1658 armatele moldovenești conduse de Pintea au distrus satul care, după 2 ani, a fost repopulat cu țărani români aduși din Deda. Sub Imperiul Habsburgic, datorită dărilor imense impuse, iobagii s-au răsculat (1702-1711), apoi s-au alăturat Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785).

Biserica Greco-Catolică „Sf. Trei Ierarhi” (1791)

La începutul secolului XVIII a început transportul lemnului cu plutele pe râul Mureș, numărul comercianților a crescut și localitatea a început să se dezvolte. Dacă la înființare avusese 3 familii, conform recensământului din 1785 în Toplicza existau 255 de familii.

În perioada 1830-1836 în localitate s-a stabilit familia Urmánczy care, în anii ce au urmat, a avut un rol important în dezvoltarea ei. János Urmánczy și-a ridicat o casă cu un etaj, înconjurată de un parc care se întindea până la râul Mureș. Ulterior extinsă, prin preluarea casei vecine, etajată și renovată, a devenit Hotelul László. Acesta a fost distrus în timpul Primului Război Mondial. Ulterior refăcut, în el au funcționat magazine, prima sală de teatru, în limba maghiară, și prima bibliotecă din localitate. La inițiativa lui, pe locul vechii Biserici Catolice de lemn, s-a construit actuala Biserică Romano-Catolică „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1865-1873) și s-a înființat Școala Romano-Catolică, transformată în Școală Maghiară de Stat (1948-1960).

În 1895, pe terenul familiei Bánffy,  a fost ridicată Biserica Reformată Calvină, din banii donați de fata lui Urmánczy, împreună cu soțul ei, care atunci locuiau la Reghin. Reparată în 1993 și 2010, biserica funcționează și azi. În același an, fiul lui János, Nándor Urmánczy, ulterior parlamentar în Budapesta, a fondat primul ziar local, numit Topliczai Híradó, iar un an mai târziu a fondat o școală, pe propriul teren și pe cheltuiala sa.

Pentru a se construi o nouă cale ferată, urmașul său, baronul Jeremos Urmánczy,  a trebuit să vândă o parte din terenuri. Din banii obținuți a ridicat Castelul Urmánczy (1903-1906). Clădirea în stil Art Nouveau, situată pe o ridicătură de teren, aproape de malul râului Mureș, a supraviețuit până azi. În partea dreaptă a fațadei principale a fost construit un turn înalt. În interior, după intrarea principală, a fost amenajat un salon, înalt pe 2 etaje, din care se accesau încăperile. La parter se aflau apartamentul proprietarilor, sala de mese și camerele bărbătești și la etaj camerele copiilor, cele pentru oaspeți. În subsol se aflau camerele servitorilor, bucătăria, pivnița și depozitele.

În 1948 a fost naționalizat și a rămas nefolosit până în 1963 când, împreună cu anexele, a fost transformat în spital. În 1989 una dintre anexe a fost preluată și au început lucrările, în vederea amenajării unui muzeu orășenesc, întrerupte un an mai târziu, reluate în 1997 și în 1998 Muzeul Etnografic și-a deschis porțile. Din păcate eu l-am găsit închis. Castelul, retrocedat urmașilor în anul 2008, a fost închiriat de stat până în 2013.

Jocurile politice din cele două războaie mondiale au trecut Transilvania când în proprietatea Ungariei, când a României. Până în 1918 a aparținut Austro-Ungariei.

Parcul Eroilor

După Unirea Transilvaniei cu România a trecut sub administrația română  și după Tratatul de la Trianon (1920) a fost cedată României. Prin Dictatul de la Viena (1940) partea de nord a fost cedată Ungariei, apoi a intrat sub administrație sovietică (1944-1945). O dată cu numirea lui dr. Petru Groza în funcția de prim-ministru, a revenit României, din care face parte și azi. În perioada 1952-1960 zona a devenit Regiunea Autonomă Maghiară, în cadrul căreia Toplița a primit statutul de oraș (1956). După reorganizarea teritorială (1968), orașul aparține de județul Harghita. Din anul 2002 a devenit municipiu.

Primăria Toplița

În anul 2006 Muzeul Etnografic s-a comasat cu Ansamblul folcloric „Rapsodia Călimanilor” și au format Centrul Cultural Toplița, care funcționează într-o clădire centrală. 

În apropierea lui, la marginea Parcului Central, se află Cinematograful „Călimani”.

Lângă el este postată  statuia Regelui Ferdinand I (1865-1927).

În anul 2018 s-a preconizat amenajarea unui parc care trebuia să fie terminat un an mai târziu, la sărbătorirea celor 100 de ani trecuți de la Marea Unire. Parcul Centenarului a fost creat pe o suprafață de 1570 metri, preluată din Parcul Central. Intrarea din bulevard a fost marcată cu un „arc de triumf”. De la el pornește o alee care se termină în dreptul unei fântâni arteziene.

În dreapta ei, pe o porțiune de zid, au post postate stemele pe care le-a avut orașul în decursul timpului și o placă inscripționată cu câteva date istorice. Lângă el a fost amenajată o scenă deschisă permanentă.

Pe o altă alee, perpendiculară pe prima, se află busturile unor personalități, postate pe socluri.

Partea din Parcul Central rămasă este amenajată cu multe rondouri cu flori multicolore, străbătute de câteva alei pe care, din loc în loc, se află bănci pentru relaxare.

La marginea parcului curge râul Valea, afluent care, pe teritoriul orașului, se varsă în râul Mureș.

Trecându-l pe un pod rutier și pietonal, am ajuns în dreptul Catedralei Ortodoxe „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

De acolo, pe o străduță laterală, m-am îndreptat spre Izvorului Cald. Apa lui este consumată de localnici, în scop curativ, fiind benefică în afecțiuni ale aparatelor digestiv, renal și respirator. În apropiere au existat Băile evreiești, formate dintr-un bazin mic, pentru scufundări rituale și 7 căzi, vândute de comunitate în anul 1984. Pe locul lor azi funcționează un atelier de reparat mașini.

De acolo m-am întors la parcare și, cu mașina, m-am îndreptat spre marginea orașului, unde urma să văd Cascada Mezotermală, monument al naturii încadrat într-o arie protejată, întinsă pe 0,5 hectare. Apa, foarte bogată în calciu, este alimentată de izvoarele stațiunii Bradul. Curge peste versantul, cu straturi profunde de travertin, care, reflectate, schimbă continuu culorile apei. Cu temperatura de 27 grade, nu îngheață aproape niciodată.

Datorită caracteristicilor ei a fost clasificată a doua de acest tip din Europa, pe primul loc fiind o cascadă cu apă termală din Saturnia, Italia.

Din păcate, în momentul vizitei mele, fiind vară toridă, cascada nu avea un debit mare.

Citește și Toplița, jud. Harghita- Mânăstirea „Sf. Prooroc Ilie” și Mânăstirea Doamnei

Comunele Bethausen, Traian Vuia și Bârna, jud. Timiș

Publicat pe de
Răspunde

Comuna Bethausen este situată în zona de est a județului Timiș, pe malul drept al râului Bega. A fost înființată în anul 1883 prin colonizarea cu șvabi care s-au așezat pe vatra fostului sat românesc Betlinești, căruia i-au germanizat numele. Imediat după ce s-au așezat au construit Biserica Romano-Catolică (1884).

Comuna a rămas majoritar germană până în 1990 când majoritatea au emigrat. A fost ocupată de români care și-au construit Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”.

De comună aparțin administrativ satele Cladova, Cliciova, Cutina, Leucușești și Nevrincea. Satul Cladova este situat la 4 kilometri nord de comună. A fost atestat documentar din 1308, numit atunci Kaladwa și era locuit de români.

Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Paraschiva” (1837)

La 4 kilometri spre est, pe malul stâng al râului Bega, se află satul Leucușești. A aparținut de cetatea Șoimoș (jud. Arad) și împreună cu ea, a fost donat de Regele Ladislau I familiei Orszag (1440). În decursul timpului a trecut din proprietar în proprietar și și-a schimbat vatra de mai multe ori. Biserica de lemn, existentă la acea vreme, a fost mutată și ea, în 1810 ajungând pe locul actualei biserici, din cărămidă, care a înlocuit-o, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1880-1881).

La 3 kilometri vest, pe malul drept al râului Bega, este situat satul Cutina, atestat documentar din anul 1440, cu numele Gwthonia sau Bwthonya. Satul românesc a supraviețuit sub ocupația otomană, războiului dintre aceștia și austrieci. În 1717 era un sat mare, cu 20 de case și o Biserică de lemn. Între 1898-1900 biserica de lemn a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”.

Intrând sub stăpânire maghiară (1913), numele i-a fost schimbat în Gutonya, păstrat până  după unirea Banatului cu România, când a primit numele actual. Sub comuniști numărul populație a scăzut treptat și dezvoltarea satului a încetinit. 

La 5 kilometri sud de comună se află satul Cliciova, atestat documentar din 1454, în proprietatea lui Ioan Huniade. Până în 1596 a trecut din proprietar în proprietar apoi a fost donat de Sigismund Bathory, împreună cu alte moșii, lui Ștefan Josika. În timpul ocupației turcești s-au schimbat iar proprietarii, între ei fiind și Sigismund Bathory. Sat românesc, în 1899 s-a construit Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului”.

Ultimul sat care aparține de Bethausen este situat la 3 kilometri vest de Cliciova. Satul Nevrincea a fost atestat documentar din 1371, cu numele Neuinche.

Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1834)

În sat s-a născut Dumitru Neda (1893) care, devenit preot greco-catolic, a făcut studii teologice la Viena și Innsubruck și a ajuns Profesor la Academia Teologică din Blaj.

Biserica Romano-Catolică (1911)

De comuna Traian Vuia aparțin administrativ satele Surducu Mic, Jupani, Săceni, Sudriaș și Susani, situate foarte aproape unele de altele. Pentru a le vedea, de la Nevrincea m-am întors la Cliciova, apoi  am rulat spre nord-est.

În total 6 kilometri și am intrat în satul Susani. A fost atestat documentar din anul 1598 dar așezarea este mult mai veche. Săpăturile arheologice din perioada 1966-1967 au descoperit pe teritoriul satului un tumul cu 4 urne funerare și obiecte ceramice, care au fost datate din epoca fierului.

Biserica Ortodoxă (1912)

La 3 kilometri est de Susani este situat satul Jupani, atestat documentar într-un act prin care Iancu de Hunedoara a cedat districtul Bujorului, din care satul făcea parte, în schimbul localității Lipova și a cetății Șoimoș (1446). Sat românesc, s-a format prin unirea a două așezări mai vechi, Jupanii de Sus și Jupanii de Jos. A rămas sat românesc și sub austro-ungari.

Biserica Ortodoxă (1888)

Lângă Jupani, la 2 kilometri sud, se află satul Sudriaș, atestat documentar din 1371. Un secol mai târziu Regele Sigismund de Luxembourg al Ungariei la dăruit comitelui de Timiș și ban de Severin, generalul Philipo Ozara (1497).

În perioada medievală a fost ridicat la rangul de târg (1658). În jurul lui se aflau satele Kaposala, Chitești și Drăgoiești, azi dispărute.

Biserica Ortodoxă (1883)

Satul Săceni, situat la 4 kilometri sud-est de Sudriaș, datează din 1596, când voievodul Sigismund Bathory l-a donat lui Ștefan Josika. Se pare că sub otomani a fost depopulat. reapare ca sat românesc, numit Sezsany, în actele austriece (1717). În jurul anului 1900 a fost colonizat cu maghiari, numiți de localnici „ciangăi”, care au devenit majoritari până după cel de Al Doilea Război Mondial, când au început să părăsească localitatea. Ulterior în sat s-au mutat familii de ucraineni care, azi, sunt în număra aproape egal cu românii.  

Biserica Ortodoxă (1850)

La 5 kilometri nord-est se află comuna Traian Vuia, atestată documentar din 1346, cu numele Bujoru (Bozsorfo), situat în valea Gladnei, pe locul numit Satul Mic. Era centrul unui district valah, deținut de cneazul Dionisie. În 1453 Regele Ladislau l-a donat lui Iancu de Hunedoara.

Școala Generală

Deoarece era inundat frecvent, în 1823 s-a mutat pe actuala vatră.

Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Paraschiva” (1874)

Din 1964 a primit numele Traian Vuia, după inventatorul român, pionier al aviației, născut în unul din satele aparținătoare. În comună se poate vizita Muzeul „Traian Vuia”, deschis în anul 2012, în cinstea primului om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, ridicându-se de la sol folosind doar mijloacele de la bord (1906). În perioada 1918-1922 a realizat 2 tipuri de elicopter apoi a inventat generatorul cu focar cu mare intensitate a combustiei, expus la Expoziţia Internaţională al încălzirii de la Paris din 1957, apoi fabricat în serie în Franţa, Belgia, Anglia şi Germania. În muzeu sunt etalate numeroase documente, fotografii, machetele unui aeroplan și a unui elicopter.

5 kilometri spre sud-est și se ajunge în satul Surducu Mic, atestat documentar din anul 1511. În acest sat s-a născut Traian Vuia (1872-1950).

Biserica Ortodoxă (1870)

De comuna Bârna aparțin administrativ satele Botești, Botinești, Sărăzani, Drinova, Pogănești și Jurești, toate situate în zonă muntoasă.

Din Surducu Mic, după 4 kilometri spre sud, se ajunge în satul Botinești, atestat documentar din 1514, când era deținut de Gheorghe de Brandenburg. După reînființarea județului Caraș (1779) o perioadă a aparținut de el. În perioada 1848-1888 satul românesc a intrat în posesia familiei cavalerului Malenița.

Biserica Ortodoxă (1930)

La 3 kilometri spre vest se află satul Sărăzani. Se pare că a aparținut lui Iancu de Hunedoara, dar a fost atestat documentar doar din anul 1514.

Numele provine de la sarazini, musulmanii ajunși în vestul Europei în Evul Mediu.

Totuși localitatea a fost tot timpul locuită de români, în ultima perioadă stabilindu-se acolo și ucraineni, veniți la muncă, pentru exploatarea lemnului.

Biserica Ortodoxă (1878)

Din Botinești, la 3 kilometri sud, pe valea Sarazului, este situată comuna Bârna, atestată documentar din 1514, în proprietatea lui Gheorghe de Brandenburg.

Consiliul Local și Primăria

În perioada 1690-1700 a aparținut de districtul Făget.

Biserica Ortodoxă (1895)

În apropiere, la 2 kilometri spre sud, în 1569 aparținând de județul Hunedoara, se află satul Jurești.

Sub austrieci a intrat în componența districtului Făget.

Sat românesc, nesupus colonizărilor, în 1889 s-a construit Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”.

Încă 3 kilometri spre sud și se ajunge în satul Drinova, aflat în 1514 tot în proprietatea lui Gheorghe Brandenburg, în 1596 deținut de Ștefan Josika și din 1601 de Ioan Vlad de Lugoj.

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1905)

Pentru a ajunge în satul Botești, m-am întors la Jurești, apoi am rulat 3 kilometri spre est. Satul a fost atestat documentar din anul 1414, cu numele Begyesth. După cel de Al Doilea Război Mondial populația a început treptat să-l părăsească, ajungând azi să fie unul dintre cele mai mici sate din județul Timiș.

Biserica Ortodoxă (1980)

Ultimul sat care aparține de comuna Bârna este situat ceva mai departe. Din Botești m-am îndreptat spre vest, traversând dealurile împădurite. Apoi am urmat un drum lateral, spre nord, trecând peste câteva dealuri cu pășune, unde vitele, nepăzite, pășteau.

Am întâlnit și niște măgăruși, nepăsători la trecerea mașinii.

După 10 kilometri am ajuns în satul Pogănești, atestat documentar din 1453. În decursul timpului a aparținut acelorași proprietari, împreună cu celelate sate ale comunei. Pur românesc, după 1970 s-au așezat familii de ucraineni, venite la muncă, care azi au ajuns să fie majoritari.

Biserica Ortodoxă (1895)

Citește și Comunele Mănăștiur și Dumbrava, jud. Timiș

Pe drum între Corund și Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

Publicat pe de
1

La  15 kilometri sud de Corund, județul Harghita, pe cursul superior al pârâului Nicoul Alb, afluent al râului Târnava Mare, se află Comuna Lupeni.

Acolo s-a născut Tamási Áron (1897-1966), scriitor, ziarist, membru corespondent al Academiei Ungare de Științe, din 1954 deputat al Partidului Național Țărănesc din Ungaria, apoi președinte asociat al Uniunii Scriitorilor Maghiari (1956-1957) și  din 1963 membru al prezidiului Consiliului Național de Pace.

Áron a decedat la Budapesta  și, conform dorinței, a fost îngropat în satul natal, între doi ceri.

În jurul mormântului a fost amenajat Parcul Memorial Áron Tamási, cu un monument sculptat, reprezentând personaje din operele de bază ale scriitorului, Trilogia Ábel, Enekes madár și Őrdőgváltozás Csikban.

În comună s-au păstrat, amenajat și se pot vizita Casa Memorială Tamási Áron și casa surorii sale.

Tot spre sud, după 8 kilometri am ajuns la Băile Szejke. Mi-am dat seama după niște izvoare captate situate pe marginea șoselei, în fața unor clădiri. Apa carbogazoasă a izvoarelor, bogată în sodiu, ușor sulfuroasă, este folosită în tratarea afecțiunilor digestive. Pentru tratarea bolilor pielii și pentru agrement au fost amenajate două bazine, în momentul vizitei mele, închise. Izvoarele minerale au fost depistate pe terenul care aparținea lui Orbán Balázs (sec. XVIII), au fost amenajate băi curative care au funcționat până la decesul său.

Centrul Memorial Orbán Balázs

În secolul XX a fost amenajat Muzeul Apelor Minerale care etalează obiecte și fotografii folosite pentru extragerea și transportul apei-  ustensile, vase, căruțe trase de bivoli, etc., fotografii realizate și folosite de Orbán în cartea sa „Descrierea ținutului secuiesc”, pe care nu l-am vizitat, fiind închis.

Pe lângă Centrul Memorial am urcat un drum de țară și după câteva minute, deviind spre dreapta, am ajuns la prima dintre cele 16 porți vechi de lemn etalate în Muzeul Porților Secuiești.

Porțile au fost adunate din diverse sate, restaurate și așezate pe deal sub forma unei galerii. Urcând prin ea și trecând ultima poartă, a casei din Polonița în care s-a născut Orbán Balázs (1888), se ajunge la mormântul acestuia.

Porțile, cioplite în lemn de stejar, prezintă două intrări, una mare, înaltă de 4 metri,  prin care se intra cu căruța și una mică, înaltă de 2 metri,  pentru oameni, unite prin stâlpi laterali și acoperite de o mică streașină cu acoperiș de șindrilă.

Au fost decorate cu sculpturi, adânci de 5-10 mm, reprezentând motive vegetale, animale, geometrice, simboluri creștine, etc.

Unele dintre motive au fost pictate, predominând alb, roșu, verde și albastru.

Pe unele au fost inscripționate numele meșterului și anul construcției. Cea mai veche dintre porți (1818) provine din Fenyéd (Feliceni).

Pe partea de deal din stânga porților în anul 2017 a fost inaugurat Mini Erdely Transylvania Park, realizat de echipa Legendarium ca parc cu machete ale unor cetăți, conace, castele, biserici vechi sau orașe din Ardeal, singurul de acest tip din țară.

Vizitarea se face contra cost, biletele găsindu-se la o tonetă din care se pot achiziționa și suveniruri.

Machetele au fost realizate din materiale care să reziste atât la căldura verii cât și la frigul iernii.

Castelul Teleki- Gornești

Castelul Ugron- Zău de Câmpie

Castelul Kemény- Brâncovenești

Clădirile pe care le reprezintă au fost create cu dimensiuni între 0,5- 1 metru înălțime.

Kastelul Bánffy- Răscruci

Ele redau aspectul inițial, azi multe dintre clădiri fiind ruinate sau dispărute.

Fântâna Cântătoare- Târgu Mureș

Sighișoara

Sunt expuse de-a lungul unor alei pietruite.

În fața fiecăreia se află un panou informativ, cu date istorice scrise în limbile română, maghiară și engleză.

Biserica fortificată Ilieni

Parcul e într-o continuă dezvoltare, spațiul urmând să fie mărit, pentru plasarea unor machete noi.

Pentru ziua respectivă aveam planificat să vizitez și orașul Odorheiu Secuiesc, situat la 3-4 kilometri de Băile Szejke. Noroc că m-am întors la mașină. Imediat ce am pornit la drum a început o furtună, „rupere de nori”, care a continuat și după cazarea în pensiunea din oraș, unde aveam rezervare.

Prin centrul orașului Târgu Mureș, jud. Mureș

Publicat pe de
Răspunde

Centrul orașului Târgu Mureș, „cireașa de pe tort”, l-am vizitat în a doua zi a șederii mele acolo. A fost amenajat în perioada în care György Bernády, deputat de Târgu Mureș în Parlamentul din Budapesta, a devenit primarul orașului (1902-1919).

În acea perioadă a fost introdusă canalizarea, străzile au fost asfaltate, s-au construit clădiri pentru școli noi, diferite instituții, etc.

După Primul Război Mondial, după Tratatul de la Trianon, Transilvania a fost cedată României însă după Al Doilea Război Mondial, prin Dictatul de la Viena, i-a revenit Ungariei.

Sub comuniști, cele 58 de județe au fost sistematizate în 28 de regiuni cu 177 de raioane (1950).

Direcția Silvică

Doi ani mai târziu 10 raioane din fostele regiuni Mureș și Stalin au fost comasate și s-a format Regiunea Autonomă Maghiară, cu capitala la Târgu Mureș.

Direcția județeană- evidența populației

Prin reorganizarea administrativă (1968) s-au recreat județele și Târgu Mureș a devenit municipiul județului Mureș.

Casa de Cultură a Sindicatelor

Pentru a vedea centrul orașului de la un capăt la celălalt, de la hotel m-am deplasat pe o stradă paralelă și am cotit spre capătul lui sudic, unde se afla o piațetă amenajată ca un mic părculeț.

Piața Cardinal Iuliu Hossu, fosta Piață Panov sau a Bulgarilor, a fost numită după Episcopul Greco-Catolic de Gherla (1917), reprezentant al tuturor românilor din Ungaria la Marea Adunare Națională de la Blaj care, sub comuniști, deoarece s-a opus trecerii forțate a greco-catolicilor la ritul ortodox, a fost închis la Sighet, apoi la Gherla (1948-1964), mutat la o mânăstire, în final într-un spital, unde în 1970 a murit. În 1969 Papa Paul al VI-lea i-a conferit, în secret, titlul de cardinal, făcut oficial după moartea sa. În anul 2019 statuia lui a fost postată în piața care i-a preluat numele.

În apropierea pieței, pe colțul dintre două străzi, pe locul în care din 1924 a existat Căminul Ucenicilor Români, a fost construită actuala clădire (1927-1935) în care azi funcționează Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Catedrala Ortodoxă „Buna Vestire”, cunoscută de localnici și sub denumirea de Catedrala Mică, a fost construită pentru cultul greco-catolic (1926-1936).  

După Al Doilea Război Mondial cultul a fost  interzis (1948) și biserica a fost transformată în parohie ortodoxă. Deși după 1989 cultul greco-catolic a devenit iar oficial și aceștia au revendicat-o în tribunal, cererea nu le-a fost aprobată și biserica a rămas ortodoxă .

Palatul Primăriei,  azi Consiliul Local, a fost ridicat între anii 1936-1942.

 Până în 1945 a fost sediul Comitatului Mureș-Turda.

În dreapta lui se află clădirea care găzduiește Consiliul Județean și Prefectura Mureș. Clădirea a fost construită, în stil secession maghiar, pentru Primăria Orașului Liber Regal Târgu Mureș (1905-107) și din 1962 până azi a devenit sediul Palatului Administrativ. A fost prevăzută cu un turn înalt din care se anunțau eventualele incendii din oraș. În turn a fost postat un orologiu, cu cadrane pe toate laturile turnului, care sună din sfert în sfert de oră.

Lângă el, în același stil secession maghiar, se află Palatul Culturii, construit în perioada în care guvernul maghiar a demarat un proiect prin care aloca credite pe termen lung în scopul construirii de centre culturale. Clădire cu 3 etaje este situată pe colțul a două străzi.

La exterior este împodobită cu mozaicuri, basoreliefuri în bronz și piatră, fresce, vitralii și plăci memoriale. fațada prezintă un mozaic care arată diverse personalități ale orașului, comercianți, dregători, ostași, etc., în centru cărora, pe un fond auriu, pe un tron se află Hungária.  

Pentru a mări suprafața primului etaj, deasupra intrării principale au fost create 6 balconașe cu ferestre (bovidouri) sub care sculpturile din bronz și basoreliefurile reprezintă scene din operele compozitorilor Franz Liszt și Ferenc Erkel, matematicienii Bolyai, tată și fiu, scriitorul și promotorul dezvoltării activităților științifice, György Aranka de Zagon.

Deasupra bovidourilor, friza prezintă portretele, în basorelief, a șase personalități culturale, cărturari, oameni de știință, filosofi, literați ai secolului XIX.

În Palatul Culturii funcționează Filarmonica de Stat, înființată în 1950, a cărei Sală Mare se întinde pe toate cele trei etajele, Biblioteca Județeană,  Muzeul de Artă cu Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici, Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie.

La etajul I se află Sala Oglinzilor care are la capete oglinzi venețiene, mesele placate cu oglinzi și ferestrele cu vitralii ce prezintă scene din folclorul secuiesc. Este folosită pentru diferite evenimente culturale, simpozioane, întâlniri oficiale, etc. Deasupra ei, la etajul II, se află Sala Mică, cu 300 de locuri, folosită pentru cursuri sau pentru desfășurarea unor concerte de muzică clasică.

În continuare bulevardul se împarte în două artere de circulație care mărginesc o porțiune centrală, pietonală, amenajată pentru plimbări, desfășurări de târguri, evenimente culturale, numită Piața Trandafirilor. La intrarea în ea a fost postată statuia Eroului Necunoscut (1964).

Înaintând, priveam când în dreapta, când în stânga, la casele secolelor XIX și XX, unele înscrise pe lista monumentelor istorice.

În mijlocul porțiunii pietonale era amenajat un rondou cu flori rotund. Apropiindu-mă, mi-am dat seama că în mijlocul lui era un arătător care indica orele.

Ceasul cu flori

Pe partea dreaptă se înălța fostul Palat Papp, azi Hotel Concordia.

Pe străduța care se desprindea de centru, pe lângă hotel am înaintat câțiva zeci de metri pentru a vedea clădirea în care își are sediul BNR- filiala Mureș. După Primul Război Mondial  Banca Națională Română a deschis în Transilvania 3 sucursale, una la Târgu Mureș, care și-a desfășurat activitatea în perioada 1920-1940.

În urma Dictatului de la Viena orașul a fost ocupat de maghiari și clădirea băncii a fost preluată  de  Banca Austro-Ungară. După 4 ani BNR și-a reluat activitatea care, având un volum mare de operațiuni, și-a mutat sediul în actuala locație (1951).

M-am întors în centru și am continuat vizionarea clădirilor. În trecut în unele dintre ele își aveau sediul unele bresle, altele au fost construite ca palate private sau ca și clădiri administrative.

Casa Bányai, o clădire în stil eclectic (1904-1907), a fost locuită de primarul György Bernády (1933-1937), cel care a modernizat orașul, a vândut 3.000 de parcele pentru construcția de case noi, a proiectat 117 străzi, a creat sistemul public de apă și energie electrică, etc.

Lipit de ea, Palatul Toldalagi, construit de contele László Toldalagi (1759-1772), în partea superioară păstrează o coroană și blazoanele din piatră ale conților Toldalagi și Weiss, înconjurate de grilaje rococo și motive florale. În anii 1940 în palat s-a mutat Erdélyi Bank Rt., în anii 1960-1961 clădirea a fost reabilitată și azi în ea funcționează Muzeul de Etnografie și Folclor. În dreapta muzeului se înalță Turnul Bisericii Franciscane „Sf. Emeric”, singurul care a supraviețuit, biserica și mânăstirea care se aflau acolo fiind demolate în 1971, o dată cu amenajarea Pieței Teatrului. Sub turnul baroc se afla intrarea în cavoul călugărilor.

Pe lângă biserica și mânăstirea franciscană au fost demolate multe alte clădiri istorice. Piața Teatrului a fost mărginită de blocuri înalte, centre comerciale, cafenele cu terase, Hotelul Continental și în subteran a fost amenajată o parcare (1971-1973).

Central a fost construit Teatrul Național Târgu Mureș (1974) și pe spațiul din fața lui au fost amplasate sculpturi. Clădirea în forma literei „L” are o sală de spectacole cu 600 locuri.

Piața este foarte populată, mai ales la sfârșit de săptămână, sau în perioadele în care la Târgu Mureș se desfășoară festivaluri, unul dintre ele chiar în momentul vizitei mele: Street Music Festival.

Palatul Apollo, clădire în stil eclectic, a fost construit de contele Sámuel Teleki (1804-1807)  imediat după ce clădirea bibliotecii a fost finalizată. În palat erau organizate baluri, erau prezentate piese de teatru ale trupelor care vizitau orașul și aici ieșeau prima oară în societate tinerele din protipendadă.  În Revoluția din 1848 a fost locul de întâlnire a tineretului revoluționar. De asemenea, după Tratatului de la Trianon, în palat a avut loc Reuniunea de la Târgu Mureș care urmărea  egalizarea în drepturi a etnicilor maghiari în în 1937 intelectualii maghiari au adoptat Confesiunea de la Târgu Mureș care urmărea egalizarea diferitelor grupări etnice.

Din 1987 în palat funcționează Școala Populară de Arte, înființată în 1908 și în 1913 mutată în Palatul Culturii.

În acea zonă, în mijlocul părții pietonale, se află statuia lui Avram Iancu, postată în 1978 în locul unei sculpturi mai vechi, din bronz, (1930), mutată la Câmpeni, județul Alba (1940).

În spatele statuii, închizând partea pietonală, se află Catedrala Ortodoxă „Înălțarea Domnului”, construită în perioada 1925-1934 pe locul Fântânii Cântătoare, numită și Fântâna Bodor, după cel care a construit-o (1820-1822), demolată în 1911.

Din lipsa fondurilor pictura interioară a fost finalizată abia în perioada 1970-1986.

La nivelul altarului a fost postat un mozaic, de circa 12 metri înălțime, care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul și pe cupolă o pictură înfățișându-l pe Hristos binecuvântând. Pe pereții pronaosului au fost pictați sfinții mitropoliți ai Transilvaniei secolului XVII, Ilie Iorest și Sava Brancovici, încadrați de 12 medalioane cu cele mai importante biserici ortodoxe din Ardeal.

În dreapta catedralei se află cea mai veche clădire din acea zonă, Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Botezătorul”. În anul 1707, deși orașul era preponderent calvin, puținii catolici au ridicat o Biserică de lemn, pe locul actualei curți parohiale, în care, fără acordul Casei de Habsburg, Principele Francisc Rákóczi al II-lea a depus jurământul.

După 2 ani, cu ajutorul armatei imperiale austriece, au intrat în posesia Bisericii din Cetate dar, după nici 10 ani, Curtea de la Viena a trecut-o în proprietatea reformaților. Pe locul actualei biserici exista o casă cu etaj pe care catolicii  au cumpărat-o, demolat-o și între anii 1728-1750 au ridicat actuala biserică, în stil baroc austriac, cu două turnuri între care se află un fronton cu două capiteluri ionice.

În 1869 biserica a fost dotată cu o orgă care s-a păstrat până azi. În curtea bisericii din anul 2000 se află  statuia Episcopului Áron Márton.

Pe colțul Pieței Trandafirilor, situat în stânga catedralei, se află Casa cu Arcade, o clădire în stil baroc, cu parterul sub formă de arcade, construită în sec. XVIII pentru Școala Romano-Catolică, aflată sub patronajul Împărătesei Maria Tereza. Restaurată între anii 1983-1985, azi la parter funcționează  diverse magazine, studioul postului de radio local Radio GaGa, deasupra căminul Colegiului Romano-Catolic „Sf. Imre”.

Ocolind catedrala am ieșit din Piața Trandafirilor. În spatele ei am văzut fosta Casă Görög, construită de familia de negustori căreia îi poartă numele (1829-1830), casă în care, în drumul său spre Sighișoara, a fost cazat poetul Sándor Petőfi (1849) și în 1852 Regele Franz Joseph. Apoi casa a devenit sediul Casei de Economii și Consemnațiuni din Târgu Mureș, instituție fondată de Domokos Teleki în 1868. Azi în ea funcționează Cercul Militar.

Mai doream să văd încă două clădiri impozante situate pe strada care se continua lăsând în urmă catedrala.

Oficiul Poștal nr. 1

Liceul de Artă își are sediul într-o clădire construită între anii 1890-1892  pentru Școala de Fete Romano-Catolică „Sancta Maria”, condusă de surorile franciscane, mutată acolo din Casa cu Arcade. A funcționat până după naționalizare (1948) când conventul a fost închis de autorități. La baza Liceului de Artă stă Școala Orășenească de Muzică, înființată în 1908, care a funcționat în Palatul Culturii, din 1922 transformată în Conservator de Muzică pe lângă care s-a înființat Cursul Liber de Artă Plastică (1932) și împreună, ca Liceul Vocațional de Artă, în 1949 s-a mutat în actuala clădire.

După atâta istorie trebuia să revin cu picioarele pe pământ așa că m-am întors la hotel și cu mașina am urcat cei 3 kilometri până pe Platoul Cornești, situat în partea de est a orașului, la o altitudine de 488 metri, împădurit cu stejari și carpen.

Platoul a fost amenajat la începutul secolului XX cu scopul deschiderii unui sanatoriu pentru boli pulmonare care însă nu s-a finalizat datorită izbucnirii Primului Război Mondial. Din acea perioadă au rămas doar  un restaurant și un teren amenajat pentru iubitorii de TIR.

Sub comuniști a fost construit un Teatru de Vară, s-au amenajat un teren de joacă, Grădina Zoologică și s-a creat o cale ferată îngustă pe care, din 1970, circulă un trenuleț pentru copii. În circuit înconjoară locul de joacă, trece prin pădure, în total 1 kilometru lungime, cu 5 stații amenajate. Azi în pădure este amenajată o pistă de alergare și au fost semnalizate diverse trasee turistice montane.

Citește și Castelul Teleki din Gornești, jud. Mureș

Prin orașul Târgu Mureș, județul Mureș

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Târgu Mureș este situat în zona central-nordică a României, în centrul Transilvaniei istorice. Este străbătut de râul Mureș și mărginit de dealul Cornești. Am avut ocazia să-l vizitez de mai multe ori și de fiecare dată, după rezolvarea problemelor, în timpul rămas, am explorat câte o părticică din el, care le voi sistematiza în câteva articole, cât voi putea, după cronologia istorică.

Pe teritoriul orașului săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unor locuințe, vase de lut, resturi de oase, datate din anul 2.000 î.e.n., epoca pietrei lustruite, a celor de bronz și fier. De asemenea s-au descoperit vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură neolitică din România. Din perioada romană s-au găsit doar așezări rurale.

În analele franciscane localitatea a fost consemnată ca Forum Siculorum, în care se afla una dintre cele patru mânăstiri franciscane din Transilvania (1316), iar în  diplomele Regelui Ludovic I al Ungariei ca Székelyvásárhely (1349).

În acea perioadă a început construirea unei mânăstiri franciscane, ulterior fortificată,  biserica trecută la ritul reformat și din secolul XVII înconjurată de actuala Cetate medievală Târgu Mureș. În anul 1616 principele Ardealului, Gabriel Bethlen, a inclus orașul între cele cu rang de orașe libere regești și l-a numit Marosvásárhely.

S-a bucurat de acel privilegiu doar pentru scurt timp deoarece în 1709 o epidemie de holeră a pustiit orașul.

După ce am vizitat cetatea am pornit să explorez zona din jurul ei. La exterior, pe latura de vest, în Piața Bernády György, se află Protopopiatul Reformat care funcționează într-o clădire construită pentru contele Domokos Teleki, fostul prefect de Turda (1797-1803). În Casa Teleki Generalul Bern polonez și-a stabilit cartierul general (1849). În decursul timpului clădirea a fost modificată de mai multe ori. În 1994 în fața Protopopiatului a fost postată statuia lui Bernády György, fostul primar al orașului (1864-1908), după care a fost numită și piața.

De acolo, pentru a vedea un muzeu și trei biserici, pe strada paralelă cu zidul cetății, m-am îndreptat spre nord. În partea stângă a străzii cobora Scara Rákóczi, numită după Principele Transilvaniei, Rákóczi al II-lea, care a condus revoluția maghiară împotriva habsburgilor (1703-1711). Scara a fost construită în anul 1902, cu 70 trepte care, pe partea verticală, au fost pictate în alb, roșu, negru, cu motive tradiționale ardelenești (2014). Din păcate în momentul vizitei mele (2020) pictura era foarte ștearsă, necesita recondiționare.

La baza ei, în clădirea de pe colțul străzii, se află Atelierul și Muzeu Petry, unde se pot savura mâncăruri tradiționale.

După ce am coborât și urcat înapoi scara, nu departe, spre nord, la aproximativ 100 metri de cetate, am ajuns la Casa Memorială Avram Iancu, un Muzeu de Istorie deschis în anul 2009 într-una din casele acelui cartier liniștit. După ce a studiat Facultatea de Drept la Cluj, Avram Iancu a căutat o slujbă în domeniu (fără plată), dar nu a găsit, motivându-se că nu era nobil. A părăsit Clujul și s-a mutat la Târgu Mureș unde a făcut stagiul de practicant la Tabla Regească și în paralel a lucrat în cancelaria Curții de Apel. În acea perioadă a locuit în casa, azi devenită memorială, împreună cu Al. Papiu Ilarian (1846-1848).

În casă au avut loc întâlnirile cu alți viitori participanți și s-au pus bazele Marii Adunări Naționale de la Blaj. În muzeu sunt expuse fotografii, hărți, publicații, picturi, etc. despre Avram Iancu și Revoluția Română din Transilvania (1848-1849).

Pe o străduță, lateral de muzeu, știam că se află Biserica Evanghelică Luterană pe care am depistat-o doar orientându-mă după cruce, ea funcționând într-o veche casă burgheză neoclasicistă. În secolul XVIII, orașul fiind înconjurat de localități săsești, ritul evanghelic luteran s-a propagat și la populația rurală. Totuși parohia a fost înființată abia în anul 1918 când a fost ridicată, în zona Palatului Culturii, prima biserică. În perioada sistematizării centrului orașului, prin amenajarea Pieței Teatrului, clădirea a fost demolată, împreună cu alte case istorice aflate în zonă și s-a primit în schimb actuala locație.

Pe vremuri acea zonă era situată la marginea orașului unde se afla și cimitirul în care a existat o Biserică de lemn Greco-Catolică (1750) care nu a rezistat prea mult, fiind arsă într-un incendiu (1780). A fost înlocuită cu actuala Biserică de piatră „Înălțarea Domnului” (1792-1794), în stil baroc, comandată de Episcopul Ioan Bob, după care, popular e numită și Biserica Bob. Lângă ea, din 1767 a funcționat Școala Elementară Greco-Catolică. După al Doilea Război Mondial, cultul fiind interzis, biserica a fost preluată de ortodocși care au renovat-o.

Prima biserică ortodoxă, construită din banii unei familii de comercianți, a fost predată uniților (1761) și ortodocșii, pentru a participa la slujbele religioase, au fost nevoiți să se deplaseze la Sâncraiu de Mureș.

Protopopiatul Ortodox Român

Adunând bani, în apropierea Bisericii Greco-Catolice au cumpărat un teren  și au construit Biserica de lemn Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail” (1793).  În partea de vest au înălțat o clopotniță și până în 1814 a fost terminată pictura interioară, reprezentând scene biblice (1814). Trecând prin Târgu Mureș, Mihai Eminescu a fost găzduit în biserică. De asemenea acolo s-au întâlnit studenții și ziariștii Gazetei de Transilvania în timpul revoluției.

Printre casele vechi, unele din secolul XVIII, m-am întors spre cetate.

Paralel cu latura de nord a cetății am continuat plimbarea prin zona centrală, pietonală, a Bulevardului Cetății, mărginită de copaci, cu bănci pentru relaxare,  unde am văzut statuia lui Rákóczi Ferenc (1676-1735), conte maghiar, prinț al Transilvaniei, membru al Ordinului Lâna de Aur, azi considerat un erou național.

În zona de est a cetății se află mai multe instituții de învățământ. Pe prima stradă, paralelă cu zidul cetății, se află clădirea în care funcționează Universitatea Petru Maior- Facultatea de Litere și Științe. 

Încă 5 minute pe sub umbra copacilor și în dreapta bulevardului am văzut Colegiul Național „Unirea”. Clădirea  a fost construită la începutul secolului XX, în stil eclectic, cu elemente secession, pentru Liceu Romano-Catolic, înființat de iezuiți ca școală elementară (1702) și devenit liceu (1732), care până în 1905 a funcționat în Casa cu Arcade, azi situată în centrul orașului, pe colțul Pieței Trandafirilor. În 1908 a fost ridicat și internatul de băieți, o clădire mică, cu 2 etaje, numită Tanoda.

Casa cu Arcade

Declanșându-se Primul Război Mondial, clasele liceului au fost mutate în Colegiul Reformat și clădirea transformată în Spital Militar. Interbelic și-a recăpătat statutul de Gimnaziu Romano-Catolic până în 1948 când clădirea a fost naționalizată și transformată în Liceul Maghiar de Fete. După desființarea Regiunii Autonome Maghiare (1952-1960) liceul a primit numele de „Unirea”. Din 2004 clădirea a fost retrocedată Bisericii Romano-Catolice și din 2014 s-a reînființat Liceul Teologic Romano-Catolic, care a ocupat una dintre clădirile colegiului.

Colegiul Național „Unirea”

Am ocolit colegiul și m-am îndreptat înapoi spre cetate. Depășind câteva case am ajuns în dreptul unei alte clădiri care aparține Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”  (UMFST).

Pe cealaltă parte a străzii, în dreptul Bastionului Dogarilor din cetate, se află Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian”. Clădirea a fost construită în perioada 1911-1913 pentru Școala Superioară de Fete. În fața ei este postată statuia celui căruia îi poartă numele.

În timpul Primului Război Mondial cursurile s-au efectuat doar în încăperile etajului II și ale mansardei, restul clădirii a fost transformată în Spital Militar. După război, din lipsa fondurilor, clădirea a fost predată Ministerului de Culte și Instrucțiunii Publice de la Budapesta apoi, după ocuparea Transilvaniei, a revenit statului român (1918). În ea s-a deschis prima instituție de învățământ cu predare în limba română de pe valea superioară a râului Mureș, Liceul „Al. Papiu Ilarian”.

Clădirea este formată din trei corpuri, în forma literei „U”, cu 112 încăperi, care delimitează o curte de 6.000 metri pătrați. În decursul timpului în ea au funcționat pe rând Școala Supremă de Comerț )1940-1944), Liceul de băieți (1944-1948), apoi actualul colegiu cu predare în limbile română și germană.

Am continuat drumul paralel cu zidul cetății, lângă care, în anul 2012 a fost inaugurată statuia lui Gyula Vályi, un renumit matematician și fizician al orașului (1855-1913).

Pentru a vedea o sinagogă aveam de parcurs cam 1 kilometru.

Biserica Greco-Catolică Târgu Mureș II „Buna Vestire” (2010)

Spitalul Județean- sediul administrativ și statuia lui Mihai Viteazul

După ce am depășit centrul am ajuns în dreptul unui spațiu verde unde, în anul 2008, a fost postată statuia lui Aranka György (1737-1817), fost judecător la Curtea Supremă a Transilvaniei, care a înființat societatea pentru cultivarea limbii maghiare, decedat la Târgu Mureș.

Primii evrei s-au stabilit în oraș în jurul anului 1682. În timp numărul lor a crescut și sinagoga pe care o foloseau a devenit prea mică.

Între anii 1899-1900, comunitatea „Status Quo”, desprinsă din comunitatea ortodoxă a evreilor din Transilvania, a construit actuala clădire, în stil eclectic, cu 1.200 de locuri, Sinagoga Status Quo Ante.  

Sinagoga, numită și Templul Mare, prezintă o turlă centrală, cu rozete pe toate laturile și două turle laterale, cu formă de bulbi, decorate cu elemente musulmane, care, în vârf, au postată Steaua lui David.

Intrarea se face printr-un portic romanic cu trei arcuri separate prin coloane.

Deasupra porticului se află o rozetă gotică mare care, în partea superioară are postat un text, scris cu litere ebraice, din Vechiul Testament. Pe părțile laterale se află câte o rozetă mică. În interior a fost postat un monument de marmură albă care amintește de victimele Holocaustului.

În 1944 evreii reprezentau 16%  din populația orașului. Horthyștii maghiari i-au adunat într-un ghetou, lângă Fabrica de cărămidă, apoi au fost trimiși la Auschwitz. După război, puținii evrei rămași în oraș au emigrat în Israel astfel la începutul secolului XXI în oraș mai rămăseseră în jur de 600 de persoane.

Clădirea a suferit repetate reparații (1970, 1972, 1985), ultima între anii 1998-2000. Cu fonduri de la Federația Comunităților Evreiești din România și din donații, clădirea a fost consolidată, reparată și restaurată după forma inițială.

Până la prânz, „teleportată”, parcursesem 5 secole de istorie.

Aveam nevoie de o mică pauză pentru a procesa informațiile adunate.

Așa că m-am întors la hotel unde, după o mică relaxare, am luat prânzul la una dintre terasele din zonă.

Citește și Piața Bolyai din Târgu Mureș, județul Mureș

Cetatea medievală Târgu Mureș, județul Mureș

Publicat pe de
1

Cetatea medievală din Târgu Mureș se află în nord-estul centrului orașului, la aproximativ 5 minute de mers pe jos. În cetate este situată cea mai veche clădire din oraș (1332-1490), Biserica Reformată din cetate „Sf. Maria”.

Clădirea a făcut parte dintr-o mânăstire construită de Ordinul Franciscan în mai multe etape. La început a fost ridicată capela și zidurile bisericii (1350-1370), apoi partea pentru corul bisericii (1370-1400) și turnul.

În anul 1444, cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, mânăstirea a fost preluată de conventuali, o ramură a franciscanilor. Pentru a se apăra de eventualele atacuri ale otomanilor, la ordinul Voievodului Ștefan Báthory, mânăstirea a fost fortificată (1492), când au fost construite 7 bastioane, unite prin ziduri.

Franciscanii au deținut-o până după Reforma protestantă (sec. XVI), când au fost alungați din oraș (1556) și populația a trecut la reformați. Biserica a trecut la cultul reformat, clădirile claustrului au fost ocupate de orășeni și sacristia fostei mânăstiri a fost ocupată de Schola Particula (Școala Reformată), lângă care a fost deschisă o bibliotecă (1557).

În anul 1601 orașul a fost devastat de trupele habsburgice, conduse de Generalul Giorgio Basta, apoi de cete de haiduci. Mânăstirea a fost incendiată și a devenit o ruină.

Un an mai târziu a început construcția actualei cetăți, de formă pentagonală, la care s-au folosit materialele rămase din vechea mânăstire, cărămidă și piatră de râu. Primul a fost construit Bastionul Porții (1613).

La exteriorul zidurilor, în apropierea Bastionului Porții, în anul 2000 a fost dezvelită statuia lui Tamás Borsos,  judele orașului (1599-1604), care a reușit ridicarea cetății cu ajutorul contribuabililor și celor 32 de bresle meșteșugărești, ulterior primind și rangul de oraș liber regesc (1616).

Apoi au fost ridicate două turnuri pătrate, Bastionul Mic Báthory și Bastionul Lăcătușilor (1629).

Bastionul Báthory (1620)

În  colțurile cetății breslele au construit 5 bastioane, cu 3 sau 4 nivele, accesate în interior prin scări de lemn, care au fost legate între ele prin ziduri.

Bastionul Tăbăcarilor (1620)

Bastionul Blănarilor (1629)

Bastionul Dogarilor (1632)

Cu Bastionul Croitorilor (1640), Bastionul Măcelarilor (1653) și zidurile de legătură, sistemul de apărare al cetății a fost finalizat (1652).

Apoi, finanțată de contele  Mihály Teleky, a fost refăcută clădirea bisericii (1685-1693) în care Ferenc Rákóczi II a fost proclamat domnitor (1707). Un secol mai târziu bisericii i s-a ridicat turnul gotic, înalt de 55 metri, cu 4 turnulețe pe colțuri, format din 4 nivele, accesate printr-o scară de lemn (1785-1791).

În nivelul superior au fost postate clopotele. În această formă s-a păstrat până azi. De-a lungul timpului biserica a găzduit 37 de adunări naționale.

În apropierea ei și-a construit sediul Comandamentului habsburgic, o clădire cu un etaj, formată din două case legate între ele printr-o aripă mediană. În aripa de vest a funcționat Primăria orașului. Un secol mai târziu clădirea a fost modificată și la etaj a fost amenajat salonul ofițerilor (1877) a cărui pictură interioară s-a păstrat până azi. Între anii 2008-2014 a fost renovată și de atunci în ea funcționează Muzeul de Arheologie și Istorie.

Biserica a fost restaurată cu fonduri alocate de Guvernul Ungariei și donații de la enoriași (2018). În timpul lucrărilor s-a descoperit o frescă din sec XV care-l reprezintă pe Regele Ladislau I al Ungariei (1077-1095), numit și Regele Sfânt, fiind canonizat în 1192.

Azi cetatea este un loc amenajat pentru recreere, amenajat cu alei pietruite, bănci, terase, etc.

Mai mult, din anul 2020, o dată cu noua administrație locală, s-a permis și accesul cu animale de companie.

Din anul 2004 în cetate funcționează Teatrul 74, centru cultural care promovează muzica, artele plastice, dansul, literatura și în care se desfășoară diverse spectacole.

Începând cu anul 2009 anual se desfășoară Târgul Cetății în care sunt etalate și vândute obiecte artizanale din Transilvania, podoabe, cosmetice naturale, mâncăruri tradiționale, conserve făcute în casă, etc.

La exteriorul zidurilor cetății a fost amenajat un loc de joacă sub forma unei mini-cetăți (2018).

Citește și Prin orașul Târgu Mureș, județul Mureș

Orașul Sebeș, județul Alba

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Sebeș este situat în partea centrală a județului Alba, la poalele munților Șurianu. Conform tradiției orale este vechi din 1150 dar documentar apare prima dată în anul 1245, în contextul invaziei mongole din (1241), când se numea numele Malenbach.

La începutul secolului XIV s-au înființat Scaunele săsești, ca forme de organizare  politică și administrativă. Într-un document din 1303 apare Scaunul Sebeș, care, deși era mai apropiat de modul de conducere al celor din Sibiu, a aparținut administrativ de Episcopia din Alba-Iulia, cu care a avut conflicte (1277, 1308).

În 1332 a fost ridicată o Mânăstire Dominicană. O dată cu reforma protestantă (sec. XVI) dominicanii au fost înlăturați și mânăstirea a trecut în posesia franciscanilor.

Din vechea mânăstire s-a păstrat până azi Biserica Franciscană „Sf. Bartolomeu”.

În secolul XIV Sebeș a primit statutul de oraș. I s-a permis să aibă loc un târg săptămânal (1341) care se ținea în Piața Mare a orașului, azi Piața Primăriei.

În oraș funcționau 19 bresle cu 25 de branșe (1376) care își vindeau marfa și în alte localități, Sebeșul fiind avantajat de poziția sa, la intersecția a două drumuri importante- Sibiu-Sighișoara și Orăștie-Sebeș. Din vechile clădiri ocupate de bresle s-a păstrat doar una, numită azi Hala Breslelor.

Lângă ea, în aceeași perioadă, a început construcția Bisericii Evanghelice Luterane, sub forma unei bazilici romanice, care, datorită  invaziei mongole (1241), s-a oprit. Ulterior, dorindu-se o construcție măreață, o parte din est a fost demolată și a fost extinsă cu un cor, în stil gotic târziu (1360-1382).

În decursul timpului s-au efectuat numeroase modificări și refaceri care au mers în paralel cu istoria localității. În secolul XV, în prelungirea de vest a navei centrale, a fost ridicat un turn înalt care, din lipsa fondurilor, a fost legat direct de vechiul corp al bazilicii inițiale (1455-1464).

Un secol mai târziu biserica a fost dotată cu un altar (poliptic) format din mai multe panouri , fiecare pictat cu personaje și scene biblice.

Apoi a fost înconjurată de o fortificație cu 5 turnuri de apărare: 2 pe latura de vest flancau poarta de acces în incintă, unul la mijlocul laturii de sud, unul în colțul de sud-est și unul în colțul de nord-vest, cele din vest și o parte din cutina din nord fiind dărâmate  în secolul XIX, pentru a se construi un gimnaziu (1863-1866).

A existat și o mică capelă, descoperită de arheologi în anii 1960, care a fost dezafectată și înglobată într-un turn de fortificație al bisericii (a 2-a jumătate a sec. XV), iar în colțul de sud-vest al Pieței Mari, Casa Clopotarului. La începutul secolului XVI, în apropierea corului bisericii, în partea lui de nord, a fost construită Capela „Sf. Iacob”, patronul pelerinilor.

Se presupune că a servit ca baptisteriu, sau capelă mortuară, ori doar pentru venerarea sfântului.

Lucrările la biserică au avut loc cu multe întreruperi, unele de lungă durată, astfel șantierul a fost suspendat când au început lucrările pentru ridicarea unor ziduri de apărare, din piatră, în jurul incintei orașului (1387).

La fârșitul secolului XIV orașul a intrat în posesia fraților Mihai și Solomon de Sighișoara, donat de Regele Sigismund de Luxemburg, pentru meritele lor în bătălia de la Nicopole (1396). Sub aceștia lucrările de fortificare au continuat,  au fost ridicate turnurile de apărare. Lucrările fiind neterminate, târgul nu se putea apăra și s-a predat fără luptă turcilor (1438).

Pentru meritele în luptele împotriva otomanilor, Regele Matia Corvin a dăruit localitatea fraților Andrei și Ioan Pongratz (1465). La sfârșitul secolului XV, pe colțul de nord-vest al Pieței Mari, a fost construită o casă în care au fost găzduiți reprezentanții puterii care treceau prin oraș și se desfășurau ocazional lucrările dietei Transilvaniei. A fost numită Casa Zapolya după ce ultimul Voievod al Transilvaniei și Rege al Ungariei, Ioan Zapolya,  a murit în ea (1540). În secolul XVI i s-a ridicat un etaj apoi în secolul XVIII a fost modificată în forma actuală. Azi casa este ocupată de Muzeul Municipal „Ioan Raica”.

Deși breslele blănarilor, cizmarilor și pielarilor au continuat să funcționeze, numărul populației scăzând, în secolul XVI orașul a intrat în declin. Acesta a continuat deși Principele Gheorghe Rákóczy II i-a oferit câteva privilegii (1651). Apoi au urmat din nou atacurile turcești care în final l-au cucerit pentru o scurtă perioadă de timp și devastat (1661).

Ulterior în dreptul porților de est și vest au fost construite 2 barbacane. Zidurile au fost prevăzute cu parapet care avea creneluri și ferestre de tragere. Incinta a fost înconjurată de șanțuri cu apă. Toate au fost deafectate în secolul XIX. Până azi au rămas doar 6 turnuri.

Turnul Croitorilor, situat în colțul de sud-est, are formă pătrată, cu latura de 5 m, 4 niveluri, primele construite în faza inițială, ultimele două adăugate în secolele XV-XVI.

Turnul Cizmarilor, situat pe colțul de nord-vest, avea aceeași formă, cu latura puțin mai mare, de 5,5 m. Era format din parter și 2 etaje. Se presupune că a fost ridicat în prima fază de construcție dar a fost atestat documentar din 1513.

Turnul Semirotund– era situat pe latura de vest, între Turnul Porții de acolo și Turnul Cizmarilor. A fost construit în 1634, ulterior modificat și transformat în locuință.

Turnul Porții de Nord, la jumătatea laturii de nord, era străpuns de o poartă care permitea accesul dinspre nord. A fost ridicat între sfârșitul secolului XIV și început sec XV.

Poarta de Nord

În secolul XIX a fost transformat în locuință.

Turnul Porții de Vest se afla în apropierea Porții de Vest, în spatele clădirii în care în secolul XIX funcționa Poșta. Datează din prima fază de construcție (sec. XV).

Turnul Octogonal, situat în colțul de nord-est, în apropierea Mânăstirii Franciscane, avea 2 nivele (sec. XVI). Azi este situat în perimetrul unei proprietăți private.

Pe latura de nord a Pieței Mari a existat un turn al zidului care înconjura Biserica Evanghelică Luterană. După numeroase modificări, în 1716 turnul a fost transformat într-o clădire pentru  Primărie. Aceasta a fost demolată (1880) și în 1909 a fost construită actuala Primărie, o clădire pe colțul dintre două străzi, în forma literei L, cu parter și etaj, ale cărei ferestre au fost ornate cu decoruri neogotice. După mulți ani în care clădirea a fost degradată, în anul 2021 a intrat în reparații și refacere.

În anii 1738-1739 populația s-a împuținat în timpul unei epidemii de ciumă. Orașul nemaiavând resurse pentru a plăti dările, a primit emigranți din Transilvania și până în 1749 s-au mutat și coloniști germani.

Apoi breslele și-au încetat activitatea și populația le-a preluat activitățile. Devenind mici comercianți, în 1893 s-a înființat Reuniunea „Andreiana” pentru meserii și industrie, urmată de Reuniunea „Andreiana” pentru meserii și comerciu (1898), s-au înființat mai multe manufacturi ca pânzăria Bauman, Fabrica de piele Dahinten (1843), etc.

Orașul era înconjurat de multe bălți și lacuri. Nemaiavând importanță, fortificațiile din zona actualului Parcul Tineretului au fost dărâmate și s-a amenajat primul lac (1785).

Atunci lacul se prelungea spre nord și ocupa o mare parte din parcul actual.

După 1824 o porțiune din el a fost astupată și în a doua jumătate a secolului XIX s-a amenajat parcul.

De asemenea, pentru accesul din suburbii, transformate în cartiere ale orașului, au fost create breșe în zidurile înconjurătoare. În anii 1980 multe case din cartiere au fost demolate și în locul lor au fost construite blocuri.

O dată cu catolicizarea forțată o parte din români au trecut la ritul greco-catolic și au construit o biserică în cimitirul orașului. La începutul secolului XIX, urmând să construiască o altă biserică, cea veche a fost abandonată. Cu ajutorul episcopiei și a locuitorilor macedo-români din cartierul Greci, în anul 1818, în acel cartier, a fost ridicată Biserica din Greci „Schimbarea la Față”, numită și Biserica Bob, după episcopul care a sfințit-o.

Datorită creșterii populației ortodoxe, în apropierea Bisericii Greco-Catolice, pe malul stâng al râului Sebeș, același arhitect a construit Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” (1812-1827).

În a doua jumătate a secolului XIX pe locul vechiului Gimnaziu a fost construită o clădire cu forma literei U, în stil neoclasicist, cu decoruri neogotice, pentru noul Gimnaziul Evanghelic C.A..

Un secol mai târziu, în fața lui, pe locul fostei Piețe Mici, a fost amenajată Piața Libertății.

În cartierul sudic al orașului a existat o grădină care aparținea Ocolului Silvic (1890). Lângă ea a fost construită Biserica Reformată Calvină (1903), azi situată într-o zonă cu case, pe un loc deschis.

Din acea perioadă orașul a început să prospere. Pe lângă multe clădiri de locuințe, au fost construite Uzina Electrică, Casa Pădurilor, Cazarma, Poșta, noua Primărie, sediul pompierilor și o baie comunală (1905-1906). Într-una din casele, situate azi pe artera centrală, trecătorul poate vedea o placă care îl atenționează că acolo, elev fiind, a locuit, Lucian Blaga (1902-1906).

Lângă ea, într-o clădire veche (1890), până în 1971 a funcționat Administrația Raionului Sebeș. În locul ei s-a mutat o Școală Generală care, după ce au fost amenajate noi săli de clasă și săli de sport (1975-1985), s-a unit cu Liceul Sportiv,  din 2015 Liceul Sportiv „Florin Fleșeriu”, numit după profesorul de sport care a pus bazele liceului.

Vis a vis de Parcul Tineretului se află fosta Casa de Cultură (1961), din 1997  Centrul Cultural „Lucian Blaga”.

În cealaltă parte a parcului se înaltă Catedrala Ortodoxă „Sf. Ap. Petru și Pavel”.

Tot pe strada principală, într-o clădire construită în anul 1920, funcționează Judecătoria Sebeș, înființată în 1997.

După reintrarea în drepturi a greco-catolicilor, pe o stradă laterală, nu departe de Judecătorie,  a fost ridicată Biserica Greco-Catolică „Înălțarea Sf. Cruci” (2003).

Citește și Un drum Sebeș- Târnăveni: câteva obiective istorice din județul Alba

Deta și Ghilad, județul Timiș

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Deta este situat în sudul județului Timiș, pe Câmpia Bârzavei, la 18 kilometri de granița cu Serbia. A fost prima dată atestat documentar din 1360, numit Ded după nobilul Petrus de Deed care-l deținea. Totuși arheologii au scos la iveală urmele unor așezări mult mai vechi- epoca bronzului, perioada dacică, castrul roman Potula, perioadele prefeudală și feudală.

Documentele din secolul XVII afirmă că localitatea era locuită de români. După alungarea turcilor, a intrat în posesia austro-ungarilor care l-au colonizat cu germani (1737-1794). Prima colonie a fost așezată pe actuala stradă principală până la Hotelul Bellavista.

În zonă, clima fiind prielnică, contele Mercy a dezvoltat orezării, abandonate în urma epidemiei de ciumă care a decimat mare parte din populație (1738). Pentru a le reînființa, în 1763 au fost aduși coloniști italieni, specializați în cultivarea acelei plante. De asemenea s-a dezvoltat și creșterea viermilor de mătase. În acea perioadă la Deta a fost mutată parohia romano-catolică din Denta (1724). Totuși, fiind sub administrație militară, până în 1775 localitatea nu s-a dezvoltat.

Intrând în administrație civilă, dezvoltarea a luat avânt și din 1810 Deta a primit statutul de oraș. Localnicii se ocupau în special cu agricultura și creșterea animalelor. O dată cu construirea căii ferate Timișoara-Baziaș (1858), care avea stație în Deta, comerțul cu animale și cereale a crescut.

După încorporarea Banatului în Ungaria (1867) s-a format plasa Deta, cu 13 comune, care aparținea de comitatul Timiș. Orașul a fost modernizat prin turnarea de trotuare, lucrări de canalizare,  au început să se construiască școli, clădiri pentru instituții și Hotelul Bellavista, devenit loc de întâlnire a târgoveților români și sârbi.

În zonă,  încă de la mijlocul secolului XIX a existat o mânăstire sârbească. O dată cu dezvoltarea orașului, unele familii de sârbi s-au mutat acolo.

Biserica Ortodoxă Sârbă

În 1899 s-a introdus telefonul apoi s-a construit uzina electrică (1902) și s-a introdus iluminatul electric. Între anii 1900-1910 a fost construită Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ana”.

Înainte de izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial dezvoltarea orașului a regresat și localității i s-a preluat statutul de oraș, devenind comună. În acea perioadă populația era formată majoritar din germani, urmați de români și foarte puțini maghiari și sârbi.

Monumentul Eroilor (2002)

Sub regimul comunist, prin construirea de blocuri care au format noi cartiere, comuna s-a extins. S-au deschis instituții noi și în 1968 Deta a redevenit oraș. A fost înființat  Muzeul Orășenesc (1969) care etalează descoperirile arheologice din zonă- obiecte din bronz, monede, vase, brățări, etc., elemente de etnografie și mașina tipografică cu care s-a tipărit primul număr al ziarului „Dettauer Zeitung” (1880), ziar care s-a publicat până în 1946.

Postbelic numărul populației germane a scăzut, orașul ajungând să fie populat cu 2/3 ortodocși și 1/3 romano-catolici.

Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” (2008-2009)

De orașul Deta aparține administrativ satul Opatița, situat la  4 kilometri nord-est. A fost atestat documentar din 1332, pe harta  generalului Mercy purta numele Oppatiza(1728), nume maghiarizat în perioada 1909-1926, devenind Magyarapacza, apoi a primit numele actual.

Casa Națională (casă de cultură) inaugurată în 2012

Parohia ortodoxa din Opatita este consemnata în acte ca existând deja în 1725 când acolo exista o biserică. Pe locul ei, în 1875 a fost ridicată actuala Biserică Ortodoxă „Învierea Domnului”.

La 11 kilometri nord-vest de orașul Deta se află comuna Ghilad, atestată din 1212 cu numele Gyad, în actele prin care Regele maghiar Endre II  o dona comitatului Sebus, preluarea fiind făcută de prefectul de Cenad, Nicolae Csaky.

Sub otomani se spune că era locuită de români, aduși de Pașa Rami, din Ardeal.

Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”

După alungarea turcilor a intrat sub stăpânirea habsburgilor. În acea perioadă existau două așezări, una mai mare, cu 100 de case-Dolni Gilad și, lângă ea, una cu 80 de case- Gorni Gilad (1717).

Un secol mai târziu, sub Imperiului Austro-Ungar, a fost colonizat cu germani.

Au urmat două valuri de coloniști maghiari (1842 și 1851-1860).

Biserica Romano-Catolică „Sf. Ludovic Rege”

În cele Două Războaie Mondiale mulți localnici au decedat. În amintirea lor, în centrul comunei  au fost postate două monumente.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial

Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial

De Ghilad aparține administrativ satul Gad, situat la 13 kilometri vest de comună, pe malul râului Timiș, azi locuit doar de aproximativ 190 persoane. Prima dată a fost atestat documentar din perioada 1132-1337 dar arheologii au descoperit că locul a fost locuit încă din epoca bronzului.

Tradiția orală spune că în acel loc a avut loc o bătălie între Principele Glad și oastea ungară a lui Tuhutum (anii 900). După retragerea armatelor s-a format satul care a fost numit după principele învingător.

Pe harta contelui Mercy apare ca o așezare de români (1723). În decursul timpului în sat s-au așezat familii de sârbi despre care istoricii unguri spun că au fost aduse din Muntenegru. Ortodocși,  împreună cu românii au folosit aceeași biserică.

Biserica Ortodoxă Sârbească

 În 1924  românii au cedat sârbilor biserica veche și până în 1929 și-au construit  Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh”.

După ce Banatul a fost eliberat de sub dominația otomană și a trecut sub administrația austriacă, satul a fost cumpărat de familia nobilă Fodor, care deținea multe alte proprietăți. Aceștia au ridicat un conac în stil baroc, o clădire unică cu subsol, parter și un nivel, înconjurată de un parc.

Clădirea era formată din mai multe încăperi, dotate cu ferestre înalte.

Odăile erau separate prin mai multe coridoare.

Accesul în conac se făcea prin două intrări, una în față și una în spate.

Intrarea din spate prezenta o porțiune acoperită, susținută de stâlpi și arcade. De o parte și de cealaltă existau felinare pentru iluminarea spațiului seara.

În secolul XIX a fost deținut de mai mulți proprietari, ultimii fiind Hugo Gudenus și unul dintre fiii săi, Bela. Soția lui Bela, copilărind în Gad, s-au hotărât să se mute și să locuiască în conacul care azi e numit după ei, Conacul Gudenus.

În ultimii ani ai Administrației Austro-Ungare baronul s-a mutat la Timișoara. După moartea tatălui său și un proces, între frați, pentru partajarea averilor, a locuit într-un palat moștenit, din Iosefini, unde a și murit în 1941.

Localnicii povestesc că ulterior, pentru  o perioadă de timp, conacul a fost folosit ca închisoare în care mulți oameni au murit.

În perioada comunistă conacul a fost folosit ca sediu de școală apoi a fost abandonat.

O legendă spune (ca o glumă amară) că în curtea conacului au fost ascunse lăzi cu aur pe care, puținii vizitatori, le caută.

Cert este că azi, o ruină, inclus în patrimoniul istoric național, Conacul Gudenus este în proprietatea Primăriei Ghilad. Concluziile le trageți singuri.

Citește și Orașul Ciacova cu patru sate aparținătoare, județul Timiș

Orașul Blaj, județul Alba

Publicat pe de
Răspunde

Orașul Blaj este situat în Podișul Târnavelor, la confluența Târnavei Mari cu Târnava Mică, într-o regiune viticolă din partea de est a județului Alba.

Este renumit pentru Marea Adunare Națională (1848) în care s-au cerut desființarea iobăgiei, egalitatea în drepturi a tuturor locuitorilor Transilvaniei și datorită faptului că în secolele XVIII-XIX a fost centrul cultural al românilor din Transilvania.

Localitatea a fost prima dată atestată documentar în actele prin care domeniul a fost cumpărat de contele Herbord, numită villa Herbordi (1552). În decursul timpului a fost deținută de mai mulți proprietari și după unul dintre ei, Blasius, a primit numele actual.

Săpăturile arheologice efectuate în zona Blajului au scos la iveală obiecte ceramice din perioada neoliticului, un vas scitic din secolul V î.e.n.  (Crăciunelu de Jos), un altar funerar dedicat lui Jupiter din secolele II-III e.n. (Biia), care atestă existența unor așezări încă din mileniile VI-II î.e.n., în perioada dacică și cea a ocupației romanilor. Artefactele împreună cu vechea tiparniță cu care s-a tipărit „Noul Testament” (1648), alte cărți vechi, colecția din 40 icoane pe lemn (secolul XVIII) etc., sunt expuse în Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” din Blaj.

Din secolul XVIII domeniul Blaj a intrat în posesia statului care în 1738 l-a cedat Episcopiei Române Unite (greco-catolică). Aceasta și-a mutat sediul de la Făgăraș la Blaj și a condus de acolo până la venirea comuniștilor la putere, când cultul a fost interzis.

Episcopul Inocențiu Micu-Klein a purtat tratative cu curtea de la Viena pentru construirea sediului episcopiei, a unei mânăstiri și a unei biserici. Neavând fonduri suficiente a apelat la reprezentanții clerului care, în timp de cinci ani, au adunat fondurile necesare și între 1741-1749 a fost construită Catedrala Greco-Catolică „Sf. Treime”, în stil baroc.

Iconostasul  a fost sculptat în lemn de tei, la Târgu Mureș, transportat pe bucăți cu carul și asamblat în Blaj. Amvonul a fost pictat direct pe lemn și la exterior au fost reprezentați cei 4 evangheliști. În interior, cupola a fost pictată cu scene din viața lui Isus: Coborârea Sf. Spirit, Botezul lui Isus în Iordan, Punerea lui Isus în mormânt și în  1765 a avut loc prima slujbă.

În 1838 nava bisericii a fost mărită, au fost adăugate corurile laterale și sacristiile de lemn. Turnurile inițiale au fost înlocuite cu două turnuri mult mai înalte. După deces, Episcopul Inocențiu Micu-Klein și Cardinalul Al. Todea au fost îngropați în cripta bisericii.

În biserică, cu o zi înainte de Marea Adunare de pe Câmpia Libertății, Simion Bărnuțiu și-a rostit importantul discurs.

Catedrala a fost înconjurată din trei părți de clădirile mânăstirii (1741-1747). Împreună cu a patra latură, azi delimitează Piața 1848. Lângă catedrală se află Institutul Teologic Greco-Catolic „Buna Vestire”, reînființat după 1989. Cultul greco-catolic fiind interzis în perioada comunistă, din 1948 Academia Teologică Greco-Catolică a fost închisă, capelele transformate în săli de sport, profesorii îndepărtați cu domiciliu forțat sau chiar trimiși în închisori.

În colțul de sud-est al pieței, în dreapta catedralei, se află Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea”. În clădirea, care aparținea călugărilor, din octombrie 1754 a funcționat „Școala de obște”, prima școală superioară cu predare în limba română din țară, înființată de Episcopul Inocențiu Micu-Klein care a și predat în ea.  Tot în clădiri ale călugărilor au fost create școala latinească și școala de preoție, ambele cu predare în limba română.

La Blaj au studiat mulți dintre cărturarii români din secolele XVIII-XIX ca Ion Budai-Deleanu, Petre Maior, Gh. Șincai, etc.

În continuarea școlii se află clădirea în care a funcționat un internat de băieți numit, după episcopul care a construit-o, „Internatul Vancean”.

Pe spațiul din spatele catedralei și a „Școlii de obște” în anul 1881 a fost înființată  o Grădină Botanică. Azi, întinsă pe aproximativ 9 hectare, cu peste 500 de specii de plante din 100 de familii, este considerată rezervație naturală.

Pe o străduță care continuă  partea de sud-vest a pieței se află cea mai veche clădire din oraș, un vechi castel nobiliar construit în secolele XIII-XIV, refăcut de Georgiu Bagdi (1535) și până în secolul XVIII reședință a mai multor familii de nobili.

Din 1373 a devenit Palat Episcopal în care și-a avut sediul Episcopia, apoi Mitropolia Greco-Catolică de la Blaj.  După 1848 a fost transformat în școală cadastrală, apoi în școală specială de învățători, din 1964 Muzeu de Istorie și azi este reședința Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.

În colțul de sud-vest al pieței se află o altă clădire care a aparținut Mânăstirii Greco-Catolice, inaugurată în anul 1936 în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a lui Mihai I, care atunci era Voievod de Alba Iulia. Din 1949 a intrat în proprietatea Ministerului Artelor și Informațiilor, transformată în Ateneul Popular ”Horia, Cloșca și Crișan”, pentru desfășurarea evenimentelor Asociației Culturale ASTRA. Prima asociație ASTRA a fost formată la Sibiu (1961) și după 9 ani s-a creat la Blaj Despărțământul ASTREI, ambele concepute pentru a dezvolta și propaga literatura și cultura poporului român, din care au făcut parte mulți scriitori, istorici, oameni de cultură ai Școlii Ardelene.

În anii 1960 a fost modificată devenind Palatul Cultural în care la parter funcționa un cinematograf și la etaj, pe rând, au fost amenajate Muzeul de Istorie și Etno­grafie al Blajului, Biblioteca orășe­nească și Centrul de radioficare Blaj. În 1992 a fost retrocedată Mitropoliei Greco-Catolice. Trei ani mai târziu clădirea a fost grav avariată într-un incendiu și a fost lăsată în acea stare până în anul 2011 când a fost achiziționată de Primăria Blaj care împreună cu Consiliul Judeţean Alba au reabilitat-o.

Latura sudică a pieței este formată din case devenite istorice pentru că au fost locuite de personalități ca Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu, Augustin Bunea şi Timotei Cipariu și casa în care au activat membrii Consiliului Naţional Român în perioada 1918-1919. În Casa Augustin Bunea (1957-1909) a locuit fostul istoric, teolog greco-catolic, scriitor a numeroase lucrări despre istoria Transilvaniei, care a fost ales membru titular al Academiei Române, titlu de care nu s-a putut bucura, decedând la Blaj cu o zi înainte de a-și susține discursul. 

Casa Timotei Cipariu (1805-1887) a fost locuită de cărturarul și marele patriot, care a fost membru activ în Revoluția de la 1848. Azi în ea funcționează ASTRA. Lipită de ea se află clădirea în care a funcționat ,,Biblioteca Centrala Arhidiecezană’’, cu peste 70.000 volume și aproximativ 1.000 de manuscrise vechi, desființată în 1948 și colecțiile sale distruse.

Pe colțul nord-vestic al pieței se află Primăria Municipiului Blaj.

Piața 1848, întinsă pe o suprafață de aproximativ 15.000 metri pătrați, a fost amenajată ca un parc cu rondouri de flori, felinare de epocă, bănci pentru relaxare,  în care, din loc în loc, au fost postate statui ale unor personalități marcante.

statuia lui Inocențiu Micu-Klein

bustul lui Simion Bărnuțiu

bustul lui Timotei Cipariu

statuia ASTRA

Ieșind din piață pe lângă Casa Augustin Bunea, după ce se traversează un culoar  printre diverse clădiri, unele cu pereții pictați, evocând momentele Marii Adunări, în câteva minute se ajunge în parcul orașului.

Parcul Avram Iancu a fost amenajat într-o zonă în care s-au păstrat copacii seculari. Într-o parte a parcului se află un bazin cu apă, populat de pești multicolori, traversat de un podeț împodobit cu o multitudine de flori.

Pe luciul apei plutesc câteva lebede foarte prietenoase.

În altă parte a parcului o fântână arteziană, prin apa care țâșnește la înălțime, creează un frumos decor și răcorește spațiul înconjurător.

În apropierea ei se află stejarul lui Avram Iancu, vechi de aproape 600 de ani, declarat monument al naturii. Sub el au avut loc tratativele dintre Mihai Apafi II, ultimul Principe al Transilvaniei, și Generalul Caraffa, privind condițiile trecerii Transilvaniei în stăpânirea Imperiului Austro-Ungar (1687). Copacul poartă numele lui Avram Iancu deoarece acesta, împreună cu Al Papiu-Ilarian, au fost cei care, în aprilie 1848, au formulat ideile desființării iobăgiei și egalizarea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania și pentru că spre sfârșitul vieții, vizitând frecvent Blajul, el se odihnea adesea sub umbra copacului.

Multe dintre instituțiile din Blaj poartă azi numele celor mai importanți participanți la Revoluția de la 1848. Un exemplu este Grupul Școlar „Timotei Cipariu” numit după clericul greco-catolic, istoric, lingvist, membru fondator al Academiei Române, considerat „părintele filologiei române”, cel care a publicat la Blaj prima gramatică românească.

Orașul este renumit pentru locul unde a avut loc Marea Adunare de la Blaj. Pentru a ajunge pe câmpul, azi amenajat ca „monument istoric”, pe artera principală a orașului trebuie să ne îndreptăm spre nord apoi pe o străduță laterală spre est.

Pe câmpul, numit atunci „Râtul Grecilor”, azi Câmpia Libertății, în zilele de  15-17 mai 1848 s-au adunat peste 35.000 de oameni, majoritatea țărani, care au revendicat abolirea dijmei, clăcii, iobăgiei, desființarea breslelor, libertatea cuvântului, formarea unei gărzi naționale, de școli în limba română, etc., tot ce îi aducea pe picior de egalitate cu celelalte nații ale imperiului.

bustul lui Axente Sever (1821-1906)- unul dintre conducătorii revoluției

De asemenea s-a protestat împotriva încorporării Transilvaniei în Ungaria pe care, însă, Dieta de la Cluj a votat-o pozitiv.

Au urmat alte adunări pe acea câmpie. În una dintre ele (septembrie 1848) s-a cerut Comitetului permanent de la Sibiu să aprobe înarmarea satelor.

Un an mai târziu, datorită neînțelegerilor dintre revoluționarii români și conducătorii Revoluției Maghiare, a izbucnit un război civil care a fost oprit prin intervenția rușilor, cerută de la Viena. 

Pe câmpie a existat Piatra Libertății care a fost distrusă în 1908. Din ea se păstrează un fragment în Muzeul din Blaj.

Locul de comemorare, Câmpia Libertății, azi întins pe un hectar, este amenajat cu alei și plăci inscripționate cu date istorice despre evenimentele care s-au desfășurat acolo.

În secolul XIX dezvoltarea orașului a crescut și datorită construirii liniei de cale ferată Teiuş-Mediaş, de către Societatea Căilor Ferate Ungare de Est, care avea oprire în Blaj. Pentru aceasta s-a construit Gara Blaj, inaugurată în 1872.

Pe lângă cultele religioase greco-catolic și ortodox, în localitate au apărut reformații care în 1880 au construit propria Biserica Reformată.

Azi, la Blaj, pe lângă Episcopia Bisericii Române Unite cu Roma își are sediul și Arhiepiscopia Ortodoxă de Făgăraș și Alba Iulia.

Biserica Ortodoxă „Sf. Ap. Andrei; Sf. M. Mc. Gheorghe”(1935)

Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1991-2010, în stil neobizantin.

În Sfânta Masă păstrează moaștele celor 4 Sfinți Mucenici de la Niculiței, primite în dar de la Episcopul de Tulcea.

La Blaj azi funcționează Colegiul Național „Inocențiu Micu Klein”, al doilea ca mărime din județul Alba. Clădirea, aparținând Bisericii Greco-Catolice, a fost ridicată în 1924 pentru o școală nou creată care cuprindea Liceul de fete „Sf. Ecaterina” și Liceul de băieți „Sf. Vasile cel Mare” (1929-1948). Naționalizată, în decursul timpului a continuat să fie sediul diverselor școli- Școala Normală de fete (1948-1954), Școala Medie Mixtă (1954-1977), Liceul Industrial și Școala Profesională de maiștri și din 1998, în clădirea retrocedată Bisericii Greco-Catolice, actualul Colegiu.

Dacă vizitați orașul Blaj neapărat trebuie să urcați până pe dealul de la marginea localității. Lângă șosea veți găsi Memorialul Mihai Eminescu care aduce aminte de renumitul poet ai cărui strămoși paterni, din calea invaziei otomane, au părăsit Banatul, s-au stabilit la Blaj, unde s-a născut străbunicul poetului (secol XVIII). Următoarea generație s-a mutat în Bucovina, care la acea vreme ținea de Imperiul Habsburgic,  unde s-a născut poetul. Acesta a făcut școala la Cernăuți dar după moartea profesorului preferat, Aron Pumnul, a părăsit școala și, trecând munții, s-a îndreptat spre Blaj dorind să-și dea acolo examenele, pentru a absolvi clasa a 3-a.

De la Târgu Mureș, împreună cu o familie care avea o căruță, s-au îndreptat spre Blaj. Ajungând pe dealul Hula, locul unde azi se află memorialul, au făcut un popas sub un tei bătrân, numit azi Teiul lui Eminescu. Deși nu a putut să-și promoveze examenele, Eminescu a rămas la Blaj timp de 4 luni, găzduit în seminarul teologic, când a intrat în contact cu diferitele personalități culturale. Apoi s-a îndreptat spre Sibiu unde frații săi mai mari învățau în școlile românești.

Drumul de la tei până pe Dealul Viilor durează doar câteva minute. Inițial pe acel loc a fost ridicată „Crucea lui Bob” în semn de recunoaștere față de Episcopul care i-a ajutat cu merinde, gratis, în timp de mare secetă și foamete (1821). În 1848 moții, în frunte cu Avram Iancu, sosind la Blaj, s-au cantonat lângă cruce și din acest motiv de atunci a fost numită Crucea lui Avram Iancu.

În 1908 crucea a fost distrusă, o dată cu Piatra Libertății de pe câmpie. Ruptă în trei bucăți, a fost reparată și pusă înapoi pe deal unde a stat până în anul 2003 când a fost mutată în curtea muzeului din Blaj. Tot pe deal în 1958 a fost ridicat un obelisc din piatră roșie pe care a fost postată o placă de marmură inscripționată cu  datele Marii Adunări, în amintirea țăranilor participanți.

În prezent pe Dealul Viilor se află un monument în formă de T (Transilvania) pe care este aşezată statuia lui Avram Iancu (1996).

La revedere Blaj !

Citește și Orașul Târnăveni, județul Mureș

Caransebeș, județul Caraș-Severin

Publicat pe de
Răspunde

În drumul meu prin județul Caraș-Severin, după ce după am vizitat Castrul Roman Tibiscum și satul Jupa, după 5 kilometri spre sud am intrat în al doilea municipiu al județului, Caransebeș, primul fiind Reșița.

A fost o așezare românească de graniță atestată prima dată documentar din 1290. Un secol mai târziu în acte apar două localități separate, Sebeș și Căran (1343-1347) care în 1484 s-au unit, formând Caransebeș. Localitatea, fiind situată la întretăierea a două rute comerciale, s-a dezvoltat și  în 1556 a primit statutul de oraș.

Zona de pe malul râului Timiș a fost îngrădită formând o cetate, în formă de stea  cu cinci colțuri, în interiorul căreia se aflau casele negustorilor. Era înconjurată de un șanț și în exterior de case ale localnicilor și un bazar. Deși foarte apărată, a fost cucerită de turci (1658) și sub ocupația acestora a decăzut.

După numeroase lupte între otomani și austrieci, prin Tratatul de la Karlowitz (1699) turcii au cedat austriecilor zona Banatului și, conform aceluiași tratat, cetatea Caransebeșului a fost demolată. Însă și în perioada următoare s-au mai purtat lupte, ultima fiind în 1718, după care turcii s-au retras total din Banat.

Orașul a intrat în posesia Imperiului Habsburgic (1717). Pentru o bună apărare, au fost formate comunități de grăniceri, în Caransebeș s-a instalat Regimentul de Grăniceri numărul 13 româno-bănățean și orașul a devenit centrul administrativ al grănicerilor. În fosta Cazarmă a Grănicerilor (1739) din 1989 funcționează Muzeul de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș. Instituția a fost înființată în 1963. Sub îndrumarea academicianului Constantin Daicoviciu, după ce a fost găsită o diplomă militară,  s-au demarat cercetările arheologice ale Castrului Roman Tibiscum apoi a fost organizat Muzeul de Etnografie și Istorie locală.

În 1738 românii s-au răsculat împotriva măsurilor de reformă ale austriecilor. În timpul luptelor purtate orașul a fost incendiat și distrus total. Deși refăcut rapid, o incursiune otomană l-a incendiat din nou (1788).  Orașul a fost din nou refăcut.

Fosta Cazarmă a Grănicerilor se afla în exteriorul zidurilor cetății. Lângă ea se afla cimitirul cu Capela „Sf. Arh. Mihail” și în fața ei se deschidea Piața Grănicerilor. În jurul anului 1810 cimitirul a fost mutat, apoi în piață au fost plantați platani, castani, paltini, alți arbori și a fost creat Parcul Ofițerilor. Piațeta din fața lui a fost numită inițial Piața Maria Tereza, apoi Piața Franz Joseph, când a fost postată acolo statuia Împăratului (1906).

 Din 1919 parcul a fost numit după generalul, născut la Caransebeș, care a condus armata română în Primul Război Mondial,  Parcul „General Ioan Dragalina”, nume pe care îl poartă și azi. După cel de Al Doilea Război Mondial, cu prilejul zilei eroilor (1943), statuia împăratului a fost îndepărtată și în locul ei s-a postat statuia Generalului Ioan Dragalina.

Azi, într-o latură a parcului este amenajat Parcul Copiilor.

Pe locul capelei cimitirului actual se află o fântână arteziană, numită de localnici după Primarul orașului din perioada în care a fost realizată (1975), Fântâna lui Oprea.

În spatele fântânii se află clădirea în care a funcționat Comunitatea de Avere a Regimentului de Grăniceri româno-bănățean nr. 13, o societate constituită în 1879 pentru a administra proprietățile primite de foștii grăniceri în momentul desființării graniței militare (1872), pentru serviciile militare aduse. Pe lângă birourile societății, în clădire se aflau și locuințele angajaților. Societatea a funcționat până în 1948 când proprietățile grănicerilor au fost naționalizate.

Din 1952 clădirea a devenit sediul IPEG (Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice „Banatul”) care în 1991 s-a reorganizat și a format societatea Formin S.A.. Aceasta a ocupat o parte din clădire, restul spațiilor au fost închiriate unor birouri notariale, sedii de partide, etc., apoi a fost retrocedată și din 2000 proprietarii au restaurat-o. De asemenea au reconstituit Comunitatea de Avere care azi funcționează în clădirea vecină, fosta Școală de matematică și subofițeri (1868).

Tot central se află și Judecătoria Caransebeș care inițial a funcționat ca Judecătorie de Ocol și Birou de Carte Funciară,  în altă locație și după construirea actualei clădiri (1905-1906), în stil baroc, cu ornamente în stil rococo, s-a mutat în ea. Din anul 2010 Biroul  de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a mutat într-un sediu propriu.

În apropierea Judecătoriei se află Biserica Reformată.

M-am întors la parc și am continuat drumul pe strada principală, centrală, o stradă pietonală mărginită de unele din clădirile construite în secolul XIX. Strada a fost creată în momentul sistematizării orașului (anii 1980) prin demolarea mai multor clădiri istorice. Una dintre clădirile vechi care au supraviețuit, construită în 1883 pe locul unei case mai vechi (secol XVIII) și reconstruită în 2012, găzduiește azi Casa de Cultură „George Suru”.

Pe aceeași stradă se află azi și Palatul Episcopiei Ortodoxe. Episcopia a fost creată după ce s-a primit permisiunea printr-o diplomă imperială (1865). Inițial a avut sediul într-o casă veche și dispunea de puține resurse- o moară și câteva iugăre de pământ.

În perioada lucrărilor de urbanism (1988) în centrul orașului au fost descoperite ruinele fostei Mânăstiri Franciscane care se presupune că a fost ridicată de Regele Ludovic de Anjou (1385).

La începutul secolului XVIII  a fost construită o nouă Biserică Franciscană, situată lângă ruinele mânăstirii, clădire în care azi funcționează Biserica Romano-Catolică „Neprihănita zămislire a Maicii Domnului” (1725-1730). A fost prima clădire construită pe actuala stradă principală și lângă ea, în decursul timpului, s-a dezvoltat o piață.

În timpul atacurilor otomane a fost incendiată și devastată, dar de fiecare dată a fost reconstruită (1738, 1788). În interior s-au păstrat picturile în ulei „Neprihănita zămislire”, „Sf. Leopold”, (1813) și „Sf. Martin” protectorii coloniștilor veniți în 1813 și 1830. Între anii 1956-1960 în interior s-au postat statui de lemn.

Rolul de catedrală episcopală l-a purtat o perioadă de timp cea mai veche biserică ortodoxă construită în oraș. Sub comuniști Episcopia Caransebeșului a fost desființată. Imediat după reînființarea ei (1994) s-au demarat lucrările pentru construirea unei catedrale.

S-a dorit ca ea să fie localizată central, astfel au fost demolate clădirile care mărgineau piațeta din fața Bisericii Romano-Catolice, lucrări care au scos la iveală ruinele Mânăstirii Franciscane.

Neținându-se cont că făceau parte din Patrimoniul Național, au fost distruse fostul claustru al mânăstirii și cimitirul care fusese situat lângă ea.

Catedrala Episcopală Ortodoxă „Învierea Domnului; Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” a fost finalizată în 13 ani (1997-2010).

Lângă catedrală a fost amenajată o zonă cu spații verzi numită, după evenimentele din 1989, Piața Revoluției.

Piața este mărginită de clădirile de epocă și pe una din marginile ei, ocupând colțul format de două străzi, se înaltă fosta Casa Orașului, clădire construită în 1903, în care azi funcționează Primăria Caransebeș.

Am părăsit zona străbătând o străduță laterală. La capătul ei, pe colț, într-o clădire ridicată în 1915, azi funcționează Colegiul Național „Traian Doda”.

Am urmat apoi strada Libertății unde am trecut pe lângă Oficiul Poștal nr 1.

Pe partea dreaptă, înaintea unui giratoriu, am văzut Sinagoga Neologă „Beit El”, o clădire ridicată între anii 1893-1894 pentru comunitatea evreiască care s-a format o dată cu stabilirea primilor familii (1813).

Clădirea, în stil neogotic, cu elemente din alte stiluri arhitecturale, cu două turnuri ascuțite, în vârful cărora este postată „Steaua lui David”, a fost restaurată între anii 2015-2018. Deși nu mai este funcțională, în ea se desfășoară diferite evenimente și concerte de orgă.

În centrul giratoriului se află Monumentul Eroilor.

O latură este ocupată de clădirea BCR , construită în 1810 pentru Banca Graniței.

Am cotit pe lângă un fost palat și m-am îndreptat spre o altă clădire veche.

Clădirea în care azi funcționează Biblioteca Municipală „Mihail Halici” a fost construită la sfârșitul secolului XIX pe locul unde s-au aflat mai multe magazine și un restaurant.

Pentru a vedea cât mai mult din oraș, îndreptându-mă spre cea mai veche biserică, am cotit pe mai multe străduțe. Am descoperit, înghesuită între case, Biserica Penticostală „Speranța”.

La capătul altei străzi am ajuns în dreptul Bisericii Ortodoxe „Sf. Ioan Botezătorul” (1780).

De la ea, după 5 minute de mers, în sfârșit obiectivul meu,  Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Biserica a fost construită în anul 1444, reconstruită în 1739 și modificată în 1759.

De acolo urma să mă întorc spre zona centrală. Am traversat un părculeț situat lângă biserică.

Apoi m-am îndreptat spre  BCR de unde,  pe o alee pietonală, m-am înapoiat la catedrală și am parcurs strada principală. Pe lângă Parcul „General Ioan Dragalina”, depășind un giratoriu, am ajuns la  Biserica Greco-Catolică „Înălțarea Sfintei Cruci” (sfințită 2008).

Vis a vis de ea se află Școala Gimnazială nr 8 și Sala de Sport „Valeria Borza”  în care s-au desfășurat sute de competiții interne și internaționale la tenis de masă.

Pe o scurtătură, printre clădiri, am ajuns în spatele unei alte biserici.

Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Dimitrie” a fost construită în perioada 2004-2017. Interiorul este încă în curs de decorare.

Văzusem în Caransebeș ceea ce îmi propusesem.

De la biserică până la auto am urmat o altă stradă care trecea paralel cu parcul.

Și, din nou la drum. La revedere Caransebeș !

Citește și Turnu lui Ovidiu, județul Caraș-Severin