Dresda, Germania- prin orașul istoric

După ce am vizitat orașul Berlin, capitala Germaniei, în drumul spre casă am trecut prin orașul Dresda unde m-am oprit pentru a vedea centrul istoric, reconstruit după distrugerea lui în cel de Al Doilea Război Mondial.

Îndreptându-mă spre centru istoric, din mersul mașinii am văzut fosta Fabrică de tutun și țigări Yenidze numită Moscheea tutunului (Tabakmoschee) după clădirea construită asemănător unei moschei, cu cupole mari care seamănă cu minaretele și 600 de ferestre în stiluri diferite. În ea a funcționat fabrica fondată de Hugo Zietz, antreprenor evreu care importa tutun din Turcia și Grecia (1907-1909). În clădirea restaurată (1996) azi funcționează diferite birouri.

Am parcat în apropiere de Piața Teatrului, lângă Restaurantul Italian (Italienisches Dorfchen). Acesta a fost construit pentru a reaminti de fostul sat italian care a existat acolo și care a fost demolat în perioada refacerii teatrului și a amenajării pieței (1911-1913).

În Piața Teatrului, aproape de râul Elba, se afla Semperoper, Opera de Stat Saxonă cu Filarmonica și Baletul.

Clădirea teatrului a fost construită prin îmbinarea mai multor stiluri arhitecturale- eclectic, renaștere timpurie, renaștere clasică grecească, baroc (1841). Distrusă într-un incendiu (1869), a fost reconstruită până în 1878 în stil neo-clasic combinat cu stilul neo-renascentist.

Pe portal au fost postate statuile unor artiști renumiți ca Goethe, Schiller, Schakespeare, Moliere, etc. și deasupra portalului o cvadrigă cu statuia lui Dyonisos.

În timpul bombardamentului din cel de Al Doilea Război Mondial (1945) clădirea a fost distrusă, rămânând doar zidurile exterioare. După război a fost reconstruită și deschisă în 1985. În anul 2002 Elba a inundat zona, a deteriorat clădirea care a fost refăcută în același an.

Piața Teatrului (Theaterplatz) a fost realizată o dată cu reconstrucția teatrului când a fost dărâmată o parte din satul italian existent acolo.

În piață a fost postată statuia din bronz  a  Regelui Johann von Sachsen (1887-1889).

În timpul național-socialismului a fost numită Piața Adolf Hitler (Adolf Hitler Platz).

În stânga Operei se afla Zwinger și vis a vis de el Teatrul de Stat Dresda (Dresden Staatsschauspiel). Clădirea teatrului a  fost construită în stil neo-baroc și Art Nouveau (1911-1913).

Parțial distrusă în bombardamentele din 1945, a fost refăcută în trei ani și teatrul a fost primul deschis în Germania după război. Din 1983 în clădire funcționează teatrul și o sală studio.

În apropierea teatrului se afla Hotelul Taschenbergpalais, un palat construit inițial pentru una dintre amantele lui Augustus cel puternic, Ana Constantia von Brockdorff care mai târziu a devenit contesa de Cosel (1705). Când aceasta a părăsit palatul (1713) clădirea a fost renovată, extinsă, numită Palais Turc în fața căruia au fost amenajate două fântâni (1747, 1750). În decursul timpului a fost extins de mai multe ori, în 1934 refăcut major însă a fost distrus aproape total în bombardamentul de la Dresda (1945). Între anii 1992-1995 a fost reconstruit după modelul original și deschis ca hotel.

De la hotel m-am întors spre Semperoper pe lângă Palatul Regal (Dresdner Rezidenzschloss).

Primul castel a fost ridicat în jurul anului 1200, în secolul XV a fost extins, devenind o construcție închisă cu patru aripi și a fost ridicat turnul Hausmman (Hausmmansturm) (1468-1480).

La mijlocul secolului al XVI-lea i s-a adăugat o latură  în stil renascentist dar într-un incendiu mare a fost distrus (1701).  O mare parte din el a fost  reconstruită de Augustus II, în stil baroc, terminată în 1729. În el s-a amenajat Seiful Verde (Grünes Gewölbe) în care a fost adunat tezaurul, o colecție mare de comori.

Sub dinastia Wettin, conducătoarea Saxoniei, palatul a fost reconstruit (1899),  i s-a adăugat sala Mică de Bal apoi a fost modernizat cu electricitate și încălzire prin pardoseală (1914). A rezistat până la bombardamentul din 1945 când a fost distrus parțial. Din fericire comorile din Seiful Verde au fost salvate și mutate în  Cetatea Konigstein situată pe un deal lângă Dresda, în Elveția Saxonă.

În 1946 palatului i s-a montat un acoperiș temporar apoi a început restaurarea lui (1960) care continuă și azi. În 2019 patru apartamente de stat și Sala Mică de Bal au fost deschise.

Lângă Palatul Regal am văzut Catedrala „Sf. Treime”  (Katolische Hofkirche), anterior Biserica Catolică a Curții Regale din Saxonia ridicată la comanda lui Augustus III pentru conducătorii orașului, catolici, deși populația era protestantă și pentru ei exista deja o biserică (1738-1751).

Biserica a fost conectată cu palatul printr-o pasarelă.

În bombardamentele din 1945 a fost grav avariată.

A fost refăcută în 1962 cu fonduri alocate de Guvernul RDG apoi, după reunificarea Germaniei, a fost restaurată.

În criptă, pe lângă mormintele unor membrii ai dinastiei saxone Wettin, a unor prințese și prinți polonezi, se află inima lui Augustus cel Puternic și mormântul lui Augustus III, singurul dintre foștii regi ai Poloniei care nu a fost înmormântat în Cracovia, la Wawel.

După restaurarea Palatului Regal au fost aduse tezaurul și comorile, redeschis Seiful Verde (Grünes Gewölbe), cu partea veche la parter și partea nouă la etaj și a fost amenajat un muzeu  cu cinci secțiuni pe care le voi enumera.

Cabinetul Numismatic (Munzkabinett) etalează aproximativ 300.000 de piese- monede, sigilii, matrițe, etc. din care 30.000 monede și medalii săsești din diferitele perioade istorice ale Saxoniei. Pe lângă colecție există și o bibliotecă publică cu aproximativ 30.000 de volume și un centru de cercetare științifică.

În Cabinetul Gravurilor (Kupferstich-Kabinett) se pot vedea aproximativ 515.000 de stampe, desene, fotografii, gravuri pe lemn, artă grafică, etc. care prezintă munca a peste 20.000 de artiști în decursul a opt secole. Camera armelor (Rüstkammer) etalează în jur de 10.000 de arme, scuturi, echipamente de călărie, haine militare și de ceremonie, cărți, Camera Turcească (Türckische CAMMER) peste 600 de obiecte și artă din Imperiul Otoman și Aripa Renașterii (Renaissanceflügel) obiecte, costume, arme folosite de alegătorii din Saxonia în perioada Renașterii.

Pe o parte a zidului exterior al palatului, cel care leagă Curtea Stall (Stallhof) de Johanneum, am văzut „Procesiunea prinților” (Furstenzug). Pictată pe o lungime de 102 metri, reprezenta istoria dinastiei Wettin. Pictura murală s-a deteriorat în timp și a fost înlocuită cu plăci de porțelan Meissen (1904-1907).

În anul 1835 a fost înființată Curtea Superioară de Apel Regală. Când a intrat în vigoare legea constituțională a curții (1879) aceasta a despărțit partea civilă de cea penală și a fost înființată Curtea Regională Superioară din Dresda (Oberlandesgericht) cu numeroase raioane pentru diferitele localități.

Clădirea Tribunalului Dresda (1901-1906) a fost sediul Parlamentului de stat saxon până în 1934. Fiind distrusă în bombardamentele din 1945 a fost reconstruită de urgență (1946), ulterior renovată (1996-2001) și în clădire a început să funcționeze Biroul de Stat pentru Conservarea Monumentelor.

Din acea zonă m-am îndreptat să vizitez cele două piețe importante ale orașului.

Citește și Dresda. Germania- piețele istorice Neumarkt și Altmarkt

 

Sânnicolau Mare și Cenad, jud. Timiș

Orașul Sânnicolau Mare din județul Timiș este cea mai vestică localitate din România, situat în Câmpia Mureșului inferior, pe râul Aranca.

Săpăturile arheologice au scos la iveală existența unei așezări  în zonă încă din paleolotic, neolitic, epoca bronzului și fierului, de asemenea existența unui castru roman al Legiunii Gemina XIII, avanpost al Cetății Morisena („Orașul de pe Mureș”) care se întindea pe teritoriul actualelor localități Sânnicolau Mare și Cenad, prima devenind, în cadrul cetății, oraș al Imperiului Roman (106-274).

După retragerea legiunilor romane în sudul Dunării Dacia Traiana a fost atacată și cucerită de goți, vandalizată, prădată și denumită Goția până aceștia au fost alungați de hunii aflați sub conducerea lui Atilla care și-au creat capitala imperiului în cetate și zona au numit-o Hunia (380-396).

Până în secolul XIII zona a fost cucerită pe rând de popoarele migratoare- tătari, mongoli și cumani. În acea perioadă a fost construită Mânăstirea Morisena cu stareț și călugări greci și în 1030, cu sprijinul regilor maghiari, a fot organizată episcopia romano-catolică Cenad pentru a propaga catolicismul.

În 1241 teritoriul a trecut sub ocupație maghiară. Szent Miklos (Sân Nicolau), numele provenind de la Biserica „Sf. Nicolae” care a supraviețuit din mânăstirea existentă anterior, a devenit oraș cetate independent, separându-se de Cenad, prima sa atestare documentară datând din 1247.

Sub ocupația maghiară a trecut în proprietatea primului episcop al Cenadului (1421). Un secol mai târziu Banatul fiind ocupat de turci (1552) aceștia și-au mutat în localitate administrația, o garnizoană, au construit o școală pentru ieniceri și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” au transformat-o în moschee.

Moara veche

După numeroase lupte între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, cel din urmă a intrat în posesia Banatului (1701). Fiind provincie de graniță cu rol militar crescut și orașul fiind situat la intersecția căilor de comunicație, acesta s-a dezvoltat rapid și a devenit reședința districtului Cenad (1717), sediul Prefecturii erarhiale și al Trezoreriei militare a Banatului (1724).

Spitalul Orășenesc

Zona a fost ocupată de imigranții sârbi și greci care s-au încadrat în comunitatea religioasă a românilor până în 1733 când s-a înființat parohia sârbească. În 1752 au sosit coloniștii șvabi care au format o localitate nouă, Comuna Germană, actualul Sânnicolau German, în timp încorporat în oraș. Pentru ei a fost înființată Episcopia Catolică (1767). Fiind un amalgam de etnii, fiecare își dorea să aibă propria biserică astfel pentru ortodocși moscheea a redevenit biserică dar, fiind neîncăpătoare, între 1783-1787 a fost construită actuala Biserică Ortodoxă Sârbă „Adormirea Maicii Domnului”.

În aceeași perioadă familia nobiliară de aromâni din Grecia, stabilită în Banat, care a trecut la catolicism și și-a maghiarizat numele în Nakó, a cumpărat un teren din oraș (1781). Contele a construit Școala inferioară de agricultură (1799) apoi Gimnaziul de Stat  (1894), azi Școala generală nr. 1,  care au dus la creșterea prestigiului orașului.

Monumentul Eroilor Revoluției 1989

Orașul a primit dreptul de a organiza târguri (1787) apoi piețe săptămânale (1837) și dezvoltarea sa demografică și economică au luat avânt. O perioadă scurtă de timp a aparținut Voivodinei (1849-1860) apoi a fost din nou reședință de district care cuprindea 22 de comune (1870-1918).

În 1864 contele Nakó a început construcția unui castel în stiluri arhitectonice îmbinate, baroc și romantism, cu un turn în stil medieval, care era înconjurat de un parc.

Castelul Nakó avea 99 de încăperi și o bibliotecă în care erau adunate peste 5. 000 de volume, picturi, statui, porțelanuri rare.

După Primul Război Mondial zona a intrat sub ocupație sârbească apoi franceză și „comorile” contelui au dispărut.

În 1941 castelul a fost folosit ca sediu al legionarilor apoi ca și cazarmă cu depozit de armament, după cel de Al Doilea Război Mondial ca Școală pentru tractoriști (1949-1951), Școală Agricolă (1953-1955) și Casa Pionierilor (1980).

În memoria compozitorului născut în localitate (1881), Primăria a organizat în castel Muzeul Béla Bartók, inaugurat în 1981.

După schimbarea regimului politic din România (1989) castelul a fost folosit ca discotecă și club de calculatoare apoi a fost ocupat de Casa de Cultură și Muzeul Orășenesc care funcționează și azi.

Revenind la situația religioasă, parohia romano-catolică a fost înființată  începând cu anul 1818.

În locul capelei în care se țineau slujbele pentru credincioșii predominant germani și maghiari contele Nakó a construit în centrul Comunei Germane Biserica Romano-Catolică (1824).

Azi în fața bisericii este postată statuia contelui.

Cultele reformat, evanghelic luteran și protestant primind libertate din partea regilor habsburgi, în 1787 prima familie maghiară protestantă a sosit în localitate urmată de alte familii care inițial au ținut de parohia Nădlag. Cu ajutorul contelui Nakó credincioșii au construit o casă de rugăciune și o școală maghiară (1814-1815), cei reformați Biserica Reformată (1912-1913).

Clădirea în stil gotic combinat cu baroc  azi este într-o stare avansată de degradare. Biserica având doar șase credincioși evangelici- luterani și cinci credincioși evanghelici presupun că fondurile pentru reparații nu „se înghesuie” să apară, deși ar merita, fiind o clădire istorică.

Religia de bază a imperiului fiind cea catolică, a început trecerea forțată a românilor la catolicism, sub ritul greco-catolic, astfel în oraș s-a înființat parohia greco-catolică (1846) și cele 40 de familii catolicizate țineau slujbele într-o casă. Lângă aceasta, până în 1902 a fost ridicată Biserica Greco-Catolică „Sf. Nicolae” care a funcționat până în 1949 când cultul greco-catolic s-a reunit cu cel ortodox. Din 1990 cele două culte s-au despărțit și biserica a rămas cultului greco-catolic.

În ceea ce privește cultul ortodox, românii și sârbii nu s-au putut înțelege folosind aceeași clădire astfel slujbele se țineau alternând duminicile, s-a ajuns la petiții juridice, lungi procese la Timișoara și Budapesta și în jurul anilor 1900 românii au părăsit biserica contra unei despăgubiri din partea sârbilor. Până în 1903 și-au construit o biserică proprie, Biserica Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului”.

Turnul a fost dotat cu patru clopote aduse de la Budapesta și în 1930 cu un orologiu. În curte a fost postat Monumentul Eroilor Primului Război Mondial.

În perioada interbelică orașul a fost trecut la statutul de comună, sub comuniști a devenit reședință de raion (1951-1968) și a redevenit oraș din 1968.

Primăria Sânnicolau Mare

Porțiunea răului Aranca care traversează orașul a fost transformată într-un canal traversat de poduri. Pe unul dintre maluri se află Parcul Copiilor, terenuri de sport, locuri de agrement.

Pentru divertisment și relaxare orașul dispune și de un lac pe care a fost amenajată o terasă.

La ieșirea din oraș spre granița cu Ungaria se află o biserică nouă de lemn, Biserica Ucraineană „Sf. Ierarh Nicolae”.

La mijlocul distanței de 20 km dintre Sânnicolau Mare și punctul vamal la granița cu Ungaria se află localitatea Cenad. Privind înapoi în timp, Cenadul împreună cu Sânnicolau Mare (Sân Nicolau) au făcut parte din  Cetatea Morisena și au urmat același curs al istoriei.

În cadrul cetății a fost ridicată Mânăstirea „Maicii Domnului” care în momentul în care ortodocșii și catolicii s-au despărțit a funcționat în rit catolic, cu călugări benedictini (1054), iar ortodocșii s-au mutat la Mânăstirea Oroslanos. Mânăstirea catolică s-a ruinat rapid.

În perioada 1030-1552 Cenadul a fost reședință episcopală. În amintirea acelor vremuri, începând cu anul  2003 în afara localității a fost construită Mânăstirea Morisena „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, mânăstire de maici.

Cenadul a fost distrus în timpul invaziei tătare (1241). Reconstruit, a suferit în timpul invaziei otomane astfel în 1459 au fost ridicate fortificații. În 1514 Gheorghe Doja a distrus casele, biserica și a masacrat clerul. Cetatea a fost din nou reconstruită. Sub ocupația otomană catolicii au fost alungați și localitatea a coborât la statutul de sat. După înfrângerea turcilor de austrieci, aceștia au dărâmat cetatea, zona ocupată majoritar de sârbi (Cenadul Sârbesc) au colonizat-o cu germani, care și-au construit o localitate (Cenadul German), localități care în timp s-au unit.

Biserica Ortodoxă Sârbă (1773)

Parohia romano-catolică din Cenad a început să funcționeze iar (1741) și un secol mai târziu a fost ridicată Biserica Romano-Catolică ”Sf. Gerard”, în stil neogotic (1868-1870).

Gerard a fost un călugăr benedictin italian, primul episcop al Cenadului, care a înființat parohii, a construit biserici și mânăstiri în zona dintre Mureș, Tisa și Dunăre. Sarcofagul lui a fost păstrat în această biserică.

Zece ani mai târziu a început construcția Bisericii Ortodoxă Română „Pogorârea sf. Duh” (1880).

Apoi, în 1911 a fost ridicată Biserica  Greco-Catolică.

Citește și Comunele Teremia Mare, Vălcani, Dudeștii Vechi și Beba Veche, județul Timiș

Hamburg, Germania

Părăsind Danemarca, am traversat Marea Baltică cu feribotul și am debarcat pe insula Fehmar din Germania, la Puttgarden, apoi am rulat aproximativ 2 ore și m-am oprit în Hamburg, oraș-port situat la revărsarea râurilor Alster în fluviul Elba.

Îndreptându-mă spre centrul orașului am trecut pe lângă Gara Hamburg (Hamburger Hauptbahnhof), situată în apropierea Portului și a Primăriei, una dintre cele mai frecventate gări din Europa. Clădirea gării a fost construită de forma unei cupole cu două turnuri laterale de 45 metri înălțime (1902). Pistele subterane au urmat traiectoria vechilor fortificații. Clădirea a fost grav avariată în cel de Al Doilea Război Mondial, reparată (1948) și renovată complet (anii 1970).

Am parcat în zona Primăriei lângă un canal al râului Alster unde se afla Alsterarkaden. După ce fosta clădire a Primăriei a fost distrusă într-un mare incendiu (1842), s-a început construirea actualei clădiri. Pentru a se crea piața din fața ei a fost proiectat canalul care a fost mărginit de clădiri.  Pe malul său vestic clădirile au fost unite cu o arcadă în stil italian (1843), Alsterarkade.

Între ele a fost creat Pasajul Mellin, un mic pasaj comercial pictat în stil art nouveau, picturi care s-au păstrat până azi. Alsterarkade a fost achiziționată în 2017 de o societate comercială austriacă.

Pentru a savura mai mult imaginea clădirii, am lăsat pentru finalul popasului meu în oraș Primăria Hamburg.

M-am îndreptat spre cea mai veche biserică din centrul orașului, aflată pe punctul cel mai înalt al orașului unde s-a aflat cea mai veche așezare, Biserica „Sf. Peter” (Hauptkirche St. Petri), de rit protestant. În acel loc s-a aflat o biserică de lemn menționată prima dat ca biserică de piață în anul 1195.

Până în secolul XIV biserica a fost înlocuită cu una din zid în stil gotic care a fost extinsă (1310-1327), i s-a ridicat turnul de vest, în partea sa nordică s-a adăugat Capela Sf. Martin (1376-1383) apoi în partea de sud Capela Ansgar.

Pe un stâlp din nordul bisericii s-a păstrat până azi pictura „Martin Luther cu lebăda” (1603) care arată relația acestuia cu predecesorul săi Jan Hus.

La începutul secolului XVI turla a fost înlocuită cu una înaltă de 135 m, îmbrăcată în cupru și au fost adăugate două capele.

În secolul XIX, sub ocupația franceză biserica a fost folosită ca grajd de cai (1830), a ars într-un incendiu (1842) apoi a fost refăcută.

În holurile din sud au fost postate sculpturile din marmură ale evangheliștilor (1888).

Biserica a fost dotată cu o orgă centrală, una pentru cor și o orgă mică în Capela Sf. Martin.

Pe ușa din stânga a portalului central, folosit pentru deschiderea ei, am văzut cea mai veche piesă păstrată în biserică (1342), un cap de leu din bronz care a fost copiat și postat pe ușa din dreapta (1849).

Am continuat vizitarea orașului pe una dintre fostele străzi principale ale Hamburgului.

Majoritatea clădirilor vechi intercalate cu unele noi erau ocupate cu birouri de firme.

Am ajuns la Biserica Sf. Jacob cel Mare (Hauptkirche St. Jacobi), biserică evanghelică luterană situată pe locul unde, în afara orașului, inițial a existat o capelă

Capela a fost înlocuită cu o biserică (1255) și după ce s-au construit zidurile de fortificație a fost inclusă în oraș (1260). Un secol mai târziu în locul ei a fost ridicată o biserică în stil gotic care a fost extinsă, i s-a adăugat un turn pe care spre sfârșitul secolului a fost așezată o turlă în stil gotic târziu (1587-1589).

În interior au fost create patru altare medieval care purtau numele de Sf. Treime, Sf. Petri, Sf. Luca și unul cu nume necunoscut, adus acolo din altă biserică.

În 1693 în biserică a fost instalată o orgă cu  4.000 tuburi, cea mai mare orgă din Europa de Nord a acelor timpuri. Din relatările orale se crede că Johann Sebastian Bach a solicitat bisericii postul de prim organist. Refuzat fiind, din motive financiare, a plecat la Leipzig.

Primul paratrăsnet din Germania a fost montat în acea biserică (1769). În secolul XIX biserica a fost extinsă în partea de sud cu un hol de intrare neogotic și interiorul a fost restaurat.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost grav avariată, ulterior reconstruită, cu un turn înalt de 125 metri și terminată în 1963. În acea perioadă a fost adăugată o orgă secundară.

De la biserică am trecut prin Burchardtplatz, piață mărginită de clădiri  în stil expresionist (secolul XIX). Pe o latură a pieței, întinzându-se pe trei străzi, cu trei curți interioare și o parcare subterană, se afla Sprinkenhof, o clădire monumentală construită în 1925 de două companii de construcții fuzionate care a fost ocupată cel mai mare complex de birouri din Hamburg, magazine și spații de locuit. A fost decorată cu decorată cu patru statui mari din gresie din care doar două au supraviețuit bombardamentului din 1943. A intrat în proprietatea orașului Hamburg și a primit numele actual. Din 1950 toate proprietățile închiriate comercial au fost transferate spre administrare firmei Sprinkenhof AG. Clădirea a fost renovată între anii 1999-2002.

Pe altă latură a pieței se afla Chilehaus, construită pe un teren de aproximativ 6.000 metri pătrați la comanda magnatului maritim Henry B. Sloman care s-a îmbogățit făcând comerț în Chile (1922-1924). Clădirea a fost formată din două părți laterale a căror fațade se întâlnesc într-un unghi ascuțit, semănând cu prova unei nave. Într-o porțiune a funcționat un magazin de arme.

Azi clădirea este sediul unor companii imobiliare și a Institutului Cervantes. Am trecut prin gangul clădirii până la bulevard.

Paralel cu apa m-am îndreptat spre Deichtorhallen, o clădire din oțel și sticlă care găzduiește unul dintre cele mai mari Centre de Artă Contemporană și Fotografică din Europa și în care se desfășoară expoziții internaționale. Clădirea a fost construită pe terenul fostei stații de cale ferată Berliner Bahnhof (1911-1914) și a funcționat inițial ca piață. După restaurarea plătită de Fundația Körber în ea s-a deschis centrul de expoziții condus de trei instituții sub brandul Deichtorhallen.

Din anul 2003 arta fotografică a primit un sediu separat, Casa Fotografiei.

În continuare am trecut un pod peste Zollkanal și am intrat în cartierul Speicherstadt unde doream să vizitez un alt spațiu expozițional fondat în anul 2000. Dialoghaus prezintă expoziții permanente create astfel încât să se poată percepe viața persoanelor cu handicap. În funcție de tematica expoziției, Dialog în întuneric, Dialog în tăcere, Dialog cu timpul, Cina în întuneric, vizitatorii sunt îndrumați de persoane oarbe, surde, vârstnice, care îi implică indirect în modul lor de viață.

Speicherstadt, cel mai mare district de depozite din lume, cu o lungime de 1,5 km, este situat în Portul Hamburg în cartierul Hafen. A fost construit ca zonă liberă unde se puteau transfera mărfuri fără vamă (1883-1927). Era format din clădiri cu fundații pe piloni de lemn și numeroase canale mici. Operațiunea Gomora din cel de Al Doilea Război Mondial  a distrus clădirile prin bombardament.

Crossmedia GmbH-  una dintre ultimele agenții media gestionate de proprietari fondată în 1997

După război, până în 1967 districtul a fost reconstruit. Actual locul fostelor clădiri pe piloni este ocupat de Centrul de Comerț Hanseatic iar restul clădirilor sunt folosite ca spații de locuit și  depozite.

În fostul birou vamal Kornhausbrucke unde o perioadă a funcționat Muzeul Reichzoll, distrus în cel de Al Doilea Război Mondial, în anul 1992 a fost deschis Muzeul German al Vămilor (Deutsches Zollmuseum) cu exponate din Muzeul Vamal Hamburg, cele din fostul institut de urmărire penală vamală din Köln și din 2015 colecția fostului muzeu al taxelor din Brühl.

Muzeul deține un spațiu expozițional de aproximativ 800 metri pătrați în care sunt expuse în jur de 1.000 de obiecte și acte despre comerț, piraterie, arme, droguri, obiecte de contrabandă, tipuri de organizare ale vechilor instituții vamale, etc. și o Bibliotecă cu peste 6.000 de cărți despre istoria vamală din antichitate până în epoca modernă.

Lângă muzeu se afla clădirea în care a funcționat Biroul pentru Electricitate și Construcții Portuare (Amt fur Strom und Hafenbau).

A fost preluată de către Autoritatea Portuară (Hafenbehörde), instituție care funcționează și azi în clădire.

M-am întors spre muzeu și am ieșit din Speicherstadt trecând peste Canalul Vămii (Zollkanal) pe cel mai vechi pod din Hamburg,  Kornhausbrücke, care a supraviețuit din 1633.

Pe cealaltă parte a canalului se afla Biserica „Sf. Ecaterina” (Hauptkirche St. Katharinen), evanghelică luterană, considerată și Biserica marinarilor datorită situării sale aproape de port.

Prima menționare a existenței sale în centrul comunității insulelor de pe Elba este din anul 1256. O nouă biserică a fost construită în stil gotic (1450), turnul ei a fost distrus (1648) și refăcut în stil baroc (1657).

În secolul XV a fost dotată cu o orgă al cărei registru a fost mărit în secolul VII. La ea, în fața demnitarilor a cântat Johann Sebastian Bach (1720).

În bombardamentele din 1943 biserica a fost parțial distrusă. Ulterior războiului a fost refăcută, turnul a fost ridicat din oțel cu o înălțime de aproximativ 116 metri.

Orga a fost refăcută (1962) și biserica a fost dotată cu o orgă secundară.

Printre clădirile cu sedii de firme am ajuns la bulevard. L-am traversat spre ruinele unei biserici dedicate ca Memorial „Sf. Nicolae” (Mahnmal St. Nikolai) a victimelor războiului 1933-1945.

Inițial a fost construită o capelă denumită Sf. Nicolae după sfântul din Mira, Turcia, care avea grijă de naufragiați, devenit patronul navigatorilor și călătorilor (1197).

Un secol mai târziu în locul ei a fost ridicată o biserică (1240-1250) căreia i s-a ridicat un turn de 60 metri înălțime (1363) căruia i s-a adăugat o turlă ascuțită până la înălțimea de 135 metri (1513-1515). În decursul timpului a fost extinsă, turnul distrus repetat de fulgere sau furtuni (1589, 1644, 1657), de fiecare dată reconstruit.

În secolul XVII biserica a fost dotată cu un carillon cu 25 de clopote și o orgă cu peste 4.000 de tuburi. Marele incendiu din 1842 a distrus biserica. A fost demolată și reconstruită în stil neogotic (1844-1874), cu turnul înalt de 147,3 metri, cel mai înalt din lume la cea vreme. Regele Wilhelm I a participat prin donație la ridicarea clopotniței cu 28 de clopote care a fost numită „Clopotnița Împăratului”.

În Primul Război Mondial autoritățile au confiscat carillonul pe care l-au topit pentru fabricarea de armament apoi în cel de Al Doilea Război Mondial, în bombardamentele Operațiunii Gomora, biserica a fost distrusă. În 1951 resturile ruinate ale bisericii au fost demolate păstrându-se doar  zidurile rămase întregi și turnul care au supraviețuit până azi.

În criptă a fost creat un spațiu de evenimente și un muzeu în care se etalează istoria bisericii și distrugerea orașului în timpul Operațiunii Gomora (1987).

La primul nivel al turnului de est a fost postat un carillon cu 51 de clopote, în total 13 tone (1993), spre aducere aminte a vechii biserici distruse.

Cum timpul trecea repede, de la memorial m-am îndreptat spre Primărie.

Nu puteam să las nevăzut Podul Trostbrücke care avea o istorie interesantă. Primul pod a fost construit în oraș  în anul 1200. În timp a devenit locul de întâlnire al zilierilor cu angajatorii (1480). În 1686 a fost înlocuit cu un pod de piatră care s-a prăbușit (1731) și în locul lui a fost construit alt pod care în marele incendiu a fost grav avariat (1842), înlocuit cu unul temporar și între 1881-1882 a fost construit podul actual.

La nici 5 minute de mers am ajuns în dreptul unui complex de clădiri administrative din care făcea parte și Primăria orașului. În prima clădire funcționa Camera de Comerț (Handelskammer), fondată în 1665, împreună cu Bursa de Valori.

O clădire mai scundă găzduia Poliția Statală (Polizeiwache Rathaus).

Și, în sfârșit, lăsată de mine la urmă, Primăria (Rathaus), într-o clădire din secolul XIX în care funcționează și Senatul liber și hanseatic și Parlamentul Hamburg. Inițial au existat două Primării, una în orașul vechi episcopal și una în orașul nou al ducelui. Când cele două orașe s-au unit a fost construită o Primărie nouă, comună (1216) care a fost distrusă într-un incendiu (1284). A rămas doar pivnița care a fost folosită ca magazin de vinuri și cramă. A fost construită o nouă Primărie care a supraviețuit până la marele incendiu  din 1842 când a fost distrusă.

Pentru o perioadă de timp Primăria a funcționat într-un fost orfelinat, timp în care s-au demarat lucrările de amenajare ale canalului, pieței și clădirii actualei Primării. Lucrările au durat 43 de ani deoarece majoritatea fondurilor au fost folosite prioritar pentru reconstrucția orașului, apoi s-au derulat revolte politice, orașul a trecut printr-o criză economică, apoi printr-o epidemie de holeră.

Clădirea, în stil neo-renascentist, cu două aripi de granit în care se găsesc peste 600 de camere, prevăzută cu un turn central de cupru înalt de 112 metri, a fost terminată în anul 1892. În vârful turnului a fost postat un vultur imperial aurit, pe turn, între ceas și stema Hamburgului o pasăre Phoenix care comemorează dezastrul din marele incendiu și sub ea un medalion cu vechea Primărie.

La etaj, în nișele ferestrelor dinspre piață  au fost așezate sculpturile în bronz ale 20 de regi și împărați, fiecare cântărind 600 kg și în celelalte nișe busturi ale unor reprezentanți ale profesiilor civile.

Deasupra ferestrelor exterioare de la parter au fost postate stemele diferitelor familii hanseatice. Profesiile libere și stemele fiind mult mai numeroase, în plus pe turnul central, deasupra monarhului fiind reprezentate virtuțile civice- vitejia, evlavia, armonia, prudența, arătau că orașul era hanseatic și nu sub tutela coroanei imperiale.

Cu părere de rău a trebuit să mă întorc la parcare.

Era timpul să părăsesc orașul Hamburg și să mă îndrept spre ținta mea, orașul Berlin.

 

Copenhaga, Danemarca- prin centrul orașului

Din Christianshavn, Copenhaga, Danemarca, m-am îndreptat spre centrul orașului. Am trecut Podul Lung (Langebro), pod basculant care leagă două bulevarde. A fost construit în 1954 înlocuind un pod mai vechi, temporar (1930), care nu mai făcea față traficului auto, la rândul lui ridicat în locul unui pod oscilant folosit pentru tramvaie și cale ferată.

De pe pod am remarcat o clădire modernă, din sticlă, în care funcționa Centrul de Arhitectură Danez (Dansk Arkitektur Center) fondat 1985.

La capătul podului am urmat B-dul H.C. Andersen.

Bulevardul era mărginit de clădiri, majoritatea istorice.

Musikkonservatorium

În una dintre ele, Ny Carlsberg Glyptotek Museum, funcționa Muzeul de Artă cu colecții în special de sculptură antică și mai modernă, de exemplu colecția completă a sculpturilor în bronz ale lui Edgar Degas și o colecție Auguste Rodin.

Muzeul etalează și colecții ale unor pictori impresioniști și post-impresioniști francezi și danezi și într-o aripă este amenajat un Auditorium în care se desfășoară concerte clasice, alte evenimente culturale, prelegeri, dezbateri, etc.

Muzeul are la bază colecția personală a colecționarului de artă Carl Jacobsen care a adunat-o într-o „casă muzeu” pe care a extins-o în grădină (1882), perioadă când avea deja 19 galerii. Adunând în continuare opere de artă, în final le-a donat statului danez care au amenajat un muzeu în locul vechilor fortificații abandonate (1897) și l-au inaugurat în 1906. Patrimoniul muzeului crescând, acesta a fost extins (1996) și renovat în 2006.

Lângă muzeu era una dintre intrările în Parcul Tivoli, parc de distracții construit începând cu anul 1843, pe care, dacă îmi rămânea timp urma să-l vizitez la finalul zilei.

 

Pe cealaltă parte a bulevardului se afla clădirea în curs de renovare a Ambasadei Macedoniei (Makedonske Ambassade).

După ce am depășit zona Parcului Tivoli am ajuns în dreptul Castelului Hans Christian Anderson (H.C.Andersen Slottet) pe care, cu majuscule era inscripționat TIVOLI. Clădirea a fost construită pentru Muzeul de Artă Danez (1893) și în 1978 a fost cumpărată de Tivoli, i-a schimbat numele în cel actual și azi funcționează ca  sală de banchete.

Vis a vis de castel era postată statuia lui Hans Christian Andersen (1965).

Am intrat în Piața Primăriei pe lângă Fântâna Dragonului (Dragespringvandet). Prima parte a fântânii, fără grupul central, ridicată în apropierea locației actuale, a fost inaugurată în 1904 când a fost foarte criticată și poreclită „Scuipătoarea” (Spytbakken).

Fântâna, așa cum arată ea azi, cu grupul central, un taur luptându-se cu un dragon și pe marginile fântânii, decorate cu ornamente grecești antice, trei dragoni care stropesc cu apă, a fost inaugurată în 1923 și mutată în locația de azi când bulevardul a fost extins (1954).

Piața Primăriei (Rådhuspladsen) se afla pe locul fostei Piețe a fânului, lângă fosta Poartă de Vest a orașului și fortificațiile de lângă ea. Acestea au fost demolate (1850) și zona amenajată ca spațiu expozițional care a funcționat până în 1888.

Între anii 1894-1905 pe acel loc a fost ridicată Primăria Copenhaga (Københavns Rådhus), o clădire inspirată din arhitectura medievală daneză și norvegiană.

În stânga Primăriei mi-a atras atenția o clădire în stil art nouveau în fața căreia se afla  o coloană înaltă de 20 metri pe care erau plasate sculpturile în bronz a doi jucători de lur,  Lurblaeserne.

Hotelul Palace a fost construit de un consilier al breslei măcelarilor care a început să se ocupe cu afaceri hoteliere (1909) și a purtat numele de Hotel Palads până când a fost vândut (1927) și a primit actualul nume. Mi s-a părut foarte interesant turnul înalt de 65 metri, placat cu cupru și decorat cu mozaicuri simbolizând dimineața, ziua, seara și noaptea.

Am cotit pe lângă turnul Primăriei îndreptându-mă spre B-dul H.C.Andersen, poate reușeam să vizitez măcar puțin din Parcul Tivoli.

Privind o ultimă clădire interesantă, Sediul Central al Pompierilor (Hovedbrandstationen), am regretat că vizita mea în Copenhaga a luat sfârșit.

Citește și Copenhaga, Danemarca- zona Langelinie

 

Copenhaga, Danemarca- de-a lungul Canalului Frederiksholm și prin Christianshavn

Pe lângă Muzeul Național din Copenhaga, Danemarca am urmat Canalul Frederiksholm. Unul dintre podurile care îl traversau era Podul de Marmură (Marmobroen) construit  pentru a conecta Christiansborg cu Ny Vestergade (1739-1745).

La unul dintre capete s-au păstrat elementele vechii intrări ale primului Palat Christiansborg ars în incendiul din 1794.

Canalul Frederiksholm (Frederiksholms Kanal) se întinde de-a lungul părții de sud-vest a insulei Slotholmen și împreună cu Canalul Slotholmen separă insula de Zeeland. A fost săpat pentru extinderea zonei până la mare și a proteja Palatul Regal și flota situate atunci acolo (1681). Actual canalul este utilizat pentru ambarcațiuni mici. Între ele este ancorat unul dintre cele două vase vechi păstrate, Light nr. XI, construit în 1878, dezafectat și vândut în 1977 unui artist și designer care l-a mutat în locația actuală.

După crearea lui, de-a lungul canalului a fost construit  depozitul militar (Fæstningens Materialgård). Din cadrul lui, cea mai veche clădire păstrată până azi este Casa depozitarului (1740).

În 1771  s-a alăturat un depozit civil (Civiletatens Materialgård) pentru materialele folosite la construcția palatelor regale. În zonă se aflau și cazarmele Gardei Regale Călare. Una dintre clădirile lor, Casa băiatului grăjdar (foderdrengen), s-a păstrat până azi. Acele clădiri azi sunt reședințe și în una dintre ele funcționează Școala de Sculptură a Academiei de Artă.

parcare la marginea canalului

Canalul se deschidea în  Portul Copenhaga (København havn) de-a lungul căruia am continuat vizitarea orașului. Am trecut pe lângă Muzeul de Război Danez (Krigsmuseet- Tøjhusmuseet), localizat în fostul arsenal IV, Tøjhuset, de la care și-a preluat denumirea.

În fața mea, în spațiul larg de pe malul apei, se înălța o clădire modernă din sticlă, legată de altă clădire prin 3 poduri care traversau șoseaua, în care funcționa Biblioteca Regală  Daneză (Det Kongelige Bibliotek), cea mai mare din Țările Nordice. Prima, Biblioteca Universitară, a fost fondată în 1482, apoi Biblioteca Regală în 1648, de către Regele Frederik III care a fost deschisă publicului în 1793.  Ele au fuzionat în 1989 și cuprinzând un volum enorm de manuscrise și lucrări în 1999 a fost ridicată o nouă clădire, adiacentă celei vechi, numită Diamantul Negru datorită exteriorului din marmură și sticlă neagră, în care pe lângă bibliotecă funcționează și o sală de concerte. Din 2008 cu biblioteca a fuzionat și Arhiva Folclorică Daneză.

Pe podul Knippelsbro am trecut apa pe Insula Amager, în Christianshavn, un fost oraș ridicat de Regele Christian IV pentru negustorii independenți (1617) cărora li s-a ridicat și o biserică temporară (1639) înlocuită cu cea actuală, ridicată în stil baroc  olandez (1862-1695), Biserica Mântuitorului Nostru (Vor Frelsers Kirke).

Turnul cu 3 etaje, prevăzut cu o spiră în formă de elice, înalt de 90 metri, a fost ridicat sub Regele Frederik V (1749-1752). La baza lui au fost postate  4 statui reprezentând  evangheliști și în interiorul clopotului un catrilon care cântă la fiecare oră în intervalul 8-24. Turnul poate fi urcat până în vârful elicei pe 400 de trepte dintre care 150 se află la exterior. O legendă spune că arhitectul care a proiectat turnul, dându-și seama că a întors spirala în sens invers acelor de ceasornic, s-a sinucis sărind din vârful turnului.

M-am îndreptat apoi spre o altă biserică situată în apropierea malului apei. Lângă ea, într-o clădire, pentru mine ciudată ca design, funcționa o firmă de asigurări, Aon Denmark A/S.

Biserica Christian (Christians Kirke), cunoscută popular ca Biserica Loteriei, a fost construită pentru comunitatea germană tot mai numeroasă (1754-1759) și a purtat numele de Biserica Germană a lui Frederik (Frederiks Tyske Kirke).

Deasupra turnului de 70 metri înălțime a fost adăugată o turlă (1769) și în criptă au fost amenajate 48  capele de înmormântare. Biserica  fost folosită de germani până în 1886 când congregația lor s-a desființat.

Prin gangul unei clădiri moderne, în care funcționau Servicii ale Administrației, am ieșit pe malul apei.

În apropierea podului pe care trecusem și a Bibliotecii am văzut clădirea Institutului de Limbă și Literatură Daneză (Det Danske Sprog-og Litteraturselskab).

În clădirile din zonă își aveau sediile mai multe firme și instituții, un exemplu, pe o latură a canalului Christianshavn se afla clădirea în care funcționa Sindicatul Finanțelor (Finansforbundet).

Am traversat canalul pe Podul Circular (Cirkelbroen), pod pietonal deschis în 2015, foarte interesant, fiind format din 5 punți rotunde cu catarge de diferite înălțimi, susținute de 118 cabluri metalice, care dădea impresia unui iaht cu vele.

Îndreptându-mă spre următorul pod mare pe care doream să-l traversez spre centrul orașului am trecut pe lângă o clădire mai veche, fostă Fabrică de Zahăr (De Danske Sukkerfabrikker) din cadrul Copenhagen Economics, companie pentru producerea zahărului înființată încă din 1872.

Citește și Copenhaga, Danemarca- prin centrul orașului

Copenhaga, Danemarca- Palatul Christiansborg și Muzeul Național

De la Teatrul Dramatic din Copenhaga, Danemarca, m-am întors la Canalul Nytorv,  l-am trecut și m-am îndreptat spre Palatul Christiansborg. În drumul meu am trecut pe lângă statuia lui Niels Juel (Niels Juel statuen), amiralul, erou naval danez, care a condus Marina Regală Daneză la sfârșitul secolului XVII.

După câteva minute am ajuns la Biserica Holmen (Holmens Kirke) care a fost înființată de Regele Christian IV în clădirea unei forje de ancorare construită pe canalul Holmen în 1563.

În biserică a avut loc ceremonia unei nunți regale și, în timp, au fost îngropate mai multe personalități.

Am trecut Canalul Holmen pe insula Slotsholmen situată în centrul orașului Copenhaga unde se afla Palatul Christiansborg (Christiansborg Slot), ultimul dintre cele trei palate ridicate în timp pe acel loc. În locul primului palat (1733-1745), distrus într-un incendiu (1794), a fost ridicat al doilea palat (1803-1828) care inițial a fost folosit de Rege Frederik VI doar pentru divertisment, apoi ca reședință regală de către Regele Frederik VI (1852-1863) și în 1849, în palat a avut loc introducerea monarhiei constituționale, în aripa de nord creându-se locul în care a funcționat primul parlament danez.

Palatul a ars într-un incendiu (1884) și pe locul lui a fost ridicat Christiansborg (1907-1928), o clădire în stil neo-baroc cu turnul înalt de 106 metri, împărțit ca Reședință Regală și Camerele Recepției Regale la mijloc, Parlamentul  în aripa de sud,  Curtea Supremă Daneză și Biroul Primului Ministru în aripa de nord.

Sub palat, prin săpături arheologice au fost descoperite ruinele castelelor anterioare și în 1924 a fost amenajată pentru public o expoziție istorică. În stânga palatului se aflau clădirile în care funcționau mai multe ministere, Ministerul Justiției, Ministerul Industriei și Finanțelor, etc.

Ministerul Finanțelor

Vis a vis de ele se întindea clădirea Bursei (Børsen) care a fost ridicată în stil renascentist olandez (1619-1640), sub Rege Christian IV,  pe un teren recuperat de pe coasta Amager, cu un turn în formă de spiră în care se împletesc cozile de la 4 dragoni,  de 56 metri înălțime.

A fost folosită ca piață apoi cumpărată de un comerciant, văduva lui a donat-o Regelui Frederik III, renovată și în 1857 transformată în piață bursieră, cu 40 de birouri comerciale la parter și o cameră mare la etaj, care a funcționat până în 1974. Actual este sediul Camerei de Comerț Daneză (Dansk Erhverv).

Pe lângă clădirea Parlamentului m-am îndreptat spre Grădina Bibliotecii Regale.

Grădina a fost amenajată (1920) pe o parte a locului unde se afla vechiul Port Naval IV, spațiu acoperit cu pământ (1867) când Marina a fost mutată pe Holmes Kanal. În mijlocul grădinii s-a construit un mic iaz artificial în mijlocul căruia a fost ridicată o sculptură de cupru de 8 metri înălțime din care la fiecare oră fixă se revarsă apă sub formă de cascade.

În spatele lui se afla Biblioteca Regală  (Det Kongelige Biblioteks Have) (1906)

Am revenit pe același drum și m-am îndreptat spre Capela Regală (Christiansborg Slotskirke) care este folosită pentru ceremoniile regale și ale Parlamentului.

Prima capelă a fost ridicată o dată cu primul palat, când avea interiorul rococo. A ars  împreună cu el în incendiu.

O dată cu al doilea palat, capela a fost reconstruită în stil neoclasic, cu cupolă. A supraviețuit incendiului în care a ars palatul dar în 1992 a fost distrusă de artificiile unui carnaval.

Reconstruită de o agenție de stat, a fost inaugurată în 1997.

Am ocolit palatul prin nord, pe lângă Curtea Supremă (Højesteret).

Vis a vis de ea se afla Muzeul Thorvaldsen (Thorvaldsens Museum) care funcționa într-o clădire construită asemănător stilului grecesc antic cu influențe egiptene (1838-1848 ). În muzeu se pot vedea lucrările de artă daneză neoclasicistă ale unui singur pictor, Bertel Thorvaldsen (1770-1844), care a trăit și lucrat  mare parte din viață în Roma.

Pe clădire a fost efectuată o friză care înfățișează întoarcerea lui Thorvaldsen de la Roma (1838) și în curtea interioară a fost pus mormântul acestuia.

În fața muzeului se deschidea Piața Bertel Torvardsens (Bertel Torvardsens plads) construită o dată cu clădirea și amenajată cu gazon. În 2001 a fost pavată și s-a amenajat o piscină.

Muzeul Național din Copenhaga (Nationalmuseet) este situat într-o clădire din secolul XVIII numită Palatul Prințului pentru că a fost reședința Prințului Frederik V și a altor membrii ai familiei regale. Palatul a fost construit în stil rococo (1684), refăcut și completat (1743-1744) și din 1892 a intrat în posesia Muzeului Național.

Muzeul păstrează Patrimoniul Cultural și Istoric Danez care evocă istoria Danemarcei până în ziua de azi.

Cele mai importante relicve păstrate în el sunt simbolurile naționale Carul Soarelui (secolul XIII) și Coarnele de Aur ale lui Gallehus (secolul V).

Citește și Copenhaga, Danemarca- de-a lungul Canalului Frederiksholm și prin Christianshavn

 

 

Copenhaga, Danemarca- Kongens Nytorv și Nyhavn

Piața Regelui din Copenhaga, Danemarca, (Kongens Nytorv), este una dintre zonele cele mai populare din punct de vedere turistic. A fost înființată de Regele Christian V ca cea mai mare piață a orașului (1670) și central a fost postată statuia sa (1688). În perioada vizitei mele piața era în reconstrucție astfel nu m-am putut bucura de imaginea ei de ansamblu. Am intrat în piață pe lângă Hotel D Angleterre (1874) și am înconjurat-o pentru a vedea măcar clădirile înconjurătoare. Hotelul a fost deschis în 1755.  Clădirea a fost distrusă într-un incendiu (1795) apoi reconstruită, extinsă (1872-1875) și a rezistat până azi. După ultima restaurare și renovare hotelul a fost redeschis în anul  2013.

În dreapta Hotelului D’ Angletere se afla o clădire care a fost construită ca sediu al  Companiei Great Teleghraph Northern (1893). Acesta a funcționat până în anul 2008 când în clădire s-a mutat Camera de Comerț Germano-Daneză (Deutsch-Dänische Handelskammer). În fața ei, în piață se afla o cafenea care funcționa într-un chioșc telefonic  vechi din 1913 (Gamle Telefonkiosk).

În stânga hotelului se afla Magasin du Nord (1893-1894), clădirea principală dintre cele șapte care alcătuiesc lanțul de magazine danez Magasin înființat în 1868. În 2013 în clădire a fost deschis un muzeu care etalează istoria formării acestuia.

Palatul Erichsen (Erichsens Palæ) a fost construit pentru comerciantul și armatorul căruia îi poartă numele (1799) care însă nu s-a bucurat de el decât un an. După decesul său fiul a extins clădirea (1801). Până în 1888 a trecut prin doi proprietari apoi a fost preluat de Handelsbank care l-a restaurat (1891). Actual în el funcționează Danske Bank.

Clădirea cea mai importantă din piață era Teatrul Regal Danez (Det Kongelige Teatret).

Acesta a fost fondat în 1748, între 1872-1874 a fost construită clădirea actuală și a funcționat ca Teatru Regal apoi ca Teatru Național. Actual se desfășoară mai mult spectacole de  balet.

Clădirea a fost extinsă pentru reprezentațiile de teatru dramatic (1931) între clădiri formându-se pasajul August Bournonvilles. Pe lângă teatru a funcționat și Corporația daneză de Radiodifuziune până după cel de Al Doilea Război Mondial când s-a mutat într-o clădire proprie. Pe cele două fețe ale turnului, în niște nișe au fost executate reliefuri din bronz care pe partea dinspre piață îi reprezintă pe zeul  muzicii, Apollo, zeii tragediei și comediei, pe cealaltă parte Mozart cu o vioară în mână (muzica), Eros pe lebădă (dansul), Shakespeare (drama) și arcada a fost decorată în interior cu un mozaic din 3 milioane de bucăți reprezentând diverși scriitori, fizicieni, etc. După construirea de alte locații clădirea nu a mai fost folosită de teatru și actual este închiriată pentru diferite evenimente.

Pe colțul pieței, întinzându-se pe o latură a Canalului Nyhavn, se afla Palatul Charlottenborg și pe colțul opus Palatul Thott (Thotts Palæ), a doua clădire construită în piață,  pentru ofițerul naval Niels Juel (1683-1686). După ce a trecut prin mai mulți proprietari, în 1750 a revenit  familiei Thott care  care l-a adaptat în stil neoclasic (1763). În 1930 a fost când cumpărat de statul francez și transformat în Ambasada Franței (Franske Ambasade). Ultima restaurare a avut loc în anul 2012.

Am ieșit din piață la unul din capetele Canalului Nyhavn unde se afla renumita, turistic,  Ancoră Memorială (Mindeankeret), care comemorează cei 1.700 de marinari care și-au pierdut viața în Al Doilea Război Mondial. Ancora, veche din 1872, a fost postată în 1951 în locul unei cruci de lemn existentă din 1945.

Sub domnia Regelui Christian V Canalul Nyhavn a fost săpat de prizonierii de război suedezi (1658-1660) pentru crearea unei legături maritime cu Piața Regelui (Kongens Nytorv) pentru navele de marfă și pescuit. Primul pod a fost construit în locul unui podeț din lemn (1875) și. a fost înlocuit cu cel actual în anul 1912.

Zona, foarte aglomerată, devenise cunoscută pentru bețiile marinarilor și prostituție.

În partea de sud a canalului au fost construite clădiri din lemn, cărămizi și ipsos viu colorate, cea mai veche păstrată până azi datează din 1681. Într-una dintre case a locuit timp de 18 ani scriitorul Hans Christian Andersen, casă în care funcționează un magazin de suveniruri cu tematică Andersen.

De-a lungul canalului Nytorv, în cadrul Muzeului Port înființat în 1977, au fost etalate navele din patrimoniul Muzeul Național Danez.

În dreapta ancorei, pe colțul Nyhavn cu Kongens Nytorv se afla Palatul Charlottenborg (Charlottenborg Slot) în care funcționa Muzeu de Artă (Kunsthal Charlottenborg). A fost prima clădire din Piața Regelui construită pentru fratele Regelui  Christian V (1672-1683). După moartea regelui palatul a fost achiziționat de regina mamă Charlotte Amalie (1699), după ea a fost numit Charlottenborg și în 1701 în el a funcționat vechea Academie de Arte.

Moștenit de Regele Christian VI, a fost transformat în stil baroc olandez apoi extins la patru aripi (1783) și din 1878 palatul a trecut în proprietatea Academiei Regală Daneză de Artă.

Muzeu de Artă Contemporană

Pe colțul opus, pe cealaltă parte a canalului Nytorv se afla una dintre cele mai vechi case din Copenhaga, Casa Kanneworff  (Kanneworffs Hus). A fost construită înainte de formarea canalului Nytorv  (1606), ulterior etajată (1780) și a fost locuită pe rând de diferiți meseriași- bărbieri, tâmplari, etc. chiar și de un conte apoi din 1836 a funcționat ca și croitorie.  Azi în ea funcționează Amber Museum cu o colecție de artefacte și antichități de chihlimbar, în muzeu existând cel mare mare chihlimbar din lume de 47,5 kg.

De la Muzeu m-am îndreptat spre Piața Sfânta Anna, o piață ce desparte Nyhavn de districtul Frederiksstaden, unde se afla Biserica Garnizoanei (Garrisonkirken).

Inițial, pe un teren recuperat în partea de sud a unui canal a fost ridicat un Spital (1686). Ulterior clădirea a fost folosită ca loc de depozitare apoi transformată în stil baroc (1703-1706) și transformată în biserică care deservea personalul militar ce staționa în oraș. În 1885 clădirea a fost refăcută și între 1954-1961 renovată.

În 1750 pentru crearea districtului Frederiksstaden a fost umplut cu pământ un canal și astfel a apărut Piața Sfânta Anna (Sankt Annae Plads).

Christian X statuen (1954)

În 1852 piața a fost amenajată sub forma unei grădini în care pe parcursul timpului au fost postate statui și a fost mărginită de clădiri în care azi  funcționează diferite organizații și fundații.

Johan Peter Emilius Hartmann statuen (1904)

Citește și Copenhaga, Danemarca- în zona Palatului Amalienborg

 

 

Copenhaga- zona Parkmuseerne

De la Castel Rosenborg din Copenhaga, Danemarca m-am îndreptat spre Parkmuseerne, zona cu 6 muzee situate în Parcul  Østre Anlæg și Grădina Botanică. La intrarea în Parcul  Østre Anlæg, ocupând mai multe clădiri, se afla clădirea principală a Galeriei Naționale a Danemarcei (SMK- Statens Museum for Kunst) construită în stil renascentist (1889-1896) căreia în 1998 i s-a adăugat o clădire modernă,din sticlă, pentru arta modernă. Erau etalate opere de artă europeană (1300-1800), artă daneză și nordică (1750-1900), artă franceză (1900-1930), artă daneză și internațională (după 1900). În celelalte clădiri din parc se puteau vedea Colecția Regală de Artă Grafică, Colecția Royal Cast, Colecția Hirschsprung.

După ce am vizitat o parte din colecții m-am îndreptat spre intrarea în Grădina Botanică. În drum am trecut pe lângă clădirile Fundației de Cercetare Star Plan și a Muzeului Geologic (Geologisk Museum) din cadrul Muzeul de Istorie Naturală care erau în curs de restaurare. Muzeul a fost deschis în 1772, mutat în locația actuală în 1893 și prezintă colecții mari de fosile, minerale, meteoriți, etc.

Grădina Botanică a Universității din Copenhaga (Botanisk Have) face parte din  Muzeul de Istorie Naturală și pe lângă agrement este folosită în scop cercetare.

În trecut în cadrul mânăstirilor se cultivau plante medicinale care erau furnizate mai ales regalității.

După ce mânăstirile au fost desființate în urma Reformei, în anul 1600, pe un loc dat de Regele Christian IV a fost înființată o grădină, Hortus Medicus.

Pe acel loc azi se află reședința unui profesor universitar care cultivă în continuare plante medicinale, unele foarte rare.

Sub domnia Regelui Frederik V pe o arie necultivată a fost amenajată o nouă grădină numită după fondatorul ei Georg Christian Oeder, Grădina Oeder (1752), unde a fost amenajată o seră care a fost deschisă publicului în 1763.

O parte din grădină a fost donată Universității (1770).

Grădina a fost extinsă pe actuala locație, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, a fost numită Grădina Botanică și deschisă publicului (1874).

În total în grădină se află 27 de sere dintre care cea mai notabilă este Casa Palmierului (Palmhuset).

De asemenea a fost amenajată și o seră cu aer condiționat pentru a se putea crea mediul adecvat plantelor arctice.

Grădina a fost amenajată pe diferite secțiuni ca dealul cu conifere, o secțiune stâncoasă cu plante montane din Europa Centrală, o grădină de rododendroni, un lac cu nuferi, etc.

În grădină se află peste 13.000 de specii de plante daneze și din multe alte zone ale lumii, plante perene și anuale.

Din păcate și aici am văzut cum unii dintre vizitatori se iubeau pe sine mai mult decât frumusețile înconjurătoare.

Acuma, când scriu acest articol, am aflat că din anul 2018 a fost deschisă Casa de fluturi în care se poate explora viața diferitelor specii și care poate fi vizitată doar în sezonul de vară.

Citește și Complexul Trinitatis Copenhaga, Danemarca

 

Helsingborg Suedia- Castelul Kronborg, Helsingør Danemarca

După puțina relaxare în  Göteborg m-am îndreptat spre Helsinborg, oraș situat pe coasta de vest a regiunii Skane, la granița cu Danemarca

De acolo urma să părăsesc Suedia traversând Marea Baltică cu feribotul.

Helsinborg a fost atestat documentar din anul 1085 când aparținea Danemarcei. În timp au avut loc mai multe lupte între sudezi și danezi. În secolul XVII, după încheiere unui război, prin tratatul de la Rocksilde (1657) Regele Gustav Carol X al Suediei a intrat în posesia întregii Peninsule Scandinavă astfel și a orașului.

Plaja Tropicală

Fiind port economic și strategic danezii au dorit să-l recucerească, au avut loc mici lupte dar fără nici un rezultat. De fiecare dată orașul a fost reconstruit.

La revedere Suedia !

Traversarea între cele două țări a durat 30 de minute pe care nici nu le-am simțit. Vasul era echipat cu baruri, magazine, nu aveai cum să te plictisești.

De pe feribot am întrezărit malul localității Helsingør din Danemarca unde se evidenția Castelul Kronborg (Kronborg Slot), pe care urma să-l vizitez.

După ce am debarcat m-am îndreptat spre Centrul Cultural (Kulturvaerft) care se găsea în imediata apropiere a intrării spre castel. În una din laturile centrului funcționa Muzeul Naval (Skibsværft Museum).

Lângă Centrul Cultural se deschidea un spațiu larg unde pe un canal erau ancorate nave vechi care aparțineau muzeului. În fundal se ridica maiestuos turnul Bisericii „Sfânta Maria”din Mânăstirea carmelitelor (Sct. Mariæ Kirke).

Lângă Centrul Cultural se afla și Muzeul Maritim (Museet for Søfart).

În sfârșit am pornit pe lângă zidurile de apărare ale fortăreței care formau un pătrat în jurul castelului și erau înconjurate de un șanț de apărare cu apă.

Am trecut un pod spre poarta de intrare în Castelul Kronborg.

În anii 1420 sub domnia Regelui Eric VII a fost construită o cetate (Krogen) la limita de nord-est a insulei Zeeland, pe un mic promontoriu de pe malul strâmtorii Øresund, care împreună cu cetatea Karnan de pe malul opus, aveau rol strategic și de control a navigației din și spre Marea Baltică. Navele erau obligate să plătească taxe substanțiale.

Sub domnia Regelui Christian III zidurile exterioare au fost completate cu bastioane (1558-1559). În curând între suedezi și danezi a început războiul care a durat șapte ani. Ulterior Regele Frederic II a refăcut daunele suferite și a extins bastioanele.

Cetatea medievală a fost transformată într-un castel renascentist (1570-1585) când clădirile separate au fost unite, înălțate cu un etaj și au format trei aripi ale castelului.

În aripa de nord au fost amenajate camerele regale și cancelaria, în aripa de sud o capelă, deasupra ei o sală mare de bal. Aripa de est a fost creată ca un pasaj, Galeria Reginei, prin care aceasta putea trece dintre dormitoare spre camerele de relaxare și sport. Castelul a fost denumit Castelul Regal, Kronborg.

Regele Frederic fiind un mare iubitor al teatrului, jucând chiar el în unele dintre ele, în anii 1600 castelul a devenit locul unde a fost creată de William Shakespeare piesa Hamlet (prințul Danemarcei) și în timp a devenit cunoscut ca și Elsinore.

În timpul Regelui Christian IV un incendiu provocat involuntar de doi muncitori a distrus o mare parte din castel (1629) dar în zece ani a fost refăcut.

A urmat un nou război în care suedezii au capturat castelul (1658-1660) și în el s-au mutat regina Suediei, Hedvig-Eleonora împreună cu cumnata sa. Comorile și operele de artă au fost luate ca pradă de război. Castelul a fost îmbunătățit cu o linie de apărare (Crownwork), noi metereze și a devenit pentru acea perioadă cea mai puternică fortăreață din Europa de Nord.

Din 1785 castelul a fost renovat , o parte transformat în cazărmi pentru armată și a funcționat ca închisoare. În capelă a fost amenajată o sală de gimnastică până în 1834 când aceasta și-a reluat activitatea religioasă. Sub administrația militară au avut loc mai multe renovări.

În 1816, la sărbătorirea a 200 de ani de la moartea lui Shakespeare, cu o distribuție formată din soldații garnizoanei, la castel a fost interpretată pentru prima dată piesa Hamlet.

Când armata a părăsit castelul (1923) acesta a fost recondiționat și deschis publicului în 1938. Din anul 2000 Castelul Kronborg face parte din lista UNESCO. Fiind timpul înaintat și înnorându-se nu am reușit să vizitez interiorul. Mă aștepta încă o oră de parcurs până la țelul final din acea zi,  Copenhaga.

Citește și Copenhaga Danemarca- zona Langelinie

 

 

 

 

Orașul Pecica, județul Arad

Localitatea Pecica este situată în Câmpia Aradului pe locul unde a fost localizată Cetatea dacică Ziridava. A fost atestată documentar din 1329. Sub Imperiul Austro-Ungar a fost colonizată masiv cu sârbi, în scopul apărării graniței de pe Mureș împotriva otomanilor. Aceștia primind beneficii în plus față de populația română, în plus biserica ortodoxă română trecând sub ierarhia celei sârbești, între 1751-1752 a izbucnit o revoluție, sub comanda căpitanului Pero.

Revoluția a fost înăbușită rapid dar un număr mare de sârbi au migrat în stepele din dreapta Nistrului și multe sate au rămas fără populație. Din 2004 localitatea Pecica a fost declarată oraș.

Ca în orice oraș, Primăria fiind situată central, m-am îndreptat și eu spre ea. Am început „vânătoarea” de clădiri vechi, biserici, cam tot ce are valoare turistică într-o localitate. Prima a fost Biserica Penticostală Eben-Ezer (2004).

Pe aceeași parte de drum se află Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” cu Biblioteca Orășenească în aripa stângă.  Clădirea construită între anii 1964-1966 a fost modernizată  în perioada 2008 – 2010 și din 2012, numită  după profesorul pecican, folclorist, director al instituției și conducător al ansamblului de dansuri românești.

Bis ortodoxă sârbă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită după ce au împărțit aceeași locație, românii și sârbii, timp de 100 de ani (1774-1874). În 1893 un incendiu a devastat-o, în 1897 a suferit pagube mari în timpul unei furtuni, dar cu eforturile enoriașilor a fost reconstruită de fiecare dată. Exteriorul a fost renovat în anul 2010.

Pe strada principală, strada nr. 2, da, da, nr 2 ca în America, se află una dintre fântânile forate de primarul de atunci (1887), căruia îi poartă și azi numele, Fântâna Momac.

O altă biserică aparține Parohiei greco-catolice care a fost înființată în Pecica în anul 1923.  Inițial serviciile religioase au avut loc într-o capelă, au fost interzise în perioada comunistă, ulterior reluate, au funcționat în diverse locații până în 2001 când pe un teren cumpărat de parohie a fost ridicată actuala Biserică greco-catolică „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (2001-2005).

Cultul baptist și-a făcut apariția din 1889 și a funcționat în diferite case, din 1905 într-o casă de rugăciune amenajată în acel scop care devenind neîncăpătoare a fost mutată în altă locație (1909). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial clădirea a fost preluată de Primărie și folosită pentru cazarea armatei. După război a fost renovată, modificată și Biserica Baptistă Pecica și-a reluat activitatea. În timpul vizitei mele era din nou în renovare (2020).

Am ajuns în dreptul unei clădiri mai răsărite din punct de vedere arhitectural, Oficiul Parohial Pecica.

În apropierea lui, pe o stradă laterală, se află Biserica ortodoxă română „Sfinții Trei Ierarhi”. Pe acel loc în 1774 a fost ridicată prima biserică ortodoxă care servea cele trei etnii- români, sârbi și macedo-români (greci).

Rămânând fără turn, în urma unei furtuni puternice, apoi distrugându-se total interiorul, într-un incendiu (1863), a fost recondiționată, a fost ridicat turnul și a fost decorat interiorul cu un iconostas aurit, împodobit cu icoane (1882).

Forma actuală a primit-o în urma renovărilor din anii 1926-1931. Ulterior, în ani consecutivi, interiorul a fost pictat cu fresce reprezentând scene biblice (1975-1977).

Am ajuns în sfârșit la Primăria Pecica.

În dreapta ei se întinde cel mai vechi spațiu verde amenajat în localitate în secolul XX, Parcul Central, care are o zonă specială pentru copii.

Lângă el se înalță Monumentul Eroilor, flancat de două tunuri vechi, dezafectate.

Pe o stradă laterală, o clădire în ruină purta însemnul Cinema. Localnicii întâlniți nu au știut să-mi dea detalii despre ea.

În stânga Primăriei, pe locul fântânii forate în 1911 și demolată înaintea vizitei lui Nicolae Ceaușescu (1986), probabil datorită aspectului ei impunător, a fost construită o fântână decorativă (2008).

În apropiere de Primărie se află Școala Gimnazială nr 2, o clădire situată pe colț, care, pe o parte, încadrează Piața Regelui Mihai I, piață deschisă de legume și comercială. La marginea pieței se înalță un copac bătrân, sădit de un profesor în 25 octombrie 1921, ziua de naștere a regelui.

Lângă piață se află cea mai monumentală biserică din Pecica, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime”.

Prima biserică, ridicată în acel loc (1757-1758), devenind neîncăpătoare, a fost demolată. În locul ei a fost construită actuala clădire (1886-1887), în stil neogotic, prevăzută cu un turn înalt de aproape 50 metri și cu vitralii realizate în Budapesta (1915).

În interior se păstrează picturile vechi din 1770 reprezentând pe Sfântul Arhanghel Mihai şi Sfânta Fecioară Ocrotitoare pe care din păcate nu le-am putut vedea, biserica fiind închisă.

Dacă în partea dreaptă se află Piața Regelui Mihai I, în stânga bisericii se află Parcul Sfânta Treime.

La începutul anilor 1990 spațiul, folosit ca parcare în zilele de piață, a fost transformat de Eparhia Ortodoxă într-un parc în care aveau loc programe dedicate hramului bisericii. În anul 2012 a fost reamenajat și a primit numele „Sfânta Treime”.

Preluată din locul inițial, unde azi se află Monumentul Eroilor, în parc a fost așezată statuia Sfântului Ioan Nepomuk, preot și martir catolic, cea mai veche statuie publică din Pecica.

Citisem că în Pecica s-au păstrat două foste conace pe care nu am reușit să le depistez așa că m-am deplasat la marginea localității pentru a vedea Ferma de bivoli și Centrul de Vizitare cu Muzeul Digital.

Ferma de bivoli a fost inaugurată în anul 2012 și a fost creată pentru a ajuta această specie, specifică zonei de câmpie, să supraviețuiască. A început cu 9 bivolițe de lapte și un bivol, adăpostite în grajduri și care aveau la dispoziție o suprafață de pășunat de aproximativ 11 hectare. Am fost foarte dezamăgită văzând bietele animale, normal că la distanță, încercând să pască pe o porțiune cam aridă și limitată de un dig cu gunoi.

Dacă nu am putut vedea bine bivolii, am primit în schimb vizita directă a unei trupe de capre cu iezi foarte prietenoși care chiar au mâncat din mâna mea.

Muzeul Digital, deschis în anul 2013, funcționează într-o clădire modernă, pentru mine foarte interesantă ca tip de arhitectură. În jurul ei este amenajat un ceas solar pe care, atunci când cade umbra clădirii, se poate citi ora exactă. Muzeul era închis. În așteptarea portarului, bucuros să aibă oaspeți, m-am așezat pe una din băncile situate lângă clădire.

Spațiul mic din interior este dotat cu o bicicletă interactivă. În momentul pedalării, pe un ecran se derulează traseele de bicicletă din Lunca Mureșului.

Se afllă de asemenea ecrane, proiectoare 3D și pe pereți diferite fotografii ale zonei. Pe lângă toate aceste dotări moderne în muzeu a fost postat un cuptor din cărămidă arsă încă funcțional.

La capătul perimetrului Centrului de Vizitare se află un foișor de lemn în care, bineînțeles că am urcat, pentru a vedea panorama unei părți din oraș.

Citește și Schitul Bodrogu Vechi